ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8209/2008

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8209/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Deliberând în condițiile art. 256 C.

proc. civ. asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin acțiunea introdusă pe rolul

Tribunalului Timiș la 20 aprilie 2007, reclamanta L.D. în nume propriu și în

calitate de reprezentantă a verișoarei sale, N.D., a chemat în judecată

Primăria Timișoara și primarul municipiului pentru anularea dispoziției nr. 847

din 26 februarie 2007 emisă de primarul Timișoarei prin care a fost soluționată

notificarea acestora nr. 2875 din 2 mai 2007 cu nerespectarea Legii nr.

10/2001. Au mai solicitat obligarea primarului la emiterea unei noi dispoziții

de restituire a imobilului revendicat.

Tribunalul Timiș, prin sentința

civilă nr. 2834/P 1 din 21 decembrie 2007 a respins contestație ca

neîntemeiată.

În motivarea acestei soluții

instanța a reținut că imobilul situat în Timișoara, compus din două parcele,

identificate topografic cu nr. 22795 pentru 193 mp și respectiv, 22794/2/6,

pentru 807 mp a aparținut inițial lui A.L.. Acesta a vândut în 1982, cu

contractul nr. 13.048 numiților L.S. și L.R., dreptul de proprietate asupra

construcțiilor, situate pe parcela cu nr. top. 22795, întregul teren trecând în

proprietatea statului, prin efectul Legii nr. 58/1974.

Noii proprietari au încheiat cu N.D.

un contract de donație autentificat la nr. 18100/1993 în temeiul căruia aceasta

din urmă, reclamantă, a dobândit un drept de proprietate exclusiv asupra

construcțiilor, actul menționând că terenul a trecut în proprietatea statului.

Instanța a reținut că prin

notificarea nr. 28 din 18 ianuarie 2002 și respectiv nr. 2875 din 2 mai 2001

reclamantele au solicitat exclusiv restituirea în natură a terenului în

suprafață de 1000 mp al imobilului din Timișoara sau acordarea ca măsură

reparatorie a unui alt teren în compensare, față de faptul că le-a fost preluat

abuziv terenul de către Statul Român, în baza Legii nr. 58/1974.

Prin decizia nr. 874/2007 s-a

soluționat revendicarea prin respingerea cererii cu motivarea că reclamantele

nu au dovedit că au calitatea de persoane îndreptățite în sensul Legii nr.

10/2001 să revendice terenul care nu s-a aflat nici în proprietatea

reclamantelor nici în proprietatea autorilor lor, la momentul apariției Legii

nr. 10/2001.

Instanța, față de această situație

de fapt, a constatat că soluția de respingere a notificatorilor este legală și

temeinică în raport de dispozițiile art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr.

10/2001, la data preluării abuzive reclamantele nu aveau în proprietate

imobilul revendicat, terenul în discuție trecând în proprietatea Statului Român

de la numitul A.L.

Curtea de Apel Timișoara a respins

apelul reclamantelor prin decizia nr. 130 din 21 mai 2008.

Reclamantele au criticat soluția

instanței de fond pentru două motive.

Un prim motiv s-a referit la greșita

interpretare a dispozițiilor art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, în

raport de dispozițiile art. 17 alin. (2) coroborat cu art. 8 din Legea nr.

58/1974, potrivit cărora prin cumpărare, dobânditorii construcției dobândeau un

drept de proprietate asupra terenului de sub construcție de 250 mp și un drept

de folosință pentru restul terenului și, ca urmare, reclamantele care au

folosit terenul justifică calitatea de persoană îndreptățită.

Al doilea motiv s-a referit la

omisiunea primei instanțe de a se pronunța asupra unui capăt de cerere din

acțiunea introductivă prin care s-au solicitat nu numai despăgubiri pentru

teren ci și pentru construcțiile demolate.

Respingerea apelului a fost motivată

pe împrejurarea că prima instanță a fost investită numai cu o cerere de

restituire a imobilului teren și ca urmare instanței de fond nu i se poate

imputa nicio omisiune. S-a reținut în acest sens că nicăieri în cele trei

pagini ale acțiunii cu care reclamantele au investit instanța la 20 aprilie

2007 nu se face vorbire de despăgubiri bănești pentru construcțiile demolate,

solicitându-se doar anularea dispoziției nr. 847/2007 și nici în notificarea

înregistrată la 18 ianuarie 2002 (fila 117 dos. fond) nu se face vorbire despre

construcții.

Instanța de apel a considerat

nefondat și al doilea motiv de apel legat de calitatea de persoană

îndreptățite, considerând că în mod temeinic nu li s-a recunoscut reclamantelor

o asemenea calitate, câtă vreme terenul a trecut în proprietatea Statului, nu

din patrimoniul reclamantelor sau al autorilor lor, ci de la numitul A.L.

S-a constatat, invocându-se o

decizie de speță a Înaltei Curți de Casație și Justiție, că are calitatea de

persoană îndreptățită la despăgubiri pentru terenul intrat abuziv în

proprietatea Statului, prin efectul Legii nr. 58/1974, vânzătorul construcției,

prin efectele pe care le produce reglementarea din art. 3 alin. (1) lit. a) a

Legii nr. 10/2001.

Împrejurarea că art. 36 din Legea

nr. 18/1991 reglementează în favoarea dobânditorilor construcției, dobândirea

dreptului de proprietate asupra terenului aferent, nu este de natură să

afecteze eventualele pretenții ale fostului proprietar al terenului, câtă vreme

Legea nr. 18/1991 nu reglementează deposedarea mai sus amintită și câtă vreme,

din acest motiv, nu se poate reține înlăturarea de la aplicare a Legii nr.

10/2001 în temeiul art. 8 al acesteia.

Având în vedere această argumentație

curtea de apel a reținut că pentru terenul în litigiu ar putea emite pretenții

numai proprietarul de la care Statul Român a preluat terenul, adică A.L., sau

moștenitorii acestuia.

Împotriva deciziei curții de apel

reclamantele au declarat recurs în termen legal.

Soluția a fost criticată pentru

netemeinicie și nelegalitate invocându-se în drept dispozițiile art. 304 pct. 9

C. proc. civ.

În esență s-a susținut că nici

primarul, analizând notificarea, nici instanțele, în judecarea contestației, nu

au intrat în cercetarea fondului cauzei cu privire la restituirea caselor

demolate prin Decretul nr. 283 din 18 august 1986, situație care impunea

calcularea de despăgubiri.

S-a arătat că această solicitare

există în notificarea nr. 2875 din 2 mai 2008, fila 100 în dosarul de fond și

despre ea se face vorbire și în referatul privind imobilul din str. M. nr. 30

întocmit de funcționari ai Primăriei. Reclamantele au mai arătat că la

solicitarea comisiei pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, au indicat valoarea

pentru casele revendicate 80.000 € și respectiv 20.000 € iar la solicitarea

instanței de fond s-a precizat acțiunea și s-a indicat expres la fila 177 că se

revendică terenul preluat în anul 1982 abuziv în baza Legii nr. 58/1974, precum

și imobilele expropriate și demolate prin Decretul nr. 283/1986.

S-a mai arătat că reclamantele au

făcut dovada calității de persoane îndreptățite atât pentru teren cât și pentru

casele demolate deoarece coordonatele acestora din cartea funciară, terenul

înscris la nr. top. 22795 și 22794/2/8 iar casa la nr. top. 22795, au fost

menționate în contractul de vânzare-cumpărare prin care autorii lor au cumpărat

proprietatea de la A.L.

S-a mai invocat împrejurarea că

cererea de revendicare a fost respinsă pentru motivul real potrivit căruia a

fost admisă o cerere de revendicare pentru teren formulată de A.L., deși acesta

cum este îndeobște cunoscut, a încasat la vânzare și prețul terenului, nu numai

prețul construcțiilor.

S-a mai invocat împrejurarea că nu

s-a ținut cont de faptul că potrivit art. 17 alin. (2) și art. 8 din Legea nr.

58/1974 proprietarul casei deținea 250 mp teren în folosință pentru care s-a

plătit chirie și nici de dispozițiile art. 35 din Legea nr. 18/1991 prin care

s-a recunoscut proprietatea asupra acestui teren, în persoana cumpărătorului.

S-a mai criticat faptul că s-a

încurajat, prin susținerea drepturilor lui A.L., îmbogățirea fără justă cauză a

acestuia care a încasat și prețul pentru teren, precum și faptul că

nerăspunzând pretențiilor formulate prin notificare și acțiune instanțele de

fapt nu și-au motivat soluțiile.

Analizând soluția atacată prin

prisma criticilor formulate și a probelor administrate în cauză, se constată că

numai recursul formulat de reclamanta N.D. prin mandatar este întemeiat în limitele

și pentru considerentele ce se vor arăta în continuare, urmând a fi evidențiate

totodată și considerentele pentru care s-a apreciat nefondat recursul declarat

de reclamanta L.D.

Reclamantele au investit instanța de

fond la 20 aprilie 2007 cu o acțiune caracteristică legii speciale, cale de

atac, și anume contestație, împotriva dispoziției prin care s-a soluționat

cererea de revendicare adresată pe calea administrativă prevăzută de Legea nr.

10/2001, Primăriei municipiului Timișoara.

Ca urmare, chiar dacă acțiunea

introductivă de instanță este mai sumară, ea trebuie privită în contextul a

ceea ce ea reprezintă și anume cale de atac și, ca urmare, trimite în mod

implicit, cât privește limitele procesuale de investire a instanței, la cererea

de revendicare, recte notificarea care a făcut obiectul dispoziției atacate.

Or, prin dispoziția atacată s-au

soluționat mai multe notificări, printre acestea și cele formulate de recurente

expres menționate în cuprinsul dispoziției nr. 847/2007 și anume:

- notificarea nr. 2875 din 2 mai

2001 (fila 158) formulată de N.D. prin care a solicitat „restituirea suprafeței

de 1000 mp teren intravilan situat în Timișoara, luat de regimul comunist

împreună cu două case ce ulterior au fost demolate în anul 1986, în baza decretului

nr. 283/1986”; și

- notificarea nr. 28 din 18 ianuarie

2002 (fila 95) formulată de L.D. prin care a solicitat „recunoașterea dreptului

la suprafața de 1000 mp „înscrisă în C.F. 16903 Timișoara confiscat abuziv de

Legea nr. 58/1974, care le-a dat dreptul să cumpere prin contract 250 mp deși

în fapt ele au cumpărat și plătit toată suprafața de 1000 mp teren aferent

casei cumpărate în 1982.

Solicitarea reclamantei N.D. cu

privire la imobil, case, este confirmată și de preocuparea comisiei pentru

Legea nr. 10/2001 care s-a ocupat de dosar, de a strânge date cu privire la

aceste imobile, potrivit probelor, înscrisuri aflate în dosarul de fond

(corespondențe cu reclamantele de a furniza date și a face aprecieri cu privire

la valoarea construcțiilor precum și referate întocmite de un funcționar al

Primăriei, Ș.B. (filele 27, 69 și 126) cu propuneri către Primar.

La instanța de fond există o

precizare de acțiune depusă de reclamante la solicitarea instanței (filele 174

– 185 și filele 188 – 193) în care se vorbește în mod expres și despre

revendicarea caselor expropriate în baza Decretului nr. 283/1986 și demolate,

pe locul acestora existând astăzi blocuri de locuințe.

Istoricul de rol al imobilului

revendicat, dedus din extrasele de carte funciară nr. 16903 Timișoara depuse la

dosar (f. 89 și urm.) relevă faptul că în Str. M. nr. 30 existau la nr. top.

22795 casă și curte (193 mp) și la nr. top. 22794/2/6/grădină (807 mp).

Proprietarul acestui imobil, A.L.

(prin moștenire de la părinții săi) vinde, proprietatea sa, în anul 1982 cu

contract autentic soților L.S. și R., cu precizarea că terenul de 960 mp trece

în proprietatea Statului conform Legii nr. 58/1974. Cartea funciară conține

mențiunea că 100 mp din acest teren trece în folosință pe durata existenței

construcției în favoarea cumpărătorilor.

În 1983 noii proprietari ai casei

donează imobilul reclamantei N.D. prin contract autentic nr. 18.100 din 21

iulie 1983.

Noului proprietar al casei i se

conferă 100 mp teren în folosință pe durata existenței construcției.

Prin Decizia nr. 283/1986 (filele 20

– 35 în dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție) a fost expropriată, din

proprietatea reclamantei N.D. o locuință și magazii situate în str. M. 30/2 (și

un tern de 1000 mp în proprietatea Statului), în suprafață totală de 131,20 mp

(3 clădiri) cu valoarea de inventar de 42.045 lei (fila 31 dosar Înalta Curte

de Casație și Justiție).

Odată stabilit obiectul revendicării

prin investirea în procedura Legii nr. 10/2001 într-o primă etapă a entității

sesizate cu notificările de revendicare (Primăria) și, într-o a doua etapă, a

instanței de judecată în realizarea controlului judiciar, se constată că

revendicarea reclamantei N.D. a privit și imobilul reprezentat de construcțiile

existente pe teren și ulterior demolate.

În raport de această determinare se

constată că instanțele de fond și, respectiv, de apel au făcut o greșită

interpretare a art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001 când au constatat

că această reclamantă nu este persoană îndreptățită la despăgubiri în sensul

Legii nr. 10/2001 deoarece nu a făcut dovada că la data preluării abuzive a

imobilului acesta s-ar fi aflat în patrimoniul ei sau al autorilor ei, fără să

constate că cererea de revendicare a privit și despăgubiri pentru construcțiile

revendicate.

Conform titlului de proprietate

(contractul de donație) și mențiunilor din cartea funciară, la data

intervenției decretului de expropriere, proprietară a construcțiilor situate în

str. M. nr. 30 în Timișoara, era numai reclamanta N.D., nu și reclamanta L.D.

Având această calitate, recurenta se

bucură de soluțiile prevăzute de Legea nr. 10/2001 ca reparație pentru

imobilele preluate în mod abuziv de stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie

1989.

Ca urmare, instanța de apel trebuia

să admită apelul acestei reclamante și făcând aplicarea art. 297 C. proc. civ.

să constate că în mod greșit cu privire la această cerere prima instanță a

soluționat cauza fără a intra în cercetarea fondului contestației, și drept

consecință, să desființeze hotărârea și să trimită cauza spre rejudecare.

Ca urmare, se constată întemeiat

recursul numai sub aspectul acestei critici, și numai cât privește revendicarea

formulată de reclamanta N.D., impunându-se ca urmare, casarea deciziei și

sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.

Criticile formulate de cele două

reclamante, referitoare la soluționarea cererilor de revendicare a terenului de

1000 mp se vor respinge ca neîntemeiate pentru considerentele de mai jos.

Cu privire la această revendicare

cererea reclamantelor a fost legal soluționată prin respingerea contestației ca

urmare a corectei aplicări a dispozițiilor art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea

nr. 10/2001.

Într-adevăr, potrivit normei legale

citate, sunt îndreptățite, în înțelesul legii nr. 10/2001, la măsuri

reparatorii constând în restituirea în natură sau, după caz, prin echivalent

persoanele fizice proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a

acestora.

Reclamanta N.D. nu a avut în

proprietate terenul din str. M. nr. 30 din Timișoara. La dobândirea

proprietății asupra casei prin donație de la autorii ei, soții L., aceasta a

primit un drept de folosință, pentru 100 mp, așa cum și foștii proprietari au

dobândit, la rândul lor, la cumpărarea casei.

În mod corect s-a stabilit că

deposedarea de terenul de 1000 mp prin efectul abuziv al prevederilor art. 30

din Legea nr. 58/1974 s-a petrecut asupra patrimoniului proprietarului,

proprietarul acestui teren, A.L. care, în termenii Legii nr. 10/2001, ar putea

fi persoană îndreptățită la despăgubiri.

În mod corect s-a constatat că

reclamanta N. nu este îndreptățită să primească despăgubiri nici pentru terenul

avut în folosință pe durata construcției (100 mp, potrivit înscrierilor din

cartea funciară și nu 250 mp cum se pretinde în motivele de recurs), deoarece

Legea nr. 10/2001 în temeiul căreia este făcută revendicarea nu prevede măsuri

reparatorii pentru deținătorii cu acest titlu a bunului, ci în mod expres se

referă numai la calitatea de proprietari sau moștenitori ai acestora.

Situația dobânditorului folosinței

terenului aferent construcției, în condițiile art. 30 din Legea nr. 58/1974,

este reglementată de dispozițiile Legii nr. 18/1991 în art. 36 alin. (3),

pentru situația în care construcțiile există.

„Terenurile atribuite în folosință,

pe durata existenței construcțiilor, dobânditorilor acestora, ca efect al

preluării terenurilor aferente construcțiilor, în condițiile art. 30 din Legea

nr. 58/1974 cu privire la sistematizare teritoriului și localitățile urbane și

rurale, trec în proprietatea actualilor titulari ai dreptului de folosință a

terenului, proprietari ai locuințelor”.

Acest text nu este însă aplicabil

reclamantei care nu mai este proprietară actuală a locuinței și prin urmare

nici beneficiara actuală a dreptului de folosință asupra terenului aferent

locuinței.

Argumentele instanței de apel sub

acest aspect sunt corecte și în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare.

Criticile referitoare la protejarea

printr-o atare soluție, a vânzătorului îmbogățit fără justă cauză, nu se pot nici

acestea primi în lipsă de probe care să justifice o asemenea constatare.

Corectă și legală este soluția

instanțelor și cât privește revendicarea reclamantei L.D.

Aceasta, potrivit actelor de stare

civilă depuse la dosar, este sora lui L.S. pe care l-a moștenit, certificatul

de moștenitor nr. 116/1998, alături de soția supraviețuitoare și ceilalți frați

și surori.

Calitatea sa de moștenitor față de

fratele său S. nu îi conferă vreo calitate de persoană îndreptățită, în

condițiile art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001 din perspectiva

dreptului de proprietate asupra terenului și respectiv asupra casei care nu

s-au aflat în patrimoniul acestuia, terenul niciodată, iar casa de la data

înstrăinării prin donație, din 1983.

Pentru considerentele arătate,

văzând dispozițiile art. 312 C. proc. civ., se va admite recursul reclamantei

N.D. și se va respinge recursul reclamantei L.D., cu consecința modificării în

parte a deciziei atacate în sensul admiterii apelului reclamantei N.D.

împotriva sentinței de fond care va fi desființată în parte, dosarul urmând a

se trimite Tribunalului Timiș pentru rejudecarea contestației sub aspectul mai

sus analizat.

Celelalte dispoziții ale deciziei și

sentinței vor fi păstrate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamanta N.D. prin reprezentant L.D. împotriva deciziei nr. 130 din 21 mai

2008 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă, pe care o modifică în parte în

sensul că admite apelul acestei reclamante împotriva sentinței civile nr.

2834/PI din 21 decembrie 2007 a Tribunalului Timiș pe care o desființează în

parte cât privește respingerea contestației formulate de reclamanta N.D.

Trimite cauza spre rejudecarea

contestației acestei reclamante împotriva dispoziției nr. 847 din 26 februarie

2006 la Tribunalul Timiș.

Respinge recursul declarat de

reclamant L.D. împotriva aceleiași decizii.

Păstrează celelalte dispoziții ale

deciziei și sentinței atacate.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 16 decembrie 2008.