ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 946/2009

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din dosarul

cauzei, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 218

din 2 aprilie 2007 a Tribunalului Iași, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat

la art. 10 lit. c) C. proc. pen., a fost achitat inculpatului G.C., zis Ț., în

ceea ce privește infracțiunea de tâlhărie prevăzută și pedepsită de art. 211

alin. (1) și (2) lit. b) și c) și alin. (2

1

) lit. a) și e) C. pen.,

cu aplicarea art. 75 lit. c) și art. 40 C. pen. (comisă la data de 23 iulie

2007 în dauna părții vătămate Ț.E.).

S-a constatat că inculpatul G.C.

a fost reținut și arestat preventiv în cauză în perioada 5 martie 2006 orele

23,45 -21 aprilie 2006.

În baza art. 350 alin. (1) C.

proc. pen., s-a revocat măsura preventivă a obligării de a nu părăsi

localitatea prevăzută de art. 145 C. proc. pen., luată față de inculpatul G.C. prin

încheierea Tribunalului Iași din 18 aprilie 2006 (dosar nr. 5241/2006).

S-a dispus a se face comunicările

aferente cât privește măsura preventivă către: secția de poliție în a cărei

rază teritorială locuiește inculpatul, jandarmerie, poliția comunitară,

organele competente să elibereze pașaportul și organele poliției de frontieră.

În baza art. 14 și art. 346

alin. (3) C. proc. pen., a fost respinsă acțiunea civilă exercitată în cadrul

procesului penal împotriva inculpatului G.C. de către partea civilă Spitalul

Clinic județean de Urgență Sf. Spiridon Iași cu sediul în Iași.

S-a constatat că partea

vătămată Ț.A.E., nu s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal împotriva

inculpatului G.C.

În baza art. 192 alin. (3) C.

proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina

acestuia.

Executorie exclusiv în ceea

ce privește măsura preventivă.

Pentru a se pronunța această

sentință, Tribunalul Iași a reținut, în esență următoarele:

Prin rechizitoriul

Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași nr. 1134/P/2005 din 29 martie 2006,

inculpatul G.C. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de

tâlhărie, constând în aceea că, în seara zilei de 23 iulie 2005, împreună cu

alte două persoane, a deposedat-o pe partea vătămată Ț.E., prin violență, de un

telefon mobil în valoarea de 2.800.000 lei (ROL).

Instanța a constatat că în

cauză nu există probe certe că inculpatul ar fi participat la săvârșirea

infracțiunii astfel că a dispus achitarea acestuia.

Prin decizia penală nr. 182

din 30 octombrie 2007, Curtea de Apel Iași a respins, ca nefondat, apelul

Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași.

Înalta Curte de Casație și

Justiție, prin decizia penală nr. 2211 din 19 iunie 2008, a admis recursul

declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași împotriva deciziei

sus-arătate, a casat hotărârea atacată și a trimis cauza spre rejudecarea apelului

la Curtea de Apel Iași.

Instanța supremă a reținut

că la data de 30 octombrie 2007, când a soluționat apelul procurorului, inculpatul

intimat G.C. a lipsit, procedura cu acest fiind realizată la adresele indicate

și prin afișare la Consiliul local Iași.

Cum însă inculpatul se afla

încarcerat din data de 12 iunie 2007 la Penitenciarul Iași, fiind arestat

într-o altă cauză, instanța a pronunțat o hotărâre cu încălcarea dispozițiile

art. 314 C. proc. pen., sancționată cu nulitatea absolută în condițiile art. 197

alin. (2) C. proc. pen.

În rejudecare, Curtea de

Apel Iași, prin decizia penală nr. 114 din 16 octombrie 2008, a respins, ca

nefondat, apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași, formulat împotriva sentinței

penale nr. 218 din 2 aprilie 2007 a Tribunalului Iași.

Instanța a reținut că partea

vătămată a prezentat versiuni diferite cu privire la implicarea inculpatului G.C.

în săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, susținând, inițial că acesta ar fi

făcut parte din grupul agresor, pentru ca ulterior să afirme că a făcut o

confuzie cu privire la persoana acestuia.

Tot astfel, în declarațiile

lor, ceilalți doi inculpați (B.D.I. și C.G. condamnați pentru săvârșirea

infracțiunii de tâlhărie prin sentința penală nr. 154 din 7 martie 2006 a

Tribunalului Iași), au oscilat în a-l indica pe G.C. coautor la comiterea

faptei.

Inculpatul a negat orice

implicate a sa în tâlhărirea victimei Ț.E. și a contestat modul în care

organele de poliție au efectuat recunoașterea din grup în care partea vătămată,

la data de 6 martie 2006, l-a indicat ca și coautor la tâlhărie, dată fiind

componența grupului și devoalarea identității sale.

Constatând că în cauză nu

există probe care formeze convingerea că inculpatul G.C. este autor al faptei pentru

care a fost trimis în judecată, Curtea de Apel Iași a menținut hotărârea de

achitare a acestuia dispusă de instanța de fond, respingând apelul

procurorului.

Împotriva acestei decizii a

declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

Parchetul a susținut că

plângerile și declarațiile părții vătămate se coroborează cu declarațiile martorilor

S.C.S. și N.F., declarațiile inculpaților condamnați B.D.I. și C.G.M., procesul

verbal de recunoaștere din grup al inculpatului G.C. de către partea vătămată Ț.E.,

contractul de împrumut cu amanet, făcând dovada vinovăției inculpatului, motiv

pentru care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate și

condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

Temeiul juridic al

recursului îl constituie dispozițiile art. 385

9

pct. 18 C. proc.

pen.

Examinând recursul, Înalta Curte

de Casație și Justiție constată că acesta nu este fondat.

Principiul prezumției de

nevinovăție cere ca instanța de judecată să nu declarare vinovată o persoană

până ce vinovăția sa nu rezultă cu certitudine din probele administrate. Se

înlătura astfel posibilitatea condamnării neîntemeiate pe probabilități, pe

aparențe, asigurându-se aflarea adevărului cu privire la faptele cauzei.

Prezumția de nevinovăție trece

în sarcina probațiunii asupra celui care învinuiește, cu obligația de a dovedi

în mod cert vinovăția învinuitului sau inculpatului, altfel aplicându-se consecința

acestei prezumții căreia îndoiala profită inculpatului (in dubio pro reo).

Înalta Curte constată că din

analiza materialului probator administrat în cauză nu rezultă cu certitudine

vinovăția inculpatului, prezumția de nevinovăție a acestuia nefiind răsturnată  în

urma efectuării cercetării judecătorești.

Parchetul analizează și

justifică retractările părții vătămate și ale inculpaților condamnați B.D.I. și

C.G.M., separat, apreciind că ele sunt făcute pro-causa și că nu sunt temeinic

și legal.

Înalta Curte constată însă

că toate aceste persoane retractează declarațiile inițiale și că, indiferent de

motivație fiecăruia (care există și a fost exprimată ca atare), această atitudine

are drept urmare lipsirea cauzei de orice suport probator.

În condițiile în care nici

victima, nici coinculpații nu sunt siguri de participarea lui G.C. la

săvârșirea faptei, iar acesta a negat orice implicare a sa în tâlhărirea părții

vătămate Ț.E., instanța nu poate dispune condamnarea pe probabilități.

În cauză nu există martori

oculari la săvârșirea faptei; prin martori s-a stabilit că în seara faptei,

inculpatul G.C. s-a întâlnit cu B.D.I. și C.G.M., pe terasa barului P.E., în

jurul orei la care s-a comis infracțiunea.

Implicarea inculpatului G.C.

în comiterea nu mai este însă un fapt cert, astfel că nici nu poate fi reținută

în sarcina sa.

Compromiterea probei cu

recunoașterea inculpatului din grup, contradictorialitatea susținerilor părții

vătămate și a inculpaților condamnați B.D.I. și C.G.M. și motivația revenirii la

afirmațiile făcute, conturează un probatoriu incert, aparent, neconvingător care

nu poate sta la baza pronunțării unei soluții de condamnare.

Pentru aceste considerente,

Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel Iași, potrivit dispozițiile art. 385

15

pct.

1 lit. b) C. proc. pen.

În baza art. 189 C. proc.

pen., onorariul apărătorului din oficiu al intimatului inculpat se va plăti din

fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași împotriva

deciziei penale nr. 114 din 16 octombrie 2008 a Curții de Apel Iași, privind pe

inculpatul G.C.

Onorariul de avocat pentru

apărarea din oficiu a intimatului inculpat, în sumă de 200 lei, se va plăti din

fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 17 martie 2009.