ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4239/2011

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 140 din 11 martie 2010 a Tribunalului Iași, secția penală, a fost condamnat inculpatul A.C.A., fără antecedente penale, la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare și 2 (doi) ani interzicerea exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a și lit. b) C. pen., pentru tentativă de omor calificat, prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) și 76 lit. b) C. pen.

În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reținerii și arestării preventive începând cu data de 14 decembrie 2008 până la 30 martie 2009.

În baza dispozițiilor art. 145 C. proc. pen. s-a dispus luarea față de inculpat a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, respectiv municipiul Iași.

Conform dispozițiilor art. 145 alin. (1

1

) din C. proc. pen. și dispozițiile art. 145 alin. (1

2

) din C. proc. pen., s-a impus inculpatului ca, pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, să respecte următoarele obligații:

- să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;

- să se prezinte la Poliția municipiul Iași, organ desemnat de către instanță cu supravegherea inculpatului, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori acesta va fi chemat;

- să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței de judecată;

- să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme;

- să nu frecventeze baruri, restaurante sau orice altă locație în care se consumă băuturi alcoolice, cluburi sau săli de internet;

- să nu se apropie de partea vătămată C.P.I. precum și de martorii din lucrări V.A.M., G.M.R., I.S.M., D.D., M.C.D., P.A.C. și I.A. și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect.

Conform art. 145 alin. (2

1

) din C. proc. pen., copie de pe sentință a fost comunicată Poliției municipiul Iași, Inspectoratului Județean de Poliție Iași, Poliției Comunitare din municipiul Iași, Jandarmeriei județului Iași, organelor competente să elibereze pașaportul inculpatului, respectiv Serviciul de Pașapoarte al județului Iași, precum și organelor de frontieră - Inspectoratul General al Poliției de Frontieră Române (și Inspectoratului Județean de Frontieră al Județului Iași), în vederea asigurării respectării obligațiilor impuse de către instanță, cu mențiunea că organele în drept vor refuza eliberarea pașaportului pentru inculpat sau, după caz, vor ridica provizoriu pașaportul pe durata măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea.

În temeiul art. 145 alin. (2

2

) din C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credință a măsurii preventive de a nu părăsi localitatea sau a obligațiilor impuse de către instanța de judecată, se va lua față de acesta măsura arestării preventive.

Potrivit art. 145 alin. (3) din C. proc. pen., s-a dispus ca Poliția municipiul Iași, să verifice periodic respectarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea dispusă față de inculpat, precum și îndeplinirea de către inculpat a obligațiilor impuse acestuia prin prezenta hotărâre, iar în cazul în care constată încălcări ale acestora, să sesizeze de îndată instanța de judecată, Tribunalul Iași.

În baza art. 348 C. proc. pen. a dispus restituirea către martorul I.S.M. a unui cuțit folosit de inculpat la comiterea infracțiunii.

S-a constatat că partea vătămată C.P. nu a solicitat despăgubiri în cauză.

A fost obligat inculpatul să plătească părții civile Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Iași suma de 1.203,67 RON, cheltuieli de spitalizare ale părții vătămate la care se adaugă taxa oficială de scont practicată de B.N.R., iar Serviciului de Ambulanță Iași suma de 602 RON, cheltuieli de transport ale victimei.

A fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.500 RON, cheltuieli judiciare către stat, în care este inclusă și suma de 200 RON, onorariu apărător din oficiu desemnat pe parcursul urmăririi penale.

Pentru a dispune în acest sens, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași a fost trimis în judecată, la data de 26 februarie 2009, în stare de arest preventiv, inculpatul A.C.A., pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen., constând în aceea că în noaptea de 13/14 decembrie 2008 a încercat să suprime viața numitului C.P.I. prin înjunghierea acestuia în zona hemitorace dr., cu consecința provocării unei leziuni de tipul pneumotoraxului drept.

Instanța de fond, în urma analizării declarațiilor și înscrisurilor, probatoriu administrat pe parcursul urmăririi penale, și nemijlocit în cursul cercetării judecătorești, a reținut ca fiind corespunzătoare adevărului aceeași situație de fapt cu cea din actul de sesizare a instanței, respectiv:

În seara zilei de 13 decembrie 2008, în jurul orelor 23

00

, inculpatul A.C.A., zis și „C.", a mers împreună cu prietenul său I.S.M., zis și „J.", la discoteca „F.", din zona centrală a municipiului Iași, pentru a asculta muzică și a se distra. Aici, cei doi s-au întâlnit cu numitul G.M.R., zis „L.", și prietena acestuia pe nume A.

În aceeași seară de 13 decembrie 2008, în jurul orelor 21

30

, martora D.D.M., din municipiul Bârlad, studentă la Facultatea de Geochimie din cadrul Universității „Al. I. Cuza", prietenul acesteia M.C.D., martorii I.A., zis „C." și P.A.C., au mers cu toții la barul „P.M." de pe str. M., loc unde rezervaseră două mese și unde, împreună cu alții 4 - 5 invitați, numita D.D., urma să-și serbeze ziua de naștere la împlinirea vârstei de 22 ani.

În jurul orelor 22

30

în local a intrat numitul C.P.I., fost agent de pază la P.M. în perioada februarie - august 2008, acesta dorind să consume băuturi alcoolice ușoare (bere), să se vadă și să mai discute cu foștii săi colegi de muncă.

Pe la orele 0

50

, la inițiativa lui D.D.M., martorul M.C.D. a luat legătura telefonic cu inculpatul A.C. și prietenii acestuia din discoteca F. și i-a invitat „in corpore" să se deplaseze la barul P.M. pentru a participa și ei la aniversarea prietenei sale. Cel în cauză, și martorii G.M.R. și I.S.M., au dat curs invitației, și s-au deplasat la locația indicată cu ajutorul autoturismului marca W.G., proprietatea ultimului.

La coborârea din autoturism, inculpatul - fără știrea lui I.S.M. - i-a luat acestuia din mașină un cuțit tip „peștișor", cu lama rabatabilă, lungă de 8 cm, pe motivul precizat în declarația olografă din 14 decembrie 2008 cum că barul P.M. avea o proastă reputație, în acel loc producându-se mai multe scandaluri.

Pe la orele 1

00

, o tânără poreclită „T." - fosta prietenă a martorului M.C.D. - în drum spre ieșirea din local a bruscat-o pe numita D.D.M., fapt ce a determinat-o pe aceasta din urmă să iasă și ea afară și să-i ceară socoteală numitei „T." pentru gestul său.

Inițial, martora i-a cerut prietenului său să o însoțească până în stradă, însă dat fiind faptul că numitul M.C.D., nu a dat suficientă atenție incidentului, D.D.M. a solicitat sprijinul inculpatului.

Ajunsă afară, martora, a mers la taxiul unde observase că urcase „T.", a tras cu putere de portiere, însă în cele din urmă taxiul a plecat.

Ținând cont că numiții D.D.M., A.C.A., cât și M.C.D., sosit și el între timp în stradă, stătuseră, la baza unui incident neplăcut și ar fi putut provoca în continuare scandal, personalul de pază al barului, căruia i se alăturase și victima C.P.I., le-a cerut celor trei să părăsească de îndată incinta unității.

Pe acest fond, partea vătămată i-a reproșat inculpatului A.C.A., că „este cam rău de gură", l-a prins pe acesta de piept și a încercat să-l lovească cu pumnul în figură.

În apărarea inculpatului a sărit martorul M.C., care a amenințat pe partea vătămată cu acte de violență, l-a prins de gulerul hainei și i-a pus piedică, astfel încât C.P.I. s-a dezechilibrat și a căzut pe caldarâm.

Deși, pentru moment, bodyguarzii localului au reușit să dezamorseze conflictul, atunci când numitul C.P.I. a dat să plece spre casă, inculpatul A.C.A. l-a urmărit până la intersecția străzii M. cu strada M.V., iar în dreptul imobilului nr. 1 de pe strada M.V., pe la spate, i-a aplicat o lovitură de cuțit în zona subscapulară dreapta. Imediat după comiterea infracțiunii, cel în cauză i-a propus martorei D.D.M., să ascundă cuțitul - corp delict în poșeta sa, însă aceasta a refuzat.

În continuare, cei prezenți la aniversarea sus-numitului au hotărât să se regrupeze la barul S. (fost F.) din zona C. a municipiului Iași și să continue petrecerea în acel loc.

În drum spre barul P.M. – S., numitul A.C.A., profitând de un moment de neatenție al celorlalți ocupanți ai mașinii W.G., a strecurat cuțitul martorului I.S.M. în spațiul de depozitare al portierei din dreapta față.

Prin raportul de constatare medico-legală nr. 6354/OF din 15 decembrie 2008 medicul legist, după examinarea părții vătămate C.P.I., a concluzionat următoarele:

„C.P.I. prezintă o plagă tăiată penetrantă toracică, cu pneumotorax parțial drept consecutiv, ce s-a putut produce prin lovire unică cu obiect înțepător-tăios (cuțit, briceag, etc), lovire aplicată în spatele victimei și poate data din 13/14 decembrie 2008. Necesită 11 - 12 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare".

În opinia instanței de fond, atât sub aspectul laturii obiective, cât și cu privire la vinovăție, faptele reținute în sarcina inculpatului sunt dovedite, fără echivoc, cu mijloacele de probă testimoniale și cu înscrisuri administrate în cele două faze ale procesului penal. Astfel, deși nu au perceput în mod direct momentul exercitării acțiunii violente asupra părții vătămate C.P.I., martorii D.D.M., G.M.R., M.C.D. și I.S.M., care se aflau în imediata apropiere a locului comiterii agresiunii, respectiv în interiorul și în fața barului P.M., au oferit date și informații utile soluționării cauzei, precizând că l-au văzut pe inculpat implicat într-un incident cu partea vătămată și la reunirea grupului primii trei martori au sesizat în mâna inculpatului un cuțit, de care acesta încerca să scape. Deși incidentul s-a desfășurat în afara barului, doar în prezența părții vătămate și a martorilor M., G. și D.D., existența acțiunii violente comisă de inculpat asupra părții vătămate nu poate fi supusă nici unui dubiu, în condițiile în care inculpatul însuși a recunoscut această agresiune față de martorul G.M.R., afirmând că „a lovit pe cineva cu cuțitul în fața barului", iar în afara inculpatului nici o altă persoană nu a mai avut asupra sa obiecte apte a provoca leziuni prin tăiere. Aceeași împrejurare a fost relatată de martori și în cursul urmăririi penale, din declarațiile date la scurt timp după consumarea incidentului rezultând faptul că inculpatul avea asupra sa un cuțit luat din mașina martorului I., fără știrea acestuia, și pe care a încercat să-l plaseze martorei D.D., propunere ce a fost refuzată. Din coroborarea depozițiilor martorilor, cu susținerile inculpatului-formulate în declarația olografă dată în prima fază procesuală - cu concluziile certificatului medico-legal, conținutul procesului-verbal de cercetare la fața locului, întocmit de lucrătorii de poliție sosiți la locul agresiunii la scurt timp după consumarea incidentului, și cu planșele foto efectuate cu aceeași ocazie rezultă, cu certitudine, că inculpatul este autorul faptei exercitată împotriva părții vătămate C.P.I., astfel cum a fost reținută și descrisă anterior.

A menționat instanța de fond că apărările ulterioare ale inculpatului, ce vizează împrejurarea că agresiunea ar fi fost comisă de martorul M.C.D., și luată asupra sa la sugestia martorului, pentru o sumă de bani considerabilă, nu pot fi reținute ca fiind corespunzătoare adevărului judiciar, și nu pot contribui la exonerarea de răspundere penală sau atenuarea vinovăției, nefiind susținute de niciuna din probele administrate în ambele faze ale procesului penal, cu excepția declarațiilor părții vătămate, cunoscută ca suferind de epilepsie, afecțiune psihică ce poate genera stări de amnezie sau alterarea funcțiilor cognitive și poate explica motivul pentru care aceasta indică o altă persoană ca autor al faptei.

Pe de altă parte, deși din conținutul raportului de constatare medico-legală rezultă că leziunile suferite de partea vătămată nu au pus în primejdie viața acesteia și au necesitat doar 25 - 30 zile de îngrijiri medicale, ceea ce ar putea conduce la ideea unei alte încadrări juridice decât cea dată faptei prin actul de sesizare a instanței, în opinia instanței de fond esențială pentru reținerea infracțiunii de tentativă la omor calificat este poziția subiectivă a făptuitorului față de acțiunile care constituie latura obiectivă a infracțiunii.

Astfel, pentru încadrarea juridică a faptei în dispozițiile prevăzute de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen. este important nu atât rezultatul concret al acțiunii agresorului, cât intenția lui direct sau indirect în raport cu viața victimei. Pentru stabilirea poziției subiective a făptuitorului trebuie să se țină seama de toate împrejurările în care a fost comisă fapta, de obiectul folosit, de regiunea corpului vizată și de urmările produse sau care s-ar fi putut produce. Or, a constatat instanța de fond că atunci când inculpatul a lovit partea vătămată în zona toracelui cu un obiect apt a produce leziuni grave sau chiar a suprima viața, cu o mare intensitate, provocând o plagă profundă penetrantă, cu hemopneumotorax dreapta, afecțiune deosebit de gravă, este evident că inculpatul a urmărit sau, cel puțin, a acceptat producerea unui rezultat letal.

La individualizarea judiciară a pedepsei, instanța de fond a avut în vedere atât gradul de pericol social concret al faptei comise, valoarea socială lezată, respectiv dreptul la viață și integritate fizică al persoanei, urmările produse, dar și împrejurarea că inculpatul este o persoană tânăra și are o ocupație stabilă, lucrând la o spălătorie auto. În considerarea acestor circumstanțe personale, instanța de fond a apreciat că scopul pedepsei - de prevenire a comiterii de noi fapte penale și de reeducare a făptuitorului - se poate realiza și prin aplicarea unei pedepse, cu închisoarea orientată sub minimul special prevăzut de lege.

În baza art. 71 C. pen., instanța de fond a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale. Această interdicție se impune a fi aplicată inculpatului care a dat dovadă de lipsă de maturitate în respectarea dreptului fundamental la viață al semenilor săi, împrejurare care, în mod rezonabil, conduce la concluzia unei imaturități și nedemnități și în exercitarea dreptului de a fi ales într-o funcție sau organ legislativ electiv.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reținerii și arestării preventive.

Conform art. 118 pct. 6 C. pen. s-a dispus restituirea corpului delict, respectiv a unui cuțit care a servit la comiterea faptei, către martorul I.S.M. întrucât obiectul aparține acestuia și nu poate fi supus confiscării speciale.

Cât privește acțiunea civilă, exercitată în cauză de unitățile spitalicești, având în vedere deconturile depuse la dosar, instanța de fond a apreciat că cererile sunt întemeiate.

În termen legal sentința a fost apelată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași și de inculpatul A.C.

Criticile Ministerului Public au vizat două aspecte:

1) nelegalitatea hotărârii, ce se referă la dispoziția instanței de fond de a lua din nou față de inculpat măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea, în condițiile în care i-a aplicat inculpatului o pedeapsă cu închisoarea.

2) netemeinicia aceleiași hotărâri, întrucât pedeapsa aplicată este prea blândă, având în vedere circumstanțele reale în care inculpatul a comis fapta.

În apelul său, inculpatul a solicitat reaprecierea pedepselor și achitarea sa, susținând că nu el este autorul, ci numitul M.C.

În apel, instanța de prim control judiciar a procedat la audierea martorilor I.S.M., M.C.D., A. (D.) D.M. și partea vătămată C.P.I.

Prin Decizia penală nr. 97 din 17 mai 2011, Curtea de Apel Iași, secția penală, a dispus următoarele:

I) a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași împotriva Sentinței penale nr. 140 din data de 11 martie 2010 pronunțată de Tribunalul Iași și a înlăturat dispoziția prin care s-a luat măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea față de inculpatul A.C.A., precum și toate obligațiile impuse în acest sens.

A constatat că inculpatul se află sub incidența măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea prevăzută de dispozițiile art. 145 alin. (1) C. proc. pen., măsură instituită prin încheierea din 26 martie 2009 a Tribunalului Iași.

II) a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul A.C.A. împotriva aceleiași hotărâri.

A obligat inculpatul să plătească statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare, din care 200 RON reprezintă onorariul apărătorului desemnat din oficiu, ce va fi suportat din fondurile M.J.

Pentru a dispune în acest sens, instanța de prim control judiciar a reținut următoarele:

În seara zilei de 13 decembrie 2008, după miezul nopții, după ce împreună cu D.D.M. și M.C.M. a avut o altercație cu agenții de pază de la localul „P.M." cărora li se alăturase și partea vătămată C.P.I., inculpatul a urmărit partea vătămată în drumul ei spre casă și i-a aplicat o lovitură de cuțit în spate, cauzându-i o plagă tăiată penetrantă toracică, cu hemopneumotorax parțial drept consecutiv, afecțiune deosebit de gravă, ce i-a pus viața în pericol. Imediat după comiterea infracțiunii, cel în cauză i-a propus martorei D.M. să ascundă cuțitul în poșetă, însă aceasta a refuzat, fapt confirmat de această martoră și cu prilejul audierii în faza apelului. în această situație, inculpatul a ascuns cuțitul în portiera mașinii W.G., unde a fost găsit de organele de poliție la data de 14 decembrie 2008.

S-a constatat că inculpatul și-a fundamentat apărarea în jurul declarațiilor inconsecvente ale părții vătămate C.P.I. care a arătat că a fost lovită din spate și nu a văzut agresorul, pentru ca ulterior să susțină că „știe sigur că nu inculpatul este agresorul". Audiată în faza apelului, partea vătămată a declarat că, în momentul în care a fost lovită în spate cu cuțitul, inculpatul era în fața sa, la aproximativ 20 - 30 m și era însoțit de alte persoane. În apropierea sa era doar „chinezul" adică martorul M.C. Partea vătămată a avut și o explicație pentru inadvertența dintre susținerile făcute în instanță și cele din declarația olografă de la filele 27 - 28 dosar urmărire penală (prima declarație) și anume faptul că „era înfricoșat de polițiști și era sedat urmare a tratamentului pentru epilepsia de care suferă".

În opinia instanței de apel, relevantă - în contextul depozițiilor martorilor direcți - este declarația martorei A. (D.) D.M. care se referă la două aspecte: atunci când l-a auzit pe inculpatul A. spunându-le celorlalți din grup „i-am tras-o" după ce au parcurs 100 - 200 m de locul unde se consumase conflictul, precum și momentul când inculpatul i-a cerut să ascundă cuțitul în poșetă, sesizând apropierea unui echipaj de poliție.

A menționat instanța de prim control judiciar că chiar dacă declarațiile date de ceilalți martori în cursul apelului tind să eludeze episoadele principale ale derulării conflictului, totuși - coroborate -declarațiile acestor martori direcți confirmă situația de fapt prezentată de acuzare și lipsesc de fundament susținerile inculpatului care neagă faptul că el a lovit cu cuțitul partea vătămată. În declarația de la fila 65 dosar apel, martorul M.C.D. a relatat că „a auzit prin cartier că, după cele întâmplate, prietena inculpatului ar fi fost la spital la partea vătămată și i-ar fi promis bani sau așa ceva pentru ca acesta să-și modifice declarația". Or, apreciată în contextul probelor dosarului, declarația dată în apel de partea vătămată este mincinoasă, fiind relevat și scopul ascunderii adevărului, cu toate că partea vătămată își putea valorifica pretențiile materiale exercitându-și drepturile civile în cadrul procesului penal.

S-a concluzionat că instanța de fond a evaluat corect probele dosarului reținând cu certitudine vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunii de tentativă la omor calificat prev. de art. 20 raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen., pentru care a fost trimis în judecată. Lovind cu intensitate victima cu cuțitul în regiunea toracelui, este evident că inculpatul a urmărit sau cel puțin a acceptat producerea unui rezultat letal. În raport de probatoriile administrate în cauză, a fost răsturnată în mod neîndoielnic prezumția de nevinovăție instituită în favoarea inculpatului de dispozițiile art. 66 și art. 5 C. proc. pen., art. 23 alin. 11 din Constituție și art. 6 parag. 2 din Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, făcându-se dovada certă și indubitabilă a săvârșirii faptei reținute în rechizitoriu.

La stabilirea tratamentului sancționator aplicat, s-a apreciat că instanța de fond a avut în vedere criteriile prev. de art. 72 C. pen., cauzele ce agravează răspunderea penală, cât și cele care o atenuează, și a adaptat pedeapsa scopului prev. de art. 52 C. pen., argumente ce lipsesc de consistență criticile aduse sentinței cu privire la acest aspect.

Instanța de apel a apreciat însă întemeiată critica procurorului vizând legalitatea hotărârii, cu privire la dispoziția prin care s-a luat față de inculpat măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea pentru argumentele ce urmează:

La data de 14 decembrie 2008 inculpatul a fost reținut, iar prin Încheierea nr. 9910/99/2008 a Tribunalului Iași, din data de 15 decembrie 2008 s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului, măsură care a fost prelungită și menținută până la data de 30 martie 2009 când, potrivit Încheierii nr. 982/99/2009 din data de 26 martie 2009, instanța a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea. După luarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea față de inculpat, aceasta nu a fost revocată sau înlocuită cu o altă măsură preventivă. Codul de procedură penală reglementează în art. 140 momentul la care măsurile preventive încetează de drept, în speță nefiind însă aplicabile nici una dintre situațiile prevăzute de către legiuitor, astfel că măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea durează, nefiind revocată, până la rămânerea definitivă a hotărârii.

În aceste condiții nu se mai impunea ca instanța de fond să dispună din nou luarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea față de inculpatul A.C.A., ci trebuia - eventual - ca aplicând o pedeapsă cu închisoarea, să dispună revocarea măsurii preventive la rămânerea definitivă a hotărârii. Însă, conform art. 350 alin. (2) C. proc. pen., „instanța are obligația ca, prin hotărâre, să se pronunțe asupra luării, menținerii sau revocării măsurii arestării preventive a inculpatului și asupra luării sau revocării măsurii obligării de a nu părăsi localitatea ori țara". Potrivit alin. (3) al aceluiași articol, „hotărârea pronunțată (..) cu privire la arestarea preventivă a inculpatului sau la obligarea acestuia de a nu părăsi localitatea ori țara este executorie". Astfel, câtă vreme în ceea ce privește măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara instanța nu poate dispune decât asupra luări sau revocării ei și nu asupra menținerii acesteia și cum această măsură, odată luată și nefiind revocată sau înlocuită în cursul judecății, durează până la rămânerea definitivă a hotărârii, în speță instanța de fond nu putea dispune decât asupra revocării măsurii preventive. Cum și aceasta, conform art. 350 alin. (3) C. proc. pen. este executorie, se impunea a se face mențiunea că revocarea măsurii preventive are loc la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare la pedeapsa închisorii.

Împotriva deciziei, inculpatul A.C.A. a declarat recurs, motivele fiind menționate în partea introductivă a prezentei hotărâri, precum și în înscrisul „motive de recurs" transmise prin fax (cazuri de casare invocate - art. 385

9

pct. 18 și pct. 14 C. proc. pen.).

Prealabil examinării pe fond a recursului, Înalta Curte constată următoarele:

- la instanța de fond, cu acordul său, inculpatul a fost ascultat; partea vătămată a fost ascultată atât de către instanța de fond, cât și de către instanța de apel. Totodată, în apel, la solicitarea apărării, au fost ascultați 3 martori;

- în recurs, inculpatul nu a solicitat administrarea de probe noi pe situația de fapt;

- în esență, motivele de recurs, precum și argumentele în fapt și în drept, sunt aceleași cu motivele de apel, ele fiind expuse și la instanța de fond ca apărări ale inculpatului;

- pentru termenul anterior (din data de 4 octombrie 2011), inculpatul - neprezentându-se la sediul Înaltei Curți - a solicitat, prin intermediul poștei electronice, dar și prin intermediul Serviciului Registratură, amânarea judecării recursului pentru a-și angaja un avocat și pentru a depune motive scrise de recurs; până în prezent, la dosar nu a fost depusă o delegație de apărător ales și nici o altă cerere a recurentului-inculpat, fiind însă depuse motive scrise de recurs, prin fax, înscrisul fiind atașat la dosar;

- la noul termen de judecată, de astăzi, 13 decembrie 2011, după un interval de timp de circa 2 luni și jumătate, recurentul-inculpat nu s-a prezentat la instanța de recurs și nici nu și-a angajat un avocat care să îl reprezinte; în aceste condiții, apărarea recurentului-inculpat a fost asigurată de către un avocat desemnat din oficiu.

Înalta Curte, în raport cu această situație - ne solicitarea și neadministrarea unor probe noi pe situația de fapt, precum și reluarea argumentelor de fapt și de drept expuse la instanța de fond și, respectiv, la instanța de prim control judiciar - reține următoarele:

Inculpatul, prin apărător, și-a întemeiat recursul pe cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 18 și pct. 14 C. proc. pen., susținând, în principal, că nu el este cel vinovat de infracțiunea pentru care au fost trimis în judecată (solicitând achitarea, în sinteză, deoarece nu sunt probe certe de vinovăție, și că o altă persoană ar fi săvârșit fapta), iar în subsidiar, că pedeapsa aplicată este prea severă în raport cu fapta săvârșită și cu datele personale ale acestuia (solicitând, prin reținerea unor circumstanțe atenuante, reducerea pedepsei).

Recursul inculpatului va fi respins ca nefondat pentru motivele ce se vor arăta:

I) asupra cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen.

Conform art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare sau de condamnare. Conform jurisprudenței, eroarea gravă trebuie să fie constatată din compararea faptelor reținute cu probele administrate.

Înalta Curte, verificând hotărârile judecătorești atacate (argumentele de fapt și de drept expuse de judecători), comparativ cu probatoriul administrat, constată că este corectă concluzia acestora potrivit căreia inculpatul A.C.A. se face vinovat de săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată, atât elementul material, cât și elementul subiectiv al acesteia (intenția) fiind relevate, dincolo de orice îndoială rezonabilă, de probele administrate. Se mai reține, pe de altă parte, că înlăturarea motivată a unor probe din întregul ansamblu probator al cauzei penale este o prerogativă a organelor judiciare prevăzută expres în art. 356 lit. c) din C. proc. pen.

Ambele instanțe au înlăturat motivat unele părți ale declarațiilor date de victima infracțiunii în cursul judecății (motivarea constând în aceea că aceasta nu a justificat de o manieră rezonabilă revenirea asupra declarațiilor date la urmărirea penală).

Soluția de achitare a inculpatului, în temeiul art. 10 lit. c) din C. proc. pen. - solicitată și în recurs - prin înlăturarea unor probe din faza urmăririi penale și, respectiv, prin reținerea numai a celor administrate în faza judecății, nu este posibilă legal deoarece, potrivit art. 63 alin. (2) C. proc. pen., probele nu au o valoare dinainte stabilită, iar aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanța de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului. Din analiza dispoziției legale menționate rezultă următoarele aspecte de principiu:

- probele strânse în faza de urmărire penală au aceeași valoare cu probele administrate în faza cercetării judecătorești;

- probele din faza de urmărire penală urmează a fi analizate coroborat cu cele administrate în faza cercetării judecătorești;

- scopul strângerii și evaluării probelor, astfel cum este evidențiat de dispozițiile art. 62 C. proc. pen., este identic pentru ambele faze ale procesului penal - aflarea adevărului.

Faptul că instanța este obligată să verifice legalitatea probelor și să stabilească utilitatea și concludența acestora - pentru reținerea vinovăției sau nevinovăției inculpatului - în etapa cercetării judecătorești, nu duce la concluzia eliminării probelor strânse în faza de urmărire penală.

În realizarea scopului prevăzut de dispozițiile art. 62 C. proc. pen. - aflarea adevărului prin lămurirea cauzei sub toate aspectele - instanța este obligată să analizeze și rațiunile/motivele pentru care unele persoane nu își mai mențin declarațiile date la puțin timp de la data faptelor și să verifice în ce măsură argumentele oferite de acestea sunt, sau nu, credibile/rezonabile. Principiul liberei aprecieri a probelor lasă instanței posibilitatea să aprecieze concludenta tuturor probelor, indiferent de faza procesuală în care au fost administrate, iar principiul aflării adevărului impune să dea valoare doar acelor probe care, coroborate cu alte probe legal administrate, exprimă adevărul.

În cadrul operațiunii de evaluare a tuturor probelor, instanțele - de fond și apel - au motivat corect care dintre declarațiile date de persoanele audiate reflectă adevărul, declarații în care s-a relatat de către aceștia, în mod amănunțit, faptele și împrejurările care formează obiectul judecății, (în care și ele au fost implicate, direct sau indirect).

În final, se poate aprecia că prin asemenea reveniri ori contraziceri ale persoanelor ascultate, fără o justificare rezonabilă, se divizează nelegal procesul penal și se minimalizează necesitatea și importanța fazei urmăririi penale, fază care - în dreptul penal român - pe de o parte, cunoaște o reglementare complexă (nerezumându-se la simple investigații, cercetări prealabile ori la o anchetă sau la o instrucție sumară, ca în sistemele judiciare ale altor state) aceasta fiind realizată, cu respectarea drepturilor și garanțiilor acuzatului, de către organele poliției judiciare, sub controlul procurorului, sau - în unele cazuri - chiar de către procuror, iar pe de altă parte, are un rol major în evitarea trimiterii în judecată a unor persoane nevinovate.

Așa cum s-a menționat, instanța de fond a înlăturat motivat apărarea inculpatului - în sensul că agresiunea ar fi fost comisă de martorul M.C.D., și luată asupra sa la sugestia martorului, pentru o sumă de bani (2.000 de euro) - această apărare nefiind rezonabil susținută de niciuna din probele administrate în ambele faze ale procesului penal, cu excepția declarațiilor părții vătămate, reținându-se însă că aceasta este suferindă de epilepsie, afecțiune ce poate genera stări de amnezie sau de alterare a funcțiilor cognitive, și care poate explica motivul pentru care indică o altă persoană ca posibil autor al faptei.

Inculpatul și-a realizat apărarea prin raportare la declarațiile inconsecvente ale părții vătămate C.P.I., care a arătat că a fost lovită din spate și nu a văzut agresorul, pentru ca ulterior să susțină că „știe sigur că nu inculpatul este agresorul". Audiată în etapa apelului, partea vătămată a declarat că, în momentul în care a fost lovită în spate cu cuțitul, inculpatul era în fața sa, la aproximativ 20 - 30 m și era însoțit de alte persoane, și că în apropierea sa era doar „chinezul", adică martorul M.C. Partea vătămată a oferit și o explicație pentru inadvertența dintre susținerile făcute în instanță și cele din declarația olografă de la urmărirea penală (prima declarație) și anume faptul că era înfricoșat de polițiști și era sedat urmare a tratamentului pentru epilepsia de care suferă.

Așa cum s-a arătat, instanța de prim control judiciar a procedat la audierea martorilor I.S.M., M.C.D., A. (D.) D.M. și la audierea părții vătămate C.P.I.

În declarația de la judecarea apelului, martorul M.C.D. a relatat că a „auzit prin cartier că, după cele întâmplate, prietena lui C., mai exact a inculpatului, ar fi fost la spital la partea vătămată și i-ar fi promis bani sau așa ceva pentru ca acesta să-și modifice declarația".

Or, așa cum a menționat și instanța de prim-control judiciar, apreciată în contextul probelor dosarului, declarația dată în apel de partea vătămată este lipsită de rezonabilitate, fiind relevat și scopul ascunderii adevărului, deși aceasta își putea valorifica pretențiile materiale exercitându-și drepturile civile în cadrul procesului penal.

În acord cu cele două instanțe, Înalta Curte constată că și încadrarea juridică dată faptei este cea legală. Deși din conținutul raportului de constatare medico - legală rezultă că leziunile suferite de partea vătămată nu au pus în primejdie viața acesteia, și au necesitat 25 - 30 zile de îngrijiri medicale, ceea ce ar putea conduce la examinarea unei alte încadrări juridice decât cea dată faptei prin rechizitoriu, esențială pentru reținerea tentativei de omor calificat este, printre altele, poziția subiectivă a făptuitorului față de acțiunile care constituie latura obiectivă a infracțiunii. Astfel, corect s-a arătat că pentru încadrarea juridică a faptei în dispozițiile prevăzute de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen. este important nu atât rezultatul concret al acțiunii agresorului, cât intenția lui directă sau indirectă în raport cu posibilitatea suprimării vieții victimei. Pentru stabilirea poziției subiective a făptuitorului trebuie să se țină seama de toate împrejurările în care a fost comisă fapta, de obiectul folosit, de regiunea corpului vizată și de urmările produse sau care s-ar fi putut produce. Or, așa cum au argumentat ambele instanțe, atunci când inculpatul a lovit partea vătămată în zona toracelui, cu un obiect apt de a produce leziuni grave sau chiar de a suprima viața acesteia, cu o mare intensitate, provocând o plagă profundă penetrantă - o leziune deosebit de gravă - este evident că acesta a urmărit sau, cel puțin, a acceptat producerea unui rezultat letal.

II) asupra cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

Potrivit art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. sau în alte limite decât cele prevăzute de lege. Conform art. 72 din C. pen., care stabilește criteriile generale de individualizare, la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama: de dispozițiile părții generale a Codului penal; de limitele de pedeapsă fixate în partea specială a Codului penal; de gradul de pericol social al faptei săvârșite; de persoana infractorului; de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Instanța de recurs constată că, în favoarea inculpatului, prima instanță a reținut circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. și, pe cale de consecință, a redus pedeapsa aplicată de la minimul special al pedepsei prevăzută de textul incriminator, de 7 ani și 6 luni

închisoare, la un cuantum de 4 ani închisoare.

Înalta Curte apreciază că împrejurărilor constând în lipsa antecedentelor penale și în aceea că „inculpatul este o persoană tânără și are o ocupație stabilă, lucrând la o spălătorie auto", împrejurări reținute de prima instanță ca circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., li s-a dat un efect juridic de reducere a pedepsei suficient în cadrul operațiunii de individualizare judiciară a pedepsei, nefiind justificată o nouă reducere a acesteia.

În con

cluzie, în acord cu cele două instanțe, Înalta Curte - însușindu-și integral argumentele instanței de fond și ale instanței de apel, expuse în partea expozitivă a hotărârilor atacate, secțiunea referitoare la individualizarea judiciară a pedepselor - apreciază că pedeapsa aplicată inculpatului răspunde atât criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., cât și scopului prevăzut de art. 52 C. pen., reflectând principiul proporționalității între gravitatea faptei și datele personale ale făptuitorului.

Față de cele reținute, Înalta Curte - în temeiul 385

15

pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. - va respinge ca nefondat recursul inculpatului.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul-inculpat va fi obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.C.A. împotriva Deciziei penale nr. 97 din 17 mai 2011 a Curții de Apel Iași - secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 800 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 13 decembrie 2011.