ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 215/2008

Constată că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș sub nr. 4550/c din 8 iunie 2004, reclamanții J.S. și M.S. au solicitat anularea dispoziției nr. 34 din 10 mai 2004 emisă de Primarul comunei Orțișoara, să se constate în baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 calitatea de proprietari a reclamanților și reconstituirea dreptului acestora asupra imobilului (teren și casă) înscris în C.F. nr. 838 top 139/b/2 Orțișoara; să se dispună retrocedarea în natură a terenului în suprafață de 1116 mp (aferent construcției) și în baza art. 46 din Legea nr. 10/2001, să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare, încheiat în anul 1997 de reprezentanți ai statului, cu soții C. Ulterior, s-a renunțat la judecata capătului de cerere având ca obiect nulitatea contractului de vânzare-cumpărare.

Prin sentința civilă nr. 804 din 3 mai 2005 Tribunalul Timiș a admis în parte acțiunea, a anulat dispoziția emisă de primar, pe care l-a obligat la măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul constând în casa situată în comuna Orțișoara (înscrisă în C.F. nr. 838 Orțișoara, nr. top. 139/b/2). A fost obligat intimatul Primarul comunei Orțișoara să restituie în natură terenul aferent construcției și a fost respinsă cererea precizată, referitoare la restituirea în natură a construcției. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că imobilul în litigiu, compus din casă, curte și grădină în suprafață de 1116 mp, a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 223/1974. Întrucât nu s-a făcut dovada că preluarea bunului s-a realizat cu plata de despăgubiri, instanța a reținut caracterul abuziv al preluării.

S-a constatat în același timp, că restituirea construcției nu este posibilă, în speță fiind incidente dispozițiile art. 18 lit. d) din Legea nr. 10/2001, care prevăd că măsurile reparatorii se stabilesc numai prin echivalent în cazul în care imobilul a fost înstrăinat fostului chiriaș cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995. Cu privire la terenul aferent construcției, s-a reținut aplicabilitatea prevederilor art. 9 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, dispunându-se restituirea în natură a acestuia. Împotriva sentinței a declarat apel Primarul comunei Orțișoara, care a susținut interpretarea greșită dată de tribunal dispozițiilor art. 18 lit. d) și art. 19 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, întrucât restituirea în natură a terenului nu era posibilă, în condițiile în care imobilul a fost vândut chiriașilor, iar reclamanții nu au atacat contractul de vânzare-cumpărare în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001.

În cauză, au formulat cerere de intervenție accesorie numiții C.L.D. și C.I., care au solicitat admiterea apelului, pentru aceleași motive cu cele invocate de pârât. Prin decizia nr. 30 din 26 ianuarie 2006, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a admis apelul și cererea de intervenție accesorie, iar în consecință, a schimbat în parte sentința, în sensul obligării pârâtului la măsurii reparatorii prin echivalent și pentru terenul aferent construcției. Au fost menținute în rest dispozițiile sentinței. S-a reținut în considerentele deciziei, că măsurile reparatorii se datorează numai în echivalent, atunci când imobilul a fost înstrăinat cu respectarea prevederilor legale, astfel cum rezultă din art. 18 lit. d) și art. 20 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

În același sens s-a constatat a fi incidente dispozițiile art. 37 din Normele metodologice privind aplicarea Legii nr. 112/1995, conform cărora „în situațiile de vânzare către chiriași a apartamentelor și, când este cazul, a anexelor gospodărești și a garajelor aferente, dreptul de proprietate se dobândește și asupra terenului aferent, cu respectarea dispozițiilor art. 26 din lege. S-a apreciat totodată, că soluția primei instanțe este nefirească, întrucât este de natură a impieta pe actualii proprietari ai construcției să-și exercite prerogativele dreptului de proprietate asupra acesteia.

Decizia a fost atacată cu recurs de către reclamanți, care au susținut caracterul nelegal al acesteia, sub următoarele aspecte: Instanța a reținut în mod greșit incidența dispozițiilor art. 18 lit. d) și ale art. 19 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, deoarece terenul nu a fost înstrăinat, Statul Român fiind indicat și în acest moment ca proprietar tabular, iar terenul putând fi folosit în continuare de către intervenienți, întrucât nimeni nu le-a retras dreptul de folosință. Interpretarea făcută de instanță cu referire la dispozițiile art. 19 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 este greșită, deoarece terenul nu a făcut obiectul unei vânzări cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, pentru ca măsurile reparatorii să fie stabilite prin echivalent.

Întrucât terenul în suprafață de 1116 mp, înscris în C.F. 838 Orțișoara are și în prezent ca proprietar tabular Statul Român, rezultă, potrivit art. 1 alin. (1), art. 2, art. 21 din Legea nr. 10/2001, că el poate fi restituit în natură foștilor proprietari. Decretul nr. 223/1974, în temeiul căruia s-a făcut preluarea bunului este un act normativ abuziv, astfel încât el nu poate constitui un titlu valabil care să permită Statului Român păstrarea proprietății asupra acestuia. În drept, criticile au fost încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Ulterior, recurenții au supus spre examinare un motiv de recurs suplimentar, considerat de aceștia ca fiind de ordine publică și drept urmare, cu posibilitatea formulării peste termenul de recurs.

Astfel, s-a susținut că în mod nelegal, cu încălcarea principiului disponibilității, prima instanță a fondului a luat act de renunțarea la judecata cererii privind nulitatea contractului de vânzare-cumpărare, în condițiile în care această renunțare s-a făcut de către avocatul părții, care nu deținea procură specială pentru exercitarea actului de dispoziție. Or, neîndeplinirea actului de procedură cu respectarea formei prevăzute de lege atrage sancțiunea nulității actului și ca atare, incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., în temeiul căruia s-a cerut să se constate nulitatea hotărârilor pronunțate și să se dispună casarea cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.

Intimatul-pârât și intimații-intervenienți au formulat întâmpinare prin care au invocat nulitatea cererii de recurs pentru neindicarea hotărârii atacate; nulitatea recursului pentru nemotivarea acestuia în termenul procedural, iar pe fond, respingerea căii de atac întrucât decizia este legală, dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor art. 20 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. S-a mai arătat că, în vederea reparării imediate a prejudiciului creat prin preluarea imobilului de către stat, intimatul-pârât a oferit recurenților o suprafață de teren intravilan, de 2136 mp, situată într-o zonă centrală a comunei (depunându-se înscrisuri în acest sens, filele 57 – 58, 65, recurs).

Intimatul-pârât a renunțat la susținerea excepțiilor invocate prin întâmpinare (fila 39). Cum intimații-intervenienți nu pot face decât apărări subordonate celei ale părții în favoarea căreia intervine (și în absența unei poziții exprese a acestora de a susține respectivele excepții ca apărări care să profite părții principale), urmează să se rețină aceeași atitudine procesuală a acestora față de apărările de natură procedurală. Examinând criticile deduse judecății pe calea recursului, Înalta Curte constată următoarele: - Mai întâi, sub aspectul invocatei nulități a hotărârilor pronunțate decurgând din încălcarea principiului disponibilității, critica nu poate fi primită.

Astfel, recurenții au pretins că în fața primei instanțe, renunțarea la cererea vizând nulitatea contractului de vânzare-cumpărare a locuinței s-a realizat în mod nevalabil, tribunalul neputând să dea eficiență unui asemenea act de dispoziție exercitat de avocat fără a avea procură specială reglementată de art. 69 alin. (1) C. proc. civ. Nulitatea hotărârii decurgând dintr-o asemenea încălcare a principiului disponibilității, putea fi invocată și valorificată prin intermediul apelului, cale de atac pe care partea a avut-o la îndemână împotriva sentinței tribunalului, fără să o exercite însă. Calea recursului era deschisă părții în măsura în care neregularitatea actului procedural ar fi fost săvârșită în faza apelului sau, dacă nu ar fi avut la dispoziție apelul.

Altminteri, invocarea se face omisso medio , partea optând între cele două căi de atac, ceea ce este inadmisibil. Prin neexercitarea apelului, soluția dată asupra cererii în nulitatea contractului de vânzare-cumpărare a devenit irevocabilă, astfel încât nu mai poate constitui obiect al criticilor în recurs. - În privința situației juridice a terenului, urmează să se constate însă, caracterul fondat al criticilor formulate de reclamanți. Astfel, schimbând pe acest aspect sentința tribunalului, instanța de apel a reținut că măsurile reparatorii nu pot fi stabilite decât prin echivalent, în condițiile în care terenul a făcut obiectul înstrăinării conform Legii nr. 112/1995. Or, o asemenea constatare vine în contradicție cu conținutul contractului de vânzare-cumpărare (fila 47, fond), potrivit căruia obiect al înstrăinării l-a reprezentat locuința din comuna Orțișoara (descrisă în contract), fără nicio mențiune la terenul aferent.

Se asemenea, din extrasul de carte funciară (fila 59, fond) rezultă că Statul Român este în continuare proprietarul terenului înscris în C.F. 838, sub nr.top. 139/b/2. Referirea făcută de instanța de apel la dispozițiile art. 37 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995, în sensul că, în situațiile de vânzare a apartamentelor către foștii chiriași, dreptul de proprietate se dobândește și asupra terenului aferent, cu respectarea dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 112/1995, nu este de natură să ducă la o altă concluzie în legătură cu situația juridică a terenului în speță. Astfel, transmiterea dreptului de proprietate asupra terenului aferent construcției este una convențională, ea neoperând de drept, în temeiul legii.

Cadrul normativ doar permite ca, o dată cu imobilul-construcție, să poată fi înstrăinat și terenul aferent acestuia, concretizarea vocației la dobândirea dreptului urmând a se realiza însă prin perfectarea contractului de vânzare-cumpărare. Aprecierea în sens contrar a instanței de apel a condus la reținerea unei situații juridice eronate a terenului, din punct de vedere al titularului dreptului de proprietate, rămas în continuare Statul Român. Tot astfel, aprecierea conform căreia o altă măsură de restituire (decât cea prin echivalent) ar împiedica pe actualii proprietari ai construcției să-și exercite prerogativele dreptului de proprietate asupra acesteia, ignoră faptul că suprafața totală rămasă în proprietatea statului este de 1116 mp și că, din punct de vedere al utilizării terenului din jurul casei, acesta nu poate constitui în întregime teren necesar.

Față de greșita stabilire a situației juridice a terenului și de insuficienta lămurire a elementelor de fapt care să permită concluzia referitoare la împiedicarea exercitării prerogativelor dreptului de proprietate asupra construcției, recursul urmează să fie admis și conform art. 313 C. proc. civ., cauza trimisă spre rejudecare instanței de apel. La reluarea judecății, în vederea stabilirii măsurilor reparatorii ce se cuvin asupra terenului, urmează a se ține seama de principiul restituirii în natură (care este prioritar, în asigurarea reparației, conform dispozițiilor Legii nr. 10/2001) și de modalitatea în care acesta este compatibil cu situația deținerii proprietății construcției de pe teren de alte persoane.

Ca proprietari asupra construcției, intimații-intervenienți au drept de folosință asupra terenului (drept de superficie), dar numai în măsura necesară exercitării dreptului de proprietate asupra construcției. Pentru aceasta se impune însă, ca din totalul suprafeței de 1116 mp, să se determine partea care este afectată (operând ca o dezmembrare a dreptului de proprietate asupra terenului, specifică dreptului de superficie) de necesitatea folosirii corespunzătoare a construcției, pe baza unei expertize topografice. În funcție de aceste delimitări, se poate aprecia și asupra noțiunii de teren liber supus restituirii în natură, în condițiile Legii nr. 10/2001.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanții S.J. și S.M. împotriva deciziei nr. 30 din 26 ianuarie 2006 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 ianuarie 2008.