ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4207/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea adresată Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, SC O.T.V. SRL București a formulat contestație împotriva Deciziei nr. 86 din 6 februarie 2007 emisă de C.N.A., apreciind-o ca fiind nelegală și netemeinică, solicitând anularea ei iar, în subsidiar, înlocuirea sancțiunii cu somație publică. Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 164 din 2 mai 2007, a respins acțiunea reclamantei ca neîntemeiată. În considerentele sentinței s-a reținut că prin decizia dedusă judecății, decizia C.N.A. nr. 86 din 6 februarie 2007, reclamanta a fost sancționată cu obligația de a difuza în ziua de 8 februarie 2007, timp de 10 minute, în intervalul orar 19.00 - 19.10 numai textul deciziei de sancționare emisă de C.N.A.

pentru încălcarea prevederilor art. 31 din legea audiovizualului și a prevederilor art. 42 alin. (3) și (4), precum și art. 71 alin. (l) lit. a), din decizia C.N.A. nr. 187/2006 cu modificările și completările ulterioare, sancțiunea fiind aplicată potrivit art. 95 alin. (1) lit. a) din Legea audiovizualului. Susținerile reclamantei în ceea ce privește nelegalitatea deciziei au fost considerate neîntemeiate întrucât autoritatea de audiovizual a apreciat corect în raport de condițiile prevăzute de art. 95 alin. (1) din Legea audiovizualului, respectiv a avut în vedere săvârșirea repetată a uneia dintre faptele prevăzute la art. 90 alin. (1) și art. 91 alin. (1) din lege, cum rezultă din deciziile depuse la dosar, în ceea ce privește nerespectarea dispozițiilor privind demnitatea umană și dreptul la propria imagine.

S-a reținut că autoritatea de audiovizual a acționat în limita competențelor și obligațiilor prevăzute de lege, pentru a apăra drepturile și valorile fundamentale ale omului garantate și ocrotite atât de legislația internă cât și de legislația internațională la care România a aderat, respectiv în sensul prevederilor art. 10 alin. (3) din Legea audiovizualului pentru protejarea demnității umane, a dreptului la propria imagine, iar dreptul la replică nu exclude intervenția autorității de audiovizual, în sensul sancționării faptelor ce constituie contravenții în domeniu; Nici susținerile reclamantei privitoare la netemeinicia deciziei nu au fost apreciate ca fondate, din decizie și documentația care a stat la baza acesteia, autoritatea de audiovizual reținând corect faptele de nerespectare a legislației de audiovizual, reclamanta nefăcând dovada încălcării de către C.N.A.

a aplicării unitare a legii, iar în ceea ce privește obligațiile moderatorului emisiunii, C.N.A. s-a raportat la obligațiile acestuia astfel cum sunt prevăzute de art. 42 din Codul audiovizualului, apreciind corect și obiectiv în ceea ce privește nerespectarea obligațiilor esențiale instituite în sarcina realizatorilor, astfel cum sunt prevăzute de acest text respectiv, art. 42 lit. a) și b) din Codul audiovizualului, cu raportare la greutatea faptelor, transmisia în direct a emisiunii neconstituind o circumstanță atenuantă în aplicarea sancțiunii, legea nedistingând în acest sens, context în care capătul de cerere subsidiar privind modificarea sancțiunii în sensul aplicării unei somații publice reglementată de art. 91 din Legea audiovizualului a fost considerat ca nefondat.

În ceea ce privește suspendarea executării deciziei atacate, condițiile suspendării unei astfel de decizii fiind cele din legea audiovizualului, art. 95 2 , reclamanta nu a făcut dovadă că a formulat cererea în condițiile și termenele prevăzute de textul normativ menționat. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta SC O.T.V. SRL București solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței civile atacate, iar pe fond admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată. Primul motiv de nelegalitate invocat a fost aplicarea greșită a legii, motiv prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Se arată că Decizia nr. 86 din 6 februarie 2007 a C.N.A. a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor art. 95 din Legea nr. 504/2002 pentru că a fost aplicată fără ca în prealabil, să fi fost sancționată cu cel puțin două somații sau amenzi anterioare pentru aceeași faptă.

Deși în decizie se prevede că între consiliu și directorul acestui post au fost purtate mai multe discuții, s-a apreciat că purtarea unor discuții nu ar putea suplini etapele prevăzute de lege în aplicarea unei sancțiuni. Se mai prevede, de asemenea, în decizie că postul de televiziune a mai fost sancționat pentru nerespectarea reglementărilor în domeniul audiovizualului în materia drepturilor și libertăților fundamentale ale omului și a celor privind protecția demnității umane și a dreptului la propria imagine precum și a celor privind informarea corectă, dar nici aceasta nu poate suplini somarea sau aplicarea de amenzi, iar C.N.A.

era obligat, în situația în care aprecia că au fost încălcate dispozițiile cuprinse în legea audiovizualului, să emită, mai întâi, cel puțin 2 somații și, abia după aceea, ar fi putut aplica art. 95 alin. (5). Decizia nr. 86 din 6 februarie 2007 a fost emisă, se susține în motivele de recurs, chiar cu încălcarea dispozițiilor art. 96 alin. (5) din Legea nr. 504/2002 care prevede că sancțiunea prevăzută la lit. a) poate fi aplicată numai după ce, în prealabil, radiodifuzorul a mai fost amendat de cel puțin două ori. A fost criticată soluția instanței de fond și pentru că nu a reținut că decizia atacată este și nefondată pentru că afirmațiile sancționate de C.N.A. nu aparțin și nu pot fi imputabile difuzorului ci s-ar putea aplica sancțiunea doar pentru culpa acestuia, respectiv pentru faptul că eforturile moderatorului emisiunii, d-1 D.D., de a impune un limbaj decent în studio nu a avut întru-totul rezultatul scontat.

Nu s-a ținut seama de faptul că emisiunea era în direct și a avut ca invitat o persoană cunoscută pentru reacțiile sale spontane, iar moderatorul a încercat să-1 întrerupă sau că îi ceară să-și dovedească afirmațiile. C.N.A. a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței recurate. Examinând motivele de recurs invocate, probele aflate la dosar, dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul declarat pentru următoarele considerente: Recurenta-reclamantă a fost sancționată prin Decizia nr. 86 din 6 februarie 2007, în conformitate cu art. 95 alin. (2) din Legea nr. 504/2002, în sensul că a fost obligată să difuzeze pe post, timp de 10 minute, numai textul deciziei de sancționare.

Sancțiunea a fost aplicată pentru că în prima parte a emisiunii D.D.D. difuzată la data de 5 februarie 2007, invitatul acesteia a adus grave acuzații, de natură morală și penală, nedovedite, la adresa unor persoane, fiind afectată demnitatea acestora. A fost afectat și dreptul acestor persoane la imagine pentru că invitatul a folosit un limbaj injurios, suburban și expresii jignitoare. Art. 42 din Codul audiovizualului impune realizatorului emisiunii să intervină, atât pentru a-i pune în vedere invitatului să probeze cele afirmate sau să indice probele pe care se sprijină dar și pentru a nu-i permite acestuia să folosească acel limbaj injurios. Insă, prin atitudinea sa, realizatorul emisiunii a permis invitatului să promoveze un discurs prin care instiga la violență.

La stabilirea sancțiunii s-a avut în vedere faptul că anterior recurentul-reclamant a mai fost sancționat de 119 ori, de cele mai multe ori pentru nerespectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, respectiv demnitatea și dreptul la propria imagine. In conformitate cu art. 95 alin. (1) din Legea nr. 504/2002, în cazul săvârșirii repetate a uneia dintre faptele prevăzute la art. 90 alin. (1) și art. 91 alin. (1), Consiliul poate decide aplicarea uneia din următoarele sancțiuni, iar la lit. a) este prevăzută obligarea radiodifuzorului de a difuza timp de 10 minute, între orele 19.00 și 19.10 numai textul deciziei de sancționare. În alin. (2) al aceluiași articol se prevede aplicarea graduală, iar sancțiunea prevăzută de lit. a) poate fi aplicată numai după ce, în prealabil, radiodifuzorul a mai fost amendat de cel puțin două ori.

Textul instituie două condiții pentru aplicarea acestei sancțiuni: - să existe fapte repetate de încălcare a art. 90 alin. (1) și art. 91 alin. (1) din Legea nr. 504/2002; - sancțiunea prevăzută de lit. a) nu poate fi aplicată decât dacă radiodifuzorul a mai fost amendat de cel puțin două ori. Verificând actele și lucrările dosarului rezultă că la aplicarea sancțiunii au fost îndeplinite cele două condiții pentru că au existat, atât încălcări repetate ale textelor amintite, dar și sancțiuni pentru aceste încălcări. Nu pot fi reținute susținerile reclamantei-recurente care arată că intimatul nu și-a respectat atribuțiile și că s-a mulțumit să aibă discuții cu realizatorul emisiunii, care ar tine loc de somație, pentru că recurenta a fost sancționată de nenumărate ori pentru încălcarea dreptului la imagine și a demnității omului.

Legea nu cere ca pentru aceeași faptă să sancționeze mai întâi, cu somație publică sau somație scrisă și abia apoi să aplice altă sancțiune, ci sancțiunea prevăzută de art. 95 alin. (1) lit. a) poate fi aplicată pentru încălcări repetate ale art. 90 alin. (1) și art. 91 alin. (1) din Legea audiovizualului. De aceea, se poate aprecia că la emiterea deciziei de sancționare au fost respectate prevederile legale. In privința motivelor de recurs care vizează netemeinicia deciziei de sancționare și acestea vor fi respinse ca nefondate. Chiar în motivele de recurs se recunoaște faptul că ar exista încălcări ale drepturilor omului dar că persoanele au posibilitatea de a folosi dreptul la replică sau să apeleze la instanța de judecată.

Acestea însă sunt independente de atribuțiile ce revin C.N.A., care, potrivit art. 10 alin. (3) din Legea audiovizualului, are obligația să asigure protejarea demnității umane. Nu pot fi considerate fondate nici afirmațiile recurentei că la individualizarea sancțiunii nu s-a avut în vedere faptul că emisiunea s-a transmis în direct. Legea nu face nici o distincție între emisiunile transmise direct sau înregistrate, iar obligațiile radiodifuzorului sunt aceleași, să pună în vedere celor care fac afirmații acuzatoare că acestea trebuie probate sau să indice probele în baza cărora le fac, să nu permită folosirea unui limbaj injurios. Aceste obligații nu pot fi îndeplinite numai formal, ci atitudinea realizatorului să se manifeste în sensul respectării prevederilor legale, ceea ce nu s-a întâmplat în speță.

Apreciind că soluția instanței de fond este legală și temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ. va fi respins recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC O.T.V. SRL împotriva sentinței civile nr. 1164 din 2 mai 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 noiembrie 2007.