ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3931/2008

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea de ședință de la 19 noiembrie 2008 a Curții de Apel Suceava, secția minori și familie, pronunțată în dosarul nr. 2511/117/2007, „în baza art. 300 2 raportat la art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., s-a menținut măsura arestării preventive luată față de inculpatul G.A. Au fost respinse cererile de revocate și de înlocuire a măsurii arestării preventive a acestui inculpat, cu măsura obligării de a nu părăsi țara. S-a prorogat pronunțarea asupra cererilor formulate la acest termen de apărătorii inculpaților pentru termenul următor. S-a amânat soluționarea cauzei, la data de 10 decembrie 2008, ora 8,30, în cunoștința inculpaților apelanți prezenți și pentru când se va repeta procedura de citare cu părțile lipsă și cu inculpatul G.A., din Penitenciarul Botoșani.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că, prin sentința penală nr. 121 din 24 aprilie 2008 a Tribunalului Cluj, s-a dispus condamnarea inculpatului G.A., la pedeapsa totală de 4 ani și 6 luni închisoare cu executare în regim de detenție și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c), d) și e) C. pen., pe o perioadă de un an, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., trafic de minori prevăzută de art. 13 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., fiind achitat pentru săvârșirea infracțiunii de constituire într-un grup infracțional organizat, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003.

Prin aceeași sentință au fost condamnați și inculpații A.A. și R.M.V., la pedepsele de 2 ani, respectiv 3 ani închisoare, cu suspendare sub supraveghere a executării pedepselor pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001 modificată prin Legea nr. 287/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., iar inculpatul G.R.I. a fost achitat și totodată s-a dispus față de acesta încetarea procesului penal cu privire la partea vătămată N.P. În sarcina inculpatului G.A.

s-a reținut că, în perioada 2003 – 2007, a recrutat prin abuz de autoritate sau violență, în scopul exploatării în modalitatea îndeplinirii de servicii cu încălcarea normelor legale privind condițiile de muncă, sănătate și securitate personală și în modalitatea unor forme de exploatare sexuală pe părțile vătămate L.A., P.G., C.Z.A., R.I., B.C., M.F., martorele T.S., G.E.K., V.F.D., T.Z.I., H.C.V., C.R.G., precum și pe părțile vătămate minore N.D.C., B.T. și martorele M.V.A. și B.F. Împotriva acestei sentințe au declarat apel, în termen legal, toți inculpații, partea vătămată M.F. și Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj. Inculpatul G.A. a fost arestat în cursul urmăririi penale, iar în cursul judecății măsura arestării preventive a fost menținută, ultima dată prin încheierea de ședință din data de 29 iulie 2008 a Curții de Apel Cluj, în temeiul dispozițiilor art. 300 2 raportat la art. 160 b C. proc.

pen. Verificând la termenul de judecată de astăzi, legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpatului, instanța de apel a constatat că temeiul juridic în baza căruia s-a menținut până în prezent măsura preventivă luată față de inculpat, respectiv cel prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen., subzistă. Astfel, faptele pentru care a fost condamnat în primă instanță inculpatul sunt pedepsite de lege cu închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol pentru ordinea publică, care rezidă din natura și gravitatea infracțiunilor reținute în sarcina sa, respectiv trafic de persoane și trafic de minori, urmările acestora și rezonanța negativă produsă în comunitate, care nu s-a diminuat și care trebuie avută în vedere la aprecierea pericolului social concret.

Într-adevăr, pericolul concret la care se referă dispozițiile art. 148 lit. f) C. proc. pen., nu trebuie identificat sau limitat doar la pericolul social al faptelor penale reținute în sarcina inculpatului ci are un sens mult mai larg, presupunând o rezonanță a acestora la nivel de reacție colectivă față de o stare de lucruri negative, reacție ce ar produce perturbații la nivelul disciplinei public în cazul în care nu sa-r acționa eficient. Chiar dacă inculpatul a fost achitat pentru una din faptele pentru care a fost trimis în judecată, a fost condamnat pentru alte două infracțiuni concurente, săvârșite în formă continuată, așa încât nu se poate face abstracție de acest aspect, ceea ce nu înseamnă că prezumția sa de nevinovăție este afectată.

În raport cu natura și complexitatea cauzei, poziția procesuală a inculpatului și multitudinea părților implicate și care implică o durată îndelungată a procesului penal, nu se poate vorbi de o depășire a limitelor unei detenții rezonabile. Cât privește susținerile inculpatului G.A., prin apărătorul său avocat V.G., în sensul că nu mai subzistă temeiurile prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. a), b) și e) C. proc. pen., avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului, instanța de apel a constatat că anterior instanțele care au procedat la verificarea legalității și temeiniciei acestei măsuri în conformitate cu dispozițiile art. 300 b raportat la art. 160 b alin. (3) C. proc.

pen., au constatat că aceste dispoziții legale nu mai sunt incidente. În ce privește cererile inculpatului, prin apărători, de revocare a măsurii arestării preventive, sau înlocuirea cu măsura obligării de a nu părăsi țara, curtea de apel Ie-a constatat neîntemeiate pentru cele arătate. Potrivit art. 139 alin. (1) și (2) C. proc. pen., cererile ar fi admisibile în condițiile în care temeiurile care au determinat luarea măsurii s-ar fi schimbat sau ar fi dispărut. În speță, cum temeiul prevăzut de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. , avut în vedere la luarea și menținerea până în prezent a măsurii arestării preventive a inculpatului G.A. nu s-a schimbat și nici nu a dispărut, dimpotrivă inculpatul a fost condamnat în primă instanță la o pedeapsă cu închisoarea, instanța de apel a dispus menținerea arestării preventive și pe cale de consecință a respins cererile de revocare și de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara.

Împotriva acestei încheieri de ședință a declarat, în termenul legal recurs inculpatul G.A., criticând-o, arătând în scris că la această dată nu se mai justifică menținerea măsurii arestării preventive, pentru că au dispărut motivele care au stat la baza luării acestei măsuri care, de fapt n-au existat ab initio, că la această dată, la dosarul cauzei, nu există probe de dată recentă din care să rezulte că lăsat în libertate, inculpatul G.A. ar încerca să se sustragă, în orice mod, de la judecata apelului (a căilor de atac) ori de la executarea pedepsei, dispărând motivul prevăzut de art. 148 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., care de fapt nici nu a existat, că lăsat în libertate inculpatul ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor martori sau părți vătămate cu privire la declarațiile lor sau să facă înțelegeri frauduloase cu unele părți vătămate și aceasta în condițiile în care se află în apel.

S-a mai menționat că motivele prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. b) și e) au dispărut din inexistența lor, considerând că lăsarea în libertatea a inculpatului G.A. nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică, așa încât nu mai subzistă motivul prevăzut de art. 148 lit. f), teza a ll-a C. proc. pen. Legat de cea de-a doua cerință cumulativă prevăzută de art. 148 lit. f) C. proc. pen. și anume aceea a existenței unor probe certe din care să rezulte că lăsarea în libertate a inculpaților ar prezenta pericol pentru ordinea publică a mai precizat că în practica judiciară s-a arătat că la aprecierea pericolului pentru ordinea publică, în lipsa unei definiții legale a acestei noțiuni, se au în vedere criterii complimentare: infracțiunea săvârșită, gravitatea acesteia, urmările produse, persoana inculpatului, calitatea acestuia.

S-a mai arătat că starea de pericol pentru ordinea publică, spre deosebire de pericolul social concret al faptei respective, presupune o rezonanță a acelei fapte, o afectare a echilibrului social firesc, o anumită stare de indignare, de dezaprobare publică, a anumită stare de insecuritate socială. Faptul că pericolul pentru ordinea publică nu rezidă numai în criterii complementare cum ar fi infracțiunea săvârșită, gravitatea acesteia, urmările produse, persoana inculpatului, calitatea acestuia și că trebuie respectată condiția obligatorie de a se administra probe certe de dată recentă din care să rezulte acesta, condiție ce este pusă în evidență tocmai de prevederile art. 300 2 C. proc. pen., coroborat cu art. 160 b C. proc.

pen. Potrivit acestor dispoziții legale, instanța verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive. Dacă într-adevăr pericolul pentru ordinea publică ar fi pus în evidență numai de natura și felul infracțiunii săvârșite, gravitatea acesteia, urmările produse și persoana inculpatului nu ar mai avea rațiune obligația impusă de dispozițiile legale sus-menționate. În aceste condiții, instanța de apel (de altfel așa a procedat și prima instanță) a menținut arestarea preventivă numai pe baza probelor existente la data arestării inculpatului G.A., fără să se fi administrat periodic probe certe legate de motivele care au stat la baza arestării acestuia pentru a fi avute în vedere la verificarea temeiniciei și legalității arestării, înainte de expirarea celor 60 zile, respectiv pentru data de 19 noiembrie 2008, pronunțând o hotărâre netemeinică și nelegală.

Altfel spus, la termenul din data de 19 noiembrie 2008, lipsind proba de dată recentă, nu s-a realizat efectiv verificarea temeiniciei și legalității arestării, ci s-a făcut un control al verificărilor anterioare, pentru că s-au avut în vedere aceleași probe. Față de cele arătate, recurentul inculpat a solicitat admiterea recursului, desființarea încheierii recurate, iar în temeiul dispozițiilor art. 160 b alin. (2) C. proc. pen., să se dispună revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a sa, întrucât au dispărut din inexistența lor motivele care au determinat arestarea preventivă. în locuirea acestei măsuri tot cu o măsură preventivă și anume cu obligarea de a nu părăsi țara prevăzută de art. 145 1 C. proc.

pen. La termenul de astăzi, în recurs, a lipsit recurentul inculpat G.A., aflat în stare de arest, reprezentat de apărători aleși, avocați V.G. și B.C. Magistratul asistent a referit că A.N.P. a comunicat că recurentul inculpat nu poate fi prezentat din lipsa mijloacelor de transport. Procedura de citare a fost legal îndeplinită, în raport cu dispozițiile art. 385 11 alin. (3) C. proc. pen. Apărătorul ales al recurentului inculpat, avocat B.C. a depus la dosar în ședință publică memoriu cu motive de recurs pentru inculpat. Avocat V.G. al recurentului inculpat, în concluziile orale, în dezbateri a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate, revocarea măsurii arestării preventive și judecarea în stare de libertate a inculpatului, iar, în subsidiar, aplicarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara.

Apărătorul a mai menționat că din interpretarea dispozițiilor art. 300 2 C. proc. pen., rezultă, în opinia sa, instanța care are obligația de a verifica temeinicia și legalitatea măsurii arestării preventive, are obligația de a administra probe din care să rezulte dacă mai subzistă sau nu temeiurile care au stat la baza luării măsurii, respectiv cele de la art. 148 C. proc. pen. Totodată, din sintagma prevăzută de art. 160 b C. proc. pen., „verifică periodic” a rezultat că rațiunea ca aceasta verificare să aibă un fundament presupune administrarea unei probe certe, în virtutea rolului activ, din care să reiasă necesitatea menținerii sau nu a măsurii preventive. Or, fapta pentru care a fost condamnat inculpatul a fost săvârșită, în perioada 2001 - 2007, astfel că nu mai subzistă pericol public prin lăsarea în libertate a inculpatului, a dispărut rezonanța, insecuritatea socială și nu ar mai putea influența desfășurarea procesului și aflarea adevărului.

Așa fiind, au dispărut temeiurile inițiale care au stat la baza luării măsurii arestării preventive. Al doilea apărător ales al recurentului inculpat, avocat B.C. a achiesat, în parte, la concluziile colegului său și, în susținerea motivelor scrise de recurs, depuse la dosar în ședință publică a arătat că în opinia sa, în cauză s-au administrat probe și s-au depus înscrisuri. Totodată, a invocat unele aspecte de ordin procedural în favoarea inculpatului, susținând că temeiurile prevăzute de art. 148 lit. a), b) și e) C. proc. pen., au fost înlăturate prin încheierile de ședință din 27 august 2007 și 29 ianuarie 2008, prin neatacarea acestora cu recurs de către procuror. Așadar, singurul temei al arestării preventive la acest moment este art. 148 lit. f) C. proc.

pen. Or, probele administrate au schimbat situația de fapt, întrucât din declarațiile părților vătămate a rezultat că una dintre minorele traficate împlinise vârsta majoratului la momentul activității infracționale, iar cealaltă a avut consimțământul părinților, fiind angajată după 2004, când, în mod cert, nu a mai avut loc vreo activitate de prostituție. De asemenea, a arătat că în ipoteza ascultării tuturor martorilor, judecata se va prelungi, iar din cei patru coinculpati, trei se află în stare de libertate, că inculpatul este arestat din 30 martie 2007, are trei copii minori și este cardiac. Concluziile reprezentantului Ministerului Public asupra recursului declarat de inculpat au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii.

În memoriul cu motivele de recurs, ce a fost depus la termenul de astăzi, în ședință publică, aflat la dosarul Înaltei Curți, apărătorul ales al recurentului inculpat a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii din 19 noiembrie 2008 a Curții de Apel Suceava și în rejudecare, potrivit dispozițiilor art. 300 2 și art. 160 b alin. (2) C. proc. pen., să se dispună revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului, urmând a se constatat că temeiurile inițiale care au stat la baza luării măsurii arestării preventive nu mai subzistă și nu au apărut elemente noi care să justifice menținerea arestului preventiv. De asemenea, a mai arătat că temeiurile care au stat la baza arestării preventive au fost cele prevăzute de art. 148 lit. a), b), e) și f) C. proc.

pen. , însă ulterior au fost pronunțate două încheieri prin care s-au înlăturat temeiurile prevăzute de art. 148 lit. a), b) și e) C. proc. pen., în prezent singurul temei al menținerii arestului preventiv fiind cel prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen. Cele două încheieri la care a făcut referire au fost pronunțate de către Tribunalul Cluj în data de 27 august 2007 [(pentru art. 148 lit. b) și e)] și 28 ianuarie 2008 [(pentru art. 148 lit. a)] și nu au fost atacate cu recurs de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj. Apărătorul recurentului inculpat apreciază că nici temeiul prevăzut de art. 149 lit. f) C. proc. pen., nu mai subzistă având în vedere că la termenul de judecată din data de 19 noiembrie 2008 au fost audiați inculpații și au fost lămurite anumite aspecte esențiale pentru aflarea adevărului și pronunțarea unei hotărâri legale și temeinice, că s-au depus o serie de cripte cum ar fi acordul părinților părții vătămate B.T.

ca aceasta să lucreze chiar dacă era minoră, copii xerox de pe registrul de angajări, acte adiționale la contractele de muncă în care se specificau obligațiile angajatelor, fișa medicală etc. Totodată, s-a mai menționat că pedeapsa cea mai mare aplicată inculpatului de către instanța de fond este pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minore, iar din probele administrate în dosar în legătură cu minorele (4 la număr - 2 părți vătămate și 2 martore) se desprind următoarele aspecte: N.D.C. nu a fost minoră la data angajării. Chiar din declarația ei reiese că prin februarie a fost pentru prima dată la barul M.M., iar în data de 2 martie a împlinit 18 ani. Din registrul de angajări reiese că a fost angajată din luna aprilie deci după ce era majoră; B.T.

avea consimțământul părinților, a mai lucrat la alt club de noapte Univers R., a avut un contract valabil înregistrat la I.T.M., a lucrat în perioada în care se exclude potrivit tuturor probelor administrate în cauza orice activitate de prostituție (după noiembrie 2004), (din acte reiese că a lucrat doar după data de 23 mai 2005); că martora M.A.V. a lucrat la M.M. în 2007, aproximativ 2 luni și jumătate și în perioada în care este exclus să fie îndeplinită latura obiectivă a infracțiunii de trafic de persoane; că B.F. a fost angajată la M.M. după 2004. Apărătorul recurentului inculpat a mai menționat că au fost audiați în instanță 19 martori din 41 audiați în faza de urmărire penală și au rămas neaudiate de către instanță 2 părți vătămate, că a solicitat în considerarea dispozițiilor art. 289 C. proc.

pen., pentru respectarea principiilor oralității, nemijlocirii și contradictorialității să fie audiați toți martorii și cele 2 părți vătămate de către instanța de apel. Având în vedere numărul mare și faptul că această cauză a fost strămutată de la Curtea de Apel Cluj la Curtea de Apel Suceava audierile se vor întinde pe o lungă perioadă de timp și ar fi inechitabil ca toți coinculpații din dosar să fie judecați în stare de libertate numai inculpatul G.A. în stare de arest. S-a mai arătat că instanța de fond a dispus achitarea inculpatului pentru infracțiunea de constituire, conducere, aderare și sprijinirea unui grup infracțional organizat, prevăzută și pedepsită de art. 7 din Legea nr. 39/2003.

Totodată, apărătorul recurentului inculpat a mai precizat că un aspect ce ține de fondul cauzei, dar important și la soluționarea menținerii măsurii arestului preventiv este greșita încadrare și condamnare pentru infracțiunea de trafic de minori prevăzută de art. 13 alin. (1), (2) și (3) lit. a) din Legea nr. 678/2001. Limita minimă de pedeapsă prevăzută pentru alin. (3) al art. 13 este de 10 ani și nu este justificat reținerea acestui alineat pentru că acest text de lege face referire la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 care prevede ca agravantă săvârșirea infracțiunii de către două sau mai multe persoane și pentru că se poate observa cu ușurință că inculpatul G.A. este singura persoană condamnată în acest dosar pentru infracțiunea de trafic de minori.

De asemenea, s-a mai arătat că inculpatul este arestat preventiv din luna martie 2007 și că această măsură își pierde caracterul preventiv, transformându-se într-o pedeapsă, inculpatul are 3 copii minori și o stare de sănătate precară, fiind diagnosticat în rețeaua sanitară a penitenciarelor ca fiind suferind de boli cardiace, hipertensiune arterială și alte boli menționate în fișa medicală. De altfel, la termenul de judecată din data de 19 noiembrie, inculpatului i s-a făcut rău, a căzut, a avut momente în care și-a pierdut cunoștința și a fost necesară intervenția S. Examinând recursul declarat de inculpatul G.A. prin prisma dispozițiilor art. 385 6 cu referire la art. 141 C. proc. pen., așa cum a fost modificat prin dispozițiile Legii nr. 356/2006, Înalta Curte apreciază recursul inculpatului declarat împotriva încheierii din 19 noiembrie 2008, ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.

Prin sentința penală nr. 121/D/2008 de la 5 martie 2008 a Tribunalului Cluj, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 2511/117/2007, a fost condamnat inculpatul G.A., în baza art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, modificată prin Legea nr. 287/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., pentru infracțiunea de trafic de persoane, cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen. și art. 76 lit. b) C. pen., la pedeapsa de 3 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c), d) și e) C. pen., pe o durată de un an. În baza art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001, modificată prin Legea nr. 287/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., pentru infracțiunea de trafic de minori, cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen.

și art. 76 lit. b) C. pen., a fost condamnat același inculpat, la pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c), d) și e) C. pen., pe o durată de un an. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate, urmând ca inculpatului să i se aplice pedeapsa cea mai grea, respectiv aceea de 4 ani și 6 luni închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c), d) și e) C. pen., pe o durată de un an. S-a făcut aplicarea art. 71 și 64 lit. a), b), c), d) și e) C. pen., pe durata executării pedepsei. În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsă perioada detenției preventive începând cu data de 3 aprilie 2007 la zi.

În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a fost achitat și inculpatul G.A. de sub învinuirea de săvârșire a infracțiunii de constituire, conducere, aderare și sprijinire a unui grup infracțional organizat, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003. În baza art. 14 și 346 C. proc. pen., combinat cu art. 998 – art. 999 C. civ., au fost obligați în solidar inculpații G.A. și R.M.V. la plata despăgubirilor civile (daune morale) în favoarea părții civile C.Z.A. în sumă de 1000 de euro sau contravaloarea acestei sume în lei la data plății, respingând restul pretențiilor civile formulate de partea civilă C.Z.A.

În baza art. 19 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 modificată prin Legea nr. 287/2005 s-a confiscat de la inculpatul G.A. suma de 231.700 lei obținută din comiterea infracțiunilor pentru care a fost condamnat. S-a dispus restituirea către inculpații G.A. și G.R.I. a bunurilor ridicate din cele 11 anexe (garaje) potrivit procesului-verbal din data de 29 martie 2007 sigilate cu sigiliul Ml. 18213. Bunurile ridicate de la inculpații G.A. și G.R.I. SC M.M. SRL Cluj-Napoca se află sigilate în incinta sediului BCCO Cluj-Napoca (sala de sport) sub sigiliul 18393. În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul G.A. la plata cheltuielilor judiciare în sumă de 3500 lei. Prin aceeași sentință au fost pronunțate mai multe soluții față de alți inculpați, dispunându-se și alte măsuri cu privire la latura civilă a cauzei.

În considerentele sentinței mai sus arătate, prima instanță a stabilit, în detaliu împrejurările concrete în care au avut loc faptele comise de inculpatul G.A., reținând, în esență, în ceea cel privește pe acesta, că în perioada 2003 - 2007, inculpatul G.A. a recrutat prin abuz de autoritate și alternativ violență, în scopul exploatării (în modalitatea îndeplinirii de servicii cu încălcarea normelor legale privind condițiile de muncă, sănătate și securitate personală și în modalitatea unor alte forme de exploatare sexuală) pe părțile vătămate L.A., P.G., C.Z.A., R.I., B.C., M.F., martorele Ț.S., G.E.K., V.F.D., T.Z.I., H.C.V., C.R.G., precum și pe părțile vătămate minore N.D.C., B.T. și martorele M.V.A.

și B.F., fiind ajutat alternativ în exercitarea acestor acțiuni de către inculpații A.A. și R.M.V. Împotriva acestei sentințe a declarat apel și inculpatul G.A., ce face obiectul cauzei înregistrate pe rolul Curții de Apel Suceava, secția minori și familie, sub nr. 2511/117/2007, instanță la care a fost strămutată judecarea cauzei și în care instanța de apel a menținut, în apel, măsura arestării preventive față de inculpat. În conformitate cu art. 300 2 C. proc. pen., așa cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 109/2003, în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. 160 b . Totodată, în conținutul art. 160 b alin. (1) – (3) C. proc.

pen., modificat prin dispozițiile Legii nr. 356/2006 se stipulează că în cursul judecății, instanța verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive. Dacă instanța constată că arestarea preventivă este nelegală sau că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului. Când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.

Înalta Curte consideră că în mod corect instanța de apel a apreciat că în cauză subzistă temeiurile arestării preventive luată față de inculpat și anume art. 148 lit. f) C. proc. pen. Așadar, instanța de apel, în contextul cauzei, în mod just și motivat a constatat că sunt îndeplinite în continuare cumulativ condițiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., respectiv cuantumul pedepselor cu închisoare a infracțiunilor, prevăzut de lege, pentru care a fost condamnat inculpatul G.A. de către prima instanță, fiind mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. Înalta Curte consideră că instanța de apel a făcut o examinare atentă și concretă a celei de-a doua condiții cumulative prevăzută la art. 148 lit. f) C. proc.

pen., reținând că lăsarea în libertate a inculpatului pentru ordinea publică rezultă din natura și gravitatea infracțiunilor de care acesta a fot învinuit, respectiv trafic de persoane și trafic de minori, urmările acestora și rezonanța negativă produsă în comunitate, care nu s-a diminuat și care trebuie avută în vedere la aprecierea pericolului social concret Totodată, prima instanță de control judiciar a făcut distincția între pericolul concret la care se referă dispozițiile art. 148 lit. f) C. proc. pen., în raport cu pericolul social al faptelor penale reținute în sarcina inculpatului G.A., evidențiind în mod corect sensul mai larg al acestuia din norma mai sus menționată și concretizat în rezonanța acestora materializată prin reacția colectivă față de o stare de lucruri negativă, precum și consecințele acesteia.

De asemenea, a fost relevată natura și complexitatea cauzei, poziția procesuală a inculpatului, multitudinea părților implicate, criterii care sunt evidențiate în jurisprudența C.E.D.O., în examinarea unui proces echitabil. Instanța de apel a constatat, în mod expres, că referitor la temeiurile prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. a), b) și e) C. proc. pen., reținute inițial la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului, instanțele anterioare, care au procedat la verificarea legalității și temeinicie acestei măsuri în conformitate cu dispozițiile art. 300 2 raportat la art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., au constatat că aceste dispoziții legale nu mai sunt incidente.

Mai mult, în cauză a fost pronunțată în primă instanță o hotărâre de condamnare a inculpatului G.A., la o pedeapsă principală rezultantă de 4 ani și 6 luni închisoare, pentru fapte de o gravitate ridicată și chiar dacă această sentință nu este definitivă, se impune în continuare menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului. De asemenea, verificarea menținerii măsurii arestării preventive a inculpatului G.A. a fost făcută în concordanță și cu prevederile art. 5 pct. 1 lit. a) și c) ale C.A.D.O.L.F., respectiv arestarea a fost menținută pe baza condamnării pronunțată de un tribunal competent și în cazurile de excepție în care o persoană poate fi lipsită de libertate, inculpatul fiind arestat în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente existând motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune.

În raport cu cele menționate, Înalta Curte consideră că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 300 2 raportate la art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., dispunând menținerea măsurii arestării preventive a apelantului inculpat G.A., ca urmare a verificării legalității și temeiniciei măsurii arestării, ce a avut loc potrivit conținutului dispozițiilor legale menționate, cu respectarea condițiilor impuse de art. 143 și art. 148 lit. f) C. proc. pen., în raport cu stadiul procesual al cauzei, așa încât criticile și interpretarea dată dispozițiilor invocate nu se susțin. De asemenea, nu se poate examina solicitarea înlocuirii măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara prevăzută de art. 145 1 C. proc.

pen., deoarece, în contextul cauzei, instanța de apel a dispus menținerea măsurii arestării preventive a apelantului inculpat G.A., potrivit dispozițiilor art. 160 b C. proc. pen., care prevăd, în mod expres numai posibilitatea revocării măsurii arestării preventive, în situația constatării încetării temeiurile inițiale sau inexistenței temeiurilor noi care să justifice privarea de libertate și nicidecum a înlocuirii măsurii arestării preventive. Totodată, nu au putut fi avute în vedere nici criticile formulate de apărarea recurentului inculpat cu privire la înscrisurile depuse sau la considerațiile referitoare la schimbarea încadrării juridice, deoarece acestea vizează aspecte ce pot fi analizate numai cu ocazia judecării apelului și nu a verificării legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive.

De asemenea, nu pot fi reținute nici aspectele de ordin procedural invocate privind ascultarea unor părți și consecințele amânării cauzei, care ar întârzia judecarea apelului, ceea ce ar impune lăsarea în libertate a apelantului, deoarece aspectele invocate vizează caracterul devolutiv parțial al apelului, cu relevanță asupra soluționării pe fond a cauzei și care nu are efectul unei condiții asupra examinării periodice a legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive, această verificare, având o altă finalitate, ce decurge din natura și scopul măsurii preventive arătate pentru desfășurarea procesului penal. Astfel, Înalta Curte consideră că încheierea din 19 noiembrie 2008 a Curții de Apel Suceava, secția minori și familie, prin care s-a menținut arestarea preventivă a apelantului inculpat G.A.

este legală și temeinică, sub toate aspectele. Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.A. împotriva încheierii din 19 noiembrie 2008 a Curții de Apel Suceava, secția minori și familie, pronunțată în dosarul nr. 2511/117/2007. În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în cauză, existând delegația și a unui apărător desemnat din oficiu, aflată la dosarul Înaltei Curți, sumă stabilită în condițiile art. 6 raportat la art. 5 din Protocolul încheiat între Ministerul Justiției și U.N.B.

România, ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.A. împotriva încheierii din 19 noiembrie 2008 a Curții de Apel Suceava, secția minori și familie, pronunțată în dosarul nr. 2511/117/2007/ Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 27 noiembrie 2008.