ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 910/2010

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătorie Ploiești, la data de 19 aprilie 2007, reclamanta SC F.I.T. SRL Bucuresti a solicitat ca în contradictoriu cu pârâta SC L.G. SNC Ploiești să se constate operarea pactului comisoriu de ultim grad, ca efect al neexecutării obligațiilor asumate prin contractul de vânzare cumpărare din 14 noiembrie 2003 de BNP M.M.G. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin contractul de vânzare cumpărare sus menționat, reclamanta a transferat dreptul său de proprietate cu privire la imobilul compus din teren situat în intravilanul comunei Păulești, în sup. de 11.291 mp.

Reclamanta a precizat că prețul vânzării este de 31.000 dolari pe care pârâta urma să îi achite în 31 de rate lunare, pârâta figurând restantă cu ultima rată aferentă lunii august 2006. Judecătoria Ploiești, prin sentința civilă nr. 7273 din 14 septembrie 2007 a admis excepția necompetenței materiale a judecătoriei, în raport de faptul că litigiul comercial de față este unul neevaluabil în bani, și în consecință a declinat competența de soluționare a pricinii în favoarea Tribunalului Prahova, secția comercială. Sentința sus menționată, a fost recurată de către reclamantă, care a susținut natura civilă a cauzei, neevaluabilă în bani, susținând competența Judecătoriei Ploiești să soluționeze cauza în primă instanță.

Tribunalul Prahova, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 31 din 28 martie 2008 a respins ca nefondat recursul declarat de reclamantă. În fața Tribunalului Prahova, reclamanta și-a precizat acțiunea, solicitând să se constate rezolvirea de drept a contractului, în temeiul pactului comisoriu de grad IV din contract. Tribunalul Prahova, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 1095 din 14 noiembrie 2008 a respins acțiunea formulată de reclamantă. Pentru a dispune astfel, tribunalul a reținut că prin contractul de vânzare cumpărare din 14 noiembrie 2003, reclamanta în calitate de vânzător a înstrăinat pârâtei imobilul teren și active, situat în intravilanul comunei Păulești, în schimbul prețului de 31.000 dolari exclusiv T.V.A., plătibil în 31 de rate lunare.

De asemenea s-a reținut că pentru plata fiecărei rate s-a acordat un termen de grație de 30 de zile, însă în cazul depășirii acestui termen în baza unei clauze pact comisoriu de grad IV s-a stabilit că prezentul contract se desființează de drept. În aceste condiții, tribunalul a concluzionat că în realitate părțile au încheiat un contract de vânzare cumpărare cu plata în rate, fapt care în accepțiunea Codului fiscal, proprietatea este atribuită cel mai târziu în momentul plății ultimei scadențe. De asemenea s-a stabilit că ambele părți fiind plătitoare de T.V.A., reclamanta trebuia să emită factură fiscală pentru livrările de bunuri către beneficiar, fapt nerespectat de către reclamantă pentru cea de-a 31 – una rată, tribunalul reținând că neplata acesteia nu poate fi imputabilă pârâtei.

În raport de acest raționament, tribunalul a reținut că reclamanta nu poate solicita îndeplinirea obligației corelative. Atât timp cât nu și-a îndeplinit propria obligație, nici nu poate opune faptul operării pactului comisoriu de grad IV. În timpul derulării procesului, pârâta a efectuat plata ultimei rate, pe care reclamanta a restituit-o pârâtei, ca urmare a desființării contractului. Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamanta SC F.I.T. SRL București, susținând interpretarea greșită a probelor și schimbarea naturii juridice a litigiului dedus judecății. Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 762 din 14 mai 2009 a respins ca nefondat recursul reclamantei.

Prin încheierea de ședință din data de 7 mai 2009, Curtea a pus în discuția părților calificarea căii de atac promovată și a apreciat-o ca fiind recurs, în raport de obiectul comercial al pricinii, neevaluabil în bani, și în raport de precizarea de acțiune a reclamantei, făcută în fața tribunalului. În ceea ce privește fondul cauzei, Curtea a reținut că probele administrate în cauză, au relevat respectarea clauzelor contractuale de către pârâtă. Împotriva deciziei nr. 762 din 14 mai 2009 a Curții de Apel Ploiești a formulat contestație în anulare reclamanta, iar prin decizia nr. 1445 din 28 octombrie 2009, a fost respinsă ca nefondată contestația în anulare. În considerentele deciziei, Curtea a reținut că motivul reprezentat de art. 317 C. proc.

civ. nu subzistă, în condițiile în care în fața instanței de recurs a fost pusă în discuție calificarea căii de atac și a compunerii completului de judecată, motiv pentru care motivul invocat nu se încadrează în prevederea legală menționată. De asemenea, au fost respinse ca nefondate, motivele întemeiate pe dispozițiile art. 318 C. proc. civ. Ulterior, împotriva deciziei nr. 762 din 14 mai 2009 a fost formulată cerere de revizuire, în temeiul art. 322 pct. 2 și 5 C. proc. civ., iar Curtea de Apel Ploiești, secția comercială contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 1602 din 12 noiembrie 2009 a respins cererea de revizuire ca nefondată. Curtea, analizând motivele invocate, le-a găsit neîntemeiate, având în vedere că revizuienta nu a efectuat dovezile necesare pentru demonstrarea pct. 5 al art. 322, iar în ceea ce privește pct. 2 acesta a fost respins întrucât instanța de recurs nu a evocat fondul prin hotărârea pronunțată.

La data de 1 iunie 2009, împotriva deciziei nr. 762 din 14 mai 2009 a Curții de Apel Ploiești a formulat recurs reclamanta SC F.I.T. SRL București, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurată și trimiterea cauzei instanței competentă în soluționarea cauzei. În susținerea recursului, reclamanta a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 1, 3, 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ.

Criticile recurentei au constat în următoarele aspecte: -în raport de obiectul acțiunii introductive – acțiune în constatare neîndeplinire obligații contractuale și operare pact comisoriu de grad IV –calea de atac împotriva sentinței de fond, era apelul și apoi recursul; Curtea de apel a calificat calea de atac ca fiind recurs și a judecat cauza în complet format din 3 judecători; -instanța de fond deși a calificat acțiunea ca fiind una neevaluabilă în bani, a indicat calea de atac ca fiind recursul, deși aceste cereri sunt supuse și căii de atac a apelului; în aceste condiții calea de atac era apelul, fiind exclus sferei de aplicare a dispozițiilor art. 282 1 alin. 1 C. proc.

civ.; -recurenta susține că dacă s-ar admite că cererea sa are caracter patrimonial, în raport de decizia nr. 32/2008 a Secțiilor Unite, atunci în raport de obiectul contractului litigiul de față este susceptibil de apel, raportat la valoarea întregului contract; -ambele hotărâri pronunțate au fost date cu încălcarea competenței altei instanțe, litigiul fiind de natură civilă și nu comercială; -ambele instanțe au acordat mai mult decât s-a cerut, în sensul că deși reclamanta a solicitat constatarea operării pactului comisoriu, de drept, ambele instanțe au analizat condițiile de aplicare a acestuia; -ambele hotărâri au dat eficiență unor principii de drept străine cauzei, respectiv dispozițiile în materie fiscală și contabilă, fără a da eficiență clauzelor acestuia, astfel cum au fost convenite de părți; -motivele deciziei recurată sunt contradictorii și străine de natura pricinii; Prin întâmpinarea formulată, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinat prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc. civ., recursul reclamantei este fondat, pentru următoarele considerente: Prealabil examinării motivului de casare incident, Înalta Curte constată admisibilitatea recursului promovat de către reclamantă, în condițiile în care calificarea greșită de către instanță a căii de atac și pronunțarea unei hotărâri judecătorești corespunzătoare, nu poate răpi dreptul părții la respectiva cale de atac, partea neputând fi sancționată pentru eroarea făcută de către instanța de control judiciar, în calificarea căii de atac cu care a fost investită. În caz contrar, soluția inadmisibilității recursului nu întrunește exigențele impuse de art. 6 din C.A.D.O., referitor la garanțiile unui proces echitabil, precum și crearea unui regim discriminatoriu între partea care beneficiază de trei grade de jurisdicție în cauze similare.

Reclamanta SC F.I.T. SRL București a investit Judecătoria Ploiești, la data de 19 aprilie 2007 cu o cerere prin care s-a solicitat să se constate că a operarat pactul comisoriu de ultim grad, ca efect al neexecutării obligațiilor societății cumpărătoare asumate prin contractul de vânzare cumpărare din 14 noiembrie 2003 și constatarea că acest contract este rezolvit de plin drept. Excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu de către instanță a fost soluționată în mod irevocabil – prin recurarea sentinței de fond de către reclamantă – în sensul stabilirii caracterului neevaluabil în bani al acțiunii, în lipsa petitului accesoriu privind repunerea părților în situația anterioară, raportat la calitatea de comerciant a părților contractante.

În raport de aceste precizări, Înalta Curte constată că în raport de hotărârea de dezinvestire a judecătoriei de a soluționa litigiul, efectele acesteia au intrat în puterea lucrului judecat, respectiv reținerile instanței privind natura comercială a litigiului și caracterul neevaluabil în bani al cererii. În continuarea raționamentului, instanța investită cu soluționarea cauzei, respectiv tribunalul, are posibilitatea de a se declara necompetentă, însă în situația de față, nu a fost generat un conflict negativ de competență. În consecință, în raport de dispozițiile art. 2 C. proc. civ., Tribunalul Prahova a soluționat cauza în primă instanță, considerându-se competent în soluționarea pricinii.

Potrivit dispozițiilor art. 282 pct. 1 C. proc. civ., nu sunt supuse apelului, cererile având ca obiect o valoare de până la 100.000 lei atât în materie civilă cât și în materie comercială. Tribunalul a procedat la restrângerea exercițiului dreptului de apel, cu toate că litigiul nu se încadrează în situațiile prevăzute de art. 282 pct. 1 C. proc. civ. Curtea de Apel, continuând raționamentul tribunalului a apreciat corectă calificarea căii de atac ca fiind recurs, în raport de caracterul neevaluabil al acțiunii și de precizarea făcută de reclamant în fața tribunalului prin care a solicitat să se constate rezolvit de drept contractul de vânzare cumpărare. În raport de cele menționate, Înalta Curte constată că Tribunalul Prahova a realizat o calificare greșită a căii de atac și pe cale de consecință a pronunțat o hotărâre judecătorească nelegală corespunzătoare acestei calificări.

Constatând că un litigiul comercial neevaluabil în bani nu se încadrează în situațiile prevăzute de art. 282 pct. 1 C. proc. civ., calea de atac menționată de către Tribunalul Prahova nu este recursul, ci apelul, aceasta fiind prevăzută de lege. Instanța de control judiciar, respectiv Curtea de Apel Ploiești a dat o calificare greșită căii de atac, contrară prevederilor legale, deși reține caracterul neevaluabil în bani al acțiunii. În acest context, exercitarea căilor de atac este guvernată de principiul legalității, ceea ce înseamnă că o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege. Astfel fiind, se reține că instanța de recurs, a pronunțat o hotărâre nelegală, rezultat al unei greșite interpretări a dispozițiilor art. 282 pct. 1 C. proc.

civ., raportat la calificarea nepatrimonială a cererii de chemare în judecată, motiv raportat la care, cu aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ., recursul urmează a fi admis, și pe cale de consecință decizia recurată urmează a fi casată, cauza fiind trimisă spre judecarea căii de atac promovată de reclamantă, ca fiind apel și nu recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC F.I.T. SRL București împotriva deciziei nr. 762 din 14 mai 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială contencios administrativ și fiscal, casează decizia recurată și trimite cauza Curții de Apel Ploiești pentru judecarea căii de atac ca apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 martie 2010.