- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
- Data
- 23 martie 1995
Decizia nr. 138/2006 — ÎCCJ, Secția I civilă — recurs împotriva sentinței nr. 228/2004 a Judecătoriei Bârlad
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bârlad sub nr. 4076 din 19 august 2003 reclamantul D.G. a chemat în judecată pârâții I.A., Comisia locală Banca și Comisia județeană Vaslui pentru aplicarea Legii nr. 18/1991, solicitând anularea titlului de proprietate nr. 1111/47468/1995, eliberat pe numele pârâtei I.A. Prin sentința civilă nr. 228 din 30 ianuarie 2004 pronunțată de Judecătoria Bârlad s-a respins cererea reclamantului. Acesta a declarat apel împotriva sentinței instanței de fond, însă prin decizia civilă nr. 104/A din 29 septembrie 2004 Tribunalul Vaslui a respins acest apel. Reclamantul a atacat cu recurs decizia pronunțată în apel, iar prin decizia civilă nr. 391 din 23 martie 1995 Curtea de Apel Iași a constatat nul recursul.
Și această ultimă hotărâre a fost atacată cu recurs de către reclamant, criticile invocate vizând fondul cauzei. Acest recurs este inadmisibil. Potrivit art. 299 C. proc. civ., sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională, în condițiile prevăzute de lege. Față de aceste dispoziții, recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile a unei instanțe de recurs este inadmisibil, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi atacată cu recurs. În speță, este recurată decizia civilă nr. 391/2005 (irevocabilă) pronunțată de Curtea de Apel Iași în soluționarea recursului declarat împotriva deciziei civile nr. 104/A/2004 a Tribunalului Vaslui, pronunțată în apel.
Ca atare, Curtea urmează a respinge ca inadmisibil recursul de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul D.G. împotriva deciziei nr. 391 din 23 martie 2005 a Curții de Apel Iași. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 ianuarie 2006.