ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1561/2012

Prin Sentința nr.

1143 din 16 februarie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de

contencios administrativ și fiscal, a respins, ca tardivă, acțiunea formulată

de reclamanta S.C. „E.F.M." S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul

Național al Audiovizualului, prin care solicita anularea Deciziilor nr. 946 din

12 noiembrie 2009 și nr. 1010 din 26 noiembrie 2009, emise de pârât în temeiul

Legii nr. 504/2002, prin care postul TV „E.F.M." a fost sancționat cu

somație publică și, respectiv, a fost respinsă plângerea prealabilă formulată

de reclamantă.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că acțiunea reclamantei a fost

formulată cu depășirea termenului prevăzut de art. 93 alin. (3) din Legea

audiovizualului nr. 504/2002.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs reclamanta, invocând prevederile art. 304 pct. 9 și

art. 304

1

C. proc. civ. și susținând, în esență, că soluția atacată

a fost pronunțată cu aplicarea greșită a art. 93 alin. (3) din Legea

audiovizualului nr. 504/2002.

Examinând cauza și

sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu

dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea va respinge recursul, pentru considerentele ce se vor

arăta în continuare.

Decizia nr. 946 din

12 noiembrie 2009, prin care postul TV „E.F.M." a fost sancționat cu

somație publică și care face obiectul contestației în cauză, a fost emisă de

pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului în temeiul art. 91 alin. (1) și

(2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002.

Conform acestor

dispoziții legale, „Constituie contravenție nerespectarea de către furnizorii

sau distribuitorii de servicii a dispozițiilor prezentei legi prevăzute la art.

22 alin. (1), art. 24 alin. (1) și (2), art. 26

1

alin. (1), art. 31

alin. (1), (3), (4) și (5), art. 391 și art. 48, precum și ale deciziilor având

caracter normativ emise de Consiliu'" (alin. (1)) și „În cazurile

prevăzute la alin. (1) Consiliul va emite o somație conținând condiții și

termene precise de intrare în legalitate" (alin. (2)).

De asemenea, potrivit

prevederilor art. 93 alin. (3) din Legea nr. 504/2002, „Actele emise în

condițiile prevăzute la alin. (1) (actele de sancționare - n.r.) pot fi atacate

direct la secția de contencios administrativ a curții de apel, fără a fi

necesară formularea unei plângeri prealabile, în termen de 15 zile de la

comunicare; termenul de 15 zile nu suspendă de drept efectele acestora".

Considerând că data

comunicării deciziei contestate este data de 23 noiembrie 2009, data ieșirii de

la Registratura recurentei-reclamante, sub nr. 431, a plângerii formulate

împotriva deciziei de sancționare (f.8 - dosar fond) și reținând că, potrivit

prevederilor legale citate, acțiunea reclamantei este una directă,

necondiționată de procedura prealabilă, exercitarea acțiunii la data de 1 iunie

2010, la peste 6 luni de la data comunicării actului, este vădit tardivă, cum

corect a reținut și instanța de fond.

Nu poate fi primită,

ca întemeiată, critica recurentei, referitoare la lipsa din cuprinsul deciziei

contestate a mențiunilor privind termenul de exercitare a căii de atac și

organul la care se depune plângerea, întrucât în cauză nu sunt aplicabile

dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al

contravențiilor, invocate de recurentă, ci cele speciale, ale Legii nr.

504/2002; pe de altă parte, însă, se constată că însăși O.G. nr. 2/2001, prin

dispozițiile art. 17, nu prevede mențiunile privind termenul de exercitare a

căii de atac și organul la care se depune plângerea printre cele care atrag

nulitatea actului sancționator.

Nici „teoria"

avansată de recurentă, potrivit căreia procedura prevăzută de Legea nr.

504/2002 cu privire la contestarea deciziilor de sancționare emise conform

acestei legi nu ar fi „imperativă", ci alternativă celei prevăzute de

Legea nr. 554/2004, nu poate fi primită, întrucât când legiuitorul a considerat

necesar a se aplica legea generală a prevăzut în mod expres această

posibilitate, făcând trimitere la dispozițiile acesteia, ceea ce nu s-a

întâmplat în cazul în discuție, când, dimpotrivă, la art. 93 alin. (3) din

Legea nr. 504/2002, s-a prevăzut, explicit, o procedură specială de contestare

a actelor de sancționare.

Pentru considerentele

arătate, soluția instanței de fond fiind temeinică și legală, recursul va fi

respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamanta S.C. „E.F.M." S.R.L. împotriva Sentinței nr. 1143

din 16 februarie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 22 martie 2012.

Procesat de GGC - DG