ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1137/2007

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș sub nr. 10276/2002 reclamanții M.M. și M.B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Primăria municipiului Timișoara, prin primar, să se dispună anularea dispoziției nr. 969/20002 prin care le-a fost respinsă notificarea de restituire în natură a imobilului situat în Timișoara, precum și a referatului ce a stat la emiterii dispoziției. În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că imobilul solicitat, evidențiat în C.F. Timișoara, nr. top 29528/VII/1, a fost proprietatea lor însă în anul 1989 a fost preluat în mod abuziv de stat în temeiul Decretului nr. 223/1974.

Prin sentința civilă 700 din 20 aprilie 2005 pronunțată de Tribunalul Timiș, acțiunea a fost respinsă. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că prin dispoziția emisă în cauză s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului avându-se în vedere că acesta a fost vândut prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 14307/1997, în temeiul Legii nr. 112/1995, dispunându-se totodată trimiterea dosarului Prefecturii județului Timiș pentru acordarea de măsuri reparatorii în echivalent sub formă de despăgubiri bănești. S-a mai reținut că prin sentința civilă nr. 4419/2003 a Judecătoriei Timiș, definitivă și irevocabilă, s-a respins cererea privind constatarea nulității absolute a respectivului contract de vânzare-cumpărare, astfel că în mod just s-a respins solicitarea restituirii în natură a imobilului în cauză.

Reclamanții au declarat apel împotriva sentinței pronunțată în cauză, solicitând admiterea acțiunii motivat de faptul că imobilul este proprietatea lor și a fost preluat fără titlu în proprietatea statului, iar cumpărătorul nu a fost de bună credință. Prin decizia civilă nr. 126 (11 aprilie 2006) pronunțată de Curtea de Apel Timișoara apelul a fost respins ca nefondat. În motivarea deciziei s-a reținut că imobilul în litigiu face parte din categoria imobilelor preluate în mod abuziv, astfel cum sunt definite acestea prin dispozițiile art. 2 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, întrucât prin sentința civilă nr. 4419/2003 a Judecătoriei Timișoara, definitivă prin decizia civilă nr. 1802/2003 a Tribunalului Timiș și irevocabilă prin decizia civilă nr. 149/2005 a Curții de Apel s-a reținut că imobilul în litigiu a fost preluat de stat fără titlu, constatându-se astfel nevalabilitatea titlului de trecere în proprietatea statului a imobilului.

Prin aceeași sentință irevocabilă s-a menținut contractul de vânzare-cumpărare încheiat de fostul chiriaș O.I., reținându-se buna-credință a cumpărătorului la dobândirea imobilului. Împotriva deciziei pronunțată în apel au declarat recurs reclamanții. În motivarea recursului se reiau susținerile potrivit cărora imobilul a fost preluat de stat în mod abuziv și fără titlu valabil și în consecință statul nu avea voie să vândă ceea ce nu avea în proprietate. Se mai susține că atât R.A. U. SA cât și chiriașul cumpărător erau obligați să se documenteze despre situația juridică a imobilului, iar instanțele au trecut cu ușurință peste această stare de fapt, preferând să judece în mod unilateral în favoarea chiriașului cumpărător prin cele două cuvinte miraculoase „de bună-credință!”.

Verificând legalitatea deciziei recurate prin prisma motivelor invocate și având în vedere dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este nefondat în sensul considerentelor ce succed. În baza Legii nr. 10/2001 este îndreptățit la măsuri reparatorii și fostul proprietar al cărui imobil a fost preluat în proprietatea statului în temeiul Decretului nr. 223/1974, cu plată, cum este cazul în speță. Nevalabilitatea titlului statului cu privire la imobilul în litigiu a fost constatată, în mod definitiv și irevocabil, și prin sentința civilă nr. 4419 din 14 mai 2003 pronunțată de Judecătoria Timișoara. În speță însă, nu se poate dispune restituirea în natură a imobilului întrucât acesta este deținut, cu titlu valabil, de fostul chiriaș care l-a cumpărat în baza Legii nr. 112/1995, prin aceeași hotărâre menționată anterior respingându-se cererea de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 14307/1997.

Contrar susținerilor recurenților, în prezenta cauză nu se poate repune în discuție buna-credință a cumpărătorului la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, asupra acestei chestiuni statuându-se în mod irevocabil, respectiva hotărâre intrând în puterea lucrului judecat. În aceste condiții, în cauză devin incidente prevederile art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001, modificată și republicată, potrivit cărora măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent când imobilul a fost înstrăinat cu respectarea dispozițiilor legale, împrejurare reținută în mod corect și de instanțele care s-au pronunțat anterior în cauză. Față de considerentele expuse, urmează a se respinge recursul declarat în cauză, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții M.B. și M.M. împotriva deciziei nr. 126 din 11 aprilie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 februarie 2007.