ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 574/2003

La data de

14 ianuarie 2003 s-a luat în examinare recursul în anulare declarat de

Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție

împotriva sentinței civile nr.7437 din 13 iulie 2000 a Judecătoriei sectorului

2 București, deciziei nr.160 A din 18 ianuarie 2001 a Tribunalului București,

secția a III a civilă, precum și împotriva deciziei nr.1916 din 20 iunie 2001 a

Curții de Apel București – secția a IV a civilă.

Dezbaterile

au fost consemnate în încheierea cu data de 14 ianuarie 2003, iar pronunțarea

s-a amânat la 29 ianuarie 2003, 5 februarie 2003, 12 februarie 2003 apoi la 14

februarie 2003.

C U R T E A

Asupra recursului în

anulare de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Procurorul

General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a formulat, în

temeiul art.330 pct.2 C.proc.civ., astfel cum a fost modificat prin O.U.G.

nr.59/2001 recurs în anularea sentinței civile nr.7437 din 13 iulie 2000 a

Judecătoriei sectorului 2 București, deciziei civile nr.160/18 ianuarie 2001 a

Tribunalului București, Secția a III a civilă și deciziei civile nr.1916 din 20

iunie 2001 a Curții de Apel București – Secția a IV a civilă.

În

motivarea recursului în anulare s-a arătat că hotărârile au fost pronunțate cu

încălcarea esențială a legii ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe

fond.

S-a

precizat că reclamanții P.V.și P.A., în calitate de proprietari ai imobilului

înstrăinat succesiv nu au făcut dovada că ultima subdobânditoare, M.L.a fost de

rea credință la încheierea actului juridic.

CURTEA

urmează să admită recursul în anulare ca fondat pentru următoarele

considerente:

Prin

cererea înregistrată sub nr.7785 din 14 mai 1998 reclamanții P.V.și P.A. au

chemat în judecată pe pârâții V.T.I., V.T.M., V.T.G., D.M., D.E., B.V., B.M.,

M.C., M.I.și M.L.solicitând anularea certificatului de moștenitor nr.60/27

martie 1998 întocmit pentru succesiunea defunctei V.G., decadată la data de 29

octombrie 1997, a  contractelor de vânzare-cumpărare încheiate la 30.03.1998, 4

aprilie 1998, 8 iulie 1998 și 4 august 1998 pentru apartamentul nr.247 situat

în București, Șoseaua Pantelimon, nr.225, bl.66, sc.6, et.5, sector 2.

Judecătoria

sectorului 2 București, prin sentința civilă nr.7437 din 13 iunie 2000 –

menținută prin decizia civilă nr. 160/18 ianuarie 2001 a Tribunalului București

– Secția a III a civilă și decizia civilă nr.1916 din 20 iunie 2001 a Curții de

Apel București, Secția a  IV a civilă, a admis acțiunea, a constatat nule

certificatul de moștenitor și contractele de vânzare-cumpărare și a obligat pe

pârâta M.L.să lase în deplină proprietate și posesie reclamanților imobilul în

litigiu.

Prin

hotărârile pronunțate s-a produs o încălcare esențială a legii ceea ce a

determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.

Din

probele administrate în cauză, rezultă că V.G., la data de 26 martie 1993 a

vândut reclamanților V.P.și A.P. apartamentul nr.237 din București, Șoseaua

Pantelimon, nr.225, bl.66, sc.6, et.5, sector 2, cu prețul de 100.000 lei și

și-a rezervat dreptul de uzufruct viager. Contractul a fost transcris la data

de 28 aprilie 1998.

La data de

29 octombtrie 1997 a decedat V.G.; succesorului acesteia, pârâtul V.T.I. i-a

fost eliberat certificat de moștenitor la data de 27 martie 1998, prin care s-a

constatat că în masa succesorală este inclus apartamentul în litigiu.

La data de

30 martie 1998, pârâtul V.T.I. a vândut apartamentul pârâtului T.V.M.–

căsătorit cu V.T.G. - prin act autentic notarial, transcris la data de 31

martie 1998. Pârâții V.T.M. și V.T.G. au vândut pârâtului D.M., căsătorit cu

D.E., prin act autentic notarial, transcris la data de 15 aprilie 1998

imobilul. Pârâții D.M. și D.E. au vândut bunul pârâtului B.V., căsătorit cu

B.M., prin act autentic notarial, transcris la data de 25 mai 1998 care

ulterior, l-au înstrăinat pârâtei M.C., căsătorită cu M.I. Pârâții M.C. și

M.I.au vândut apartamentul în litigiu, prin act autentic notarial, transcris la

data de 6 august 1998, pârâtei M.L.

În

principiu, nemo plus iuris ad allium transferre potest quam ipse habet.

În

conflictul de interese dintre adevăratul proprietar și subdobânditorul de bună

credință al bunului său imobil este preferat acesta din urmă pentru a asigura

securitatea circuitului civil și stabilitatea raporturilor juridice.

Aplicarea

principiului aparenței în drept, a cărui esență este exprimată prin adagiul

error communis facit jus este subsecventă întrunirii cumulative a două condiții

privind eroarea cu privire la calitatea de proprietar a vânzătorului privind

buna credință a subdobânditorului.

Potrivit

art.1898 alin.2 C.civ. buna credință se prezumă.

În speță,

reclamanții nu au făcut dovada relei credințe a celor care au dobândit bunul

prin acte juridice cu titlu oneros de la pârâtul V.T.I. succesorul proprietarei

inițiale, V.G.

Mai mult,

reclamanții au transcris contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu V.G. la

data de 28 aprilie 1998, după ce succesorul acesteia, pârâtul V.T.I., a vândut

apartamentul pârâtului V.T.M. prin act autentic și transcris la data de 31

martie 1998.

Ultima

subdobânditoare M.L.a cumpărat imobilul în litigiu după ce a fost obținut

certificatul de sarcini nr.3479/27 iulie 1998, reactualizat la data de 4 august

1998 emis de Judecătoria Sectorului 2 București.

Față de

considerentele menționate, CURTEA va admite recursul în anulare, va casa  decizia

curții de apel, va  admite recursul declarat împotriva deciziei tribunalului,

pe care o va casa, va  admite apelul declarat împotriva sentinței judecătoriei,

pe care o va schimba în tot, în sensul că va respinge acțiunea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite

recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă

Curtea Supremă de Justiție.

Casează

decizia nr.1916 din 20 iunie 2001 a Curții de Apel București – Secția a IV a

civilă.

Admite

recursul declarat de pârâta M.L.împotriva deciziei nr.160 A din 18 ianuarie

2001 a Tribunalului București – Secția a III a civilă.

Admite

apelul declarat de pârâta M.L.împotriva sentinței civile nr.7437 din 13 iunie

2000 a Judecătoriei Sectorului 2 București, pe care o schimbă în tot în sensul

că respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanții P.V.și P.A.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 14 februarie 2003.