Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 25.06.2004
admis

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4814/2004

HOTĂRÂRE
25.06.2004
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4814/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr. 1700/2002 pe rolul Tribunalului Timiș, reclamanta L.D.R. a chemat în judecată pârâtul Consiliul Local al Municipiului Timișoara, solicitând instanței: - să constate că 5 apartamente din construcția situată în Timișoara, înscrisă în C.F. nr. 22712, nr. top. 17044, nu au fost demolate, existând în natură fără modificări; - să se constate că imobilul, proprietatea antecesorului ei S.I., a fost trecut abuziv în proprietatea statului; - să se constate că în calitate de succesoare legală a defunctului reclamanta este îndreptățită la restituirea în natură; - să se dispună intabularea dreptului de proprietate al reclamantei în cartea funciară cu titlu de succesiune.

Tribunalul Timiș, prin sentința civilă nr. 345 din 5 aprilie 2002, a respins acțiunea ca inadmisibilă, reținând că reclamanta nu a urmat procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001, care este obligatorie, adresându-se direct instanței. Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentințe a fost admis prin decizia civilă nr. 34 din 17 martie 2003 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara; a fost anulată sentința și, rejudecându-se fondul, s-a dispus admiterea în parte a acțiunii, cu consecința obligării pârâtului de a restitui în natură reclamantei un teren în suprafață de 314 mp, înscris în C.F. 22712 Timișoara, nr. top. 17044/2/1, având configurația și amplasamentul determinate prin raportul de expertiză topo și schița-anexă, întocmite de ing.

M.C., ce face parte integrantă din decizie. A fost îndreptățită reclamanta să-și înscrie dreptul în C.F. și s-a respins în rest acțiunea. Instanța de apel a reținut, pe baza examinării înscrisurilor și a concluziilor expertizei tehnice, că imobilul a fost afectat de detalii de sistematizare, apartamentele fiind demolate, iar din terenul aparținând parcelei top 17044/2/1 în suprafață de 834 mp din C.F. nr. 22712 Timișoara, se pot restitui în natură reclamantei 314 mp nefiind destinați utilității publice. În aceste condiții, instanța a apreciat că sunt incidente dispozițiile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 pentru restituirea în natură, în limitele menționate, pentru restul imobilului expropriat reclamanta fiind îndreptățită la reparații prin echivalent.

S-a stabilit că reclamanta a respectat prevederile Legea nr. 10/2001 cu privire la procedura administrativă prealabilă, trimițând notificare prin intermediul executorului judecătoresc, la care pârâtul nu a răspuns. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul, susținând în esență că și cei 314 mp restituiți reclamantei sunt destinați utilității publice, astfel încât soluția pronunțată în apel este greșită. Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea reține că recursul este întemeiat. Din raportul de expertiză tehnică, răspunsul la obiecțiuni și schițele-anexă rezultă fără dubiu că suprafața de 314 mp restituită reclamantei reprezintă curtea interioară a unui bloc, fiind delimitată chiar de la zidurile clădirii.

Retrocedarea în natură ar însemna, potrivit răspunsurilor expertei tehnice la obiecțiuni, împiedicarea accesului la apartamentele 6 – 12 din bloc și imposibilitatea aprovizionării magazinelor de la parter. În plus, pe suprafața respectivă se află rețele subterane și supraterane de utilitate publică, astfel încât este evident că retrocedarea în natură nu este, material și juridic, posibilă. Așa fiind, Curtea va admite recursul în baza dispozițiilor art. 312 alin. (3) teza I C. proc. civ. raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., constatând aplicarea greșită a prevederilor art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 și va modifica decizia pronunțată în sensul respingerii apelului reclamantei. În consecință, sentința civilă nr. 345 din 5 aprilie 2002 a Tribunalului Timiș privind respingerea acțiunii reclamantei va fi păstrată, cu mențiunea că solicitarea formulată nu este inadmisibilă ci, pentru argumentele arătate, nefondată.

DECIDE: Admite recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Timișoara și Consiliul Local al Municipiului Timișoara împotriva deciziei nr. 34 din 17 martie 2003 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Modifică decizia în sensul că respinge apelul reclamantei L.D.R. împotriva sentinței civile nr. 345 din 5 aprilie 2002 a Tribunalului Timiș. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 iunie 2004.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2004-11-18
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6456/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele : La data de 2 august 2002 reclamanta G.E. a chemat în judecată pe pârâții Consiliul Local al Municipiului Timișoara, SC O. SA Timișoara, SC A.D.P. SA Timiș
ÎCCJ 2006-03-07
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2512/2006
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin notificarea nr. 625 din 3 august 2001, D.D. a solicitat Primăriei municipiului Timișoara, în calitate de moștenitor al autoarei M.M., acordarea măsur
ÎCCJ 2005-11-04
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8896/2005
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș sub nr. 6579/C/2004 reclamantul H.W. a solicitat anularea dispoziției nr. 1863/2004 emisă de Primaru
ÎCCJ 2003-05-14
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1948/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr. 7211/1999, reclamantul P.I. a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Local al Municipiului Timișoara, pentru ca, prin
ÎCCJ 2006-10-26
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8559/2006
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin notificare adresată Primăriei municipiului Timișoara în condițiile art. 21 din Legea nr. 10/2001, T.M., S.A.I. și S.G.P., susținând că sunt moștenito
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă