ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1553/2005

Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin contestația înregistrată sub nr. 7999 din 24 iulie 2003, pe rolul Tribunalului Timiș, contestatorul H.I. a solicitat ca, în contradictoriu cu intimatul Primarul Municipiului Timișoara, să se dispună anularea dispoziției emisă de acesta sub nr. 1183 din 17 octombrie 2002 și să fie obligat pârâtul să înainteze dosarul spre competentă soluționare A.P.A.P.S.

Prin sentința civilă nr. 1236 din 25 noiembrie 2003, Tribunalul Timiș a admis în parte contestația, dispunând anularea dispoziției nr. 1183 din 17 octombrie 2002, emise de Primarul municipiului Timișoara, doar în partea privind respingerea cererii de restituire în natură a imobilului în litigiu, respingând cererea în ce privește anularea dispoziției în partea privind înaintarea cererii de restituire în natură a imobilului în litigiu, respingând cererea în ce privește anularea dispoziției în partea privind înaintarea cererii de restituire în natură a imobilului spre competentă soluționare către A.P.A.P.S. Apelul formulat de către pârâtul Primarul municipiului Timișoara împotriva acestei sentințe a fost respins, ca nefondat, prin decizia civilă nr. 412 din 18 martie 2004 a Curții de Apel Timișoara.

Pentru a se pronunța astfel, instanțele au reținut, în esență, că pârâtul nu era competent să soluționeze prin dispoziția atacată în speță cererea de aplicare a măsurilor reparatorii formulată de contestatoare, deoarece imobilul vizat se află în proprietatea A.P.A.P.S., iar competența materială de soluționare a cererii de restituire în natură a imobilului aparține organului de conducere al acestei unități deținătoare. Împotriva deciziei instanței de apel a formulat recurs pârâtul Primarul Municipiului Timișoara și către Consiliul Local al Municipiului Constanța, formulând critici prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ.

În motivarea cererii de recurs, se susține că în mod greșit instanța de apel a menținut soluția instanței de fond, având în vedere că imobilul în litigiu este în prezent proprietatea SC D. SRL, fiind cumpărat de aceasta de la SC E. SA și, ca atare, Primarul Municipiului Timișoara a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 20 alin. (3) și ale art. 27 alin. (2) și (3) din Legea nr. 10/2001, raportat la art. 12 alin. (4) din H.G. nr. 614/2001 trimițând dosarul spre competentă soluționare la A.P.A.P.S. Recursul este nefondat. În acest sens, Curtea are în vedere împrejurarea că atât instanța de fond, cât și cea de apel au dat o corectă aplicare dispozițiilor art. 20 alin. (1) și art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, precum și ale art. 25 din același act normativ.

În conformitate cu dispozițiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, imobilele preluate în mod abuziv, care sunt deținute la data intrării în vigoare a legii, de o regie autonomă, o societate sau o companie națională etc. vor fi restituite persoanei îndreptățite, în natură, prin decizie ori dispoziție motivată a organelor de conducere ale unității deținătoare. Față de aceste dispoziții legale, apare ca fiind nefondată critica formulată de pârât și care vizează împrejurarea că, odată sesizat cu notificarea formulată de reclamant, Primarul Municipiului Timișoara era obligat să emită o decizie. Astfel, în mod corect a reținut instanța de apel că prioritară este problema competenței materiale de soluționare a cererii și că Primarul Municipiului Timișoara nu era îndreptățit să se pronunțe prin dispoziție asupra temeiniciei cererii de restituire în natură, câtă vreme persoana deținătoare a imobilului în litigiu este A.P.A.P.S.

(în prezent A.V.A.S.). Este de reținut astfel, că instanțele în mod corect au considerat că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în sensul că numai unitatea deținătoare a imobilului poate emite decizia sau după caz, dispoziția motivată, în soluționarea notificării depuse, tot acesteia revenindu-i și obligația prevăzută de art. 23 alin. (1) din același act normativ, așa cum în mod corect s-a reținut. Potrivit dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 10/2001, Primarul municipiului Timișoara trebuia să comunice petentei, prin scrisoare recomandată, datele de identificare ale persoanei deținătoare a imobilului, ori să înainteze notificarea spre competentă soluționare, acestuia din urmă, cum de altfel s-a și procedat, prin alin. (2) al dispoziției emise.

Față de aceste considerente, reținând că hotărârile pronunțate în fond și în apel sunt conform dispozițiilor legale amintite, Curtea urmează a face aplicarea art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingând recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge, ca nefondat, recursul formulat de Primarul Municipiului Timișoara și Consiliul Local al Municipiului Timișoara împotriva deciziei civile nr. 412 din 18 martie 2004 a Curții de Apel Timișoara. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 1 martie 2005.