ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4846/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 5573 din 17 iunie 2004, Judecătoria Timișoara a respins acțiunea civilă formulată de reclamantul L.I. împotriva Statului Român, Consiliul Local al Municipiului Timișoara, pentru rectificare C.F. 1456 Freidorf, nr.top. 373/35, în sensul radierii dreptului de proprietate al Statului Român de sub B 1 și reînscrierea proprietarului tabulare, antecesorul reclamantului L.I. pentru greșita înscriere și aplicare a Decretului nr. 81/1954. Instanța a reținut că acțiunea este inadmisibilă în raport cu prevederile art. 6 din Legea nr. 213/1998 și Legea nr. 10/2001, care instituie o procedură specială ce derogă de la dreptul comun, în materia revendicării unor bunuri preluate de stat în condițiile reglementate expres de aceste acte normative.

Împotriva acestei hotărâri, reclamantul a declarat apel, invocând nelegalitatea hotărârii, prin prisma aplicării dispozițiilor Decretului-lege nr. 115/1938, temei al acțiunii sale, în raport cu înscrisurile din C.F. și situația imobilului în prezent. Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, prin decizia civilă nr. 2476 din 4 noiembrie 2004 a admis apelul declarat de reclamantul L.I. împotriva sentinței civile nr. 657/3/ din 17 iunie 2004 a Judecătoriei Timișoara, în contradictoriu cu Statul Român prin Consiliul Local Timișoara, pe care o anulează și, rejudecând: A admis acțiunea formulată de reclamantul L.I. împotriva Statului Român, prin Consiliul Local Timișoara și a dispus rectificarea C.F.

nr.1456 Freidorf nr.top. 373/35, în sensul radierii dreptului de proprietate al Statului Român asupra cotei de 4/8 părți din imobil și al reînscrierii dreptului de proprietate al fostului proprietar tabular L.I., cu privire la aceeași cotă. Verificând apelul declarat, instanța de control judiciar a constatat că hotărârea atacată este nelegală. Reclamantul s-a adresat instanței cu o acțiune de drept comun, întemeiată pe prevederile art. 34–36 din Decretul-lege nr. 115/1958 și Legii nr. 7/1996, aspect ignorat de instanță, care nu s-a preocupat de verificarea valabilității titlului statului, în raport cu Decretul nr. 187/1945 și Decretul nr. 81/1954, cadru în care se constată că înscrierea dreptului de proprietate al Statului Român în C.F.

1456 Freidorf nr.top. 373/35, a fost legitimă în raport cu Decretul nr. 187/1945, titlul pierzându-și însă valabilitatea în raport cu Decretul nr. 81/1954, în baza căruia imobilul a fost retrocedat antecesorilor reclamantului, fiind folosit, în fapt, de proprietarii tabulari, până la decesul lor, iar numai apoi, de reclamantul în cauză, care este fiul proprietarilor tabulari și care folosește întreg imobilul și în prezent. În aceste condiții, menținerea înscrierii în C.F. a dreptului de proprietate al Statului Român cu privire la cota de 4/8 părți din imobil nu se justifică, titlul statului pierzându-și valabilitatea, în raport cu dispozițiile Decretului nr. 81/1954, de care au beneficiat antecesorii reclamantului, care, în baza art. 1 din actul normativ menționat, au redobândit proprietatea asupra imobilului expropriat, exercitându-și prerogativele dreptului de proprietate întocmai.

Sub aceste aspecte, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 34–36 din Decretul-lege nr. 115/1938, acțiunea urmând a fi admisă, antecesorul reclamantului nefiind deposedat în urma exproprierii imobilului, aspect ce rezultă, în principal, din faptul posesiei și folosinței imobilului, în permanent, posesia și folosința imobilului fiind continuată de reclamant în calitate de descendent al proprietarilor tabulari inițiali. Împotriva acestor decizii, în termen legal, a declarat recurs Consiliul Local al Municipiului Timișoara criticând-o ca neavând temei legal, deoarece, în sistemul de C.F. proba dreptului de proprietate este realizată prin publicitatea imobiliară, înscrierea dreptului de proprietate în C.F., valorând titlu.

În speță, imobilul în discuție, a trecut în proprietatea statului, potrivit art. 6 din Legea nr. 213/1998. Potrivit acestui articol de lege „fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale și bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945–22 decembrie 1989, dacă au intrat în proprietatea Statului în temeiul unui titlu valabil cu respectarea Constituției, a tratatelor internaționale la care România este parte și a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat. Instanța de apel a omis să se raporteze în cuprinsul hotărârii pronunțate la prevederile Legii nr. 10/2001, lege specială prin care legiuitorul român a înțeles să reglementeze situația tuturor bunurilor preluate de stat în perioada 6 martie 1945–31 decembrie 1989. Or, terenul din litigiu intră sub incidența acestui act normativ.

Nu are nici o relevanță în speță faptul posesiei invocat de reclamant. Terenul din litigiu a intrat în proprietatea statului în baza Decretului nr. 187/1945. Nu este culpa Consiliului Local că antecesorii reclamanților, în momentul retrocedării terenului prin Decretul nr. 81/1954, nu și-au intabulat dreptul de proprietate în Cartea funciară. Prin urmare, susținerile instanței că terenul în litigiu nu intră sub incidența Legii nr. 10/2001 sunt greșite, nefiind vorba de rectificarea unei înscrieri greșite în C.F. Înscrierea dreptului de proprietate a Statului Român s-a făcut în baza unor acte legale, emise de organele administrației locale de la acea dată, procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001 fiind obligatorie.

S-a cerut admiterea recursului, modificarea deciziei recurate și pe fond respingerea acțiunii reclamantelor ca neîntemeiată. În drept, s-a invocat art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc. civ., art. 1 din Legea nr. 10/2001 și art. 6 din Legea nr. 213/1998. La recursul intimatului-pârât s-a făcut întâmpinare de către reclamant, solicitându-se menținerea hotărârii recurate, în cauză fiind aplicabile dispozițiile art. 34–36 din Decretul-lege nr. 115/1938 și nu dispozițiile Legii nr. 213/1998 și ale Legii nr. 10/2001, obiectul acțiunii fiind rectificarea de carte funciară deoarece înscrierile nu mai corespund situației reale. Imobilul în litigiu este compus din casă și teren situat în Freidorf, și nu la un teren cum pretinde intimata.

Prin apariția Decretului nr. 81/1954 de restituire a imobilului către fostul proprietar au încetat efectele juridice ale Decretului nr. 187/1945 în baza căruia Statul Român s-a înscris în cartea funciară, încât, în mod greșit Statul Român a rămas înscris în C.F. pe cota de 4/8 parte, în timp ce părinții reclamantului, și după decesul lor, reclamantul, au plătit impozitul aferent. Analizând recursul declarat, ca și întâmpinarea, în raport de motivele invocate ca și de actele și probele aflate în dosar, Curtea constată că recursul este nefondat.

Este adevărat că, în principiu, înscrierea în cartea funciară constituie titlu de proprietate pentru cel înscris și că art. 6 din Legea nr. 213/1998 prevede că fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale și bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, dacă au intrat în proprietatea Statului în temeiul unui titlu valabil cu respectarea Constituției, a tratatelor internaționale la care România este parte și a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat, dar, în speță, nu este vorba de așa ceva. Imobilul din speță, a fost înscris, în C.F., pe numele Statului Român, în baza aplicării Decretului nr. 187/1945.

Efectele acestui act normativ și, implicit, înscrierea în C.F. a rămas fără titlu, în momentul, în momentul apariției Decretului nr. 81/1954, prin care s-a redat proprietatea și posesia imobilului fostului proprietar, acesta intrând în posesia sa și stăpânindu-l cu acest titlu, posedând continuu rol fiscal și plătind impozitele pentru el, la zi, până la deces, și ulterior prin moștenitor, respectiv prin reclamant. În această situație, este evident, că înscrierea Statului Român, ca proprietar, în C.F. nu mai corespunde unui titlu juridic, nu reflectă o realitate în mod corect, fiind interpretată de instanța de apel ca o eroare, supusă rectificării, în baza dispozițiilor art. 34–36 din Decretul-lege nr. 115/1938.

Așa fiind, reclamantul, fiind proprietarul imobilului în litigiu și având și posesia acestuia de mai bine de 50 de ani, exclude orice titlu de proprietate a Statului Român, asupra acestui imobil, ce nu poate intra sub incidența dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 213/1998 și, implicit, nu este necesar a apela la procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001, pentru a obține înscrierea dreptului său, dobândit prin moștenire, de la autorul său, în C.F. Dovedindu-se, astfel, că recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Consiliul Local al Municipiului Timișoara, împotriva deciziei civile nr. 2476 din 4 noiembrie 2004 a Curții de Apel Timișoara nu este fondat, Curtea va trebui să-l privească și să-l respingă ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Consiliul Local al Municipiului Timișoara împotriva deciziei civile nr. 2476 din 4 noiembrie 4 noiembrie 2004 a Curții de Apel Timișoara. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 iunie 2005.