ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 899/2003

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta I.C.împotriva deciziei nr.633 din 14 decembrie 2001 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. La apelul nominal s-au prezentat: recurenta-pârâtă I.C., prin avocat C.I.și intimata-reclamantă I.S., prin avocat M.M.. Procedura completă. Avocat C.I.a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei Curții de Apel București, respingerea apelului și menținerea hotărârii instanței de fond. Avocat M.M. a cerut respingerea recursului, solicitând a se avea în vedere concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză. C U R T E A , Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 7 iulie 1998, I.S.a chemat în judecată pe sora sa, I.C., pentru partajul succesoral după defuncta lor mamă, O.E..

Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin decizia nr.575 din 23 mai 2001, a admis acțiunea și, constatând că sucesiunea defunctei s-a deschis la data de 27 decembrie 1995 și că părțile, ca moștenitori legali, au, fiecare, o cotă de ½ din moștenire, a stabilit masa de împărțit ca fiind compusă din 30 % din valoarea de 272.523.100 lei a unui apartament (nr.92), situat în municipiul București, str. I.Câmpineanu nr.26, sc.3, et.IV, sector 1. Totodată, a constatat că pârâta are un drept de creanță de 70 % din valoarea apartamentului, i-a atribuit acest bun și a obligat-o să-i plătească reclamantei, sub formă de sultă, suma de 40.878.465 lei reprezentând echivalentul valoric a cotei succesorale ce i se cuvine (1/2 din 30 %). Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis recursul reclamantei și, reducând întinderea dreptului de creanță la 40 % din valoarea apartamentului, a majorat cuantumul sultei la 81.756.930 lei.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că, în absența unei cereri reconvenționale, existența dreptului de creanță nu poate fi luată în calcul și că, respectând disponibilitatea, reclamantei i se cuvine ½, cât a cerut, din 163.513.860 lei, reprezentând 60 % din valoarea apartamentului, acceptată ca masă succesorală. Împotriva acestei decizii pârâta a declarat recurs, bazat pe motivele de casare prevăzute de art.304 pct.6 și 8 C.proc.civ., în dezvoltarea cărora a arătat, în esență, că instanța de apel, violând principiul disponibilității și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al întâmpinării, a încorporat în masa succesorală o parte din dreptul său de creanță asupra bunului, constituit prin plata, ca fidejusor, a ratelor pe care le-a achitat în contul prețului apartamentului.

Recursul este nefondat. Este adevărat că deși, în principiu, obiectul indiviziunii succesorale îl constituie bunurile asupra cărora poartă drepturile reale moștenite, totuși, la partajul dintre moștenitori trebuie să fie lichidate, fiind conexe, toate pretențiile reciproce dintre ei cu privire la averea succesorală. Numai că, regresul fidejusorului care dobândește calitatea de moștenitor al debitorului garantat, neavând caracter contractual, poate fi exercitat, exclusiv, printr-o acțiune personală, întemeiată pe mandat ori gestiunea de afaceri sau printr-o acțiune subrogatorie, fondată pe dispozițiile art. 1108 pct.3 C.civ.

. Fiind conexe fondului împărțelii succesorale, asemenea acțiuni se constituie în fondul pretențiilor moștenitorului fidejusor, pârât în proces, sub forma contraacțiunii adică a cererii reconvenționale, exercitată conform art.119-120 C.proc.civ., cu respectarea tuturor condițiilor impuse acțiunii principale referitoare la timbraj, prescripția extinctivă, decădere etc. Or, în speță, neexistând o asemenea cerere, cu temei instanța de apel a modificat hotărârea primei instanțe și a efectuat partajul în limita apărărilor de fond propriu-zise ale părților, respectând disponibilitatea, recunoașterile și achiesările făcute de către acestea. Așa fiind și întrucât nu se constată existența unor motive de casare sau modificare a hotărârii atacate, care pot fi invocate din oficiu, se impune respingerea recursului, ca nefondat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE : Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta I.C.împotriva deciziei nr.633 din 14 decembrie 2001 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 martie 2003.