ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4846/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 5573 din 17

iunie 2004, Judecătoria Timișoara a respins acțiunea civilă formulată de

reclamantul L.I. împotriva Statului Român, Consiliul Local al Municipiului

Timișoara, pentru rectificare C.F. 1456 Freidorf, nr.top. 373/35, în sensul

radierii dreptului de proprietate al Statului Român de sub B 1 și reînscrierea

proprietarului tabulare, antecesorul reclamantului L.I. pentru greșita

înscriere și aplicare a Decretului nr. 81/1954.

Instanța a reținut că acțiunea este

inadmisibilă în raport cu prevederile art. 6 din Legea nr. 213/1998 și Legea

nr. 10/2001, care instituie o procedură specială ce derogă de la dreptul comun,

în materia revendicării unor bunuri preluate de stat în condițiile reglementate

expres de aceste acte normative.

Împotriva acestei hotărâri,

reclamantul a declarat apel, invocând nelegalitatea hotărârii, prin prisma

aplicării dispozițiilor Decretului-lege nr. 115/1938, temei al acțiunii sale,

în raport cu înscrisurile din C.F. și situația imobilului în prezent.

Curtea de Apel Timișoara, secția

civilă, prin decizia civilă nr. 2476 din 4 noiembrie 2004 a admis apelul

declarat de reclamantul L.I. împotriva sentinței civile nr. 657/3/ din 17 iunie

2004 a Judecătoriei Timișoara, în contradictoriu cu Statul Român prin Consiliul

Local Timișoara, pe care o anulează și, rejudecând:

A admis acțiunea formulată de

reclamantul L.I. împotriva Statului Român, prin Consiliul Local Timișoara și a

dispus rectificarea C.F. nr.1456 Freidorf nr.top. 373/35, în sensul radierii

dreptului de proprietate al Statului Român asupra cotei de 4/8 părți din imobil

și al reînscrierii dreptului de proprietate al fostului proprietar tabular L.I.,

cu privire la aceeași cotă.

Verificând apelul declarat, instanța

de control judiciar a constatat că hotărârea atacată este nelegală.

Reclamantul s-a adresat instanței cu

o acțiune de drept comun, întemeiată pe prevederile art. 34–36 din Decretul-lege

nr. 115/1958 și Legii nr. 7/1996, aspect ignorat de instanță, care nu s-a

preocupat de verificarea valabilității titlului statului, în raport cu Decretul

nr. 187/1945 și Decretul nr. 81/1954, cadru în care se constată că înscrierea

dreptului de proprietate al Statului Român în C.F. 1456 Freidorf nr.top.

373/35, a fost legitimă în raport cu Decretul nr. 187/1945, titlul pierzându-și

însă valabilitatea în raport cu Decretul nr. 81/1954, în baza căruia imobilul a

fost retrocedat antecesorilor reclamantului, fiind folosit, în fapt, de

proprietarii tabulari, până la decesul lor, iar numai apoi, de reclamantul în

cauză, care este fiul proprietarilor tabulari și care folosește întreg imobilul

și în prezent.

În aceste condiții, menținerea

înscrierii în C.F. a dreptului de proprietate al Statului Român cu privire la

cota de 4/8 părți din imobil nu se justifică, titlul statului pierzându-și

valabilitatea, în raport cu dispozițiile Decretului nr. 81/1954, de care au

beneficiat antecesorii reclamantului, care, în baza art. 1 din actul normativ

menționat, au redobândit proprietatea asupra imobilului expropriat,

exercitându-și prerogativele dreptului de proprietate întocmai.

Sub aceste aspecte, în cauză sunt

incidente dispozițiile art. 34–36 din Decretul-lege nr. 115/1938, acțiunea

urmând a fi admisă, antecesorul reclamantului nefiind deposedat în urma

exproprierii imobilului, aspect ce rezultă, în principal, din faptul posesiei

și folosinței imobilului, în permanent, posesia și folosința imobilului fiind

continuată de reclamant în calitate de descendent al proprietarilor tabulari

inițiali.

Împotriva acestor decizii, în termen

legal, a declarat recurs Consiliul Local al Municipiului Timișoara criticând-o

ca neavând temei legal, deoarece, în sistemul de C.F. proba dreptului de

proprietate este realizată prin publicitatea imobiliară, înscrierea dreptului

de proprietate în C.F., valorând titlu.

În speță, imobilul în discuție, a

trecut în proprietatea statului, potrivit art. 6 din Legea nr. 213/1998.

Potrivit acestui articol de lege „fac parte din domeniul public sau privat al

statului sau al unităților administrativ-teritoriale și bunurile dobândite de

stat în perioada 6 martie 1945–22 decembrie 1989, dacă au intrat în

proprietatea Statului în temeiul unui titlu valabil cu respectarea

Constituției, a tratatelor internaționale la care România este parte și a

legilor în vigoare la data preluării lor de către stat.

Instanța de apel a omis să se

raporteze în cuprinsul hotărârii pronunțate la prevederile Legii nr. 10/2001,

lege specială prin care legiuitorul român a înțeles să reglementeze situația

tuturor bunurilor preluate de stat în perioada 6 martie 1945–31 decembrie 1989.

Or, terenul din litigiu intră sub incidența acestui act normativ. Nu are nici o

relevanță în speță faptul posesiei invocat de reclamant. Terenul din litigiu a

intrat în proprietatea statului în baza Decretului nr. 187/1945. Nu este culpa

Consiliului Local că antecesorii reclamanților, în momentul retrocedării

terenului prin Decretul nr. 81/1954, nu și-au intabulat dreptul de proprietate

în Cartea funciară.

Prin urmare, susținerile instanței

că terenul în litigiu nu intră sub incidența Legii nr. 10/2001 sunt greșite,

nefiind vorba de rectificarea unei înscrieri greșite în C.F. Înscrierea

dreptului de proprietate a Statului Român s-a făcut în baza unor acte legale,

emise de organele administrației locale de la acea dată, procedura prevăzută de

Legea nr. 10/2001 fiind obligatorie.

S-a cerut admiterea recursului,

modificarea deciziei recurate și pe fond respingerea acțiunii reclamantelor ca

neîntemeiată.

În drept, s-a invocat art. 304 pct.

8, 9 și 10 C. proc. civ., art. 1 din Legea nr. 10/2001 și art. 6 din Legea nr.

213/1998.

La recursul intimatului-pârât s-a

făcut întâmpinare de către reclamant, solicitându-se menținerea hotărârii

recurate, în cauză fiind aplicabile dispozițiile art. 34–36 din Decretul-lege

nr. 115/1938 și nu dispozițiile Legii nr. 213/1998 și ale Legii nr. 10/2001,

obiectul acțiunii fiind rectificarea de carte funciară deoarece înscrierile nu

mai corespund situației reale.

Imobilul în litigiu este compus din

casă și teren situat în Freidorf, și nu la un teren cum pretinde intimata.

Prin apariția Decretului nr. 81/1954

de restituire a imobilului către fostul proprietar au încetat efectele juridice

ale Decretului nr. 187/1945 în baza căruia Statul Român s-a înscris în cartea

funciară, încât, în mod greșit Statul Român a rămas înscris în C.F. pe cota de

4/8 parte, în timp ce părinții reclamantului, și după decesul lor, reclamantul,

au plătit impozitul aferent.

Analizând recursul declarat, ca și

întâmpinarea, în raport de motivele invocate ca și de actele și probele aflate

în dosar, Curtea constată că recursul este nefondat.

Este adevărat că, în principiu,

înscrierea în cartea funciară constituie titlu de proprietate pentru cel

înscris și că art. 6 din Legea nr. 213/1998 prevede că fac parte din domeniul

public sau privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale și

bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, dacă au

intrat în proprietatea Statului în temeiul unui titlu valabil cu respectarea

Constituției, a tratatelor internaționale la care România este parte și a

legilor în vigoare la data preluării lor de către stat, dar, în speță, nu este

vorba de așa ceva.

Imobilul din speță, a fost înscris,

în C.F., pe numele Statului Român, în baza aplicării Decretului nr. 187/1945.

Efectele acestui act normativ și, implicit, înscrierea în C.F. a rămas fără

titlu, în momentul, în momentul apariției Decretului nr. 81/1954, prin care s-a

redat proprietatea și posesia imobilului fostului proprietar, acesta intrând în

posesia sa și stăpânindu-l cu acest titlu, posedând continuu rol fiscal și

plătind impozitele pentru el, la zi, până la deces, și ulterior prin moștenitor,

respectiv prin reclamant.

În această situație, este evident,

că înscrierea Statului Român, ca proprietar, în C.F. nu mai corespunde unui

titlu juridic, nu reflectă o realitate în mod corect, fiind interpretată de

instanța de apel ca o eroare, supusă rectificării, în baza dispozițiilor art.

34–36 din Decretul-lege nr. 115/1938.

Așa fiind, reclamantul, fiind

proprietarul imobilului în litigiu și având și posesia acestuia de mai bine de

50 de ani, exclude orice titlu de proprietate a Statului Român, asupra acestui

imobil, ce nu poate intra sub incidența dispozițiilor art. 6 din Legea nr.

213/1998 și, implicit, nu este necesar a apela la procedura prevăzută de Legea

nr. 10/2001, pentru a obține înscrierea dreptului său, dobândit prin moștenire,

de la autorul său, în C.F.

Dovedindu-se, astfel, că recursul

declarat de pârâtul Statul Român, prin Consiliul Local al Municipiului

Timișoara, împotriva deciziei civile nr. 2476 din 4 noiembrie 2004 a Curții de

Apel Timișoara nu este fondat, Curtea va trebui să-l privească și să-l respingă

ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de

pârâtul Statul Român prin Consiliul Local al Municipiului Timișoara împotriva

deciziei civile nr. 2476 din 4 noiembrie 4 noiembrie 2004 a Curții de Apel

Timișoara.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 iunie 2005.