ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3474/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal,

anularea Deciziei nr. 871 din 17 august .2010, emisă de pârâtul Consiliul

Național al Audiovizualului prin care a fost sancționată cu amendă

contravențională, în sumă de 10.000 lei.

În motivarea acțiunii reclamanta a

arătat că sancțiunea aplicată încalcă prevederile art. 74 alin. (3) și art. 82 alin.

(1) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, deoarece caracterul contravențional

al faptei a fost înlăturat de un caz fortuit, deoarece retransmiterea

programelor s-a datorat deficiențelor la receptoarele sale, fără a se urmări

obținerea de beneficii sau avantaje.

A mai invocat și nerespectarea

prevederilor art. 90 alin. (3) și (4) din Legea nr. 504/2002, prin aceea că, nu

sunt arătate toate împrejurările ce pot servi la aprecierea gravității faptei

și la evaluarea pagubelor pricinuite.

A mai apreciat ca fiind foarte mare

amenda, în raport de gravitatea faptei, prin raportare la numărul de locuitori

ai localității care au beneficiat de servicii, neținându-se cont nici de faptul

că, nu a mai fost sancționată.

A mai subliniat reclamanta că, i s-a

mai aplicat o sancționare contravențională, care a fost contestată și care nu

este soluționată în mod irevocabil, până în prezent.

Decizia a mai fost criticată și pentru

faptul că, nu cuprinde termenul de exercitare a căii de atac și organul la care

trebuie depusă plângerea, apreciind că, actul este lovit de nulitate.

Prin sentința nr. 224/F-CONT din 13

octombrie 2010 Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ

și fiscal, a respins contestația formulată de contestatoarea SC E.J. SRL.

Pentru a pronunța această hotărâre,

Curtea a reținut că motivele invocate de reclamantă, nu pot conduce la anularea

actului.

In speță, reclamanta nu a luat toate

măsurile posibile pentru a remedia și a înlătura eventualele defecte, iar după

cum susține și intimatul, nici măcar nu a notificat organele competente. Cu

privire la soluția tehnică, reclamanta nu a dovedit cele susținute, adică

defectarea concomitentă a receptoarelor pentru cele 28 de programe. Avea

posibilitatea să demonstreze aceste susțineri prin efectuarea unei expertize

tehnice, însă nu s-a prezentat în instanță, pentru a-și administra probe.

A mai reținut Curtea referitor la

cuantumul amenzii că este cel minim prevăzut de lege, iar o altă sancțiune nu

ar justifica gravitatea faptei, câtă vreme nu este la prima abatere de acest

gen.

In privința motivelor de nulitate

invocate, s-a precizat că, nu se aplică dispozițiile O.G. nr. 2/2001, ci Legea

nr. 504/2002, cât și Legea nr. 554/2004, deoarece actul supus anulării este act

administrativ, iar potrivit acestor reglementări legale, neincluderea mențiunilor

cu privire la termenul de formulare a plângerii și autoritatea la care se va

depune, nu se sancționează cu nulitatea actului.

Î

mpotriva

acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs

reclamanta.

Prin cererea de recurs se aduc, în

esență, următoarele critici sentinței recurate:

-

în primul rând, recurenta a apreciat că neindicarea, în

conținutul deciziei de sancționare a termenului de exercitare a căii de atac și

a organului la care se depune plângerea ar atrage nulitatea absolută a deciziei

atacate și că instanța de fond, în mod greșit a reținut că motivul de nulitate

prevăzut la art. 16 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, nu este aplicabil, întrucât

aceste dispoziții legale nu-și găsesc aplicarea.

- în al doilea rând, se arată că în

mod greșit s-a apreciat că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 74 alin.

(3) și ale art. 82 alin. (1) din Legea audiovizualului, întrucât caracterul

contravențional al faptei este înlăturat de intervenția unui caz fortuit.

- în al treilea rând, se menționează

că Decizia nr. 871 din 17 august 2010 a fost întocmită cu nerespectarea

prevederilor art. 90 alin. (3) și alin. (4) din Legea nr. 504/2002.

3.

Soluția instanței de recurs.

Înalta Curte, analizând recursul în raport

de criticile formulate, de înscrisurile care există la dosarul cauzei, de

dispozițiile legale incidente, apreciază că acesta este nefondat pentru

considerentele ce urmează a fi expuse.

Prin Decizia nr. 871 din 17 august 2010

recurenta a fost sancționată cu amendă în cuantum de 10.000 lei pentru

încălcarea dispozițiilor art. 74 alin. (3) din Legea audiovizualului nr. 504/2002,

cu modificările și completările ulterioare.

În sarcina recurentei s-a reținut

faptul că la controlul efectuat de inspectorul CNA la data de 3 august 2010, în

rețeaua de comunicații electronice din loc. Merghindeal, jud. Sibiu, aceasta

retransmitea în plus 28 de servicii de programare fără a fi înscrise în oferta

de servicii și fără a solicita acordul Consiliului cu privire la modificarea

structurii acesteia, iar 16 programe, deși înscrise în oferta aprobată de

Consiliu, nu erau retransmise.

În baza aceluiași raport întocmit de

inspectorul CNA, s-a constatat că în aceeași localitate, recurenta nu

retransmitea programele Societății Române de Televiziune, respectiv TVR

Cultural, TVR 3, și TVR Info, precum și programul TV 5 a cărui obligativitate

de retransmitere este stabilită prin acord internațional, astfel cum prevăd

dispozițiile art. 82 alin. (1) din Legea audiovizualului.

Anterior aplicării deciziei de

sancționare contestate, recurenta a fost sancționată cu somație publică, prin

Decizia nr. 874 din 6 octombrie 2009 și cu amendă în cuantum de 10.000 lei,

prin Decizia nr. 177 din 19 ianuarie 2010, întrucât în Loc. Merghindeal, Jud. Sibiu

a retransmis, în plus servicii de programare, fără a fi înscrise în oferta de

servicii și fără a solicita acordul Consiliului cu privire la modificarea

structurii acesteia, iar alte programe deși înscrise în oferta aprobată de

Consiliu nu erau retransmise.

Având în vedere aceste aspecte,

Consiliul a decis sancționarea recurentei cu amendă în cuantum de 10.000 lei.

Împotriva deciziei de sancționare,

recurenta a formulat contestație, ce a constituit obiectul dosarului civil nr. 1153/46/2010,

soluționat la fond de Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal, care prin sentința recurată, a respins acțiunea

formulată de recurentă, ca fiind neîntemeiată și a menținut decizia atacată ca

fiind temeinică și legală.

Prima critică formulată de

recurenta-reclamantă este nefondată.

Dispozițiile legale incidente cauzei

deduse judecății sunt cele ale Legii speciale, a audiovizualului nr. 504/2002,

cu modificările și completările ulterioare, care se aplică cu prioritate, fiind

incident principiul de drept

specialia generalibus derogant.

Este adevărat că nu este menționat în

cuprinsul deciziei contestate termenul de exercitare a căii de atac și organul

la care se depune plângerea, ca elemente ce țin de motivarea actului

administrativ, însă acest fapt nu atrage nulitatea Deciziei nr. 871/2010.

Recurenta-reclamantă și-a exercitat

dreptul de acces la justiție fără nicio restricție sau decădere, astfel că nu a

existat în cauză o vătămare a acesteia din această perspectivă. Prin urmare,

argumentele în susținerea primei critici nu pot fi reținute ca fiind fondate.

Cea de-a doua critică formulată este,

de asemenea, nefondată.

Invocarea de către recurentă, ca motiv

de recurs, a existentei cazului fortuit de înlăturare a caracterului

contravențional al faptei, ca și cauză de exonerare, cu motivarea că nu s-a

urmărit producerea unor beneficii, avantaje financiare și că nu a efectuat

voluntar retransmisia programelor, fapt ce de justifică prin deficiențele ce au

intervenit la receptoarele de programe, nu poate fi primit în considerarea

următoarelor argumente.

In motivele de recurs, se recunoaște

de către recurentă că a retransmis programe ce nu erau prevăzute în oferta de

programare, dar că retransmiterea acestora s-ar fi datorat unor deficiențe ale

receptoarelor care captează programele radiodifuzorilor, invocând în acest sens

intervenția cazului fortuit.

Or, având în vedere definiția dată de

legiuitor cazului fortuit, se apreciază că nu sunt întrunite condițiile

exonerării de răspundere a recurentei.

Potrivit dispozițiilor art. 4 lit. g)

din Decizia nr. 12/2003, cu modificările ulterioare, în vederea eliberării

avizului de retransmisie, solicitantul va depune la sediul CNA un dosar ce va

conține, printre alte documente, structura ofertei de servicii de programe

retransmise (grila de programe).

Cele 28 de programe pe care recurenta

le retransmitea în plus la data controlului, nu erau înscrise în oferta de

servicii de programe, astfel cum prevăd dispozițiile art. 4 din Decizia nr. 12/2003

privind eliberarea avizului de retransmisie și nefiind înscrise în ofertă,

aceasta nu avea dreptul să le retransmită în rețeaua de comunicații electronice

din loc. Merghindeal, întrucât nu avea acordul CNA, potrivit art. 74 alin. (3)

din Legea audiovizualului.

Susținerea recurentei potrivit căreia

din cauza deficiențelor receptoarelor de programe ar fi intervenit cazul

fortuit, ceea ce a determinat ca unele programe să nu fie recepționate de

abonați, iar altele neaprobate de CNA să fie recepționate de către aceștia, nu poate

fi primită.

Și în ipoteza în care s-ar admite

motivarea recurentei, aceasta nu avea dreptul să retransmită alte programe

decât cele înscrise în oferta de programe aprobată de CNA la data de 6

octombrie 2009 (Anexa nr. 1).

Prin urmare, în mod corect a fost

emisă Decizia nr. 871/2010 a cărei legalitate a fost confirmată de instanța de

fond.

Referitor la cea de-a treia critică

formulată, instanța de recurs reține că și aceasta este nefondată, întrucât au

fost respectate prevederile art. 90 alin. (3) și (4) din Legea nr. 504/2002.

Toate argumentele expuse de recurentă

în susținerea acestei critici nu pot fi reținute. Nu prezintă relevanță numărul

abonaților, mărimea comunei și nici celelalte împrejurări înfățișate de

recurenta-reclamantă pentru exonerarea de amendă aplicată, cât timp

recurenta-reclamantă a manifestat perseverență în săvârșirea contravențiilor în

domeniul audiovizualului, fiind și anterior sancționată.

In mod corect instanța de fond a

apreciat că individualizarea sancțiunii s-a făcut cu respectarea dispozițiilor

art. 90 alin. (4) din Legea nr. 504/2002 menționată, potrivit cărora

„individualizarea sancțiunii în cazul săvârșirii uneia dintre contravențiile

prevăzute în prezenta lege se face ținându-se seama de gravitatea faptei, de

efectele acesteia, precum și de sancțiunile primite anterior, pe o perioadă de

cel mul 1 an".

Față de toate considerentele expuse,

instanța de recurs apreciază că sentința recurată este temeinică și legală.

În consecință, în temeiul art. 312 alin.

(1) teza a II-a C. proc. civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările

și completările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul formulat ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC E.J. SRL

împotriva sentinței nr. 224/F-CONT din 13 octombrie 2010 a Curții de Apel

Pitești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

15 iunie 2011.