ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1124/2012

Ședința publică de la 1 martie 2012

Asupra recursului de față;

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Reclamanții A.E. și T.K.S.V.T.L.S.

prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Prahova, au chemat în

judecată pe pârâta B.N., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va

pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 118.000 Euro

reprezentând împrumut și dobândă, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă

nr. 423 din 16 februarie 2009, Tribunalul Prahova a admis excepția de

necompetență materială și a declinat soluționarea cererii formulate de

reclamanți, în favoarea Judecătoriei Ploiești.

Judecătoria Ploiești,

în ședința publică de judecată din data de 15 aprilie 2009 a invocat din oficiu

excepția necompetenței materiale a instanței față de prevederile disp. art. 2

pct. 1 lit. b) C. proc. civ., excepție admisă prin sentința civilă nr. 4552 din

15 aprilie 2009, prin care constatându-se conflictul negativ de competență s-a

dispus și înaintarea cauzei la Curtea de Apel Ploiești în vederea soluționării

conflictului negativ de competență.

Prin sentința nr. 6

cc din 24 iunie 2009 Curtea de Apel Ploiești a stabilit competența de

soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploiești.

Judecătoria Ploiești prin

sentința nr. 3623 din 10 martie 2010, a admis excepția de necompetență

materială a instanței, invocată din oficiu și a declinat competența de

soluționare a cauzei comerciale în favoarea Tribunalului Prahova, secția comercială

și de contencios administrativ.

Tribunalul Prahova, secția

comercială și de contencios administrativ, reinvestit în acest mod cu

soluționarea cauzei, a apreciat că este competent material, în ciuda

regulatorului de competență dat în cauză, față de împrejurarea că s-au invocat

ca temeiuri noi pentru determinarea competenței, caracterul comercial al cauzei

în raport de calitatea de comerciant a unei părți și prevederile art. 56 C.

com. precum și de dispozițiile art. 2 pct. 1 C. proc. civ., aspecte ce nu au

fost verificate de instanța care a verificat regulatorul.

Prin sentința nr. 136

din 17 martie 2011 pronunțată de Tribunalul Prahova, secția comercială și de contencios

administrativ, a respins ca neîntemeiată acțiunea.

Apelul formulat de

reclamanții A.E. și T.K.S.V.T.L.S. împotriva acestei sentințe a fost respins de

Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, contencios administrativ și

fiscal, prin sentința nr. 95 din 5 octombrie 2011.

Împotriva

acestei sentințe reclamanții A.E. și T.K.S.V.T.L.S. au declarat recurs,

întemeiat pe dispozițiile art. 304 punctele 7, 8 și 9 C. proc. civ.

În motivarea cererii de recurs,

recurenții au susținut că instanța de apel a reținut eronat hotărârea ca fiind

sentință, deși era vorba de o decizie, fiind pronunțată în apel, atacabilă

numai cu recurs.

Recurenții susțin că hotărârea

este nelegală pentru că motivarea este străină de natura pricinii fiindcă li se

cere dovada unui fapt negativ, anume că lipsește justificarea plății, ori acest

lucru nu se poate dovedi pentru că nu ar mai fi vorba de o îmbogățire fără just

temei ci de un alt temei juridic, mai ales în lipsa unui contract formal de

împrumut.

Recurenții își exprimă

nemulțumirea referitor la motivarea deciziei în sensul că pe de o parte se

reține că nu există nici o justificare pentru plata sumei de bani, în lipsa

unui contract de împrumut, iar pe de altă parte se reține că nu au produs

dovezi că plata nu ar avea nicio justificare.

În continuarea motivării

recurenții prezentând situația de fapt a cauzei cu referiri la sentința

Judecătoriei Sibiu au încercat să argumenteze ideea de îmbogățire fără just

temei a asociatei B.N.

Pentru aceste motive au solicitat

admiterea recursului modificarea deciziei recurate în sensul admiterii

acțiunii.

Înalta Curte în

conformitate cu art. 137 C. proc. civ., raportat la art. 302

1

lit. c)

C. proc. civ. a luat în examinare excepția nulității recursului.

Din expunerea criticilor aduse

deciziei, rezultă că deși au fost invocate motivele de nelegalitate prevăzute

de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., criticile la adresa deciziei recurate

reprezintă o succesiune de fapte și afirmații, nestructurate din punct de vedere

juridic, fără să se indice nici unul din cazurile de casare sau modificare.

Prin urmare, în recurs, cale de atac extraordinară, nedevolutivă, instanței

nu-i revine obligația să examineze legalitatea si temeinicia deciziei atacate,

dacă motivele nu au fost invocate si argumentate, indicându-se încălcările de

lege care atrag nelegalitatea.

Prin criticile

invocate în cererea de recurs reclamanții, și-au exprimat nemulțumirea privind

modul de interpretare al probelor administrate, dezvoltarea acestora nepermițând

încadrarea în nici unul dintre motivele de nelegalitate prevăzute art. 304 C.

proc. civ. și analizarea lor în consecință, motiv pentru care nu pot fi

reținute de către instanță ca și critici de nelegalitate .

Indicarea de către recurenți a

unor dispoziții legale, nu atrage automat cerința motivării recursului în

conformitate cu dispozițiile aplicabile în materia recursului, cererea de

recurs fiind supusă unor cerințe de formă diferite de cele instituite pentru

cererea de apel, cerințe impuse de caracterul nedevolutiv al acestei căi de

atac.

Nu

în ultimul rând trebuie reținut faptul că instanța nu se poate substitui părții

pentru a imagina eventualele motive de nelegalitate,

pentru că, potrivit art. 129 alin.

(1)

C. proc. civ., părțile

sunt cele care

au obligația să îndeplinească actele de procedură în

condițiile

stabilite

de lege.

În alți termeni față de

considerentele precedente, se poate reține că accesul la justiție presupune

respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare

de atac, motiv pentru care, Înalta Curte urmează a constata nulitatea cererii

de recurs în conformitate cu dispozițiile art. 302

1

lit. c) C. proc.

civ.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea

cererii de recurs formulată de reclamanții A.E.

și

T.K.S.V.T.L.S. împotriva sentinței nr. 95 din

5 octombrie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, contencios

administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 1 martie 2012.