ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2480/2005
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2480/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 1 martie 2004 reclamanta SC M.T.S. SRL București a solicitat anularea deciziei nr. 20 din 11 februarie 2004, emisă de C.N.A. și exonerarea reclamantei de plata sumei de 50.000.000 lei, reprezentând amendă contravențională. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin decizia contestată a fost sancționată cu amendă contravențională, în sumă de 50.000.000 lei, pentru încălcarea dispozițiilor art. 39 din Legea nr. 504/2002. Totodată, a fost obligată să transmită pe post, în următoarele 24 de ore de la comunicare, rezumatul deciziei de sancționare. Cu adresa nr. 1114 din 12 februarie 2004, C.N.A.
a transmis reclamantei, o somație publică, pentru încălcarea dispozițiilor art. 24 alin. (4) din Legea nr. 504/2002, cu precizarea că această somație va fi difuzată pe post, în rezumat, în termen de 24 de ore de la comunicare. Cele două sancțiuni au avut ca temei dialogurile și imaginile transmise de reclamantă, în cadrul emisiunii M.T.V.S., difuzată la data de 5 februarie 2004, începând cu ora 17.00. Reclamanta a susținut că s-a făcut o încadrare juridică eronată, aplicându-se pentru aceeași faptă, două sancțiuni. Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 708 din 19 aprilie 2004, a respins ca neîntemeiată, cererea reclamantei.
Pentru a soluționa astfel, instanța a reținut că fapta reclamantei de a prezenta imagini, dialoguri cu un conținut vulgar, precum și îndemnul la consum de băuturi alcoolice într-un interval orar nepermis și fără asigurarea unei atenționări acustice sau grafice, se încadrează în prevederile art. 39 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 504/2002. Astfel, instanța de fond a apreciat că indicarea în întregime a art. 39, este corectă, iar încadrarea juridică a faptei a fost legală. Instanța a reținut, ca fiind legală, și sancțiunea publică nr. 1114 din 12 februarie 2004, dată de pârâtă, pentru încălcarea art. 27 alin. (4) din Legea nr. 504/2002. Nemulțumită de sentința sus-menționată a declarat recurs, SC M.T.S.
SRL București care a apreciat că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii. În motivarea cererii de recurs s-a arătat în esență că instanța de fond a apreciat greșit contestația reclamantei, însușindu-și neselectiv toate argumentele intimatei. Recursul este nefondat. Potrivit art. 27 alin. (4) din Legea nr. 504/2002, „publicitatea mascată și teleshoppingul mascat sunt interzise”. Așa cum rezultă din raportul de monitorizare, la data de 5 februarie 2004, SC M.T.S. SA a făcut publicitate mascată clubului N., care a fost prezentat ca cel mai bun club, făcându-se referire la activitățile ce se pot desfășura în respectivul club. C.N.A., având în vedere dispozițiile art. 27 alin. (4) din Legea nr. 504/2002, a făcut aplicația dispozițiilor art. 90 alin. (1) lit. c) și ale alin. (3) din aceeași lege și a adresat reclamantei, o somație publică, dispunând, totodată, intrarea în legalitate.
Din același raport de monitorizare rezultă că postul de televiziune M.T.V. a trimis în ziua de 5 februarie 2004, între orele 17.00 - 18.00, o emisiune pe parcursul căreia mandatarul și invitații săi au folosit un limbaj vulgar și gesturi obscene. Or potrivit art. 39 din legea audiovizualului, este interzisă difuzarea de programe care pot afecta grav dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor, în special programele care conțin pornografie sau violență nejustificată. Ținând cont de gravitatea faptei, C.N.A. a emis decizia nr. 20 din 11 februarie 2004, prin care a amendat postul de televiziune M.T.V., cu 50.000.000 lei, pentru încălcarea dispozițiilor art. 39 din Legea nr. 504/2002, cu modificările și completările ulterioare.
Potrivit legii audiovizualului, C.N.A. are obligația să asigure protejarea demnității umane și protejarea minorilor, protejarea culturii și a limbii române. În ceea ce privește înlocuirea semnalului de avertizare AP, cu 16, se presupune că reclamantul a realizat că această emisiune, datorită conținutului ei, nu poate fi vizionată de minori sub 16 ani, iar emisiunile cu un astfel de conținut, pot fi difuzate numai după ora 22.00. Conform art. 10 din Legea nr. 504/2002, C.N.A. își exercită dreptul de control asupra conținutului programelor oferite de radiodifuziune. În exercitarea acestui drept a emis decizia nr. 20 din 11 februarie 2004 și somația de intrare în legalitate, prin adresa nr. 1114 din 12 februarie 2004. Așa fiind, se constată că motivele de casare sunt nefondate și recursul urmează să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de SC M.T.S. SRL București împotriva sentinței civile nr. 708 din 19 aprilie 2004, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 aprilie 2005.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.