ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 321/2009

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin încheierea de ședință din 9

ianuarie 2009 a Curții de Apel Iași, secția penală, pronunțată în dosarul nr.

10137/99/2008, în baza dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 a

fost suspendată judecata cauzei.

În baza art. 29 alin. (1) din

aceeași lege a sesizat Curtea Constituțională în vederea soluționării

excepțiilor de neconstituționalitate invocate de inculpatul A.C.A.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de recurs a reținut că prin încheierea de ședință din 30 decembrie

2008, Tribunalul Iași a dispus în baza art. 139 alin. (2) C. proc. pen.

respingerea cererii de revocare a măsurii arestării preventive formulată de

inculpatul A.C.A., în prezent aflat în Arestul I.P.J Iași, cercetat în dosarul

nr. 2706/P/2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași pentru săvârșirea

infracțiunii de tentativă de omor calificat prevăzut de art. 20 raportat la

art. 174-175 lit. i) C. pen.

În baza art. 139 alin. (1) C. proc.

pen. a fost respinsă cererea formulată de inculpat cu privire la înlocuirea

măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi

localitatea.

În baza dispozițiilor art. 192 alin.

(2) C. proc. pen. inculpatul a fost obligat la plata sumei de 50 de lei cu

titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a se pronunța astfel,

tribunalul a reținut că temeiurile care au stat la baza luării măsurii

preventive nu au dispărut și nici nu s-au modificat pentru a fi incidente

dispozițiile art. 139 alin. (1) și alin. (2) C. proc. pen.

Potrivit art. 140

3

alin.

(1) C. proc. pen., încheierea prin care judecătorul respinge în timpul

urmăririi penale revocarea, în locuirea sau încetarea de drept a măsurii

preventive nu este supusă unei noi căi de atac.

Raportat acestui text, instanța de

recurs a invocat excepția inadmisibilității recursului de față.

Inculpatul recurent a invocat

excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 140

3

alin.

(1) C. proc. pen.

În motivarea excepției de

neconstituționalitate s-a susținut că dispozițiile de lege criticate sunt

neconstituționale, deoarece nu prevăd posibilitatea declarării recursului și

împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de revocare a măsurii

arestării preventive, încălcându-se prin aceasta prevederile constituționale

ale art. 21 alin. (1) și art. 20 cu raportare la art. 5 § 4 din Convenția pentru

apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Instanța a constatat că excepția

este admisibilă, nefiind contrată prevederilor art. 29 alin. (1), (2) sau (3).

De menționat este însă că, în acest

sens, Curtea Constituțională s-a mai pronunțat prin decizia nr. 15 din 20

ianuarie 2005 publicată în M. Of., Partea I, nr. 145 din 17 februarie 2005, cât

și prin decizia nr. 147 din 23 februarie 2006, publicată în M. Of., Partea I

nr. 229 din 14 martie 2006.

Opinia instanței a fost că

dispozițiile art. 140

3

alin. (1) C. proc. pen. nu contravin

prevederilor constituționale invocate.

Faptul că încheierea de ședință prin

care s-a respins cererea de revocare a măsurii arestării preventive nu este

supusă căii de atac a recursului, nu aduce atingere dreptului unor persoane de

a se adresa justiției sau posibilității de a folosi căile de atac stabilite de

legea procedurală. Lipsa reglementării privind exercitarea căii de atac a

recursului împotriva unor atare încheieri se justifică prin nevoia de a evita tergiversarea

inutilă a soluționării fondului cauzei.

Potrivit art. 29 alin. (4) din Legea

nr. 47/1992, republicată, instanța a sesizat Curtea Constituțională pentru

soluționarea excepției invocate, pe perioada soluționării și a dispus

suspendarea judecării cauzei, potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992

republicată.

Împotriva acestei încheieri a

declarat, în termenul legal, recurs inculpatul A.C.A., fără a arăta în scris

motivele.

La termenul de astăzi, a lipsit

recurentul inculpat A.C.A., aflat în stare de arest, pentru apărarea sa

prezentându-se apărător desemnat din oficiu, avocat V.M.

S-a referit că A.N.P. a comunicat

prin fax că recurentul inculpat nu poate fi adus în fața instanței.

Înalta Curte, constatând că, în

raport cu obiectul cauzei, prezența recurentului inculpat nu este obligatorie,

a considerat cauza în stare de judecată, acordând părților cuvântul, în

dezbateri, potrivit art. 385

13

C. proc. pen.

Apărătorul recurentului inculpat a

lăsat soluția la aprecierea instanței.

Reprezentantul Ministerului Public a

pus concluzii de respingere, ca nefondat, a recursului, arătând că instanța de

apel s-a pronunțat cu privire la revocarea măsurii arestării preventive și a

admis cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția invocată de recurent,

așa încât critica formulată este fără obiect.

Examinând recursul declarat de

recurentul inculpat A.C.A. împotriva încheierii de ședință din 9 ianuarie 2009 a

Curții de Apel Iași, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 10137/99/2008,

conform art. 303 alin. (6) C. proc. pen. cu referire la art. 385

1

din același cod, din oficiu, Înalta Curte constată recursul recurentului

inculpat ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.

Din analiza încheierii atacate

rezultă că instanța de recurs în mod judicios și temeinic motivat a considerat,

în contextul cauzei ce are ca obiect recursul declarat de inculpatul A.C.A.

împotriva încheierii de ședință din 30 decembrie 2008 a Tribunalului Iași, prin care în baza art. 139 alin. (2) C. proc. pen. a fost respinsă cererea

de revocare a măsurii arestării preventive formulată de inculpatul A.C.A.,

cercetat în dosarul nr. 2706/P/2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași

pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor calificat prevăzută de art.

20 raportat la art. 174-175 lit. i) C. pen. și în baza art. 139 alin. (1) C.

proc. pen. a fost respinsă cererea formulată de inculpat cu privire la

înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a

nu părăsi localitatea, că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 140

3

alin. (1) C. proc. pen. nu este contrară prevederilor art.

29 alin. (1), (2) sau (3) din Legea nr. 47/1992 republicată.

De asemenea, instanța de recurs a

făcut referiri la jurisprudența Curții Constituționale cu privire la excepția

de neconstituționalitate invocată în alte cauze, exprimându-și motivat opinia

asupra excepției invocate, potrivit art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992

republicată.

În raport cu cele menționate, Înalta

Curte consideră, în baza propriului examen asupra încheierii atacate, că

instanța de recurs, în mod corect a admis cererea de sesizare a Curții

Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 140

3

alin.

(1) C. proc. pen., formulată de recurentul inculpat, ca urmare a constatării

îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992

republicată.

Totodată, Înalta Curte apreciază că,

în mod legal, instanța de recurs a făcut aplicarea art. 29 alin. (5) din Legea

nr. 47/1992 cu privire la suspendarea judecării cauzei până la soluționarea

excepției de neconstituționalitate, dând astfel eficiență, pe de-o parte,

primordialității controlului instanței de contencios constituțional în a

examina excepția invocată, iar pe de altă parte, a finalității acestuia, și anume

a efectelor soluției ce o va pronunța Curtea Constituțională pentru judecata

cauzei, în care excepția de neconstituționalitate a dispoziției legale, a fost

invocată.

Astfel, încheierea de ședință de la

9 ianuarie 2009 a Curții de Apel Iași, secția penală, pronunțată în dosarul nr.

10137/99/2008 este legală și temeinică.

Față de aceste considerente, Înalta

Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge,

ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat A.C.A. împotriva

încheierii din 9 ianuarie 2009 a Curții de Apel Iași, secția penală, pronunțată

în dosar nr. 10137/99/2008.

În conformitate cu art. 192 alin.

(2) C. proc. pen. se va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor

judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de recurentul inculpat A.C.A. împotriva încheierii din 9 ianuarie 2009 a Curții de Apel Iași, secția penală, pronunțată în dosar nr. 10137/99/2008.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei

de 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100

lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 29

ianuarie 2009.