ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 118/2009

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Suceava, secția minori și familie, având pe rol apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj, partea vătămată M.F. și inculpații G.A, G.R.I., R.M.V. și A.A. împotriva sentinței penale nr. 121/ D din 5 martie 2008, pronunțată în dosarul nr. 2511/117/2007 de Tribunalul Cluj, la termenul din 14 ianuarie 2008 a luat în examinare, pe lângă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată de apelantul inculpatul G.A. și legalitatea și temeinicia menținerii măsurii arestării preventive a aceluiași apelant, precum și cererile de revocare a măsurii arestării preventive cu consecința punerii de îndată a libertate a acestuia și respectiv, de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara, formulate de același apelant inculpat G.A., prin apărători aleși avocați V.G., A.D.

și B.C. Prin încheierea din aceeași dată, Curtea de Apel Suceava, secția minori și familie, a respins, ca nefondată, cererea de revocare a măsurii arestării preventive formulată de inculpatul G.A. prin apărătorii aleși, a admis, în baza art. 139 alin. (1) și alin. (3 5 ) raportat la art. 136 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara, măsură prevăzută de art. 145 1 C. proc. pen. și a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 20 din 31 martie 2007 (dosar nr. 1699/117/2007) emis de Tribunalul Cluj, dacă nu este arestat în altă cauză. Totodată, în baza art. 145 1 alin. (2) coroborat cu art. 145 alin. (1 1 ) și (1 2 ) C. proc.

pen., a stabilit ca, pe durata măsurii obligării de a nu părăsi țara, inculpatul G.A. să respecte obligațiile prevăzute la lit. a) - e), atrăgându-i se atenția cu privire la dispozițiile art. 145 1 alin. (2) raportat la art. 145 alin. (2 2 ) și alin. (3) C. proc. pen., în caz de încălcare cu rea - credință atât a măsurii aplicate cât și a obligațiilor impuse a fi respectate de către inculpatul G.A. Prin aceeași încheiere s-a mai dispus, în baza art. 23 pct. 4 din Legea nr. 47/1992, sesizarea Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate invocată de apelantul inculpat prin apărători și, în baza art. 303 alin. (6) C. proc. pen. și art. 23 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 republicată, a suspendat judecarea cauzei până la soluționarea excepției de neconstituționalitate de către Curtea Constituțională, prorogând totodată, discutarea celorlalte cereri formulate de inculpatul G.A.

prin apărători aleși, după soluționarea excepției de neconstituționalitate de către Curtea Constituțională Pentru a dispune astfel, instanța de prim control judiciar a reținut că, în speță, prin sentința penală nr. 121/ D din 5 martie 2008 a Tribunalul Cluj, printre altele, s-a dispus: condamnarea inculpatului G.A., pedeapsa totală de 4 ani și 6 luni închisoare cu executare în regim de detenție și interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a), b), c), d) și e) C. pen., pe o perioadă de un an, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., trafic de minori prevăzută de art. 13 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., fiind achitat pentru săvârșirea infracțiunii de constituire într-un grup infracțional organizat, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003.

S-a reținut, în sarcina inculpatului, în esență, că în perioada 2003 – 2007, a recrutat prin abuz de autoritate și violență, în scopul exploatării în modalitatea îndeplinirii de servicii cu încălcarea normelor legale privind condițiile de muncă, sănătate și securitate personală și în modalitatea unor forme de exploatare sexuală pe părțile vătămate L.A., P.G., C.Z.A., R.I., B.C., M.F., martorele T.S., G.E.K., V.F.D., T.Z.I., H.C.V., C.R.G., precum și părțile vătămate minore N.D.C., B.T. și martorele M.V.A. și B.F. Împotriva acestei sentințe au declarat apel, în termen legal toți inculpații, partea vătămată M.F. și Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj, cauza aflându-se pe rolul acestei instanțe urmare strămutării, conform încheierii nr. 1405 din 20 august 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

S-a constatat că inculpatul G.A. a fost arestat preventiv în cursul urmăririi penale alături de alți trei inculpați, iar în timpul judecății, la 3 decembrie 2007, s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu cea a obligării de a nu părăsi țara, măsură revocată ulterior, prin hotărârea instanței de fond. S-a mai reținut că temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri față de inculpatul G.A. au fost inițial cele prevăzute de art. 143 și art. 148 lit. a), b), e) și f) C. proc. pen. , iar în continuare au rămas incidente doar cele prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., ultima menținere a măsurii arestării preventive fiind dispusă prin decizia nr. 4198 din 17 decembrie 2008 pronunțată în dosarul nr. 15107/1/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

Instanța de prim control judiciar, cu privire la cererea de revocare a măsurii arestării preventive, formulată de apărătorii aleși ai apelantului inculpat G.A., a apreciat-o ca nefondată, constatând că până la momentul soluționării sale nu au intervenit elemente noi de natură a crea convingerea că temeiurile ce au impus luarea măsurii privative de libertate au încetat ori că măsura luată în discuție a fost dată cu încălcarea normelor de drept. Referitor la cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara, instanța de apel a constatat că temeiul care a stat la baza menținerii în cursul judecății a arestării preventive a inculpatului s-a schimbat, situație în raport de care se impune înlocuirea măsurii luate inițial cu o măsură mai puțin coercitivă, restrictivă de libertate, dar care să rezoneze în egală măsură cu scopul prevăzută de art. 136 C. proc.

pen. S-a mai reținut că, în jurisprudența constantă a C.E.D.O. care se referă la art. 5 pct. 3, s-a stabilit care sunt criteriile de apreciere a caracterului rezonabil al arestării preventive și că s-a relevat că acesta trebuie apreciat de la caz la caz, iar menținerea stării de detenție poate fi justificată, într-o cauză concretă, numai dacă există indicii precise în sensul necesității reale și de interes public, care în pofida prezumției de nevinovăție, prevalează asupra regulilor privind libertatea individuală. Curtea de Apel Suceava, secția minori și de familie, analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva exigențelor jurisprudenței C.E.D.O., a constatat că menținerea față de inculpatul G.A.

a măsurii preventive sub incidența căreia se află în prezent, nu reprezintă o măsură proporțională cu situația ce a determinat-o, apreciind că privarea sa în continuare de libertatea ar depăși durata rezonabilă la care se referă art. 5 pct. 3 din C.E.D.O. De asemenea, în raport de stadiul actual al dosarului, constatând că inculpatul a fost audiat inclusiv în faza apelului și că în cauză urmează a se administra un amplu probatoriu, instanța de prim control judiciar a apreciat că nu se mai poate reține că există riscul de a împiedica aflarea adevărului de către cel arestat și că nu se mai justifică menținerea detenției provizorii a inculpatului, considerând că se poate lua împotriva acestuia o măsură mai puțin coercitivă, care să corespundă, în aceeași măsură, scopului prevăzut de art. 136 C. proc.

pen., respectiv a măsurii prevăzută de art. 145 1 C. proc. pen. S-a mai relevat că deși în cauză se menține incidența dispozițiile art. 143 C. proc. pen., în momentul soluționării cererii nu mai subzistă temeiul prevăzut de teza a ll-a a art. 148 lit. f) C. proc. pen. și nici nu se mai poate aprecia că lăsare în libertate a inculpatului ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, această condiție a pericolului concret fiind una necesară dar nu și suficientă pentru menținerea măsurii arestării preventive. S-a mai constatat că, în speță, nu sunt probe certe și concrete care să contureze concluzia că lăsarea în libertate a inculpatului ar crea o stare de incertitudine și neliniște în comunitatea din care face parte sau ar zădărnici aflarea adevărului ori s-ar sustrage cercetării judecătorești sau că acesta ar comite alte fapte cu conotație penală.

De asemenea, instanța de apel a mai constatat că rezonanța socială negativă a faptelor s-a redus în acest moment procesual, iar ocrotirea ordinii publice și buna desfășurare a procesului penal poate fi asigurată în continuare și dacă față de inculpat se dispune o altă măsură preventivă, restrictivă de libertate și i se va impune respectarea anumitor obligații, încălcarea cu rea-credință a acestora urmând să conducă imperativ la o nouă arestare preventivă.

În același timp, instanța de prim control judiciar a avut în vedere și starea precară a sănătății inculpatului, dar și impactul pe care îl are starea de arest preventiv asupra familiei acestuia, făcând trimitere la actele în circumstanțiere depuse la dosar, concluzionând că dacă ar raționa contrar admiterii cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive cu cea a obligării de a nu părăsi țara, ar da naștere unor dubii cu privire la caracterul justificat al măsurii arestării preventive, menținerea acesteia riscând să depășească o durată rezonabilă, creându-se astfel în cauză o aparență de arbitrariu. Împotriva încheierii mai sus-menționate a formulat recurs D.I.I.C.O.T. – S.T. Suceava fiind vizată numai dispoziția privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu cea a obligării de a nu părăsi țara, crtiticând-o pentru nelegalitate și netemeincie, pentru motivele detaliate în cuprinsul practicalei prezentei decizii.

Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu cauza, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 385 6 și art. 385 7 alin. (1) C. proc. pen., constată că recursul declarat de D.I.I.C.O.T. – S.T. Suceava este fondat, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 160 a alin. (1) C. proc. pen., în cursul judecății, instanța, poate dispune arestarea preventivă a inculpatului, prin încheiere motivată, dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 143 și există vreunul din cazurile prevăzute de art. 148 C. proc. pen. În speța dedusă judecății, Înalta Curte constată că inculpatul G.A. a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, prin rechizitoriul emis sub nr. 15/D/P/2006 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T.

- Structura Centrală, alături de coinculpații G.R.I., R.M.V. și A.A., pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, prevăzută de art. art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003, trafic de persoane și trafic de minori prevăzute de 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 13 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Prin sentința penală nr. 121/D/2008 din 5 martie 2008 Tribunalul Cluj, printre altele, a dispus: condamnarea inculpatului G.A., la pedeapsa rezultantă de 4 ani și 6 luni închisoare cu executare în regim de detenție și interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a), b), c), d) și e) C. pen., pe o perioadă de un an, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., trafic de minori prevăzută de art. 13 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., și, totodată, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc.

pen., l-a achitat pentru săvârșirea infracțiunii de constituire într-un grup infracțional organizat, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003. S-a reținut, în sarcina inculpatului G.A., în esență, că în perioada 2003 – 2007, a recrutat prin abuz de autoritate și violență, în scopul exploatării în modalitatea îndeplinirii de servicii cu încălcarea normelor legale privind condițiile de muncă, sănătate și securitate personală și în modalitatea unor forme de exploatare sexuală pe părțile vătămate L.A., P.G., C.Z.A., R. I., B.C., M.F., martorele T.S., G. E.K., V.F.D., T.Z.I., H.C.V., C.R.G., precum și părțile vătămate minore N.D.C., B.T. și martorele M.V.A. și B.F.

De asemenea, instanța de prim control judiciar a constatat justificat că faptele pentru care inculpatul a fost cercetat și dedus judecății sunt foarte grave și deși, din analiza probelor administrate a apreciat că în cauză sunt indicii temeinice că inculpatul a săvârșit faptele reținute în sarcina sa, totuși a apreciat greșit că pericolul concret pentru ordinea publică nu s-a dovedit în mod cert și că rezonanța socială negativă a faptelor s-a diminuat în timp, dispunând cu prea mare ușurință înlocuirea măsurii arestării prevenție cu cea a obligării de a nu părăsi localitatea.

Totodată, Înalta Curte constată că instanța de prim control judiciar a procedat greșit atunci când a apreciat că nu mai există pericolul concret pentru ordinea publică, în cazul lăsării inculpatului în libertate pe considerentul că inculpatul a fost deja audiat în fața primei instanțe și chiar și în apel și că, în cauză, urmează a se administra un amplu probatoriu fapt ce ar prelungi durata procesului, dar și pentru motive de ordin umanitar, apreciind cu prea mare ușurință și neîntemeiat că, în speță, se poate dispune o măsură mai puțin coercitivă față de inculpat. Analizând actele și lucrările dosarului se constată că inculpatul G.A. a fost arestat preventiv, în baza dispozițiilor art. 149 1 , art. 148 alin. (1) lit. a), b), e) și f) și art. 151 C. proc.

pen., la 3 aprilie 2007 deși mandatul de arestare preventivă nr. 20/2007 a fost emis de Tribunalul Cluj, la 31 martie 2007, întrucât s-a reținut că acesta a fugit ori s-a ascuns în scopul de a se sustrage de la urmărire sau judecată, ori că existau date că va încerca să fugă sau să se sustragă în orice mod de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei, ori că existau date că inculpatul a încercat să zădărnicească în mod direct sau indirect aflarea adevărului prin influențarea unei părți, a unui martor sau expert ori prin distrugerea, alterarea sau sustragerea mijloacelor materiale de probă sau că existau date că inculpatul exercită presiuni asupra persoanei vătămate sau că încearcă o înțelegere frauduloasă cu aceasta și că faptele pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală sunt sancționate cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

De asemenea, se mai constată că, pe parcursul desfășurării cercetării judecătorești în fața instanțelor de fond și apoi de apel a fost verificată și menținută măsura arestării preventive succesiv, constatându-se, de fiecare dată, că temeiurile ce au fost avute în vedere la luarea acestei măsuri nu s-au schimbat. La termenul din 14 ianuarie 2009, când instanța de prim control judiciar a dispus mai întâi respingerea cererii de revocare a măsurii arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului pe considerentul că în cauză nu au intervenit temeiuri noi care să justifice revocarea acesteia, totuși în aceeași zi, în aceeași ședință de judecată, constată că în cauză nu mai subzistă temeiurile prevăzute de art. 148 lit. a), b), e) și f) teza I C. proc.

pen., apreciind că poate fi aplicată o măsură preventivă mai blândă și a dispus înlocuirea acestei conform celor mai sus-menționate. Astfel, instanța de apel chiar dacă a făcut o amplă analiză a jurisprudenței C.E.D.O.

cu privire la aprecierea termenului rezonabil al măsurii preventive, a considerat nejustificat că înlocuirea măsurii arestării preventive cu cea a obligării de a nu părăsi tara, chiar și în condițiile respectării obligațiilor impuse de dispozițiile art. 145, n-ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică, pericol care, de fapt, rezultă din modalitatea concretă în care inculpatul a acționat asupra unui număr impresionant de părți vătămate, unele dintre ele minore (obligându-le prin amenințări și violențe să presteze activități nestipulate în contractele de muncă sau chiar în absenta unor contracte de muncă legale și mergând până acolo încât Ie-a determinat să se prostitueze împotriva voinței lor și în folosul său, fiind neîndoios că faptele grave pentru care acesta a fost cercetat și dedus judecății, alături de ceilalți coinculpați, s-au repercutat profund în psihicul acestora, marcându-le negativ viața.

De asemenea, Înalta Curte mai constată că, cel puțin în această fază procesuală, nu se justifică înlocuirea măsurii arestării preventive cu cea a obligării de a nu părăsi țara, considerentele de ordin personal și medical reținute în favoarea acestui inculpat pot fi eventual, valorificate, la momentul soluționării apelului, la reindividualizarea pedepsei rezultante aplicate inculpatului. De altfel, Curtea Europeană, în hotărârea din 26 octombrie 2000 cauza K. contra P., parag. 93 și în hotărârea din 21 decembrie 2000,cauza J. contra P., parag. 82 - 84 a apreciat că art. 5 parag. 3 nu impune o obligație autorităților naționale să dispună punerea în libertate a inculpatului pe motive medicale.

Analiza compatibilității stării de sănătate a persoanei private de libertate cu continuarea detenției trebuie analizată în primă instanță de autoritățile naționale, pe temeiul art. 3 din C.E.D.O., instanțele nefiind obligate să dispună eliberarea acesteia pe motive medicale sau plasarea ei într-un spital civil, pentru a beneficia de un anumit tratament medical. Înalta Curte, în raport de modalitatea concretă de săvârșire a faptelor și de gravitatea deosebită a acestora, dar mai ales efectul negativ resimțit de societatea civilă în cazul lăsării inculpatului în libertate, constată că instanța de prim control judiciar, deși a reținut în mod corect incidența dispozițiilor art. 148 lit. f) teza a ll-a C. proc.

pen., totuși a procedat contrar acestui raționament și, nejustificat, a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă prevăzută de art. 145 1 C. proc. pen. Argumentele potrivit cărora prin administrarea unui amplu probatoriu în fața instanțe de apel s-ar prelungi durata procesului și s-ar depăși nejustificat termenul rezonabil al acestei măsuri luată față de inculpat, nu pot fi reținute cu atât mai mult cu cât aprecierea duratei rezonabile a detenției potrivit art. 5 parag. 3 din C.E.D.O. se analizează in concreto, funcție de trăsăturile specifice ale fiecărui caz în parte. De altfel, considerente de genul: probatorii amplu de administrat și complexitatea deosebită a cauzei în fapt și în drept, comportamentul părților, etc. au relevanță în jurisprudența Curții Europene, în mod deosebit, atunci când se face o apreciere asupra duratei rezonabile a procedurii, din perspectiva dispozițiilor art. 6 parag.

1 din C.E.D.O., astfel cum s-a relevat în cauza A.R. contra F., parag. 47. În speță, condiția existenței pericolului social concret pentru ordinea publică este evident îndeplinită, întrucât toate infracțiunile pentru care a fost cercetat și dedus judecății sunt, prin ele însele, fapte deosebit de grave, ce au adus atingere unor valori sociale importante ocrotite prin legi speciale, dar și prin legea fundamentală: dreptul la viață și la integritatea fizică și psihică precum și la libertatea persoanei și dreptul la alegerea profesiei a meseriei și a ocupației, precum și dreptul de alegerea a locului de muncă, iar lăsarea în libertate a acestuia ar crea o stare de neliniște și neîncredere în comunitatea respectivă, sporindu-se nejustificat gradul de insecuritate socială la nivel local.

Prin urmare, în cauză, așa cum rezultă din actele existente la dosar, există indicii temeinice că inculpatul a săvârșit faptele grave deduse judecății, fapte care prin modalitățile prin care s-au comis conduc la concluzia existenței pericolului concret pentru ordinea publică. Totodată, Înalta Curte mai constată că lăsarea în libertate a inculpatului, exclude atingerea dezideratelor impuse de legea penală chemată să ocrotească adevăratele valori ale statului de drept, creându-se un climat de insecuritate socială și de neîncredere al cetățenilor onești în actul de justiție. Mai mult decât atât, manifestările nejustificate de clemență ale instanței nu ar face decât să încurajeze, la modul general, astfel de tipuri de comportament antisocial și să afecteze nivelul încrederii societății în instituțiile statului, chemate să vegheze la respectarea și aplicarea legii.

De asemenea, Înalta Curte, în raport și de prevederile art. 5 paragraful 1 lit. c) din C.E.D.O. ratificată prin Legea nr. 30/1994, care stipulează că „se exceptează de la dreptul de a nu putea fi lipsit de libertate și cel care a fost arestat sau reținut în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente sau când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune ori când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia”, constată, cu referire expresă la excepția reprezentată de arestarea preventivă, că s-a stipulat, printre altele, că privarea de libertate trebuie să se realizeze numai în formele legale și după procedura prevăzută de legislația fiecărui stat, conform convenției, respectiv cu respectarea procedurii prevăzută de legea procesual penală, prin raportare și la dispozițiile constituționale.

Rezultă, așadar, că dispunerea măsurii arestării preventive și menținerea acesteia trebuie să se facă cu respectarea dispozițiilor generale, înscrise în legea procesual penală, fiind subordonate dovedirii interesului superior pe care îl deservesc. În speță, Înalta Curte constată că pericolul concret pentru ordinea publică, pe care-l reprezintă inculpatul este actual și persistent, Curtea de Apel Suceava, secția minori și de familie, reținând corect îndeplinirea cumulativă a dispozițiilor ari. 143 și art. 148 lit. f) teza a ll-a C. proc. pen. , dar procedând greșit atunci când a înlocuit măsura arestării preventive luată față de inculpat cu ce a obligării de a nu părăsi țara. Pentru considerentele mai sus-enunțate și constatând că judecarea cauzei cu inculpatul în stare de arest, cel puțin până la acest moment, va asigura celeritatea și buna desfășurare a procesului penal, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385 15 alin. (1) pct. 2 lit. c) C. proc.

pen., va admite, recursul declarat de Ministerul Public – D.I.I.C.O.T. – S.T. Suceava împotriva încheierii din 14 ianuarie 2009 a Curții de Apel Suceava, secția minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 2511/117/2007, privind pe intimatul inculpat G.A. Pe cale de consecință, Înalta Curte va casa în parte încheierea sus-menționată numai cu privire la dispoziția vizând înlocuirea măsurii arestării preventive, luată față de inculpatul G.A., cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara, dispoziție pe care urmează a o înlătura și, în rejudecare: va respinge, ca nefondată, cererea inculpatului G.A. de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara.

De asemenea, va menține starea de arest a inculpatului G.A., urmând a fi menținute celelalte dispoziții ale încheierii atacate, conform dispozitivului; PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE Admite recursul declarat de Ministerul Public – D.I.I.C.O.T. – S.T. Suceava împotriva încheierii din 14 ianuarie 2009 a Curții de Apel Suceava, secția minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 2511/117/2007, privind pe intimatul inculpat G.A. Casează în parte încheierea sus-menționată numai cu privire la dispoziția vizând înlocuirea măsurii arestării preventive, luată față de inculpatul G.A., cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara, dispoziție pe care o înlătură și, în rejudecare: Respinge, ca nefondată, cererea inculpatului G.A. de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara. Menține starea de arest a inculpatului G.A..

Menține celelalte dispoziții ale încheierii atacate. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 19 ianuarie 2009.