ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4389/2005

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Timișoara sub nr. 6427 din 28 mai 2003, reclamanții K.R. și K.A. au chemat în judecată Primăria municipiului Timișoara și pe Primarul municipiului Timișoara, solicitând obligarea acestora să emită decizia motivată prevăzută de art. 20 din Legea nr. 10/2001, sub sancțiunea unor daune cominatorii în sumă de 1.000.000 lei pe zi de întârziere. În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că au solicitat, în condițiile Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a imobilului situat în Timișoara. Deși au depus toate actele necesare soluționării cererii, pârâții nu au emis decizia motivată, prevăzută de lege, în termenul de 60 zile, motiv pentru care s-au adresat instanței de judecată.

Acțiunea a fost admisă în parte, prin sentința civilă nr. 6853 din 1 septembrie 2003 a Judecătoriei Timișoara; pârâții au fost obligați să emită decizia motivată prevăzută de art. 20 din Legea nr. 10/2001 în dosarul de restituire nr. 201/2001 și s-a respins petitul privind daunele cominatorii. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că reclamanții au depus o notificare, înregistrată sub nr. 2985 din 3 mai 2001 la Consiliul Local al Municipiului Timișoara, prin care au solicitat restituirea în natură a imobilului înscris în C.F. nr. 14905 Timișoara, nr.top 10376-10377/I, constând în apartamentul nr. 1 din Timișoara, compus din cameră, bucătărie, cămară, baie, antreu, boxă pentru lemne în pivniță și 4/24 părți comune indivize.

Cu adresele nr. 2791 din 6 februarie 2002, nr. 2792 din 13 ianuarie 2003 și respectiv 1277 din 7 februarie 2003, Primăria Municipiului Timișoara, Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 a solicitat reclamanților completarea dosarului cu o declarație notarială privind neîncasarea unei despăgubiri potrivit acordurilor internaționale încheiate de România, inclusiv cu mențiunea obligării la restituirea lor în cazul încălcării prevederii din art. 5 al legii. La data de 7 august 2002, reclamanții au dat o declarație autentică în sensul cerut de Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001. Deși a expirat termenul prevăzut de art. 23 alin. (1) din lege, pârâții nu au emis decizia motivată, astfel că instanța de fond a admis acțiunea reclamanților în parte, respectiv petitul privind obligația de a emite această deciziei.

Cererea privind daunele cominatorii a fost respinsă ca inadmisibilă, în raport de prevederile art. 580 3 C. proc. civ., care stabilește sancțiunea amenzii civile în cazul neîndeplinirii obligației de a face. Apelul declarat de Primarul Municipiului Timișoara, Primăria Municipiului Timișoara și Consiliul Local al Municipiului Timișoara a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 49 din 28 ianuarie 2004 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Apelanții au susținut că, în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 23 pct. 1 alin. (3) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 întrucât până la depunerea de către reclamanți a tuturor actelor doveditoare nu poate curge termenul de 60 de zile stabilit de lege pentru emiterea deciziei motivate.

Instanța de apel a reținut că, la data de 6 martie 2003 a fost expediată pârâților, cu scrisoare recomandată cu confirmarea de primire, declarația autentificată a reclamanților privind neîncasarea despăgubirilor prevăzute de art. 5 din Legea nr. 10/2001. Deși au trecut mai mult de 60 de zile de la data expedierii declarației menționate, pârâții nu au emis decizia la care erau obligați potrivit art. 20 din lege, astfel că, sentința instanței de fond a fost considerată ca legală și temeinică. Împotriva deciziei instanței de apel au declarat recurs Primarul Municipiului Timișoara și Consiliul Local al Municipiului Timișoara, solicitând respingerea acțiunii pentru neîndeplinirea condiției prevăzute de art. 23 din Legea nr. 10/2001, respectiv nedepunerea de către reclamanți a declarației solicitate prin adresa nr. 2792 din 13 ianuarie 2003. Recursul este nefondat.

În dosarul instanței de fond s-a depus copia răspunsului reclamanților la adresa Primăriei Municipiului Timișoara, Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 nr. 2792 din 10 decembrie 2002 prin care se solicită acestora declarația autentificată privind despăgubirle prevăzute de art. 5 din lege; răspunsul cuprindea mențiunea că originalul declarației s-a expediat cu scrisoarea recomandată cu confirmarea de primire nr. 20052 din 4 octombrie 2002. La același dosar se află copia scrisorii ce cuprindea declarația autentică, inclusiv dovada expedierii ei la 4 octombrie 2002. Scrisoarea era un răspuns la o solicitare anterioară a Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001, înregistrată cu nr. 2792 din 23 septembrie 2002. Adresa nr. 2792 din 13 ianuarie 2003, invocată în recurs a primit,d e asemeni, un răspuns din partea reclamanților, în care aceștia își asumă consecințele săvârșirii unei eventuale infracțiuni d efals în declarații; răspunsul a fost expediat cu scrisoare recomandată, conform dovezii depuse.

Pe răspunsul aflat la dosarul de fond, menționat mai sus se întemeiază și decizia isntanței de apel atunci când respinge critica legată de lipsa declarației reclamanților. Față de cele arătate mai sus este evident că recursul celor doi pârâți este formal, neavând suport probator. În consecință, recursul va fi respins ca nefondat [art. 312 alin. (1) C. proc. civ.].

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE: Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții Consiliul Local al Municipiului Timișoara și Primăria Orașului Timișoara împotriva deciziei civile nr. 49 din 28 ianuarie 2004 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 mai 2005.