ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1822/2009

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin încheierea de ședință nr.

1/ A din 6 mai 2009 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori,

s-au respins, ca nefondate, cererile de revocare a măsurii arestării preventive

și de înlocuire a acesteia cu măsura obligării de a nu părăsi țara, formulate

de inculpatul G.A.

În baza art. 300

2

raportat la art. 160

b

C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a

inculpatului G.A.

Prin aceeași încheiere s-a

respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu

excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 300

1

și art. 160

a

alin. (1) C. proc. pen. și a fost sesizată Curtea Constituțională cu excepția

de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 148 alin. (1) lit. f), art. 160

b

,

art. 300

2

și art. 303

alin. (6) C. proc. pen., la cererea

inculpatului G.A.

Instanța a reținut, sub

aspectul măsurii arestării preventive că aceasta a fost luată față de inculpat

cu respectarea dispozițiilor legale în materie, de la data luării acestei

măsuri nu au intervenit elemente de natură a crea convingerea că temeiurile

care au impus-o s-au schimbat, iar menținerea sa este necesară, în cauză

existând indicii temeinice că inculpatul a săvârșit fapte grave, care, prin

modalitatea de comitere și urmărire produse, conduc la concluzia că lăsarea în

liberate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Împotriva acestei încheieri

a declarat recurs inculpatul G.A., care a învederat expres că înțelege să

critice doar măsura dispusă de instanță privind menținerea arestării

preventive.

Sub acest aspect, inculpatul

critică încheierea, solicitând punerea sa în libertate, motivând că faptele au

fost săvârșite între anii 2002 - 2004, în cauză sunt mai mulți inculpați însă

recurentul este singurul arestat preventiv, că a fost condamnat în primă

instanță la o pedeapsă de 4 ani și  6 luni închisoare și se află în arest de 2

ani o lună și 11 zile, depășindu-se cu mult termenul rezonabil la care face

referire articolul 5 paragraful 3 din C.E.D.O.

Mai arată inculpatul că

procesul în prezent este suspendat, cauza fiind trimisă la Curtea

Constituțională, că există un mare număr de martori ce trebuie audiați, astfel

că se va ajunge la o prelungire excesivă a stării de arest. De asemenea,

circumstanțele sale personale indică faptul că lăsarea sa în libertate nu poate

prezenta un pericol pentru ordinea publică.

Recursul este neîntemeiat.

Înalta Curte, analizând

încheierea primei instanțe, în limitele în care a fost investită, apreciază că

aceasta este legală și temeinică sub aspectul soluției de menținere a stării de

arest a inculpatului G.A.

Procedând la verificarea

măsurii arestării preventive a inculpatului, în conformitate cu dispozițiile art.

300

2

și 160

b

C. proc. pen., în mod corect instanța de

apel a dispus menținerea acesteia, analizând-o, totodată, și din perspectiva art.

5 din C.E.D.O. și a art. 23 alin. (1) din Constituția României.

Pentru ca lipsirea de

libertate a unei persoane să fie conformă C.E.D.O. trebuie să se încadreze în

unul din cazurile prevăzute la lit. a) - f) paragraf 1 art. 5 din Convenție.

Instanța de apel a constatat

corect, că inculpatul se află în situația prevăzută de art. 5 paragraful 1 lit.

c) din Convenție, conform căruia: „se exceptează de la dreptul de a nu putea fi

lipsit de libertate și cel care a fost arestat sau reținut în vederea aducerii

sale în fața autorității judiciare competente sau când există motive verosimile

de a bănui că a săvârșit o infracțiune ori când există motive temeinice a se crede,

în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după

săvârșirea acesteia”.

Inculpatul a fost arestat

preventiv în cauză în temeiul art. 148 lit. f) C. proc. pen., iar temeiurile

arestării se mențin și în prezent:

- faptele pentru care

inculpatul a fost condamnat în primă instanță sunt pedepsite de lege cu

închisoarea mai mare de 4 ani;

- lăsarea în libertate a

inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică, pericol ce rezidă din

natura și gravitatea infracțiunilor reținute în sarcina sa, respectiv trafic de

persoane și trafic de minori, urmările acestora și rezonanța negativă produsă

în comunitate pe care au pricinuit-o faptele comise și care ar fi amplificată

de punerea în libertate a inculpatului.

În motivele de recurs s-a

mai invocat și depășirea termenului rezonabil al măsurii arestului preventiv,

astfel cum transpare acesta din art. 5 paragraful 3 al C.E.D.O.

Potrivit textului acestuia:

„Orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute de paragraful 1 lit.

c) trebuie adusă de îndată înaintea unui judecător sau a altui magistrat

împuternicit prin lege cu exercitarea atribuțiilor judiciare și cu dreptul de a

fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii”.

Din jurisprudența C.E.D.O.

reiese că aprecierea noțiunii de „limite rezonabile” se face „in concreto”, în

funcție de circumstanțele fiecărui caz în parte.

În cazul în speță, în mod

corect s-a apreciat că, în raport de natura și complexitatea cauzei, stadiul

procesual actual, poziția procesuală a inculpatului, multitudinea părților

implicate, nu se poate vorbi de o depășire a limitelor detenției rezonabile.

Nu în ultimul rând trebuie

remarcat că eforturile organelor judiciare de a soluționa cauza au fost

perturbate de însăși conduita recurentului inculpat, care a determinat în

prezent suspendarea judecării cauzei prin invocarea repetată a unor excepții de

constituționalitate.

Este ușor de observat că

invocarea acestor excepții nu s-a făcut în interesul soluționării cauzei și

aflării adevărului întrucât acestea vizează texte din procedură repetat

verificate de Curtea Constituțională, care le-a apreciat ca fiind constituționale

prin numeroase decizii.

Prin încheierea din 14

ianuarie 2009 a Curții de Apel Suceava a fost sesizată Curtea Constituțională

cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 332 alin.

(3) C. proc. pen. Cauza a fost suspendată și dosarul înaintat Curții

Constituționale, fixându-se, totodată un termen de control al stării de arest,

la data de 6 mai.

Și la acest termen,

inculpatul a invocat un număr de alte cinci excepții de neconstituționalitate,

pentru unele dintre acestea fiind din nou sesizată Curtea Constituțională, ceea

ce va duce la mărirea duratei suspendării cauzei, astfel că se poate lesne

constata că inculpatul își invocă propria turpitudine în ceea ce privește

termenul soluționării procesului, ceea ce nu este admisibil.

Desigur, în materie penală,

astfel cum s-a statuat, în jurisprudența C.E.D.O., simpla valorificare a

tuturor garanțiilor prevăzute de procedură sau utilizarea căilor de atac nu

poate fi imputabilă, dar în speță, așa cum reiese din aspectele evocate mai sus

referitoare la modalitatea în care inculpatul a invocat succesiv excepții de

neconstituționalitate, se poate constata o activitate abuzivă a acestuia în

utilizarea procedurilor, ce face ca perioada în care procesul nu se poate

judeca să nu poată fi luată în considerare la calcularea „termenului rezonabil”.

Cât privește considerentele

de ordin personal și medical prezentate în favoarea inculpatului, acestea

prezintă, desigur relevanță, ele au și fost avute în vedere de prima instanță

la individualizarea pedepsei, dar nu constituie cauze legale de revocare a

măsurii preventive, atâta vreme cât, așa cum s-a arătat, se mențin în cauză

temeiurile ce au determinat luarea măsurii arestării preventive a inculpatului.

Pentru considerentele mai

sus expuse, Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.

În conformitate cu

prevederile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va dispune obligarea

recurentului la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul G.A. împotriva încheierii nr. 1/ A din 6 mai

2009 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori,

pronunțată în dosarul nr. 2511/117/2007.

Obligă recurentul inculpat

la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 15 mai 2009.