ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3931/2008

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3931/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin încheierea de ședință de la 19

noiembrie 2008 a Curții de Apel

Suceava, secția minori și familie,

pronunțată în dosarul nr. 2511/117/2007, „în baza art. 300

2

raportat

la art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., s-a menținut măsura arestării

preventive luată față de inculpatul G.A.

Au fost respinse cererile de revocate și de înlocuire a măsurii

arestării preventive a acestui inculpat, cu măsura obligării de a nu părăsi

țara.

S-a prorogat pronunțarea asupra cererilor

formulate la acest termen

de apărătorii inculpaților

pentru termenul următor.

S-a amânat soluționarea cauzei, la data de 10 decembrie 2008, ora 8,30,

în cunoștința inculpaților apelanți prezenți și pentru când se va repeta

procedura de citare cu părțile lipsă și cu inculpatul G.A., din Penitenciarul

Botoșani.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că, prin

sentința penală nr. 121 din 24 aprilie 2008 a Tribunalului Cluj, s-a dispus

condamnarea inculpatului G.A., la pedeapsa totală de 4 ani și 6 luni închisoare

cu executare în regim de detenție și interzicerea drepturilor prevăzute de art.

64 lit. a), b), c), d) și e) C. pen., pe o perioadă de un an, pentru săvârșirea

infracțiunilor de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1) și (2) lit.

a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., trafic de

minori prevăzută de art. 13 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.,

fiind achitat pentru săvârșirea infracțiunii de constituire într-un grup

infracțional organizat, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003.

Prin aceeași sentință au fost condamnați și inculpații A.A. și R.M.V.,

la pedepsele de 2 ani, respectiv 3 ani închisoare, cu suspendare sub

supraveghere a executării pedepselor pentru săvârșirea infracțiunii de trafic

de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001

modificată prin Legea nr. 287/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., iar

inculpatul G.R.I. a fost

achitat și

totodată s-a dispus față de acesta încetarea procesului penal cu

privire

la partea vătămată N.P.

În sarcina inculpatului G.A. s-a reținut că, în perioada 2003 – 2007, a

recrutat prin abuz de autoritate sau violență, în scopul exploatării în

modalitatea îndeplinirii de servicii cu încălcarea normelor legale privind

condițiile de muncă, sănătate și securitate personală și în modalitatea unor

forme de exploatare sexuală pe părțile vătămate L.A., P.G., C.Z.A., R.I., B.C.,

M.F., martorele T.S., G.E.K., V.F.D., T.Z.I., H.C.V., C.R.G., precum și pe

părțile vătămate minore N.D.C.,

B.T. și

martorele M.V.A. și B.F.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel, în termen legal, toți

inculpații, partea vătămată M.F. și Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj.

Inculpatul G.A. a fost arestat în cursul

urmăririi penale, iar în

cursul judecății măsura arestării

preventive a fost menținută, ultima dată prin încheierea de ședință din data de

29 iulie 2008 a Curții de Apel Cluj, în temeiul dispozițiilor art. 300

2

raportat la art. 160

b

C. proc. pen.

Verificând la termenul de judecată de

astăzi, legalitatea și temeinicia

arestării preventive a

inculpatului, instanța de apel a constatat că temeiul juridic în baza căruia

s-a menținut până în prezent măsura preventivă luată față de inculpat,

respectiv cel prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen., subzistă.

Astfel, faptele pentru care a fost condamnat în primă instanță

inculpatul sunt pedepsite de lege cu închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea

în libertate a acestuia prezintă pericol pentru ordinea publică, care

rezidă din natura și gravitatea infracțiunilor

reținute în sarcina sa, respectiv

trafic de persoane și trafic de

minori, urmările acestora și rezonanța

negativă

produsă în comunitate, care nu s-a diminuat și care trebuie avută

în

vedere la aprecierea pericolului social concret.

Într-adevăr, pericolul concret la care se referă dispozițiile art. 148 lit.

f) C. proc. pen., nu trebuie identificat sau limitat doar la pericolul

social al faptelor penale reținute în sarcina inculpatului

ci are un sens mult mai larg, presupunând o rezonanță a acestora la nivel de

reacție colectivă

față de o stare de lucruri negative, reacție ce ar

produce perturbații la nivelul disciplinei public în cazul în care nu sa-r

acționa eficient.

Chiar dacă inculpatul a fost achitat pentru una din faptele pentru

care a fost trimis în judecată, a fost condamnat

pentru alte două infracțiuni

concurente, săvârșite în formă continuată,

așa încât nu se poate face abstracție de acest aspect, ceea ce nu înseamnă că

prezumția sa de nevinovăție este afectată.

În raport cu natura și complexitatea cauzei, poziția procesuală a

inculpatului și multitudinea părților implicate și care implică o durată

îndelungată a procesului penal, nu se poate vorbi

de o depășire a limitelor

unei detenții rezonabile.

Cât privește susținerile inculpatului G.A.,

prin apărătorul său

avocat V.G., în sensul că nu mai

subzistă temeiurile prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. a), b) și e) C. proc.

pen., avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului,

instanța de apel a constatat că anterior instanțele care au procedat la

verificarea legalității și temeiniciei acestei măsuri în conformitate cu

dispozițiile art.

300

b

raportat la art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., au constatat că

aceste dispoziții legale nu mai sunt incidente.

În ce privește cererile inculpatului, prin apărători, de revocare a

măsurii arestării preventive, sau înlocuirea cu măsura obligării de a nu

părăsi țara, curtea de apel Ie-a constatat

neîntemeiate pentru cele arătate.

Potrivit art. 139 alin. (1) și (2) C. proc. pen., cererile ar fi

admisibile în condițiile în care temeiurile care au determinat luarea măsurii

s-ar fi schimbat sau ar fi dispărut.

În speță, cum temeiul prevăzut de art. 148

alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

, avut în vedere la luarea

și menținerea până în prezent a măsurii

arestării

preventive a inculpatului G.A. nu s-a schimbat și nici nu a

dispărut,

dimpotrivă inculpatul a fost condamnat în primă instanță la o pedeapsă cu

închisoarea, instanța de apel a dispus menținerea arestării preventive și pe

cale de consecință a respins cererile de revocare și de înlocuire a măsurii

arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara.

Împotriva acestei încheieri de ședință a declarat, în termenul legal

recurs inculpatul G.A., criticând-o, arătând în scris că la această dată nu se

mai justifică menținerea măsurii arestării preventive, pentru că au dispărut

motivele care au stat la baza luării acestei măsuri care, de fapt n-au existat

ab initio, că la această dată, la dosarul cauzei, nu există probe de dată

recentă din care să rezulte că lăsat în libertate, inculpatul G.A. ar încerca

să se sustragă, în orice mod, de la judecata apelului (a căilor de atac) ori de

la executarea pedepsei, dispărând motivul prevăzut de art. 148 alin. (1) lit. a)

C. proc. pen., care de fapt nici nu a existat, că lăsat în libertate inculpatul

ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor martori

sau părți vătămate cu privire la declarațiile lor sau să facă înțelegeri

frauduloase cu unele părți vătămate și aceasta în condițiile în care se află în

apel.

S-a mai menționat că motivele prevăzute

de art. 148 alin. (1) lit. b) și e)

au dispărut din

inexistența lor, considerând că lăsarea în libertatea a inculpatului G.A. nu

prezintă pericol concret pentru ordinea publică, așa încât nu mai subzistă

motivul prevăzut de art. 148 lit. f), teza a ll-a C. proc. pen.

Legat de cea de-a doua cerință cumulativă prevăzută de art. 148 lit.

f) C. proc. pen. și anume aceea a existenței unor

probe certe din

care să rezulte că lăsarea în libertate a inculpaților

ar prezenta pericol pentru ordinea publică a mai precizat că în practica

judiciară s-a arătat că la aprecierea pericolului pentru ordinea publică, în

lipsa unei definiții legale a acestei noțiuni, se au în vedere criterii

complimentare: infracțiunea săvârșită, gravitatea acesteia, urmările produse,

persoana inculpatului, calitatea acestuia.

S-a mai arătat că starea de pericol pentru ordinea publică, spre

deosebire de pericolul social concret al faptei respective, presupune o

rezonanță a acelei fapte, o afectare a echilibrului social firesc, o anumită stare

de indignare, de dezaprobare publică, a anumită stare de insecuritate socială.

Faptul că pericolul pentru ordinea

publică nu rezidă numai în criterii

complementare cum ar

fi infracțiunea săvârșită, gravitatea acesteia, urmările produse, persoana

inculpatului, calitatea acestuia și că trebuie respectată condiția obligatorie

de a se administra probe certe de dată recentă din care să rezulte acesta,

condiție ce este pusă în evidență tocmai de prevederile art. 300

2

C.

proc. pen., coroborat cu art. 160

b

C. proc. pen.

Potrivit acestor dispoziții legale,

instanța verifică periodic, dar nu mai

târziu de 60 de

zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive. Dacă

într-adevăr pericolul pentru ordinea publică ar

fi pus în evidență numai de

natura și felul infracțiunii săvârșite,

gravitatea acesteia, urmările produse și persoana inculpatului nu ar mai avea

rațiune obligația impusă de dispozițiile legale sus-menționate.

În aceste condiții, instanța de apel (de

altfel așa a procedat și prima

instanță) a menținut

arestarea preventivă numai pe baza probelor existente la data arestării

inculpatului G.A., fără să se fi administrat periodic probe certe legate de

motivele care au stat la baza arestării acestuia pentru a fi avute în vedere la

verificarea temeiniciei și legalității arestării, înainte de expirarea celor 60

zile, respectiv pentru data de 19 noiembrie 2008, pronunțând o hotărâre

netemeinică și nelegală.

Altfel spus, la termenul din data de 19

noiembrie 2008, lipsind proba

de dată recentă, nu s-a

realizat efectiv verificarea temeiniciei și legalității arestării, ci s-a făcut

un control al verificărilor anterioare, pentru că s-au avut în vedere aceleași

probe.

Față de cele arătate, recurentul inculpat a solicitat admiterea

recursului, desființarea încheierii recurate, iar în temeiul dispozițiilor art.

160

b

alin. (2) C. proc.

pen., să se dispună revocarea arestării preventive și punerea de îndată în

libertate a sa, întrucât au dispărut din inexistența lor motivele care au

determinat arestarea preventivă. în locuirea acestei măsuri tot cu o măsură

preventivă și anume cu obligarea de a nu părăsi țara prevăzută de art. 145

1

C. proc. pen.

La termenul de astăzi, în recurs, a lipsit recurentul inculpat G.A.,

aflat în stare de arest, reprezentat de apărători aleși, avocați V.G. și B.C.

Magistratul asistent a referit că A.N.P. a comunicat că recurentul

inculpat nu poate fi prezentat din lipsa

mijloacelor de transport.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită, în raport cu dispozițiile

art. 385

11

alin. (3) C. proc. pen.

Apărătorul ales al recurentului inculpat, avocat B.C. a depus la dosar

în ședință publică memoriu cu motive de recurs pentru inculpat.

Avocat V.G. al recurentului inculpat, în concluziile orale, în

dezbateri a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate,

revocarea măsurii arestării preventive și judecarea în stare de libertate a

inculpatului, iar, în subsidiar, aplicarea măsurii preventive a obligării de a

nu părăsi țara.

Apărătorul a mai menționat că din

interpretarea dispozițiilor art. 300

2

C. proc. pen., rezultă, în opinia sa, instanța care are obligația de a

verifica temeinicia și legalitatea măsurii arestării preventive, are obligația

de a administra probe din care să rezulte dacă mai subzistă sau nu temeiurile

care au stat la baza luării măsurii, respectiv cele de la art. 148 C. proc. pen.

Totodată, din sintagma prevăzută de art. 160

b

C. proc. pen.,

„verifică periodic” a rezultat că rațiunea ca aceasta verificare să aibă un

fundament presupune administrarea unei probe certe, în virtutea rolului activ,

din care să reiasă necesitatea menținerii sau nu a măsurii preventive.

Or, fapta pentru care a fost condamnat inculpatul a fost săvârșită, în

perioada 2001 - 2007, astfel că nu mai subzistă pericol public prin lăsarea în

libertate a inculpatului, a dispărut rezonanța, insecuritatea socială și nu ar

mai putea influența desfășurarea procesului și aflarea adevărului. Așa fiind,

au dispărut temeiurile inițiale care au stat la baza luării măsurii arestării

preventive.

Al doilea apărător ales al recurentului inculpat, avocat B.C. a

achiesat, în parte, la concluziile colegului său și, în susținerea motivelor

scrise de recurs, depuse la dosar în ședință publică a arătat că în opinia sa,

în cauză s-au administrat probe și s-au depus înscrisuri.

Totodată, a invocat unele aspecte de ordin procedural în favoarea

inculpatului, susținând că temeiurile prevăzute de art. 148 lit. a), b) și e) C.

proc. pen., au fost înlăturate prin încheierile de ședință din 27 august 2007

și 29 ianuarie 2008, prin neatacarea acestora cu recurs de către procuror.

Așadar, singurul temei al arestării preventive la acest

moment este art. 148 lit. f) C. proc. pen. Or, probele administrate

au

schimbat situația de fapt, întrucât din declarațiile părților vătămate a

rezultat că una dintre minorele traficate împlinise vârsta majoratului la

momentul activității infracționale, iar cealaltă a avut consimțământul

părinților, fiind angajată după 2004, când, în mod cert, nu a mai avut loc vreo

activitate de prostituție.

De asemenea, a arătat că în ipoteza ascultării tuturor martorilor,

judecata se va prelungi, iar din cei patru coinculpati, trei se află în stare

de libertate, că inculpatul este arestat din 30 martie 2007, are trei copii

minori și este cardiac.

Concluziile reprezentantului Ministerului Public asupra recursului

declarat de inculpat au fost consemnate în

detaliu în partea introductivă a

prezentei decizii.

În memoriul cu motivele de recurs, ce a fost depus la termenul de

astăzi, în ședință publică, aflat la dosarul Înaltei Curți, apărătorul ales al

recurentului inculpat a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii din

19 noiembrie 2008 a Curții de Apel Suceava și în rejudecare, potrivit

dispozițiilor art. 300

2

și art. 160

b

alin. (2) C. proc. pen., să se dispună revocarea arestării preventive și

punerea de îndată în libertate a inculpatului, urmând a se constatat că

temeiurile inițiale care au stat la baza luării măsurii arestării preventive nu

mai subzistă și nu au apărut elemente noi care să justifice menținerea

arestului preventiv.

De asemenea, a mai arătat că temeiurile care au stat la baza arestării

preventive au fost cele prevăzute de art. 148 lit. a), b), e) și f) C. proc.

pen.

, însă ulterior au fost pronunțate două

încheieri prin care

s-au înlăturat temeiurile prevăzute de art. 148 lit.

a), b) și e) C. proc. pen., în prezent singurul temei al menținerii arestului

preventiv fiind cel prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen. Cele două

încheieri la care a făcut referire au fost pronunțate de către Tribunalul Cluj

în data de 27 august 2007 [(pentru art. 148 lit. b) și e)] și 28 ianuarie 2008 [(pentru

art. 148 lit. a)] și nu au fost atacate cu recurs de către Parchetul de pe

lângă Tribunalul Cluj.

Apărătorul recurentului inculpat apreciază că nici temeiul prevăzut

de art. 149 lit. f) C. proc. pen., nu mai

subzistă având în vedere că

la termenul de judecată din data de 19

noiembrie 2008 au fost audiați inculpații și au fost lămurite anumite aspecte

esențiale pentru aflarea adevărului și pronunțarea unei hotărâri legale și

temeinice, că s-au depus

o serie de cripte

cum ar fi acordul părinților părții vătămate B.T. ca

aceasta să lucreze

chiar dacă era minoră, copii xerox de pe registrul de angajări, acte adiționale

la contractele de muncă în care se specificau obligațiile angajatelor, fișa

medicală etc.

Totodată, s-a mai menționat că pedeapsa cea mai mare aplicată

inculpatului de către instanța de fond este pentru săvârșirea infracțiunii de

trafic de minore, iar din probele administrate în dosar în legătură cu minorele

(4 la număr - 2 părți vătămate și 2 martore) se desprind următoarele aspecte: N.D.C.

nu a fost minoră la data angajării. Chiar din declarația ei reiese că prin

februarie a fost pentru prima dată la barul M.M., iar în data de 2 martie a

împlinit 18 ani. Din registrul de angajări reiese că a fost angajată din luna

aprilie deci după ce

era majoră; B.T. avea

consimțământul părinților, a mai lucrat la alt

club de noapte Univers R.,

a avut un contract valabil înregistrat la I.T.M., a lucrat în perioada în care

se exclude potrivit tuturor probelor administrate în cauza orice activitate de

prostituție (după noiembrie 2004), (din acte reiese că a lucrat doar după data

de 23 mai 2005); că martora M.A.V. a lucrat la M.M. în 2007, aproximativ 2 luni

și jumătate și în perioada în care este exclus să fie îndeplinită latura

obiectivă a infracțiunii de trafic de persoane; că B.F. a fost angajată la M.M.

după 2004.

Apărătorul recurentului inculpat a mai

menționat că au fost audiați în

instanță 19 martori din 41

audiați în faza de urmărire penală și au rămas

neaudiate de către instanță 2 părți vătămate, că a solicitat în

considerarea

dispozițiilor art. 289 C. proc. pen., pentru respectarea

principiilor oralității, nemijlocirii și contradictorialității să fie audiați

toți martorii și cele 2 părți vătămate de către instanța de apel. Având în

vedere numărul mare și faptul că această cauză a fost strămutată de la Curtea

de Apel Cluj la Curtea de Apel Suceava audierile se vor întinde pe o lungă

perioadă de timp și ar fi inechitabil ca toți coinculpații din dosar să fie

judecați în stare

de libertate numai

inculpatul G.A. în stare de arest.

S-a mai arătat că instanța de fond a dispus achitarea inculpatului

pentru infracțiunea de constituire, conducere, aderare și sprijinirea unui grup

infracțional organizat, prevăzută și pedepsită de art. 7 din Legea nr. 39/2003.

Totodată, apărătorul recurentului inculpat a mai precizat că un aspect

ce ține de fondul cauzei, dar important și la soluționarea menținerii măsurii

arestului preventiv este greșita încadrare și condamnare pentru infracțiunea de

trafic de minori prevăzută de art. 13 alin. (1), (2) și (3) lit. a) din Legea nr.

678/2001. Limita minimă de pedeapsă prevăzută pentru alin. (3)

al art. 13 este de 10 ani și nu este justificat

reținerea acestui alineat pentru

că acest text de lege face referire la art.

12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 care prevede ca agravantă

săvârșirea infracțiunii de către două sau mai multe persoane și pentru că se

poate observa cu ușurință că

inculpatul G.A.

este singura persoană condamnată în acest dosar

pentru infracțiunea de

trafic de minori.

De asemenea, s-a mai arătat că inculpatul

este arestat preventiv din

luna martie 2007 și că această

măsură își pierde caracterul preventiv, transformându-se într-o pedeapsă,

inculpatul are 3 copii minori și o stare de sănătate precară, fiind diagnosticat

în rețeaua sanitară a penitenciarelor ca fiind suferind de boli cardiace,

hipertensiune arterială și alte boli menționate în fișa medicală. De altfel, la

termenul de judecată din data de 19 noiembrie, inculpatului i s-a făcut rău, a

căzut, a avut momente în care și-a pierdut cunoștința și a fost necesară

intervenția S.

Examinând recursul declarat de inculpatul

G.A. prin prisma

dispozițiilor art. 385

6

cu referire la art. 141 C. proc. pen., așa cum

a

fost modificat prin dispozițiile Legii nr. 356/2006, Înalta Curte apreciază

recursul inculpatului declarat împotriva încheierii din 19 noiembrie 2008, ca

fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.

Prin sentința penală nr. 121/D/2008 de la 5 martie 2008 a Tribunalului

Cluj, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 2511/117/2007, a fost condamnat

inculpatul G.A., în baza art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001,

modificată prin Legea nr. 287/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.,

pentru infracțiunea de trafic de persoane, cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen.

și art. 76 lit. b) C. pen., la pedeapsa de 3 ani închisoare și interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c), d) și e) C. pen., pe o durată

de un an.

În baza art. 13 alin. (1), (2) și (3) din

Legea nr. 678/2001, modificată prin

Legea nr. 287/2005, cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., pentru infracțiunea de trafic de minori,

cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen. și art. 76 lit. b) C. pen., a fost

condamnat același inculpat, la pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare și

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c), d) și e) C. pen.,

pe o durată de un an.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite

pedepsele aplicate, urmând ca inculpatului să i se aplice pedeapsa cea mai

grea, respectiv aceea de 4 ani și 6 luni închisoare și interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a), b), c), d) și e) C. pen., pe o durată de un an.

S-a făcut aplicarea art. 71 și 64 lit. a), b), c), d) și e) C. pen., pe

durata executării pedepsei.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din

pedeapsă perioada detenției

preventive începând cu data de

3 aprilie 2007 la zi.

În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a

inculpatului.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc.

pen., a fost achitat și inculpatul G.A. de sub învinuirea de săvârșire a

infracțiunii de constituire, conducere, aderare și sprijinire a

unui grup infracțional organizat, prevăzută de art.

7 din Legea nr. 39/2003.

În baza art. 14 și 346 C. proc. pen., combinat cu art. 998 – art. 999 C.

civ., au fost obligați în solidar inculpații G.A. și R.M.V. la plata

despăgubirilor civile (daune morale) în favoarea părții civile C.Z.A. în sumă

de 1000 de euro sau contravaloarea acestei sume în lei la data plății,

respingând restul

pretențiilor civile

formulate de partea civilă C.Z.A.

În baza art. 19 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 modificată prin Legea nr.

287/2005 s-a confiscat de la inculpatul G.A. suma de 231.700

lei obținută din comiterea infracțiunilor pentru

care a fost condamnat.

S-a dispus restituirea către inculpații G.A. și G.R.I. a bunurilor

ridicate din cele 11 anexe (garaje) potrivit procesului-verbal din data de 29

martie 2007 sigilate cu sigiliul Ml. 18213.

Bunurile ridicate de la inculpații G.A. și

G.R.I. SC

M.M. SRL Cluj-Napoca se află sigilate în incinta

sediului BCCO Cluj-Napoca (sala de sport) sub sigiliul 18393.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat

inculpatul G.A. la plata cheltuielilor judiciare

în sumă de 3500 lei.

Prin aceeași sentință au fost pronunțate

mai multe soluții față de alți

inculpați,

dispunându-se și alte măsuri cu privire la latura civilă a cauzei.

În considerentele sentinței mai sus arătate, prima instanță a stabilit,

în detaliu împrejurările concrete în care au avut loc faptele comise de

inculpatul G.A., reținând, în esență, în ceea cel privește pe acesta, că în

perioada 2003 - 2007, inculpatul G.A. a recrutat prin abuz de autoritate și

alternativ violență, în scopul exploatării (în modalitatea îndeplinirii de

servicii cu încălcarea normelor legale privind condițiile de muncă, sănătate și

securitate personală și în modalitatea unor alte forme de exploatare sexuală)

pe părțile vătămate L.A., P.G., C.Z.A., R.I., B.C., M.F., martorele Ț.S., G.E.K.,

V.F.D., T.Z.I., H.C.V., C.R.G., precum și pe părțile vătămate minore N.D.C., B.T.

și martorele M.V.A. și B.F., fiind ajutat alternativ în exercitarea acestor

acțiuni de către inculpații A.A. și R.M.V.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel și inculpatul G.A.,

ce face obiectul cauzei înregistrate pe rolul

Curții de Apel Suceava, secția minori și familie, sub nr. 2511/117/2007,

instanță la care a fost strămutată

judecarea cauzei și în care instanța

de apel a menținut, în apel, măsura arestării preventive față de inculpat.

În conformitate cu art. 300

2

C. proc. pen., așa cum a fost

modificat prin O.U.G. nr. 109/2003, în cauzele în care inculpatul este arestat,

instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății

legalitatea și temeinicia arestării preventive,

procedând potrivit art. 160

b

.

Totodată, în conținutul art. 160

b

alin. (1) – (3) C. proc.

pen., modificat prin dispozițiile Legii nr. 356/2006 se stipulează că în cursul

judecății, instanța verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile,

legalitatea și temeinicia arestării preventive.

Dacă instanța constată că arestarea

preventivă este nelegală sau că

temeiurile care au

determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să

justifice privarea de libertate, dispune, prin

încheiere motivată, revocarea arestării preventive și punerea de îndată

în

libertate a inculpatului.

Când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun

în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică

privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea

arestării preventive.

Înalta Curte consideră că în mod corect instanța de apel a apreciat

că în cauză subzistă temeiurile arestării

preventive luată față de inculpat și

anume art. 148 lit. f) C. proc. pen.

Așadar, instanța de apel, în contextul

cauzei, în mod just și motivat a

constatat că sunt

îndeplinite în continuare cumulativ condițiile prevăzute de art. 148 lit. f) C.

proc. pen., respectiv cuantumul pedepselor cu închisoare a infracțiunilor,

prevăzut de lege, pentru care a fost condamnat inculpatul G.A. de către prima

instanță, fiind mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpatului

prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Înalta Curte consideră că instanța de apel a făcut o examinare atentă

și concretă a celei de-a doua condiții cumulative prevăzută la art.

148 lit. f) C. proc. pen., reținând că lăsarea în

libertate a

inculpatului pentru ordinea publică rezultă din natura și

gravitatea infracțiunilor de care acesta a fot învinuit, respectiv trafic de

persoane și trafic de minori, urmările acestora și rezonanța negativă produsă

în comunitate, care nu s-a diminuat și care trebuie avută în vedere la

aprecierea pericolului social concret

Totodată, prima instanță de control judiciar a făcut distincția între

pericolul concret la care se referă dispozițiile art. 148 lit. f) C. proc. pen.,

în raport cu pericolul social al faptelor penale reținute în sarcina

inculpatului G.A., evidențiind în mod corect sensul mai larg al acestuia din

norma mai sus menționată și concretizat în rezonanța acestora materializată

prin reacția colectivă față de o stare de lucruri negativă, precum și

consecințele acesteia.

De asemenea, a fost relevată natura și

complexitatea cauzei, poziția

procesuală a inculpatului,

multitudinea părților implicate, criterii care sunt evidențiate în

jurisprudența C.E.D.O., în examinarea unui proces echitabil.

Instanța de apel a constatat, în mod expres, că referitor la temeiurile

prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. a), b) și e) C. proc. pen., reținute

inițial la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului, instanțele

anterioare, care au procedat la verificarea legalității și temeinicie acestei

măsuri în conformitate cu dispozițiile art. 300

2

raportat la art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., au constatat că aceste dispoziții legale nu mai sunt

incidente.

Mai mult, în cauză a fost pronunțată în

primă instanță o hotărâre de

condamnare a inculpatului G.A.,

la o pedeapsă principală rezultantă de 4 ani și 6 luni închisoare, pentru fapte

de o gravitate ridicată și chiar dacă această sentință nu este definitivă, se

impune în continuare menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului.

De asemenea, verificarea menținerii măsurii arestării preventive a

inculpatului G.A. a fost făcută în concordanță și

cu prevederile art.

5 pct. 1 lit. a) și c) ale C.A.D.O.L.F., respectiv

arestarea a fost menținută pe baza condamnării pronunțată de un tribunal

competent și în cazurile de excepție în care o persoană poate fi lipsită de

libertate, inculpatul fiind arestat în vederea aducerii sale în fața

autorității judiciare competente existând motive verosimile de a bănui că a săvârșit

o infracțiune.

În raport cu cele menționate, Înalta Curte consideră că instanța de

apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art.

300

2

raportate la art.

160

b

alin. (3) C. proc. pen.,

dispunând menținerea

măsurii arestării

preventive a apelantului inculpat G.A., ca urmare

a verificării

legalității și temeiniciei măsurii arestării, ce a avut loc potrivit

conținutului dispozițiilor legale menționate, cu respectarea condițiilor impuse

de art. 143 și art. 148 lit. f) C. proc. pen., în raport cu stadiul procesual

al cauzei, așa încât criticile și interpretarea dată dispozițiilor invocate nu

se susțin.

De asemenea, nu se poate examina solicitarea înlocuirii măsurii

arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara

prevăzută de art. 145

1

C. proc. pen., deoarece, în contextul

cauzei, instanța de apel a dispus menținerea

măsurii arestării preventive a

apelantului inculpat G.A., potrivit

dispozițiilor art. 160

b

C. proc. pen., care prevăd, în mod expres

numai posibilitatea revocării măsurii arestării preventive, în situația

constatării încetării temeiurile inițiale sau inexistenței temeiurilor noi care

să justifice privarea de libertate și nicidecum a înlocuirii măsurii arestării

preventive.

Totodată, nu au putut fi avute în vedere nici criticile formulate de

apărarea recurentului inculpat cu privire la înscrisurile depuse sau la

considerațiile referitoare la schimbarea încadrării juridice, deoarece acestea

vizează aspecte ce pot fi analizate numai cu ocazia judecării apelului și nu a

verificării legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive.

De asemenea, nu pot fi reținute nici aspectele de ordin procedural

invocate privind ascultarea unor părți și

consecințele amânării cauzei, care

ar întârzia judecarea apelului, ceea

ce ar impune lăsarea în libertate a apelantului, deoarece aspectele invocate

vizează caracterul devolutiv parțial al apelului, cu relevanță asupra

soluționării pe fond a cauzei și care nu are efectul unei condiții asupra

examinării periodice a legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive,

această verificare, având o altă finalitate, ce decurge din natura și scopul

măsurii preventive arătate pentru desfășurarea procesului penal.

Astfel, Înalta Curte consideră că

încheierea din 19 noiembrie 2008 a

Curții de Apel Suceava,

secția minori și familie, prin care s-a menținut arestarea preventivă a

apelantului inculpat G.A. este legală și temeinică, sub toate aspectele.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1

lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat,

recursul declarat de

inculpatul G.A. împotriva încheierii din 19

noiembrie 2008 a Curții de Apel Suceava, secția minori și familie, pronunțată

în dosarul nr. 2511/117/2007.

În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., se va obliga

recurentul inculpat la plata

cheltuielilor judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând

onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în cauză, existând delegația și a

unui apărător desemnat din oficiu, aflată la dosarul Înaltei Curți, sumă

stabilită în condițiile art. 6 raportat la art. 5 din Protocolul încheiat între

Ministerul Justiției și U.N.B. România, ce se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.A. împotriva

încheierii din 19 noiembrie 2008 a Curții de Apel Suceava, secția minori și familie,

pronunțată în dosarul nr. 2511/117/2007/

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând

onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 27

noiembrie 2008.