ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8559/2006
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8559/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin notificare adresată Primăriei municipiului Timișoara în condițiile art. 21 din Legea nr. 10/2001, T.M., S.A.I. și S.G.P., susținând că sunt moștenitori legali ai defuncților S.R.R. și S.A.F. au solicitat restituirea în natură a imobilului situat în Timișoara, înscris în C.F. Timișoara nr.top.3540/2, compus din teren în suprafață de 4.874 mp și casă cu destinație de locuință, care a constituit proprietatea autorilor menționați, a fost preluat de stat în temeiul Decretului nr. 92/1950, după care a fost subparcelat, o parte fiind ocupată în prezent de o stradă, iar altă parte fiind deținută de SC H. SA.
Primăria municipiului Timișoara a trimis notificarea către SC H. SA la data de 5 noiembrie 2002 în vederea soluționării cererii referitoare la restituirea în natură a părții din imobil deținută de această unitate și a reținut spre soluționare aceeași notificare în partea referitoare la porțiunea din imobil afectată de drumul public.
Prin dispoziția nr. 29 din 13 ianuarie 2004, Primarul municipiului Timișoara a respins cererea de restituire în natură a întregului imobil, motivând că notificatorii nu au completat dosarul în termenul prevăzut de lege, așa cum li s-a cerut prin adresa nr. DO6 X 1 – 2203 din 18 februarie 2003, constând în depunerea următoarelor acte doveditoare: - acte de identitate în copii legalizate; - extras de carte funciară individual, in extenso , la zi și legalizat; - împuternicirea în original sau în copie legalizată dată mandatarului avocat C.G.P., care a semnat notificarea în numele solicitanților; - valoarea estimată a imobilului; - declarații notariale pe proprie răspundere date în țările de reședință, care să cuprindă și mențiunea prevăzută în art. 5 din Legea nr. 10/2001.
Un alt motiv de respingere a fost constatarea potrivit căreia nu s-a depus la dosar o hotărâre judecătorească prin care să se constate că autoarea S.R., astfel numită în C.F. Timișoara, este una și aceeași persoană cu R.S., menționată în certificatul de moștenitor nr. 10 din 5 februarie 2001. La data de 26 februarie 2004, S.A.I., T.M. și S.G.P. au chemat în judecată pe Primarul municipiului Timișoara, Municipiul Timișoara prin primar, Statul Român prin Consiliul Local al municipiului Timișoara și SC H. SA solicitând următoarele: - anularea dispoziției nr. 29 din 13 ianuarie 2004 emisă de Primarul municipiului Timișoara; - să se constate că sunt moștenitori legali ai defuncților S.R.R. și S.A.F.; - să se constate că S.R.
și R.S. au fost una și aceeași persoană; - să se constate că imobilul situat în Timișoara, (casă și parc intravilan de 4.874 mp), înscris în C.F. Timișoara nr.top. 3540/2, anterior înscris în C.F. Timișoara, a fost preluat de Statul Român fără titlu de la S.A.F. pentru cota de ½ și fără titlu valabil de la S.R.
pentru cota de ½; - să fie parcelat imobilul în două subparcele, din care una să cuprindă porțiunea destinată străzii, iar cealaltă restul imobilului; - să se dispună restituirea în natură a părții din imobil neocupată de stradă, în starea în care se află și liberă de orice sarcini; - să se procedeze la rectificarea cărții funciare în sensul transcrierii parcelelor rezultate potrivit celor cerute în petitul anterior, cu menținerea în domeniul public a părții cu destinația de stradă, radierea dreptului de proprietate al statului asupra restului din imobil și înscrierea dreptului de proprietate al reclamanților asupra părții cerută a le fi restituită în natură; - obligarea pârâților să le predea imobilul în partea neocupată de stradă și evacuarea lor din această parte a imobilului; - restituirea în echivalent a părții ocupată de stradă prin obligarea pârâților să le predea un alt teren în aceeași suprafață și de aceeași valoare, iar în caz de imposibilitate dovedită să le plătească despăgubiri bănești egale cu valoarea de circulație a terenului respectiv; - obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
Tribunalul Timiș, secția civilă, a pronunțat sentința civilă nr. 618/PI din 1 aprilie 2005, prin care a admis în parte acțiunea și: - a anulat dispoziția nr. 29 din 13 ianuarie 2004 emisă de Primarul municipiului Timișoara; - a obligat pe același primar să rezolve notificarea formulată de reclamanți în sensul de a constata că imobilul a fost preluat de stat fără titlu, că reclamanții sunt persoane îndreptățite în accepțiunea art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 și că au optat pentru restituirea prin echivalent sub forma compensării cu terenul în suprafață de 1114 mp și în valoare de 1.570.665.362 lei (39.863,38 Euro), așa cum a fost individualizat prin raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de Iacob Iosif; - a respins restul cererilor din acțiune față de pârâții Primarul municipiului Timișoara, Municipiul Timișoara și Statul Român; - a respins în întregime acțiunea față de pârâta SC H. SA, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a pronunțat decizia civilă nr. 85 din 13 februarie 2006, prin care a respins ca nefondate apelurile declarate de Primarul municipiului Timișoara și Consiliul Local al municipiului Timișoara, a admis apelul declarat de reclamanți și a schimbat în parte sentința primei instanțe, astfel: - a admis acțiunea introdusă de reclamanți în contra tuturor pârâților; - a constatat că prin sentința civilă nr. 3012 din 6 aprilie 2004 pronunțată de Judecătoria Timișoara, rămasă definitivă la 15 noiembrie 2004 și irevocabilă la 20 octombrie 2005, parcela nr.top. 3540/2 din C.F. Timișoara a fost dezmembrată în două parcele, anume: - parcela nr.top. nou 3540/2/1 teren intravilan de 3760 mp cu casă, situată administrativ în municipiul Timișoara, înscrisă în C.F.
Timișoara, anterior înscrisă în C.F. Timișoara și - parcela nr.top. nou 3540/2/2, drum public cu suprafața de 1114 mp, înscrisă în C.F. Timișoara, anterior înscrisă în C.F. Timișoara, care se va înscrie în C.F. Timișoara; - a obligat pe pârâții Statul Român, în calitate de proprietar, și Consiliul Local al municipiului Timișoara, ca administrator prin SC H. SA, să restituie reclamanților în natură în cote de câte 1/3 pentru fiecare și liberă de orice sarcini parcela nr.top. nou 3540/2/1 din C.F. 14591 Timișoara, compusă din teren de 3760 mp și casă, și să evacueze acest imobil; - a dispus rectificarea C.F.
Timișoara cu privire la parcela de mai sus în sensul de a se radia dreptul de proprietate al Statului Român și de administrare al Consiliului Local al municipiului Timișoara prin SC H. SA Timișoara și de a se înscrie dreptul de proprietate al reclamanților în cote de 1/3 pentru fiecare cu titlu de restituire în baza Legii nr. 10/2001 și moștenire; - a obligat Statul Român prin Consiliul Local al municipiului Timișoara și Municipiul Timișoara prin primar să acorde reclamanților măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafața de teren de 1114 mp, ce constituie parcela nr.top.
nou 3540/2/2 cu destinația actuală de drum public, constând în oferta de punere la dispoziție a unui teren echivalent ca suprafață și valoare, iar în caz de imposibilitate obiectivă de realizare a unei astfel de reparație materială a obligat pe Primarul municipiului Timișoara să emită o dispoziție motivată care să conțină oferta de despăgubiri potrivit criteriilor prevăzute de Legea nr. 10/2001 republicată la 2 septembrie 2005; - a menținut în rest celelalte dispoziții ale sentinței de primă instanță; - a respins cererea privind cheltuieli de judecată formulată de reclamanți. Primarul municipiului Timișoara și Consiliul Local al municipiului Timișoara au declarat recurs solicitând modificarea deciziei instanței de apel în sensul respingerii apelului declarat de reclamanți, admiterii apelurilor proprii și schimbarea sentinței primei instanțe prin respingerea contestației formulate împotriva dispoziției nr. 29 din 13 ianuarie 2004 emisă de primul recurent.
Invocând în drept cazurile de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. și dezvoltând în fapt aceste motive recurenții au susținut că instanțele au făcut o greșită interpretare a prevederilor art. 3, art. 4, art. 20 alin. (3), art. 21 și art. 22 din Legea nr. 10/2001 prin aceea că: - nu au rezolvat neconcordanțele dintre mențiunile cuprinse în C.F. Timișoara și cele din certificatul de moștenitor nr. 10 din 5 mai 2001 cu privire la numele și prenumele antecesoarei reclamanților, în primul înscris figurând numele și prenumele S.R., iar în secundul cel de S.R., astfel că reclamanții nu au făcut dovada că înscrisurile se referă la una și aceeași persoană și, implicit, nu au dovedit că sunt persoane îndreptățite în sensul cerut prin art. 3, art. 4 alin. (2), art. 22 din Legea nr. 10/2001 și art. 1.4.
lit. B) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 498/2003; - nu au observat că primarul a respins legal cererea obiect al notificării, conformându-se dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 10/2001 deoarece reclamanții nu au completat, în termenul defipt de textul legal menționat, dosarul administrativ cu actele doveditoare care le-au fost solicitate; - nu au sesizat că titlul statului, rezultat din aplicarea Decretului nr. 92/1950, trebuie raportat la prevederile art. 6 din Legea nr. 213/1998, care consfințesc faptul că fac parte din domeniul public al statului imobilele preluate în temeiul unui titlu valabil dobândit cu respectarea Constituției, a tratatelor internaționale la care România era parte și a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat; - nu au ținut cont de faptul că imobilul se află în prezent în administrarea SC H. SA.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte constată cele ce succed:
Contrar susținerilor recurenților, instanța de apel a lămurit pe deplin invocata neconcordanță privind numele și prenumele autoarei reclamanților, fostă coproprietară a imobilului în litigiu. În acest sens, instanța de apel a analizat amănunțit probatoriul administrat, analiză redată în considerentele deciziei recurate. Astfel, instanța de apel a constatat că, anterior introducerii acțiunii în justiție, reclamanții au dovedit, în contradictoriu cu actualii recurenți, calitatea lor de moștenitori legali ai foștilor proprietari ai imobilului, S.R. și S.A.F., prin: - sentința civilă nr. 1712 din 4 februarie 1997 pronunțată de Judecătoria Timișoara, rămasă irevocabilă ca urmare a respingerii recursurilor declarate în acea cauză de actualii recurenți; - dispoziția nr. 2537 din 19 decembrie 2001 emisă chiar de actualul recurent Primarul municipiului Timișoara, prin care a fost recunoscută expres calitatea reclamanților de moștenitori ai defunctei S.R. și, în consecință, a dispus retrocedarea către reclamanți a unui imobil, altul decât cel din prezenta cauză, care a constituit proprietatea exclusivă a acesteia; - sentința civilă nr. 1084 din 10 februarie 2003 a Judecătoriei Timișoara, rămasă irevocabilă la 25 iulie 2003, prin care, urmare nerezolvării în termen a notificării adresate de reclamant, actualii recurenți au fost obligați să emită dispoziții motivate pentru soluționarea cererilor reclamanților privind mai multe imobile care au aparținut acelorași defuncți S.R. și S.A.F., între care și imobilul din prezentul litigiu. Așadar, este în afara oricărui dubiu că instanța de apel a lămurit pe deplin situația de fapt, stabilind pe bază de probe certe și concludente identitatea dintre fosta coproprietară a imobilului și autoarea reclamanților pe care aceștia o moștenesc. În raport cu asemenea stare de fapt, instanța de apel a aplicat corect Legea nr. 10/2001 atunci când a hotărât că reclamanții au calitatea de persoane îndreptățite la beneficiul măsurilor reparatorii prevăzute de acest act normativ.
Instanța de apel, chiar constatând că parte din actele doveditoare cerute prin art. 22 din forma inițială a Legii nr. 10/2001, modificat succesiv ulterior, nu au fost depuse la dosarul administrativ, ci numai cu prilejul judecării prezentei cauze în primă instanță, a aplicat corect prevederile textului legal mai sus enunțat. Într-adevăr, așa cum și instanța de apel a statuat, înțelesul corect al dispozițiilor art. 22 este acela că dispoziția motivată a primarilor se emite în raport cu actele doveditoare depuse la dosarul administrativ în termenul defipt, dar nu exclude dreptul instanțelor de judecată, investite prin art. 24 alin. (7) și (8) din forma inițială a Legii nr. 10/2001 să exercite controlul judiciar asupra acestor dispoziții, să le anuleze sau să le modifice ca urmare a depunerii actelor doveditoare în timpul procesului. Aceasta pentru că pretinsa obligație pentru instanțe de a soluționa pricina doar pe baza înscrisurilor depuse în cadrul procedurii administrative prealabile ar avea ca efect îngrădirea accesului la justiție, recunoscut prin art. 21 din Constituție, și a dreptului la un proces echitabil, consacrat prin același articol din Constituție și recunoscut părților prin art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Or, un proces echitabil presupune un tratament egal aplicabil părților implicate în proces, iar accesul la justiție nu se realizează numai prin posibilitatea de a sesiza instanța, ci și prin dreptul recunoscut părților de a propune dovezile care să le susțină pretențiile, precum și prin dreptul instanței de a cenzura pertinența, concludența și utilitatea lor, de a încuviința administrarea probelor necesare pentru deplina stabilire a situației de fapt și de a-și întemeia soluția pe probele administrate.
Necontestat fiind chiar de către recurenți că imobilul în litigiu a fost preluat de către stat în temeiul Decretului nr. 92/1950, pe deplin legal instanța de apel a statuat că imobilul este restituibil în natură în măsura în care o asemenea restituire este posibilă, iar reclamanții sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii prin echivalent pentru partea din imobil imposibil a fi restituită în natură. Astfel, potrivit art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, așa cum a fost modificat prin Legea nr. 247/2005, text legal în vigoare și de imediată aplicare la data judecării prezentei cauze în apel, imobilele naționalizate prin Decretul nr. 92/1950 au fost definite expres ca fiind preluate în mod abuziv, ceea ce are ca semnificație faptul că foștii proprietari sau moștenitorii acestora au fost dispensați de sarcina probei în acest sens, având îndreptățirea de a beneficia de măsurile reparatorii de restituire în natură sau prin echivalent prevăzute de alte dispoziții ale aceleiași legi.
Chiar dacă numai parte din imobil aparține domeniului public, iar altă parte este administrată de SC H. SA, în mod corect instanța de apel a definit că entitate deținătoare a întregului imobil, în înțelesul Legii nr. 10/2001, este Municipiul Timișoara, reprezentat de consiliul local ca organ deliberativ și primar ca autoritate executivă. Aceasta pentru că, așa cum rezultă din probele administrate, amintita societate a fost construită în baza art. 15 și art. 38 lit. i) din Legea nr. 215/2001, având ca unic acționar Consiliul Local al municipiului Timișoara. Ca urmare, legal s-a stabilit în sarcina recurenților obligația acordării măsurilor reparatorii pentru întregul imobil, dar cu participarea procesuală și opozabilitatea hotărârii față de SC H. SA.
În raport cu toate cele ce preced, care răspund tuturor susținerilor din recurs, Înalta Curte constată că instanța de apel a lămurit pe deplin situația de fapt și a aplicat corect legea, că dezvoltarea recursului se încadrează în cazul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și conține critici neîntemeiate, astfel că va respinge recursul ca nefondat potrivit prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții Primarul Municipiului Timișoara și Consiliul local al Municipiului Timișoara împotriva deciziei nr. 85 din 13 martie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 octombrie 2006.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.