Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 07.12.2004
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 8765/2004

HOTĂRÂRE
07.12.2004
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 8765/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 5 mai 2004, reclamanta SC A.T. SRL a chemat în judecată C.N.A., solicitând anularea somației publice nr. 6341 din 20 aprilie 2004. În motivarea acțiunii, reclamanta arată că prin somația publică, emisă în temeiul art. 91 alin. (1) și (2) din Legea nr. 504/2002, s-a dispus intrarea în legalitate, prin difuzarea textului deciziei de sancționare nr. 75 din 15 aprilie 2004, comunicată prin fax, la 16 aprilie 2004. Reclamanta a solicitat instanței, suspendarea sancțiunii aplicate, nefiind îndeplinite cerințele art. 91 alin. (1) și (2) din Legea nr. 504/2003. Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința nr. 1428 din 7 iunie 2004, a respins excepția lipsei de interes în formularea acțiunii, a admis cererea reclamantei și a anulat somația publică, ca nelegală.

Împotriva acestei soluții a declarat recurs, pârâtul C.N.A., susținând în esență că motivarea instanței de fond potrivit, căreia reclamanta are interes să solicite anularea somației publice, deși aceasta a fost executată, este contradictorie, iar potrivit dispozițiilor Legii nr. 504/2002, somația a fost aplicată cu respectarea tuturor condițiilor legale în vigoare, întrucât până la data aplicării acesteia, intimata nu a executat sancțiunea, netransmițând pe post, textul stabilit de Consiliu, Recursul este nefondat. Potrivit dispozițiilor art. 91 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, încălcarea de către radiodifuziune, a prevederilor prezentei legi, altele decât cele prevăzute la art. 90 sau a deciziilor cu caracter de norme de reglementare emise de Consiliu, constituie contravenții.

Alin. (2) al aceluiași articol stipulează că, în cazul în care se constată săvârșirea uneia dintre faptele prevăzute la alin. (1), Consiliul sau după caz, Autoritatea Națională de Reglementare în Comunicații, va emite, până la aplicarea amenzii, o somație de intrare în legalitate, cu termene precise. Din examinarea acestor dispoziții legale rezultă că, în sfera faptelor nu constituie contravenții cele ce se limitează numai la acele fapte care reprezintă încălcări ale unor norme legale (la dispoziții ale Legii audiovizualului, fie decizii cu caracter normativ, acte juridice cu putere de lege, emise de C.N.A). Potrivit art. 15 din Legea audiovizualului nr. 504/1992, în exercitarea atribuțiilor sale, C.N.A.

emite atât decizii cu caracter normativ, cât și decizii cu caracter individual, care nu au putere de lege. Decizia nr. 75 din 15 aprilie 2004 este o decizie cu caracter individual, care obligă numai radiodifuzional, căruia i-a fost aplicată sancțiunea. Sancțiunea a fost aplicată pentru săvârșirea unei contravenții prevăzută de art. 90 alin. (1) lit. d) din Legea audiovizualului nr. 504/2002. Fapta de neexecutare voluntară a unei decizii C.N.A., prin care unui anumit radiodifuzor i s-a aplicat o sancțiune individuală, nu constituie ea însăși, o nouă contravenție și nu se încadrează în prevederile art. 91 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, întrucât decizia C.N.A., ce se pretinde că nu a fost respectată, nu este un act cu caracter normativ, fapt reținut în mod corect de instanța de fond.

Având în vedere faptul că nici dispozițiile art. 1 din decizia C.N.A. nr. 52/2004 și nici dispozițiile art. 91 din Legea nr. 504/2002, nu prevăd aplicarea vreunei sancțiuni, pentru neexecutarea unei decizii C.N.A. cu caracter individual, soluția instanței de fond este legală și temeinică și ca urmare, se va respinge ca nefondat, recursul declarat de pârâtă.

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâtul C.N.A. împotriva sentinței civile nr. 1428 din 7 iunie 2003 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 decembrie 2004.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, decizie (scj.ro #85278)
Decizie a Consiliului Național al Audiovizualului de sancționare contravențională a unui post de televiziune. Lipsa caracterului normativ al actului sancționator. Legea nr. 504/2002 În exercitarea atribuțiilor sale, Consiliul Național al Au
ÎCCJ 2005-04-13
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2480/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 1 martie 2004 reclamanta SC M.T.S. SRL București a solicitat anularea deciziei nr. 20 din 11 februarie 2004, emisă d
ÎCCJ 2004-03-12
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1085/2004
la emisiunea respectivă, existentă în dosarul de fond. Față de cele de mai sus, sentința pronunțată de instanța de fond, prin care s-a respins acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată, este legală. De altfel, somația aplicată nu reprezintă san
ÎCCJ 2007-01-19
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 317/2007
sentința civilă nr. 1135 din 23 mai 2006, a respins, ca nefondate, acțiunea reclamantei, precum și cererea de suspendare a executării deciziei nr. 42/2006 a C.N.A. Pentru a se pronunța în sensul arătat, instanța de fond a constatat, în esen
ÎCCJ 2011-10-12
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4685/2011
scripția executării sancțiunii amenzii, constatându-se că aceste apărări s-au întemeiat pe prevederile O.G. nr. 2/2001, care nu sunt aplicabile în prezenta cauză. Referitor la faptul că intimatul ar fi avut obligația ca, înainte de aplicare
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă