ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1822/2009

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea de ședință nr. 1/ A din 6 mai 2009 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, s-au respins, ca nefondate, cererile de revocare a măsurii arestării preventive și de înlocuire a acesteia cu măsura obligării de a nu părăsi țara, formulate de inculpatul G.A. În baza art. 300 2 raportat la art. 160 b C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului G.A. Prin aceeași încheiere s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 300 1 și art. 160 a alin. (1) C. proc. pen. și a fost sesizată Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 148 alin. (1) lit. f), art. 160 b , art. 300 2 și art. 303 alin. (6) C. proc.

pen., la cererea inculpatului G.A. Instanța a reținut, sub aspectul măsurii arestării preventive că aceasta a fost luată față de inculpat cu respectarea dispozițiilor legale în materie, de la data luării acestei măsuri nu au intervenit elemente de natură a crea convingerea că temeiurile care au impus-o s-au schimbat, iar menținerea sa este necesară, în cauză existând indicii temeinice că inculpatul a săvârșit fapte grave, care, prin modalitatea de comitere și urmărire produse, conduc la concluzia că lăsarea în liberate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul G.A., care a învederat expres că înțelege să critice doar măsura dispusă de instanță privind menținerea arestării preventive.

Sub acest aspect, inculpatul critică încheierea, solicitând punerea sa în libertate, motivând că faptele au fost săvârșite între anii 2002 - 2004, în cauză sunt mai mulți inculpați însă recurentul este singurul arestat preventiv, că a fost condamnat în primă instanță la o pedeapsă de 4 ani și 6 luni închisoare și se află în arest de 2 ani o lună și 11 zile, depășindu-se cu mult termenul rezonabil la care face referire articolul 5 paragraful 3 din C.E.D.O. Mai arată inculpatul că procesul în prezent este suspendat, cauza fiind trimisă la Curtea Constituțională, că există un mare număr de martori ce trebuie audiați, astfel că se va ajunge la o prelungire excesivă a stării de arest. De asemenea, circumstanțele sale personale indică faptul că lăsarea sa în libertate nu poate prezenta un pericol pentru ordinea publică.

Recursul este neîntemeiat. Înalta Curte, analizând încheierea primei instanțe, în limitele în care a fost investită, apreciază că aceasta este legală și temeinică sub aspectul soluției de menținere a stării de arest a inculpatului G.A. Procedând la verificarea măsurii arestării preventive a inculpatului, în conformitate cu dispozițiile art. 300 2 și 160 b C. proc. pen., în mod corect instanța de apel a dispus menținerea acesteia, analizând-o, totodată, și din perspectiva art. 5 din C.E.D.O. și a art. 23 alin. (1) din Constituția României. Pentru ca lipsirea de libertate a unei persoane să fie conformă C.E.D.O. trebuie să se încadreze în unul din cazurile prevăzute la lit. a) - f) paragraf 1 art. 5 din Convenție.

Instanța de apel a constatat corect, că inculpatul se află în situația prevăzută de art. 5 paragraful 1 lit. c) din Convenție, conform căruia: „se exceptează de la dreptul de a nu putea fi lipsit de libertate și cel care a fost arestat sau reținut în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente sau când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune ori când există motive temeinice a se crede, în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia”. Inculpatul a fost arestat preventiv în cauză în temeiul art. 148 lit. f) C. proc.

pen., iar temeiurile arestării se mențin și în prezent: - faptele pentru care inculpatul a fost condamnat în primă instanță sunt pedepsite de lege cu închisoarea mai mare de 4 ani; - lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică, pericol ce rezidă din natura și gravitatea infracțiunilor reținute în sarcina sa, respectiv trafic de persoane și trafic de minori, urmările acestora și rezonanța negativă produsă în comunitate pe care au pricinuit-o faptele comise și care ar fi amplificată de punerea în libertate a inculpatului. În motivele de recurs s-a mai invocat și depășirea termenului rezonabil al măsurii arestului preventiv, astfel cum transpare acesta din art. 5 paragraful 3 al C.E.D.O.

Potrivit textului acestuia: „Orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute de paragraful 1 lit. c) trebuie adusă de îndată înaintea unui judecător sau a altui magistrat împuternicit prin lege cu exercitarea atribuțiilor judiciare și cu dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii”. Din jurisprudența C.E.D.O. reiese că aprecierea noțiunii de „limite rezonabile” se face „in concreto”, în funcție de circumstanțele fiecărui caz în parte. În cazul în speță, în mod corect s-a apreciat că, în raport de natura și complexitatea cauzei, stadiul procesual actual, poziția procesuală a inculpatului, multitudinea părților implicate, nu se poate vorbi de o depășire a limitelor detenției rezonabile.

Nu în ultimul rând trebuie remarcat că eforturile organelor judiciare de a soluționa cauza au fost perturbate de însăși conduita recurentului inculpat, care a determinat în prezent suspendarea judecării cauzei prin invocarea repetată a unor excepții de constituționalitate. Este ușor de observat că invocarea acestor excepții nu s-a făcut în interesul soluționării cauzei și aflării adevărului întrucât acestea vizează texte din procedură repetat verificate de Curtea Constituțională, care le-a apreciat ca fiind constituționale prin numeroase decizii. Prin încheierea din 14 ianuarie 2009 a Curții de Apel Suceava a fost sesizată Curtea Constituțională cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 332 alin. (3) C. proc.

pen. Cauza a fost suspendată și dosarul înaintat Curții Constituționale, fixându-se, totodată un termen de control al stării de arest, la data de 6 mai. Și la acest termen, inculpatul a invocat un număr de alte cinci excepții de neconstituționalitate, pentru unele dintre acestea fiind din nou sesizată Curtea Constituțională, ceea ce va duce la mărirea duratei suspendării cauzei, astfel că se poate lesne constata că inculpatul își invocă propria turpitudine în ceea ce privește termenul soluționării procesului, ceea ce nu este admisibil.

Desigur, în materie penală, astfel cum s-a statuat, în jurisprudența C.E.D.O., simpla valorificare a tuturor garanțiilor prevăzute de procedură sau utilizarea căilor de atac nu poate fi imputabilă, dar în speță, așa cum reiese din aspectele evocate mai sus referitoare la modalitatea în care inculpatul a invocat succesiv excepții de neconstituționalitate, se poate constata o activitate abuzivă a acestuia în utilizarea procedurilor, ce face ca perioada în care procesul nu se poate judeca să nu poată fi luată în considerare la calcularea „termenului rezonabil”. Cât privește considerentele de ordin personal și medical prezentate în favoarea inculpatului, acestea prezintă, desigur relevanță, ele au și fost avute în vedere de prima instanță la individualizarea pedepsei, dar nu constituie cauze legale de revocare a măsurii preventive, atâta vreme cât, așa cum s-a arătat, se mențin în cauză temeiurile ce au determinat luarea măsurii arestării preventive a inculpatului.

Pentru considerentele mai sus expuse, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat. În conformitate cu prevederile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va dispune obligarea recurentului la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.A. împotriva încheierii nr. 1/ A din 6 mai 2009 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. 2511/117/2007. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 15 mai 2009.