ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 858/2010

Asupra

recursului de față

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

încheierea din 16 februarie 2010, pronunțată în dosar nr. 6127/100/2008, Curtea

de Apel Cluj, secția penală și de minori,

învestită

cu judecarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă

Tribunalul

Maramureș, părțile civile și inculpatul M.T.L. împotriva sentinței penale nr. 662

din 24 decembrie 2009 a Tribunalului Maramureș, a dispus, în baza art. 160

b

raportat la

art. 300

2

C. proc.

pen., menținerea stării de arest a

apelantul inculpat M.T.L.

S-au

reținut, în esență, că temeiurile care au stat la baza

luării măsurii arestării preventive nu s-au schimbat, existând la dosar

probe

că s-au săvârșit fapte prevăzute de legea penală, pedepsite

cu închisoare mai mare de 4 ani, constând în

aceea că inculpatul, la

data de 8

august 2008, împreună cu mai mulți inculpați, s-a deplasat

cu

autoturismul la o spălătorie auto, unde, observând pe partea vătămată, a intrat

cu autoturismul său în mașina în care se afla aceasta împreună cu altă

persoană. După ce a coborât din autoturism, inculpatul a aruncat în direcția

părții vătămate cu o

sabie, iar în momentul

în care aceasta s-a apărat cu mâinile, i-a fost

secționat degetul mic de

la mâna stângă, cauzându-i-se o plagă

scalpată

epicraniană de 8 cm, ce a necesitat îngrijiri medicale de 30-

35 zile.

Instanța

a apreciat că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret

pentru ordinea publică, deoarece a fost trimis în judecată pentru infracțiuni

grave, cu un impact major în rândul comunității. în ceea ce privește termenul

rezonabil, s-a apreciat că acesta nu s-a împlinit, având în vedere durata

arestului

preventiv prin prisma

dispozițiilor art. 5 par. 3 C.E.D.O., față de natura și gravitatea faptelor

imputate inculpatului, durata detenției provizorii

și existența unei

hotărâri nedefinitive de condamnare.

Față de

modalitatea presupusă de comitere a faptelor, aspectele personale favorabile

inculpatului, constând în lipsa antecedentelor penale, existența studiilor

superioare, căsătorit, s-a apreciat că nu au un rol covârșitor care să

determine înlăturarea sau diminuarea temeiului ce a stat la baza arestării

sale.

Î

mpotriva

încheierii sus-menționate, inculpatul a declarat recurs, solicitând casarea

încheierii atacate și, rejudecând, revocarea măsurii arestării preventive și

dispunerea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara, pentru motivele

arătate în partea introductivă a hotărârii.

Recursul nu este fondat.

Din

examinarea lucrărilor și actelor dosarului, rezultă că temeiurile care au impus

luarea măsurii arestării preventive a inculpatului se mențin, așa cum a reținut

în mod corect instanța de apel și există temeiuri noi care justifică și impun

în continuare privarea de libertate.

Potrivit

Codului nostru de procedură penală, similar reglementărilor din majoritatea

legislațiilor europene, menținerea unei măsuri preventive privative de

libertate este condiționată de îndeplinirea cumulativă a trei condiții de fond:

să existe probe sau indicii temeinice privind săvârșirea unei fapte prevăzute

de legea penală; fapta respectivă să fie sancționată de lege cu pedeapsa

închisorii mai mare de 4 ani și să fie prezent cel puțin unul dintre temeiurile

de arestare expres și limitativ prevăzute de art. 148 C. proc. pen.

Î

n

cauză, se constată că temeiul care a stat la baza luării și menținerii măsurii

arestării preventive, prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen.

subzistă și în prezent, fiind îndeplinite,

cumulativ, condițiile prevăzute de textul de lege: inculpatul a săvârșit

infracțiuni

pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau

pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în

libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Referitor

la acest temei, în practica C.E.D.O., s-a stabilit că menținerea detenției este

justificată atunci când se face dovada că asupra procesului penal planează cel

puțin unul dintre următoarele pericole care trebuie apreciate in concreto pentru

fiecare caz în parte: pericolul de săvârșire a unei noi infracțiuni, pericolul

de distrugere a probelor, riscul presiunii asupra martorilor, pericolul de

dispariție a inculpatului sau pericolul de a fi tulburată ordinea publică.

Din

examinarea lucrărilor și actelor dosarului, rezultă, într-adevăr, că în raport

de natura și gradul deosebit de ridicat de pericol social al faptelor de omor

calificat, distrugere, ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii

publice, pentru săvârșirea cărora a fost condamnat de prima instanță la

pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare, lăsarea inculpatului în libertate ar

putea crea

atât riscul de a zădărnici

aflarea adevărului, precum și ca acesta să

repete asemenea fapte.

Pe de

altă parte, natura și modalitatea de comitere a infracțiunilor sus-menționate

(prin pătrunderea cu autoturismul în incinta spălătoriei auto, unde se aflau

mai multe persoane și aruncarea săbiei către capul părții vătămate, care se

afla în imposibilitate de apărare, dată fiind o invaliditate și o infirmitate

permanentă) relevă nu doar o periculozitate

infracțională, dar și una

socială

care impun o reacție fermă, deoarece lăsarea în libertate ar

putea crea

riscul ca acesta să repete asemenea fapte și ar induce un sentiment de

insecuritate în ordinea publică.

Așa

fiind, temeiurile care au stat inițial la baza luării măsurii arestării

preventive nu s-au schimbat, neimpunându-se înlocuirea

măsurii preventive cu o alta, restrictivă de libertate, iar condamnarea

acestuia

în primă instanță, chiar dacă nu înlătură prezumția de nevinovăție, care

subzistă în favoarea inculpatului, oferă indicii cu privire la vinovăția

acestuia și constituie un temei care justifică în continuare privarea de

libertate.

Pe de

altă parte, în raport de momentul procesual și de complexitatea cauzei, simpla

trecere a unei perioade mai mari de timp, nu este de natură să încalce

principiul rezonabilității măsurii arestării preventive, în accepțiunea

Convenției Europene a Drepturilor Omului, întrucât aceasta se apreciază în

concret, în raport cu atitudinea procesuală a părților și durata procedurilor

în fața instanței.

Așa

fiind, menținerea măsurii arestării preventive se impune în continuare, întrucât

prin lăsarea inculpatului în libertate s-ar crea

un pericol pentru buna desfășurare a procesului penal.

Pentru

aceste considerente, urmează ca recursul declarat de recurentul inculpat M.T.L.

împotriva încheierii din 16 februarie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția penală

și de minori, să fie respins, ca nefondat, cu obligarea acestuia la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de recurentul inculpat M.T.L. împotriva încheierii din 16 februarie

2010

a Curții de Apel Cluj, secția penală

și de minori, pronunțată în dosar

nr. 6127/100/2008.

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și

Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 4 martie 2010.