ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 118/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 118/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor de la dosar, constată

următoarele:

Curtea de Apel Suceava, secția minori și familie, având pe rol

apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj, partea vătămată M.F.

și inculpații G.A, G.R.I., R.M.V. și A.A. împotriva sentinței penale nr. 121/ D

din 5 martie 2008, pronunțată în dosarul nr. 2511/117/2007 de Tribunalul Cluj,

la termenul din 14 ianuarie 2008 a luat în examinare, pe lângă cererea de

sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată

de apelantul inculpatul G.A. și legalitatea și temeinicia menținerii măsurii

arestării preventive a aceluiași apelant, precum și cererile de

revocare a măsurii arestării preventive cu

consecința punerii de îndată a

libertate a acestuia și respectiv, de

înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi

țara, formulate de același apelant inculpat G.A., prin apărători aleși avocați

V.G., A.D. și B.C.

Prin încheierea din aceeași dată, Curtea de Apel Suceava, secția minori

și familie, a respins, ca nefondată, cererea de revocare a măsurii arestării

preventive formulată de inculpatul G.A. prin apărătorii aleși, a admis, în baza

art. 139 alin. (1) și alin. (3

5

) raportat la art. 136 alin. (1) lit.

c) C. proc. pen., cererea de

înlocuire a

măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi

țara,

măsură prevăzută de art. 145

1

C. proc. pen. și a dispus punerea de

îndată în libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare

preventivă nr. 20 din 31 martie 2007 (dosar nr. 1699/117/2007) emis de

Tribunalul Cluj, dacă nu este arestat în altă cauză.

Totodată, în baza art. 145

1

alin. (2) coroborat cu art. 145 alin.

(1

1

)

și

(1

2

) C.

proc. pen., a stabilit ca, pe durata măsurii obligării de a nu părăsi țara,

inculpatul G.A. să respecte obligațiile prevăzute la lit. a) - e), atrăgându-i

se atenția cu privire la dispozițiile

art. 145

1

alin. (2) raportat la art. 145 alin. (2

2

) și alin. (3) C.

proc. pen.,

în caz de încălcare cu rea - credință atât a măsurii

aplicate cât și a obligațiilor impuse a fi respectate de către inculpatul G.A.

Prin aceeași încheiere s-a mai dispus, în baza art. 23 pct. 4 din Legea

nr. 47/1992, sesizarea Curții Constituționale cu privire la excepția de

neconstituționalitate invocată de apelantul inculpat prin apărători și, în baza

art. 303 alin. (6) C. proc. pen. și art. 23 alin. (6) din Legea nr. 47/1992

republicată, a suspendat judecarea cauzei până la soluționarea excepției de

neconstituționalitate de către Curtea Constituțională, prorogând totodată,

discutarea celorlalte cereri formulate de inculpatul G.A. prin apărători aleși,

după soluționarea excepției de neconstituționalitate de către Curtea

Constituțională

Pentru a dispune astfel, instanța de prim control judiciar a reținut că,

în speță, prin sentința penală nr. 121/ D din 5 martie 2008 a Tribunalul Cluj,

printre altele, s-a dispus: condamnarea inculpatului G.A., pedeapsa totală de 4

ani și 6 luni închisoare cu executare în regim de detenție și interzicerea

drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a), b), c), d) și e) C. pen., pe o

perioadă de un an, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane prevăzută

de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen., trafic de minori prevăzută de art. 13 alin. (1) și (2) lit. a) din

Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplicarea art.

33 lit. a) C. pen., fiind achitat pentru săvârșirea infracțiunii de constituire

într-un grup infracțional organizat, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003.

S-a reținut, în sarcina inculpatului, în esență, că în perioada 2003 – 2007,

a recrutat prin abuz de autoritate și violență, în scopul exploatării în

modalitatea îndeplinirii de servicii cu încălcarea normelor legale privind

condițiile de muncă, sănătate și securitate personală și în modalitatea unor

forme de exploatare sexuală pe părțile vătămate L.A., P.G., C.Z.A., R.I., B.C.,

M.F., martorele T.S., G.E.K., V.F.D., T.Z.I., H.C.V., C.R.G., precum și părțile

vătămate minore N.D.C., B.T. și martorele M.V.A. și B.F.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel, în termen legal toți

inculpații, partea vătămată M.F. și Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj,

cauza aflându-se pe rolul acestei instanțe urmare strămutării, conform

încheierii nr. 1405 din 20 august 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

S-a constatat că inculpatul G.A. a fost arestat preventiv în cursul

urmăririi penale alături de alți trei inculpați, iar în timpul judecății, la 3

decembrie 2007, s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu cea a

obligării de a nu părăsi țara, măsură revocată ulterior, prin hotărârea

instanței de fond. S-a mai reținut că temeiurile avute în vedere la luarea

acestei măsuri față de inculpatul G.A. au fost inițial cele prevăzute de art. 143

și art. 148 lit. a), b), e) și f) C. proc. pen.

, iar în continuare au rămas incidente doar cele prevăzute de art.

148

alin. (1) lit. f) C. proc. pen., ultima menținere a măsurii arestării

preventive fiind dispusă prin decizia nr. 4198 din 17 decembrie

2008 pronunțată în dosarul nr. 15107/1/2008 a Înaltei

Curți de Casație și

Justiție, secția penală.

Instanța de prim control judiciar, cu privire la cererea de revocare

a măsurii arestării preventive, formulată de

apărătorii aleși ai apelantului

inculpat G.A., a apreciat-o ca

nefondată, constatând că până la momentul soluționării sale nu au intervenit

elemente noi de natură a crea convingerea că temeiurile ce au impus luarea

măsurii privative de libertate au încetat ori că măsura luată în discuție a

fost dată cu încălcarea normelor de drept.

Referitor la cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu

măsura obligării de a nu părăsi țara, instanța de apel a constatat că temeiul

care a stat la baza menținerii în cursul judecății a arestării preventive a inculpatului

s-a schimbat, situație în raport de care se impune înlocuirea măsurii luate

inițial cu o măsură mai puțin coercitivă, restrictivă de libertate, dar care să

rezoneze în egală măsură cu scopul prevăzută de art. 136 C. proc. pen.

S-a mai reținut că, în jurisprudența constantă a C.E.D.O. care se

referă la art. 5 pct. 3, s-a stabilit care sunt criteriile de apreciere a

caracterului rezonabil al arestării preventive și că s-a relevat că acesta

trebuie apreciat de la caz la caz, iar menținerea stării de detenție poate fi

justificată, într-o cauză concretă, numai dacă există indicii precise în sensul

necesității reale și de interes public, care în pofida prezumției de

nevinovăție, prevalează asupra regulilor privind

libertatea individuală.

Curtea de Apel Suceava, secția minori și de familie, analizând actele

și lucrările dosarului din perspectiva exigențelor jurisprudenței C.E.D.O., a

constatat că menținerea față de inculpatul G.A. a măsurii preventive sub

incidența căreia se află în prezent, nu

reprezintă

o măsură proporțională cu situația ce a determinat-o, apreciind

că

privarea sa în continuare de libertatea ar depăși durata rezonabilă la care se

referă art. 5 pct. 3 din C.E.D.O.

De asemenea, în raport de stadiul actual al dosarului, constatând că

inculpatul a fost audiat inclusiv în faza apelului și că în cauză urmează a se

administra un amplu probatoriu, instanța de prim control judiciar a apreciat că

nu se mai poate reține că există riscul de a

împiedica

aflarea adevărului de către cel arestat și că nu se mai justifică

menținerea

detenției provizorii a inculpatului, considerând că se poate lua împotriva acestuia

o măsură mai puțin coercitivă, care să corespundă, în aceeași măsură, scopului

prevăzut de art. 136 C. proc. pen., respectiv a măsurii prevăzută de art. 145

1

C. proc. pen. S-a mai relevat că deși în cauză se menține incidența dispozițiile

art. 143 C. proc. pen., în momentul soluționării cererii nu mai subzistă

temeiul prevăzut de teza a ll-a a art. 148 lit. f) C. proc. pen. și nici nu se

mai poate aprecia că lăsare în libertate a inculpatului ar prezenta pericol

concret pentru ordinea publică, această condiție a pericolului concret fiind

una necesară dar nu și suficientă pentru menținerea măsurii arestării

preventive.

S-a mai constatat că, în speță, nu sunt probe certe și concrete care să

contureze concluzia că lăsarea în libertate a inculpatului ar crea o stare de

incertitudine și neliniște în comunitatea din care face parte sau ar zădărnici

aflarea adevărului ori s-ar sustrage cercetării judecătorești sau că acesta ar

comite alte fapte cu conotație penală.

De asemenea, instanța de apel a mai constatat că rezonanța socială

negativă a faptelor s-a redus în acest moment procesual, iar ocrotirea ordinii

publice și buna desfășurare a procesului penal poate fi asigurată în continuare

și dacă față de inculpat se dispune o altă măsură preventivă, restrictivă de

libertate și i se va impune respectarea anumitor obligații, încălcarea cu

rea-credință a acestora urmând să conducă imperativ la o nouă arestare

preventivă.

În același timp, instanța de prim control judiciar a avut în vedere și

starea precară a sănătății inculpatului, dar și impactul pe care îl are starea

de arest preventiv asupra familiei acestuia, făcând trimitere la actele în

circumstanțiere depuse la dosar, concluzionând că dacă ar raționa contrar

admiterii cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive cu cea a

obligării de a nu părăsi țara, ar da naștere unor dubii cu privire la

caracterul justificat al măsurii arestării preventive, menținerea acesteia

riscând să depășească o durată rezonabilă, creându-se astfel în cauză o

aparență de arbitrariu.

Împotriva încheierii mai sus-menționate a formulat recurs D.I.I.C.O.T.

– S.T. Suceava fiind vizată numai dispoziția privind înlocuirea măsurii arestării

preventive cu cea a obligării de a nu părăsi țara, crtiticând-o pentru

nelegalitate și netemeincie, pentru motivele detaliate în cuprinsul practicalei

prezentei decizii.

Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu

cauza, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 385

6

și art. 385

7

alin. (1) C. proc. pen., constată că recursul declarat

de D.I.I.C.O.T. – S.T. Suceava este fondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 160

a

alin. (1) C. proc. pen., în cursul

judecății, instanța, poate dispune arestarea preventivă a inculpatului, prin încheiere

motivată, dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 143 și există

vreunul din cazurile prevăzute de art. 148 C. proc. pen.

În speța dedusă judecății, Înalta Curte

constată că inculpatul G.A.

a fost trimis în judecată, în

stare de arest preventiv, prin rechizitoriul emis sub nr. 15/D/P/2006 al

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T. -

Structura Centrală, alături de coinculpații G.R.I., R.M.V. și A.A., pentru

săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional

organizat, prevăzută de art. art. 7 alin. (1) și (3)

din Legea nr. 39/2003, trafic

de persoane și trafic de minori prevăzute

de 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen. și art. 13 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Prin sentința penală nr. 121/D/2008 din 5 martie 2008 Tribunalul Cluj,

printre altele, a dispus: condamnarea inculpatului G.A., la pedeapsa rezultantă

de 4 ani și 6 luni închisoare cu executare în regim de detenție și interzicerea

drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a), b), c), d) și e) C. pen., pe o

perioadă de un an, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic

de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1) și (2)

lit. a) din Legea nr. 678/2001

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.,

trafic de minori prevăzută de art. 13 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C.

pen., și, totodată, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C.

proc. pen., l-a achitat pentru săvârșirea infracțiunii de constituire într-un

grup

infracțional organizat, prevăzută de art.

7 din Legea nr. 39/2003.

S-a reținut, în sarcina inculpatului G.A., în esență, că în perioada

2003 – 2007, a recrutat prin abuz de autoritate și violență, în scopul

exploatării în modalitatea îndeplinirii de servicii cu încălcarea normelor

legale privind condițiile de muncă, sănătate și securitate personală și în

modalitatea unor forme de exploatare sexuală pe părțile vătămate L.A., P.G., C.Z.A.,

R.

I., B.C., M.F., martorele T.S., G.

E.K.,

V.F.D., T.Z.I., H.C.V., C.R.G., precum și părțile vătămate minore N.D.C., B.T. și

martorele M.V.A. și B.F.

De asemenea, instanța de prim control judiciar a constatat justificat

că faptele pentru care inculpatul a fost cercetat și dedus judecății sunt

foarte grave și deși, din analiza probelor administrate a

apreciat că în cauză sunt indicii temeinice că

inculpatul a săvârșit faptele

reținute în sarcina sa, totuși a apreciat

greșit că pericolul concret pentru ordinea publică nu s-a dovedit în mod cert și

că rezonanța socială negativă a faptelor s-a diminuat în timp, dispunând cu

prea mare ușurință înlocuirea măsurii arestării prevenție cu cea a obligării de

a nu părăsi localitatea.

Totodată, Înalta Curte constată că instanța de prim control judiciar a

procedat greșit atunci când a apreciat că nu mai există pericolul concret

pentru ordinea publică, în cazul lăsării inculpatului în libertate pe

considerentul că inculpatul a fost deja audiat în fața primei instanțe și chiar

și în apel și că, în cauză, urmează a se administra un amplu probatoriu fapt ce

ar prelungi durata procesului, dar și pentru motive de ordin umanitar,

apreciind cu prea mare ușurință și neîntemeiat că, în speță, se poate dispune o

măsură mai puțin coercitivă față de inculpat.

Analizând actele și lucrările dosarului se constată că inculpatul G.A.

a fost arestat preventiv, în baza dispozițiilor art. 149

1

, art. 148 alin.

(1) lit. a), b), e) și f) și art. 151 C. proc. pen., la 3 aprilie 2007 deși

mandatul de arestare preventivă nr. 20/2007 a fost emis de Tribunalul Cluj, la

31 martie 2007, întrucât s-a reținut că acesta a fugit ori s-a ascuns în scopul

de a se sustrage de la urmărire sau judecată, ori că existau date că va încerca

să fugă sau să se sustragă în orice mod de la urmărirea penală, de la judecată

ori de la executarea pedepsei, ori că existau date că inculpatul a încercat să

zădărnicească în mod direct sau indirect aflarea adevărului prin influențarea

unei părți, a unui martor sau expert ori prin distrugerea, alterarea sau sustragerea

mijloacelor materiale de probă sau că existau date că inculpatul exercită

presiuni asupra persoanei vătămate sau că încearcă o înțelegere frauduloasă cu

aceasta și că faptele pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală sunt

sancționate cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe că

lăsarea în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

De asemenea, se mai constată că, pe parcursul desfășurării cercetării

judecătorești în fața instanțelor de fond și apoi de apel a fost verificată și

menținută măsura arestării preventive succesiv, constatându-se, de fiecare

dată, că temeiurile ce au fost avute în vedere la luarea acestei măsuri nu s-au

schimbat.

La termenul din 14 ianuarie 2009, când instanța de prim control judiciar

a dispus mai întâi respingerea cererii de revocare a măsurii arestării

preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului pe considerentul că

în cauză nu au intervenit temeiuri noi care să justifice revocarea acesteia,

totuși în aceeași zi, în aceeași ședință de judecată, constată că în cauză nu

mai subzistă temeiurile prevăzute de art. 148 lit. a), b), e) și f) teza

I

C. proc. pen., apreciind că poate fi aplicată o măsură preventivă

mai blândă și a dispus înlocuirea acestei conform celor mai sus-menționate.

Astfel, instanța de apel chiar dacă a făcut o amplă analiză a

jurisprudenței C.E.D.O. cu privire la aprecierea termenului rezonabil al

măsurii preventive, a considerat nejustificat că înlocuirea măsurii arestării

preventive cu cea a obligării de a nu părăsi tara, chiar și în condițiile

respectării obligațiilor impuse de dispozițiile art. 145, n-ar prezenta un

pericol concret pentru ordinea publică, pericol care, de fapt, rezultă din

modalitatea concretă în care inculpatul a acționat asupra unui număr

impresionant de părți vătămate, unele dintre ele minore

(obligându-le prin amenințări și violențe să presteze activități

nestipulate

în contractele de muncă sau chiar în absenta unor contracte

de muncă legale și mergând până acolo încât Ie-a determinat să se prostitueze

împotriva voinței lor și în folosul său, fiind neîndoios că faptele grave

pentru care acesta a fost cercetat și dedus judecății, alături de ceilalți

coinculpați, s-au repercutat profund în psihicul acestora, marcându-le negativ viața.

De asemenea, Înalta Curte mai constată că, cel puțin în această fază

procesuală, nu se justifică înlocuirea măsurii arestării preventive

cu cea a obligării de a nu părăsi țara,

considerentele de ordin personal și

medical reținute în favoarea acestui

inculpat pot fi eventual, valorificate, la momentul soluționării apelului, la

reindividualizarea pedepsei rezultante aplicate inculpatului.

De altfel, Curtea Europeană, în hotărârea din 26 octombrie 2000 cauza K.

contra P., parag. 93 și în hotărârea din 21 decembrie 2000,cauza J. contra P.,

parag. 82 - 84 a apreciat că art. 5

parag.

3 nu impune o obligație autorităților naționale să dispună punerea

în

libertate a inculpatului pe motive medicale. Analiza compatibilității stării de

sănătate a persoanei private de libertate cu continuarea detenției trebuie

analizată în primă instanță de autoritățile naționale, pe temeiul art. 3 din C.E.D.O.,

instanțele nefiind obligate să dispună eliberarea acesteia pe motive medicale

sau plasarea ei într-un

spital civil, pentru

a beneficia de un anumit tratament medical.

Înalta Curte, în raport de modalitatea concretă de săvârșire a faptelor

și de gravitatea deosebită a acestora, dar mai ales efectul negativ resimțit de

societatea civilă în cazul lăsării inculpatului în libertate, constată că

instanța de prim control judiciar, deși a reținut în mod corect incidența

dispozițiilor art. 148 lit. f) teza a ll-a C. proc. pen., totuși a procedat

contrar acestui raționament și, nejustificat, a dispus înlocuirea măsurii

arestării preventive cu măsura

preventivă

prevăzută de art. 145

1

C. proc. pen.

Argumentele potrivit cărora prin administrarea unui amplu probatoriu în

fața instanțe de apel s-ar prelungi durata procesului și s-ar depăși

nejustificat termenul rezonabil al acestei măsuri luată față de inculpat, nu

pot fi reținute cu atât mai mult cu cât aprecierea duratei rezonabile a

detenției potrivit art. 5 parag. 3 din C.E.D.O. se analizează in concreto, funcție

de trăsăturile specifice ale fiecărui caz în parte.

De altfel, considerente de genul: probatorii amplu de administrat și

complexitatea deosebită a cauzei în fapt și în drept, comportamentul părților,

etc. au relevanță în jurisprudența Curții Europene, în mod deosebit, atunci

când se face o apreciere asupra duratei rezonabile a procedurii, din perspectiva

dispozițiilor art. 6 parag. 1 din C.E.D.O., astfel cum s-a relevat în cauza A.R.

contra F., parag. 47.

În speță, condiția existenței pericolului social concret pentru ordinea

publică este evident îndeplinită, întrucât toate infracțiunile pentru care a

fost cercetat și dedus judecății sunt, prin ele însele, fapte deosebit de

grave, ce au adus atingere unor valori sociale importante ocrotite prin legi

speciale, dar și prin legea fundamentală: dreptul la viață și la integritatea

fizică și psihică precum și la libertatea persoanei și dreptul la alegerea

profesiei a meseriei și a ocupației, precum și dreptul de alegerea a locului de

muncă, iar lăsarea în libertate a acestuia ar crea o stare de neliniște și

neîncredere în comunitatea respectivă, sporindu-se nejustificat gradul de

insecuritate socială la nivel local.

Prin urmare, în cauză, așa cum rezultă din actele existente la dosar,

există indicii temeinice că inculpatul a săvârșit faptele grave deduse

judecății, fapte care prin modalitățile prin care s-au comis conduc la

concluzia existenței pericolului concret pentru ordinea publică.

Totodată, Înalta Curte mai constată că lăsarea în libertate a

inculpatului, exclude atingerea dezideratelor impuse de legea penală chemată să

ocrotească adevăratele valori ale statului de drept, creându-se un climat de

insecuritate socială și de neîncredere al cetățenilor onești în actul de

justiție.

Mai mult decât atât, manifestările nejustificate de clemență ale

instanței nu ar face decât să încurajeze, la modul general, astfel de tipuri de

comportament antisocial și să afecteze nivelul încrederii societății în

instituțiile statului, chemate să vegheze la respectarea și aplicarea legii. De

asemenea, Înalta Curte, în raport și de prevederile art. 5 paragraful 1 lit. c)

din C.E.D.O. ratificată prin Legea nr. 30/1994, care stipulează că „se

exceptează de la dreptul de a nu putea fi lipsit de libertate și cel care a

fost arestat sau reținut în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare

competente sau când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o

infracțiune ori când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l

împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia”,

constată, cu referire expresă la excepția reprezentată de arestarea preventivă,

că s-a stipulat, printre altele, că privarea de libertate trebuie să se

realizeze numai în formele legale și după procedura prevăzută de legislația

fiecărui stat, conform convenției, respectiv cu respectarea procedurii

prevăzută de legea

procesual penală, prin

raportare și la dispozițiile constituționale.

Rezultă, așadar, că dispunerea măsurii arestării preventive și

menținerea acesteia trebuie să se facă cu respectarea dispozițiilor

generale, înscrise în legea procesual penală,

fiind subordonate dovedirii

interesului superior pe care îl deservesc.

În speță, Înalta Curte constată că

pericolul concret pentru ordinea

publică, pe care-l

reprezintă inculpatul este actual și persistent, Curtea

de Apel Suceava, secția minori și de familie, reținând corect îndeplinirea

cumulativă a dispozițiilor ari. 143 și art. 148 lit. f) teza a ll-a C.

proc. pen.

, dar procedând greșit atunci când

a înlocuit măsura

arestării

preventive luată față de inculpat cu ce a obligării de a nu părăsi

țara.

Pentru considerentele mai sus-enunțate și constatând că judecarea

cauzei cu inculpatul în stare de arest, cel puțin până la acest moment, va

asigura celeritatea și buna desfășurare a procesului penal, Înalta Curte, în

conformitate cu prevederile art. 385

15

alin. (1) pct. 2 lit. c) C.

proc. pen., va admite, recursul declarat de Ministerul Public – D.I.I.C.O.T. –

S.T. Suceava împotriva încheierii din 14 ianuarie 2009 a Curții de Apel Suceava,

secția minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 2511/117/2007, privind

pe intimatul inculpat G.A.

Pe cale de consecință, Înalta Curte va casa în parte încheierea

sus-menționată numai cu privire la dispoziția vizând înlocuirea măsurii

arestării preventive, luată față de inculpatul G.A., cu măsura preventivă a

obligării de a nu părăsi țara, dispoziție pe care urmează a o înlătura și, în

rejudecare: va respinge, ca nefondată, cererea inculpatului G.A. de înlocuire a

măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi

țara.

De asemenea, va menține starea de arest a inculpatului G.A., urmând a

fi menținute celelalte dispoziții ale încheierii atacate, conform

dispozitivului;

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de Ministerul Public – D.I.I.C.O.T. – S.T. Suceava

împotriva încheierii din 14 ianuarie 2009 a Curții de Apel Suceava, secția minori

și de familie, pronunțată în dosarul nr. 2511/117/2007, privind pe intimatul

inculpat G.A.

Casează în parte încheierea sus-menționată numai cu privire la

dispoziția vizând înlocuirea măsurii arestării preventive, luată față de

inculpatul G.A., cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara,

dispoziție pe care o înlătură și, în rejudecare:

Respinge, ca nefondată, cererea inculpatului G.A. de înlocuire a

măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi

țara.

Menține starea de arest a inculpatului G.A..

Menține celelalte dispoziții ale încheierii atacate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 19 ianuarie 2009.