ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8896/2005

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș sub nr. 6579/C/2004 reclamantul H.W. a solicitat anularea dispoziției nr. 1863/2004 emisă de Primarul municipiului Timișoara prin care i s-a respins notificarea formulată cu privire la restituirea în natură a imobilului înscris în C.F. Timișoara reprezentând teren în suprafață de 1144 mp, radierea dreptului de proprietate al Statului Român și înscrierea dreptului de proprietate al reclamantului. În motivarea cererii s-a susținut că dispoziția Primarului este nelegală, fiind emisă cu încălcarea dispozițiilor art. 8.1 din H.G. nr. 498/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, în sensul că terenul solicitat este disponibil, nefiind ocupat de construcții.

Prin sentința civilă nr. 1252 din 2 noiembrie 2004 Tribunalul Timiș, a respins contestația, cu motivarea că terenul solicitat nu face obiectul de aplicare a Legii nr. 10/2001. Reclamantul a declarat apel împotriva sentinței susținând că prevederile Legii nr. 10/2001 i-au fost aplicate în mod greșit, el fiind îndreptățit să primească în natură terenul neocupat de construcții în conformitate cu dispozițiile art. 5 din Legea nr. 10/2001. Prin decizia civilă nr. 917/A din 14 aprilie 2005 a Curții de Apel Timișoara a admis apelul și a schimbat sentința apelată în sensul că a admis acțiunea formulată de reclamant și a anulat dispoziția nr. 1863 din 17 august 2004 emisă de Primar. Totodată, s-a dispus restituirea în natură a imobilului situat în Timișoara, înscris în C.F.

Timișoara, nr. top 23179 constând în teren în suprafață de 1144 mp, radierea dreptului de proprietate al statului asupra acestei parcele și înscrierea dreptului de proprietate în favoarea reclamantului, restabilindu-se situația anterioară de C.F., autorizând Biroul de C.F. să efectueze mențiunile respective. Pentru a pronunța această soluție, Curtea a reținut că imobilul proprietatea contestatorului înscrise în C.F. Timișoara cu nr. top 23179, 23180 a fost trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 223/1974, prin decizia nr. 3342 din 21 decembrie 1983 a fostului Consiliu Popular al județului Timiș. Pentru construcții, contestatorul a primit despăgubiri în sumă de 60.176 lei, nu și pentru teren care a trecut în proprietatea statului fără plată, în baza art. 13 din Legea nr. 59/1974.

Construcțiile situate în parcela cu nr. 23180 au fost cumpărate în baza Legii nr. 112/1995 de către chiriașul ce le ocupa, motiv pentru care reclamantul nu a solicitat restituirea acestora. Imobilul solicitat de reclamant este reprezentat de suprafața de 1144 mp teren, ce formează parcela cu nr. top 23179 și care este liberă, imobil preluat în mod abuziv de stat, fără plată, astfel că reclamantul poate fi considerat persoană îndreptățită în sensul art. 3 din Legea nr. 10/2001. Primarul municipiului Timișoara a declarat recurs împotriva deciziei pronunțate în apel, invocându-se ca temei legal prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs se susține că terenul în litigiu a trecut în proprietatea Statului Român în baza art. 13 din Legea nr. 59/1974, astfel că el nu face obiectul Legii nr. 10/2001, iar pe de altă parte că hotărârea instanței de apel a încălcat și dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 care prevăd că restituirea în natură sau prin echivalent se face prin dispoziție motivată a primarilor, instanța verificând numai legalitatea dispozițiilor emise, neputând dispune restituirea imobilelor. Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare prin care a combătut motivele de recurs invocate, solicitând respingerea acestuia. Analizând decizia recurată, în raport de criticile formulate, Curtea constată că recursul declarat în cauză este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

După cum a rezultat din probele administrate în cauză, prin decizia nr. 3342 din 21 decembrie 1983 a fostului Consiliu Popular al Județului Timiș au fost trecute în proprietatea statului, în baza Decretului nr. 223/1974 construcțiile proprietatea reclamantului, cu nr. top 23179, 23180. Pentru teren reclamantul nu a primit nici un fel de despăgubiri, fiind trecut în proprietatea statului fără plată, în baza art. 13 din Legea nr. 59/1974, cu privire la fondul funciar. Chiar dacă la vremea respectivă s-a făcut aplicarea actului normativ referitor la fondul funciar, terenul în litigiu a fost și este situat în intravilan, este aferent construcțiilor, astfel că intră sub incidența prevederilor Legii nr. 10/2001, contrar susținerilor recurentului.

Instanța de apel a reținut în mod corect că terenul în litigiu a fost preluat de stat în mod abuziv, și, fiind liber, s-a dispus restituirea lui în natură dându-se astfel eficiență prevederilor Legii nr. 10/2001, art. 1 alin. (1) statuând, cu valoare de principii, regula restituirii în natură a imobilelor preluate în mod abuziv de stat. Nu poate fi primită nici cea de a doua critică formulată prin motivele de recurs, privind încălcarea dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 10/2001. Prevederile acestui text, care se referă numai la situația restituirii bunului, în natură sau prin echivalent, prin decizie sau dispoziție a organelor de conducere ale unității deținătoare, nu trebuie interpretate restrictiv, în sensul menționat de recurent.

Aceste prevederi au în vedere faza procedurală administrativă, prealabilă prevăzută de Legea nr. 10/2001. Dându-se în competența instanței de judecată soluționarea contestației formulată de persoana îndreptățită împotriva deciziei sau dispoziției prin care i s-a respins notificarea sau cererea, legiuitorul a recunoscut instanței competența generală de soluționare a unor astfel de litigii, inclusiv soluționarea lor pe fond. Caracterul reparatorii al Legii nr. 10/2001 impune rezolvarea cererilor persoanelor îndreptățite, și nu obstacularea acestora în redobândirea drepturilor recunoscute de lege. Față de considerentele expuse, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Curtea va dispune respingerea ca nefondat a recursului declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge, ca nefondat, recursul formulat de pârât împotriva deciziei civile nr. 917/A din 14 aprilie 2005 a Curții de Apel Timișoara. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 noiembrie 2005.