Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 21.09.2010
inadmisibil

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3742/2010

HOTĂRÂRE
21.09.2010
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3742/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 893 pronunțată în data de 9 iunie 2009, a respins, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatorul P.D.N. împotriva deciziei nr. 19 din 13 ianuarie 2009 a Curții de Apel Ploiești, în contradictoriu cu intimații P.M. Craiova, C.L. Craiova și P. Craiova. Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut, în esență, așa cum reiese din considerentele hotărârii că, fiind o cale extraordinară de atac, de retractare, contestația în anulare poate fi exercitată împotriva deciziei pronunțate în recurs numai în cazurile prevăzute de art. 317 și 318 C. proc.

civ. A mai arătă instanța că, fiind vorba de o cale extraordinară de atac părțile nu au posibilitatea de a provoca rejudecarea recursului, afară de cazurile limitativ prevăzute de lege. Contestatorul nu s-a plânge de greșeli materiale, în sensul art. 318 C. proc. civ., ci de soluția pronunțată pe fond de către instanța de judecată. Împotriva deciziei sus menționate a formulat recurs contestatorul P.D.N., invocând în drept dispozițiile art. 304, art. 305 și 312 C. proc. civ. Prin decizia nr. 346 din data de 26 ianuarie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, verificând probatoriul administrat în cauză coroborat cu susținerile părții, a respins recursul declarat de contestatorul P.D.N.

împotriva deciziei nr. 893 din 9 iunie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil. Pentru a se pronunța astfel, Înalta Curte a reținut următoarele: În prezenta pricină, decizia atacată cu contestație, a fost pronunțată de o instanță de recurs și are caracter irevocabil, același caracter având și hotărârea pronunțată în aceeași cale extraordinară de atac, în considerarea dispozițiilor art. 320 alin. (3) C. proc. civ., mai sus indicate. A mai constat Înalta Curte că, decizia nr. 893 din 9 iunie 2009 pronunțată în contestație, de Curtea de Apel Ploiești, secția contencios administrativ și fiscal, este irevocabilă, la fel ca și hotărârea împotriva căreia a fost îndreptată contestația, Înalta Curte va respinge recursul declarat de contestator ca fiind inadmisibil.

Împotriva hotărârilor judecătorești se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziții imperative, de la care nu se poate deroga. Concluzionând, Instanța a reținut că decizia nr. 893 din 9 iunie 2009 pronunțată în contestație, de Curtea de Apel Ploiești, secția contencios administrativ și fiscal, este irevocabilă, la fel ca și hotărârea împotriva căreia a fost îndreptată contestația, Înalta Curte va respinge recursul declarat de contestator ca fiind inadmisibil. La data de 11 martie 2010, P.D.N. a formulat cerere de revizuire împotriva deciziei nr. 346 din data de 26 ianuarie 2010 a Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, invocând dispozițiile art. 322 alin. (2) – (6) C. proc.

civ. și faptul că prin decizia, care formează obiectul revizuirii, instanța de fond nu a cercetat fondul cauzei, iar instanța de recurs nu s-a pronunțat pe probatoriul administrat și pe conduita părților. Curtea, analizând cererea de revizuire formulată în raport de obiectul și de motivele invocate, o va aprecia, ca inadmisibilă, pentru următoarele considerente. Conform art. 322 alin. (1) C. proc. civ. „Revizuirea unei hotărâri definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul se poate cere în următoarele cazuri. Prezenta cerere de revizuire are ca obiect decizia nr. 346 din 26 ianuarie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin care s-a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuent împotriva deciziei nr. 893 din 9 iunie 2009 a Curții de Apel Ploiești.

Recursul a fost apreciat, ca inadmisibil, în considerarea dispozițiilor art. 320 alin. (3) C. proc. civ., pe motiv că privea o decizie irevocabilă pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, hotărâre irevocabilă care nu mai putea forma obiectul unui recurs admisibil. În raport de această situație, Curtea constată că hotărârea instanței de recurs, care formează obiectul cererii de revizuire – decizia nr. 346 din 26 ianuarie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu este o hotărâre care evocă fondul litigiului dintre părți, recursul fiind apreciat ca inadmisibil și respins ca atare. Pe cale de consecință, cererea de revizuire formulată este inadmisibilă, în cauză nefiind aplicabile dispozițiile art. 322 C. proc.

civ. Față de cele expuse mai sus, Curtea, în baza art. 326 alin. (1) C. proc. civ., va respinge cererea de revizuire, ca inadmisibilă.

D E C I D E Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul P.D.N. împotriva Deciziei nr. 346 din 26 ianuarie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 septembrie 2010.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-10-08
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4221/2010
Asupra contestației în anulare de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele: Prin decizia nr. 346 din 26 ianuarie 2010 a Înaltei Curți a fost respins ca inadmisibil recursul declarat de P.D.N. împotriva deciziei nr.
ÎCCJ 2010-02-04
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 587/2010
cios administrativ și fiscal, a fost respinsă cererea de revizuire formulată de revizuentul B.V. împotriva sentinței nr. 13 din 17 ianuarie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fisc
ÎCCJ 2010-03-05
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 910/2010
calificarea căii de atac și a compunerii completului de judecată, motiv pentru care motivul invocat nu se încadrează în prevederea legală menționată. De asemenea, au fost respinse ca nefondate, motivele întemeiate pe dispozițiile art. 318 C
ÎCCJ 2011-04-14
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2241/2011
Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia civilă nr. 1266 din data de 8 septembrie 2010, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a
ÎCCJ 2011-03-11
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1500/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1.Decizia pronunțată în recurs Prin decizia nr. 1292 din 10 septembrie 2010, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, contenci
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă