ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1423/2011

Asupra

conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința

nr. 10 din 26 ianuarie 2010 Curtea de Apel Ploiești, secția comercială,

contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale și

a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Tribunalului

Prahova, secția comercială.

Pentru a

pronunța această hotărâre Curtea de Apel Ploiești a avut în vedere faptul că

obiectul litigiului îl reprezintă obligarea Statului Român prin Ministerul

Finanțelor și a A.N.R.P. - Serviciul pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003, să-i

răspundă la dresa din 09 septembrie 2009 și să-i plătească, în termen de 20

zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de contencios, 40% din suma

stabilită prin Hotărârea nr. 165 din 09 februarie 2007 a Comisiei Județene de

Aplicare a Legii nr. 290/2003, cu dobânda BNR de la data stabilită de instanță

până la data plății efective.

Având în

vedere obiectul cererii de chemare în judecată, precum și caracterul

derogatoriu al normelor de procedură instituite prin Legea nr. 290/2003 și H.G.

nr. 1120/2006, Curtea de apel a constatat că soluționarea cauzei este în competența

Tribunalului Prahova, secția comercială, completele specializate de contencios

administrativ.

Tribunalul

Prahova, prin încheierea de ședință din 15 decembrie 2010, a admis excepția

ridicată din oficiu de instanță, privind lipsa competenței materiale, a

constatat conflictul negative de competență, și, suspendând judecarea cauzei, a

trimis dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru judecarea conflictului

negative de competență.

Pentru a

hotărî astfel, Tribunalul Prahova a reținut că nu are competența de a soluționa

acțiunea reclamantei deoarece, conform O.U.G. nr. 25/2007, plata despăgubirilor

este în sarcina A.N.R.P. , astfel că atribuția de plată nu mai aparține unei

instituții la nivel județean.

Concluzionând,

tribunalul a constatat că obiectul cererii îl reprezintă refuzul de rezolvare

de către o autoritate centrală a unei cereri referitoare la un drept al

petentei, astfel că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 3 C. proc. civ.

Înalta Curte

de Casație și Justiție, ca instanță competentă să soluționeze conflictul,

conform art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ. va stabili competența de

soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Prahova, secția

comercială, contencios administrativ și fiscal.

Obiectul

cererii de chemare în judecată vizează refuzul de punere în executare a unui

act administrativ care, conform art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004

este asimilată refuzului nejustificat de a soluționa o cerere.

Potrivit art. 6

alin. (7) din O.U.G. nr. 25 din 18 aprilie 2007 privind stabilirea unor măsuri

pentru reorganizarea aparatului de lucru al Guvernului „Prin decizie, vicepreședintele

Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, care coordonează

aplicarea Legii nr. 9/1998 și a Legii nr. 290/2003, dispune plata

despăgubirilor acordate în conformitate cu aceste legi, stabilite prin hotărâri

ale comisiilor județene, respectiv ale comisiei municipiului București. (...)

Deciziile de plată prin care se modifică hotărârile inițiale, deciziile de

invalidare și cele prin care se soluționează contestațiile se comunică

beneficiarilor și pot fi atacate în termen de 30 de zile la secția de

contencios administrativ a tribunalului în raza căruia domiciliază

solicitantul. In baza deciziei de plată sau a hotărârii judecătorești

definitive, Direcția economică din cadrul Autorității Naționale pentru

Restituirea Proprietăților efectuează plata compensațiilor bănești."

De asemenea,

art. 35

2

alin. (6) din H.G. nr. 753/1998 privind aprobarea Normelor

metodologice pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensații

cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în

urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7

septembrie 1940 astfel cum a fost modificată prin H.G. nr. 1277/2007 prevede că

„Deciziile se comunică petenților și comisiilor județene sau a municipiului București

și pot fi atacate în termen de 30 de zile la secția de contencios administrativ

a tribunalului în raza căruia domiciliază petentul."

Din

dispozițiile arătate rezultă că, prin instituirea competenței tribunalului,

secția de contencios administrativ, norma specială derogă de la regulile

generale stabilite atât prin art. 3 pct. 1 C. proc. civ. și prin art. 10 din

Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, care prevăd în cazul actelor

autorităților și instituțiilor centrale o competență în primă instanță în

favoarea curții de apel.

Se constată că

actele normative enunțate nu cuprind dispoziții exprese cu privire la

competența de soluționare a cererilor prin care, partea, nemulțumită de

întârzierea nejustificată a autorității centrale de a pune în executare

deciziile de plată, solicită obligarea acesteia la îndeplinirea obligațiilor

asumate prin actele administrative emise.

Insă, aplicând

regula de interpretare prin analogie și având în vedere că intenția

legiuitorului este de a asigura o competență unitară de soluționare a cauzelor

generate de Legea nr. 9/1998, se apreciază că și în cazul cererii de obligare a

Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților la plata compensațiilor

bănești competența de soluționare aparține tot tribunalului.

Pentru

considerentele expuse, urmează a se stabili competența de soluționare a

litigiului în favoarea Tribunalului Prahova, secția contencios administrativ și

fiscal.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

IN

NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește

competența de soluționare a cauzei, privind pe C.A.M. și pe Autoritatea Națională

pentru Restituirea Proprietăților și Statul Român prin Ministerul Finanțelor

Publice, în favoarea Tribunalului Prahova, secția contencios administrativ și

fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 9 martie 2011.