ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 858/2010

Asupra recursului de față În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 16 februarie 2010, pronunțată în dosar nr. 6127/100/2008, Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, învestită cu judecarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș, părțile civile și inculpatul M.T.L. împotriva sentinței penale nr. 662 din 24 decembrie 2009 a Tribunalului Maramureș, a dispus, în baza art. 160 b raportat la art. 300 2 C. proc. pen., menținerea stării de arest a apelantul inculpat M.T.L.

S-au reținut, în esență, că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive nu s-au schimbat, existând la dosar probe că s-au săvârșit fapte prevăzute de legea penală, pedepsite cu închisoare mai mare de 4 ani, constând în aceea că inculpatul, la data de 8 august 2008, împreună cu mai mulți inculpați, s-a deplasat cu autoturismul la o spălătorie auto, unde, observând pe partea vătămată, a intrat cu autoturismul său în mașina în care se afla aceasta împreună cu altă persoană. După ce a coborât din autoturism, inculpatul a aruncat în direcția părții vătămate cu o sabie, iar în momentul în care aceasta s-a apărat cu mâinile, i-a fost secționat degetul mic de la mâna stângă, cauzându-i-se o plagă scalpată epicraniană de 8 cm, ce a necesitat îngrijiri medicale de 30- 35 zile.

Instanța a apreciat că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, deoarece a fost trimis în judecată pentru infracțiuni grave, cu un impact major în rândul comunității. în ceea ce privește termenul rezonabil, s-a apreciat că acesta nu s-a împlinit, având în vedere durata arestului preventiv prin prisma dispozițiilor art. 5 par. 3 C.E.D.O., față de natura și gravitatea faptelor imputate inculpatului, durata detenției provizorii și existența unei hotărâri nedefinitive de condamnare. Față de modalitatea presupusă de comitere a faptelor, aspectele personale favorabile inculpatului, constând în lipsa antecedentelor penale, existența studiilor superioare, căsătorit, s-a apreciat că nu au un rol covârșitor care să determine înlăturarea sau diminuarea temeiului ce a stat la baza arestării sale.

Î mpotriva încheierii sus-menționate, inculpatul a declarat recurs, solicitând casarea încheierii atacate și, rejudecând, revocarea măsurii arestării preventive și dispunerea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara, pentru motivele arătate în partea introductivă a hotărârii. Recursul nu este fondat. Din examinarea lucrărilor și actelor dosarului, rezultă că temeiurile care au impus luarea măsurii arestării preventive a inculpatului se mențin, așa cum a reținut în mod corect instanța de apel și există temeiuri noi care justifică și impun în continuare privarea de libertate.

Potrivit Codului nostru de procedură penală, similar reglementărilor din majoritatea legislațiilor europene, menținerea unei măsuri preventive privative de libertate este condiționată de îndeplinirea cumulativă a trei condiții de fond: să existe probe sau indicii temeinice privind săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală; fapta respectivă să fie sancționată de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și să fie prezent cel puțin unul dintre temeiurile de arestare expres și limitativ prevăzute de art. 148 C. proc. pen. Î n cauză, se constată că temeiul care a stat la baza luării și menținerii măsurii arestării preventive, prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen.

subzistă și în prezent, fiind îndeplinite, cumulativ, condițiile prevăzute de textul de lege: inculpatul a săvârșit infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. Referitor la acest temei, în practica C.E.D.O., s-a stabilit că menținerea detenției este justificată atunci când se face dovada că asupra procesului penal planează cel puțin unul dintre următoarele pericole care trebuie apreciate in concreto pentru fiecare caz în parte: pericolul de săvârșire a unei noi infracțiuni, pericolul de distrugere a probelor, riscul presiunii asupra martorilor, pericolul de dispariție a inculpatului sau pericolul de a fi tulburată ordinea publică.

Din examinarea lucrărilor și actelor dosarului, rezultă, într-adevăr, că în raport de natura și gradul deosebit de ridicat de pericol social al faptelor de omor calificat, distrugere, ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice, pentru săvârșirea cărora a fost condamnat de prima instanță la pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare, lăsarea inculpatului în libertate ar putea crea atât riscul de a zădărnici aflarea adevărului, precum și ca acesta să repete asemenea fapte.

Pe de altă parte, natura și modalitatea de comitere a infracțiunilor sus-menționate (prin pătrunderea cu autoturismul în incinta spălătoriei auto, unde se aflau mai multe persoane și aruncarea săbiei către capul părții vătămate, care se afla în imposibilitate de apărare, dată fiind o invaliditate și o infirmitate permanentă) relevă nu doar o periculozitate infracțională, dar și una socială care impun o reacție fermă, deoarece lăsarea în libertate ar putea crea riscul ca acesta să repete asemenea fapte și ar induce un sentiment de insecuritate în ordinea publică.

Așa fiind, temeiurile care au stat inițial la baza luării măsurii arestării preventive nu s-au schimbat, neimpunându-se înlocuirea măsurii preventive cu o alta, restrictivă de libertate, iar condamnarea acestuia în primă instanță, chiar dacă nu înlătură prezumția de nevinovăție, care subzistă în favoarea inculpatului, oferă indicii cu privire la vinovăția acestuia și constituie un temei care justifică în continuare privarea de libertate. Pe de altă parte, în raport de momentul procesual și de complexitatea cauzei, simpla trecere a unei perioade mai mari de timp, nu este de natură să încalce principiul rezonabilității măsurii arestării preventive, în accepțiunea Convenției Europene a Drepturilor Omului, întrucât aceasta se apreciază în concret, în raport cu atitudinea procesuală a părților și durata procedurilor în fața instanței.

Așa fiind, menținerea măsurii arestării preventive se impune în continuare, întrucât prin lăsarea inculpatului în libertate s-ar crea un pericol pentru buna desfășurare a procesului penal. Pentru aceste considerente, urmează ca recursul declarat de recurentul inculpat M.T.L. împotriva încheierii din 16 februarie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, să fie respins, ca nefondat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat M.T.L. împotriva încheierii din 16 februarie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, pronunțată în dosar nr. 6127/100/2008. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 4 martie 2010.