ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4543/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Curtea de Apel Pitești, secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 34/F-CONT din 10

februarie 2010 a respins acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL în

contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului având ca obiect

anularea deciziei nr. 597 din 26 mai 2009, emisă de pârât prin care a fost

amendată pentru încălcarea art. 47 alin. (3) și art. 82 alin. (1) din Legea nr.

504/2002, cauză înregistrată pe rolul acestei instanțe ca efect al sentinței

civile nr. 8073 din 2 noiembrie 2009, pronunțată de Judecătoria Rm.Vâlcea prin

care a fost declinată competența de soluționare a principii în favoarea Curții

de Apel Pitești.

Pentru a hotărî astfel instanța a reținut că,

prin decizia nr. 369 din 19 martie 2009 reclamanta a fost somată de pârâtul

Consiliul Național al Audiovizualului, urmare a constatării că rețeaua de cablu

din comuna Budești și satele aferente a retransmis programe fără a le înscrie

în oferta de serviciu și fără acordul CNA, iar la data de 15 mai 2009 în urma

controlului efectuat reprezentanții pârâtului au constatat că rețeaua

menționată este în funcțiune, deținând autorizație tehnică de funcționare,

grila de 34 de programe aprobate spre retransmitere fiind depășită, motiv

pentru care au emis decizia nr. 597 din 26 mai 2009, amendând reclamanta cu

suma de 5000 lei, pentru încălcarea dispozițiilor art. 74 alin. (3) și art. 82 alin.

(1) din Legea nr. 504/2002; în urma memoriului formulat de administratorul

reclamantei prin care se solicita reanalizarea situației, pârâtul a emis

decizia nr. 704 din 23 iunie 2009, respingând contestația formulată împotriva

deciziei nr. 597 din 26 mai 2009.

A mai constatat instanța că, deși în fața Consiliului

reclamanta a recunoscut săvârșirea faptelor, invocând dificultăți financiare,

în fața instanței și a modificat punctul de vedere și a solicitat anularea

deciziei cu motivarea că, spațiul în care își desfășoară activitatea a fost

sigilat și nu a mai fost posibil accesul la aparatura de retransmitere, fapta

imputată fiind săvârșită fără vinovăție, sens în care a invocat incidența în

speță a cazului fortuit și respectiv a forței majore.

Constatând și împrejurarea că, ulterior datei de

14 ianuarie 2009 când s-a întocmit proces verbal de sechestru asupra aparaturii

aflate în clădire, la data de 30 octombrie 2009, reclamanta a predat către o

altă societate rețeaua de comunicații electrice, iar la data de 4 ianuarie 2010,

s-a încheiat un proces verbal, între reprezentanții primăriei și reclamantă,

menționându-se ridicarea sechestrului, instanța de fond a apreciat că în speță,

săvârșirea faptelor nu este contestată, fiind invocate numai motive de

impunitate în raport de art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, susținerile

reclamantei fiind contradictorii, astfel încât nu se poate reține lipsa

vinovăției reclamantei în săvârșirea faptelor contestate, iar individualizarea

sancțiunii sub minimul special nu se apreciază ca justificată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs

reclamanta.

În motivarea recursului formulat,

recurenta-reclamantă SC A. SRL a susținut în esență că instanța de fond a

interpretat greșit probatoriul în cauză, apreciind greșit dispozițiile legale

și reținând o situație străină de natura pricinii, întrucât începând cu data de

14 ianuarie 2009 spațiul închiriat în care își desfășoară activitatea a fost

sigilat astfel că i-a fost interzis accesul la aparatura ce asigura

retransmiterea programelor TV, invocând în acest sens cazul fortuit și forța

majoră și solicitând să se constate că faptele reținute nu au fost săvârșite cu

vinovăție.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 304

pct. 7, 8, 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

Intimatul Consiliul Național al Audiovizualului

a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat și

menținerea ca legală și temeinică a sentinței de fond susținând în esență că

motivele invocate de recurentul-pârât privind lipsa accesului la aparatură ca

și imposibilitatea desfășurării activității de retransmitere sunt contrazise de

probatoriul administrat în cauză.

Analizând sentința atacată în raport de

criticile formulate, de dispozițiile legale incidente în cauză cât și în

temeiul dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată

că recursul este nefondat.

În fapt, prin Decizia nr. 597 din 26 mai 2009

emisă de intimatul Consiliul Național al Audiovizualului a dispus sancțiunea cu

amendă în sumă de 5.000 lei a recurentei pentru încălcarea dispozițiilor art. 74

alin. (3) și ale art. 82 alin. (1) din Legea nr. 504/2002 a Audiovizualului, reținând

în baza raportului de control efectuat la data de 15 mai 2009 faptul că erau

retransmise programe în plus față de oferta de servicii aprobate și

netransmiterea unor programe înscrise în aceiași ofertă.

Susținerile recurentei cu privire la greșita

apreciere a pârâtelor ca și interpretarea greșită a dispozițiilor legale de

către instanța de fond, nu pot fi reținute întrucât sunt nefondate.

Astfel cum rezultă din materialul probator

administrat în cauză și cum în mod corect s-a reținut de către instanța de fond

prin sentința atacată, recurenta-reclamantă a recunoscut prin memoriul formulat

la data de 16 iunie 2009 faptele reținute în decizia atacată, respectiv

retransmiterea de programe în plus față de oferta de serviciu aprobată,

invocând în apărarea sa situația financiară precară și în consecință

imposibilitatea de a-și achita la zi datoriile față de furnizorii de programe.

Totodată recurenta susține că a fost împiedicată

să-și desfășoară activitatea invocând cazul fortuit și forța majoră, ca urmare

a sigilării spațiului în care-și desfășoară activitatea, susțineri care sunt

neîntemeiate întrucât la data constatării faptelor reținute prin decizia

contestată, aceasta își desfășura activitatea, iar pe de altă parte aspectele

invocate nu o exonerează de răspunderea contravențională pentru nerespectarea

dispozițiilor legale.

Având în vedere toate aceste considerente,

Înalta Curte reține că sentința pronunțată de instanța de fond este legală și

temeinică și în consecință, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., va respinge recursul formulat, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de SC A. SRL Vâlcea împotriva sentinței civile nr. 34/F-CONT

din 10 februarie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat .

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică,

astăzi 26 octombrie 2010.