ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6563/2004

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin notificările înregistrate la Primăria municipiului Timișoara sub nr. D 06 x 1006497/2001 și, respectiv, nr. D 06 x 1006410/2001, P.M.N. și C.P.D.M. au solicitat restituirea în natură în cote de câte ½ a părții rămasă liberă din terenul în suprafață de 11.348 mp situat în Timișoara, înscris inițial în C.F. Timișoara nr. 2449 nr. top 1791/2 în proprietatea mamei solicitanților P.M.C. și trecut în proprietatea Statului Român prin Decretul nr. 511/1955, precum și, în aceleași cote, acordarea de despăgubiri bănești pentru partea din teren care nu poate fi restituită în natură. Prin Dispoziția nr. 72 din 21 ianuarie 2003 emisă de Primarul municipiului Timișoara cererile de restituire în natură au fost respinse, iar notificările au fost transmise spre competentă soluționare către A.P.A.P.S.

În motivarea dispoziției se arată că, în temeiul H.G. nr. 834/1991, imobilul a fost înscris în C.F. în favoarea SC U.T. SA Timișoara, astfel că, potrivit art. 27 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, notificarea se adresează instituției publice care a realizat privatizarea. Prin acțiunea civilă din 14 aprilie 2003 reclamantul P.M.N. a chemat în judecată în calitate de pârâtă A.P.A.P.S. prin sucursala Regională Vest Timișoara, pentru a fi obligată să emită decizie sau dispoziție motivată în sensul art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, prin care să se pronunțe asupra cererii sale obiect al notificării transmisă spre soluționare de către Primăria municipiului Timișoara, sub sancțiunea daunelor cominatorii de 5 milioane lei pentru fiecare zi de întârziere.

Motivând acțiunea, reclamantul arată că, potrivit textului de lege invocat, pârâta avea obligația de a se pronunța asupra cererii sale prin decizie sau dispoziție motivată, obligație pe care nu și-a îndeplinit-o, deși cererea este însoțită de actele doveditoare necesare, inclusiv o expertiză topografică. Prin cererea din 29 septembrie 2003, reclamantul a precizat că menține cererea inițială, iar pentru ipoteza în care pârâta se consideră necompetentă a o rezolva solicită obligarea pârâtei de a comunica acea cerere spre rezolvare persoanei juridice deținătoare, anume SC U.T. SA Timișoara. Prin sentința civilă nr. 7791 din 29 septembrie 2003, Judecătoria Timișoara a admis în parte acțiunea și a obligat pe pârâtă să emită decizie sau dispoziție motivată în soluționarea cererii reclamantului referitoare la imobilul situat în Timișoara.

Concomitent, prima instanță a respins ca nefondată cererea având ca obiect trimiterea notificării către persoana juridică deținătoare a imobilului și ca inadmisibilă cererea privind daunele cominatorii. Prin apel reclamantul solicită schimbarea în parte a sentinței primei instanțe, în sensul menținerii obligației instituite în sarcina pârâtei, dar numai referitor la rezolvarea cererii privind despăgubirile bănești solicitate prin notificare și obligarea aceleiași pârâte ca, în cazul în care se consideră necompetentă a soluționa cererea de restituire în natură, să trimită dosarul unității deținătoare SC U.T. SA Timișoara. Acest apel, precum și cel declarat de pârâtă, au fost respinse ca neîntemeiate prin decizia civilă nr. 442 din 22 martie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă.

Cu privire la apelul reclamantului, curtea de apel a reținut că numai pârâta, cu prilejul emiterii deciziei sau dispoziției motivate, are posibilitatea de a transmite notificarea, însoțită de actele doveditoare, persoanei juridice deținătoare a imobilului în cazul în care va considera că soluționarea, totală sau parțială a cererii, nu este de competența sa. Reclamantul P.M.N. a declarat recurs în termen legal împotriva deciziei instanței de apel, solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii apelului său și schimbarea în parte a sentinței primei instanțe prin obligarea pârâtei de a trimite dosarul la unitatea deținătoare în cazul în care se consideră necompetentă a soluționa notificarea.

Recursul nu este fondat. Potrivit art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, pentru imobilele preluate cu titlu valabil, evidențiate în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate cu respectarea dispozițiilor legale, persoana îndreptățită are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent constând în bunuri ori servicii, acțiuni la societăți comerciale tranzacționate pe piața de capital sau titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare corespunzătoare valorii imobilelor solicitate. Conform art. 27 alin. (2) din lege, notificarea, prin care se solicită restituirea potrivit alin. (1), se adresează instituției publice implicate care a efectuat privatizarea.

Prin art. 28 alin. (1) din lege s-a instituit obligația cu caracter imperativ în sarcina organelor de conducere ale instituției publice implicate în privatizare ca, în termen de 60 zile de la data primirii cererii persoanei îndreptățite, să stabilească prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, valoarea și modalitatea măsurilor reparatorii corespunzătoare convenite prin negociere. În fine, potrivit art. 31 alin. (1) și (2) din lege, dacă în termenul stabilit prin art. 28 alin. (1) nu s-a convenit în sensul mai sus arătat, se va încheia un proces-verbal de divergență, persoana îndreptățită având un termen de 6 luni pentru a se adresa secției civile a tribunalului în a cărui circumscripție teritorială se află sediul persoanei juridice cu care este în litigiu.

Neîndeplinirea obligației de către persoana notificată de a emite decizie sau dispoziție motivată, dă dreptul persoanei îndreptățite de a cere, în condițiile dreptului comun, pe calea acțiunii având ca obiect obligația de a face, realizarea dreptului său de a i se răspunde la notificare, corelativ obligației persoanei juridice notificate. Este ceea ce a și cerut reclamantul prin acțiunea civilă inițial introdusă și care a și fost admisă în sensul solicitat. În aceste limite procesuale, cererea ulterioară având ca obiect obligarea pârâtei notificate de a trimite notificarea altei persoane juridice, apare ca inadmisibilă, instanța de judecată având numai competența de a dispune îndeplinirea obligației de a face, adică aceea de emitere a deciziei sau dispoziției motivate, nicidecum de a anticipa modul de rezolvare a cererii obiect al notificării.

Cererea reclamantului ca notificarea să fie trimisă spre rezolvare altei persoane juridice poate fi formulată numai în cadrul negocierii cu pârâta notificată și, dacă aceasta împiedică emiterea deciziei sau dispoziției motivate, poate fi consemnată ca motiv de divergență în procesul-verbal arătat prin art. 31 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, urmând a fi cercetată pe calea contestației reglementată prin art. 31 alin. (2) din lege. Așadar, respingând apelul reclamantului, instanța de apel a aplicat corect legea la situația de fapt dedusă judecății sale, recursul fiind neîntemeiat, urmând a fi respins potrivit dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul P.M.N. împotriva deciziei nr. 442 din 22 martie 2004 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 noiembrie 2004.