ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8559/2006

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8559/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin notificare adresată

Primăriei municipiului Timișoara în condițiile art. 21 din Legea

nr. 10/2001, T.M., S.A.I. și S.G.P., susținând că sunt

moștenitori legali ai defuncților S.R.R. și S.A.F. au solicitat

restituirea în natură a imobilului situat în Timișoara, înscris în

C.F. Timișoara nr.top.3540/2, compus din teren în suprafață de

4.874 mp și casă cu destinație de locuință, care a

constituit proprietatea autorilor menționați, a fost preluat de stat

în temeiul Decretului nr. 92/1950, după care a fost subparcelat, o parte

fiind ocupată în prezent de o stradă, iar altă parte fiind

deținută de SC H. SA.

Primăria municipiului

Timișoara a trimis notificarea către SC H. SA la data de 5 noiembrie

2002 în vederea soluționării cererii referitoare la restituirea în

natură a părții din imobil deținută de această

unitate și a reținut spre soluționare aceeași notificare în

partea referitoare la porțiunea din imobil afectată de drumul public.

Prin dispoziția nr. 29 din 13

ianuarie 2004, Primarul municipiului Timișoara a respins cererea de

restituire în natură a întregului imobil, motivând că notificatorii

nu au completat dosarul în termenul prevăzut de lege, așa cum li s-a

cerut prin adresa nr. DO6 X 1 – 2203 din 18 februarie 2003, constând în

depunerea următoarelor acte doveditoare:

-

acte de

identitate în copii legalizate;

-

extras

de carte funciară individual,

in extenso

, la zi și legalizat;

- împuternicirea în original sau în

copie legalizată dată mandatarului avocat C.G.P., care a semnat

notificarea în numele solicitanților;

- valoarea estimată a

imobilului;

- declarații notariale pe

proprie răspundere date în țările de reședință,

care să cuprindă și mențiunea prevăzută în art. 5

din Legea nr. 10/2001.

Un alt motiv de respingere a fost

constatarea potrivit căreia nu s-a depus la dosar o hotărâre

judecătorească prin care să se constate că autoarea S.R.,

astfel numită în C.F. Timișoara, este una și aceeași

persoană cu R.S., menționată în certificatul de moștenitor

nr. 10 din 5 februarie 2001.

La data de 26 februarie 2004,

S.A.I., T.M. și S.G.P. au chemat în judecată pe Primarul municipiului

Timișoara, Municipiul Timișoara prin primar, Statul Român prin

Consiliul Local al municipiului Timișoara și SC H. SA solicitând

următoarele:

- anularea dispoziției nr. 29

din 13 ianuarie 2004 emisă de Primarul municipiului Timișoara;

- să se constate că sunt

moștenitori legali ai defuncților S.R.R. și S.A.F.;

- să se constate că S.R.

și R.S. au fost una și aceeași persoană;

- să se constate că

imobilul situat în Timișoara, (casă și parc intravilan de 4.874

mp), înscris în C.F. Timișoara nr.top. 3540/2, anterior înscris în C.F.

Timișoara, a fost preluat de Statul Român fără titlu de la

S.A.F. pentru cota de ½ și fără titlu valabil de la S.R. pentru

cota de ½;

- să fie parcelat imobilul în

două subparcele, din care una să cuprindă porțiunea

destinată străzii, iar cealaltă restul imobilului;

- să se dispună

restituirea în natură a părții din imobil neocupată de

stradă, în starea în care se află și liberă de orice

sarcini;

- să se procedeze la

rectificarea cărții funciare în sensul transcrierii parcelelor

rezultate potrivit celor cerute în petitul anterior, cu menținerea în

domeniul public a părții cu destinația de stradă, radierea

dreptului de proprietate al statului asupra restului din imobil și

înscrierea dreptului de proprietate al reclamanților asupra

părții cerută a le fi restituită în natură;

- obligarea pârâților să

le predea imobilul în partea neocupată de stradă și evacuarea

lor din această parte a imobilului;

- restituirea în echivalent a

părții ocupată de stradă prin obligarea pârâților

să le predea un alt teren în aceeași suprafață și de

aceeași valoare, iar în caz de imposibilitate dovedită să le

plătească despăgubiri bănești egale cu valoarea de

circulație a terenului respectiv;

- obligarea pârâților la plata

cheltuielilor de judecată.

Tribunalul Timiș, secția

civilă, a pronunțat sentința civilă nr. 618/PI din 1

aprilie 2005, prin care a admis în parte acțiunea și:

- a anulat dispoziția nr. 29

din 13 ianuarie 2004 emisă de Primarul municipiului Timișoara;

- a obligat pe același primar

să rezolve notificarea formulată de reclamanți în sensul de a

constata că imobilul a fost preluat de stat fără titlu, că

reclamanții sunt persoane îndreptățite în accepțiunea art.

4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 și că au optat pentru restituirea

prin echivalent sub forma compensării cu terenul în suprafață de

1114 mp și în valoare de 1.570.665.362 lei (39.863,38 Euro), așa cum

a fost individualizat prin raportul de expertiză tehnică judiciară

întocmit de Iacob Iosif;

- a respins restul cererilor din

acțiune față de pârâții Primarul municipiului

Timișoara, Municipiul Timișoara și Statul Român;

- a respins în întregime

acțiunea față de pârâta SC H. SA, ca fiind introdusă

împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Curtea de Apel Timișoara,

secția civilă, a pronunțat decizia civilă nr. 85 din 13

februarie 2006, prin care a respins ca nefondate apelurile declarate de

Primarul municipiului Timișoara și Consiliul Local al municipiului Timișoara,

a admis apelul declarat de reclamanți și a schimbat în parte

sentința primei instanțe, astfel:

- a admis acțiunea

introdusă de reclamanți în contra tuturor pârâților;

- a constatat că prin

sentința civilă nr. 3012 din 6 aprilie 2004 pronunțată de

Judecătoria Timișoara, rămasă definitivă la 15

noiembrie 2004 și irevocabilă la 20 octombrie 2005, parcela nr.top.

3540/2 din C.F. Timișoara a fost dezmembrată în două parcele,

anume:

- parcela nr.top. nou 3540/2/1 teren intravilan de

3760 mp cu casă, situată administrativ în municipiul

Timișoara, înscrisă în C.F. Timișoara, anterior înscrisă

în C.F. Timișoara și

- parcela nr.top. nou 3540/2/2, drum public cu

suprafața de 1114 mp, înscrisă în C.F. Timișoara, anterior

înscrisă în C.F. Timișoara, care se va înscrie în C.F.

Timișoara;

- a obligat pe pârâții Statul

Român, în calitate de proprietar, și Consiliul Local al municipiului

Timișoara, ca administrator prin SC H. SA, să restituie

reclamanților în natură în cote de câte 1/3 pentru fiecare și liberă

de orice sarcini parcela nr.top. nou 3540/2/1 din C.F. 14591 Timișoara,

compusă din teren de 3760 mp și casă, și să evacueze

acest imobil;

- a dispus rectificarea C.F.

Timișoara cu privire la parcela de mai sus în sensul de a se radia dreptul

de proprietate al Statului Român și de administrare al Consiliului Local

al municipiului Timișoara prin SC H. SA Timișoara și de a se

înscrie dreptul de proprietate al reclamanților în cote de 1/3 pentru

fiecare cu titlu de restituire în baza Legii nr. 10/2001 și moștenire;

- a obligat Statul Român prin

Consiliul Local al municipiului Timișoara și Municipiul

Timișoara prin primar să acorde reclamanților măsuri

reparatorii prin echivalent pentru suprafața de teren de 1114 mp, ce

constituie parcela nr.top. nou 3540/2/2 cu destinația actuală de drum

public, constând în oferta de punere la dispoziție a unui teren echivalent

ca suprafață și valoare, iar în caz de imposibilitate

obiectivă de realizare a unei astfel de reparație materială a

obligat pe Primarul municipiului Timișoara să emită o

dispoziție motivată care să conțină oferta de

despăgubiri potrivit criteriilor prevăzute de Legea nr. 10/2001

republicată la 2 septembrie 2005;

- a menținut în rest celelalte

dispoziții ale sentinței de primă instanță;

- a respins cererea privind

cheltuieli de judecată formulată de reclamanți.

Primarul municipiului Timișoara

și Consiliul Local al municipiului Timișoara au declarat recurs

solicitând modificarea deciziei instanței de apel în sensul respingerii

apelului declarat de reclamanți, admiterii apelurilor proprii și

schimbarea sentinței primei instanțe prin respingerea

contestației formulate împotriva dispoziției nr. 29 din 13 ianuarie

2004 emisă de primul recurent.

Invocând în drept cazurile de recurs

prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. și dezvoltând în

fapt aceste motive recurenții au susținut că instanțele au

făcut o greșită interpretare a prevederilor art. 3, art. 4, art.

20 alin. (3), art. 21 și art. 22 din Legea nr. 10/2001 prin aceea că:

- nu au rezolvat neconcordanțele

dintre mențiunile cuprinse în C.F. Timișoara și cele din

certificatul de moștenitor nr. 10 din 5 mai 2001 cu privire la numele

și prenumele antecesoarei reclamanților, în primul înscris figurând

numele și prenumele S.R., iar în secundul cel de S.R., astfel că

reclamanții nu au făcut dovada că înscrisurile se referă la

una și aceeași persoană și, implicit, nu au dovedit că

sunt persoane îndreptățite în sensul cerut prin art. 3, art. 4 alin.

(2), art. 22 din Legea nr. 10/2001 și art. 1.4. lit. B) din Normele

metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 498/2003;

- nu au observat că primarul a

respins legal cererea obiect al notificării, conformându-se

dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 10/2001 deoarece reclamanții nu

au completat, în termenul defipt de textul legal menționat, dosarul

administrativ cu actele doveditoare care le-au fost solicitate;

- nu au sesizat că titlul

statului, rezultat din aplicarea Decretului nr. 92/1950, trebuie raportat la

prevederile art. 6 din Legea nr. 213/1998, care consfințesc faptul că

fac parte din domeniul public al statului imobilele preluate în temeiul unui

titlu valabil dobândit cu respectarea Constituției, a tratatelor

internaționale la care România era parte și a legilor în vigoare la

data preluării lor de către stat;

- nu au ținut cont de faptul

că imobilul se află în prezent în administrarea SC H. SA.

Examinând recursul prin prisma

motivelor invocate, Înalta Curte constată cele ce succed:

recurenților, instanța de apel a lămurit pe deplin invocata

neconcordanță privind numele și prenumele autoarei

reclamanților, fostă coproprietară a imobilului în litigiu.

În acest sens, instanța de apel

a analizat amănunțit probatoriul administrat, analiză

redată în considerentele deciziei recurate.

Astfel, instanța de apel a

constatat că, anterior introducerii acțiunii în justiție,

reclamanții au dovedit, în contradictoriu cu actualii recurenți,

calitatea lor de moștenitori legali ai foștilor proprietari ai imobilului,

S.R. și S.A.F., prin:

- sentința civilă nr. 1712

din 4 februarie 1997 pronunțată de Judecătoria Timișoara,

rămasă irevocabilă ca urmare a respingerii recursurilor

declarate în acea cauză de actualii recurenți;

- dispoziția nr. 2537 din 19

decembrie 2001 emisă chiar de actualul recurent Primarul municipiului

Timișoara, prin care a fost recunoscută expres calitatea

reclamanților de moștenitori ai defunctei S.R. și, în

consecință, a dispus retrocedarea către reclamanți a unui

imobil, altul decât cel din prezenta cauză, care a constituit proprietatea

exclusivă a acesteia;

- sentința civilă nr. 1084

din 10 februarie 2003 a Judecătoriei Timișoara, rămasă

irevocabilă la 25 iulie 2003, prin care, urmare nerezolvării în

termen a notificării adresate de reclamant, actualii recurenți au fost

obligați să emită dispoziții motivate pentru

soluționarea cererilor reclamanților privind mai multe imobile care

au aparținut acelorași defuncți S.R. și S.A.F., între care

și imobilul din prezentul litigiu.

Așadar, este în afara

oricărui dubiu că instanța de apel a lămurit pe deplin

situația de fapt, stabilind pe bază de probe certe și

concludente identitatea dintre fosta coproprietară a imobilului și

autoarea reclamanților pe care aceștia o moștenesc.

În raport cu asemenea stare de fapt,

instanța de apel a aplicat corect Legea nr. 10/2001 atunci când a

hotărât că reclamanții au calitatea de persoane

îndreptățite la beneficiul măsurilor reparatorii prevăzute

de acest act normativ.

constatând că parte din actele doveditoare cerute prin art. 22 din forma

inițială a Legii nr. 10/2001, modificat succesiv ulterior, nu au fost

depuse la dosarul administrativ, ci numai cu prilejul judecării prezentei

cauze în primă instanță, a aplicat corect prevederile textului

legal mai sus enunțat.

Într-adevăr, așa cum

și instanța de apel a statuat, înțelesul corect al

dispozițiilor art. 22 este acela că dispoziția motivată a

primarilor se emite în raport cu actele doveditoare depuse la dosarul

administrativ în termenul defipt, dar nu exclude dreptul instanțelor de

judecată, investite prin art. 24 alin. (7) și (8) din forma

inițială a Legii nr. 10/2001 să exercite controlul judiciar

asupra acestor dispoziții, să le anuleze sau să le modifice ca

urmare a depunerii actelor doveditoare în timpul procesului.

Aceasta pentru că pretinsa

obligație pentru instanțe de a soluționa pricina doar pe baza

înscrisurilor depuse în cadrul procedurii administrative prealabile ar avea ca

efect îngrădirea accesului la justiție, recunoscut prin art. 21 din

Constituție, și a dreptului la un proces echitabil, consacrat prin

același articol din Constituție și recunoscut părților

prin art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Or, un proces echitabil presupune un

tratament egal aplicabil părților implicate în proces, iar accesul la

justiție nu se realizează numai prin posibilitatea de a sesiza

instanța, ci și prin dreptul recunoscut părților de a

propune dovezile care să le susțină pretențiile, precum

și prin dreptul instanței de a cenzura pertinența,

concludența și utilitatea lor, de a încuviința administrarea

probelor necesare pentru deplina stabilire a situației de fapt și de

a-și întemeia soluția pe probele administrate.

către recurenți că imobilul în litigiu a fost preluat de

către stat în temeiul Decretului nr. 92/1950, pe deplin legal

instanța de apel a statuat că imobilul este restituibil în

natură în măsura în care o asemenea restituire este posibilă,

iar reclamanții sunt îndreptățiți la măsuri

reparatorii prin echivalent pentru partea din imobil imposibil a fi

restituită în natură.

Astfel, potrivit art. 2 alin. (1)

lit. a) din Legea nr. 10/2001, așa cum a fost modificat prin Legea nr.

247/2005, text legal în vigoare și de imediată aplicare la data

judecării prezentei cauze în apel, imobilele naționalizate prin

Decretul nr. 92/1950 au fost definite expres ca fiind preluate în mod abuziv,

ceea ce are ca semnificație faptul că foștii proprietari sau

moștenitorii acestora au fost dispensați de sarcina probei în acest

sens, având îndreptățirea de a beneficia de măsurile reparatorii

de restituire în natură sau prin echivalent prevăzute de alte

dispoziții ale aceleiași legi.

imobil aparține domeniului public, iar altă parte este

administrată de SC H. SA, în mod corect instanța de apel a definit

că entitate deținătoare a întregului imobil, în înțelesul

Legii nr. 10/2001, este Municipiul Timișoara, reprezentat de consiliul

local ca organ deliberativ și primar ca autoritate executivă.

Aceasta pentru că, așa cum

rezultă din probele administrate, amintita societate a fost

construită în baza art. 15 și art. 38 lit. i) din Legea nr. 215/2001,

având ca unic acționar Consiliul Local al municipiului Timișoara.

Ca urmare, legal s-a stabilit în

sarcina recurenților obligația acordării măsurilor

reparatorii pentru întregul imobil, dar cu participarea procesuală și

opozabilitatea hotărârii față de SC H. SA.

preced, care răspund tuturor susținerilor din recurs, Înalta Curte

constată că instanța de apel a lămurit pe deplin

situația de fapt și a aplicat corect legea, că dezvoltarea

recursului se încadrează în cazul prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. și conține critici neîntemeiate, astfel că va respinge

recursul ca nefondat potrivit prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâții Primarul Municipiului Timișoara și Consiliul

local al Municipiului Timișoara împotriva deciziei nr. 85 din 13 martie

2006 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția

civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 26 octombrie 2006.