ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4207/2007

Asupra recursului

de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin cererea adresată Curții de Apel București,

secția contencios administrativ și fiscal, SC O.T.V. SRL București a formulat

contestație împotriva Deciziei nr. 86 din 6 februarie 2007 emisă de C.N.A.,

apreciind-o ca fiind nelegală și netemeinică, solicitând anularea ei iar, în

subsidiar, înlocuirea sancțiunii cu somație publică.

Curtea de Apel București, secția contencios

administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 164 din 2 mai 2007, a respins

acțiunea reclamantei ca neîntemeiată.

În considerentele sentinței s-a reținut că prin

decizia dedusă judecății, decizia C.N.A. nr. 86 din 6 februarie 2007,

reclamanta a fost sancționată cu obligația de a difuza în ziua de 8 februarie

2007, timp de 10 minute, în intervalul orar 19.00 - 19.10 numai textul deciziei

de sancționare emisă de C.N.A. pentru încălcarea prevederilor art. 31 din legea

audiovizualului și a prevederilor art. 42 alin. (3) și (4), precum și art. 71

alin. (l) lit. a), din decizia C.N.A. nr. 187/2006 cu modificările și completările

ulterioare, sancțiunea fiind aplicată potrivit art. 95 alin. (1) lit. a) din Legea

audiovizualului.

Susținerile reclamantei în ceea ce privește

nelegalitatea deciziei au fost considerate neîntemeiate întrucât autoritatea de

audiovizual a apreciat corect în raport de condițiile prevăzute de art. 95

alin. (1) din Legea audiovizualului, respectiv a avut în vedere săvârșirea

repetată a uneia dintre faptele prevăzute la art. 90 alin. (1) și art. 91 alin.

(1) din lege, cum rezultă din deciziile depuse la dosar, în

ceea ce privește nerespectarea dispozițiilor

privind demnitatea umană și dreptul la propria imagine.

S-a reținut că autoritatea de audiovizual a

acționat în limita competențelor și obligațiilor prevăzute de lege, pentru a

apăra drepturile și valorile fundamentale ale omului garantate și ocrotite atât

de legislația internă cât și de legislația internațională la care România a

aderat, respectiv în sensul prevederilor art. 10 alin. (3) din Legea

audiovizualului pentru protejarea demnității umane, a dreptului la propria

imagine, iar dreptul la replică nu exclude intervenția autorității de

audiovizual, în sensul sancționării faptelor ce constituie contravenții în

domeniu;

Nici susținerile reclamantei privitoare la

netemeinicia deciziei nu au fost apreciate ca fondate, din decizie și

documentația care a stat la baza acesteia, autoritatea de audiovizual reținând

corect faptele de nerespectare a legislației de audiovizual, reclamanta

nefăcând dovada încălcării de către C.N.A. a aplicării unitare a legii, iar în

ceea ce privește obligațiile moderatorului emisiunii, C.N.A. s-a raportat la

obligațiile acestuia astfel cum sunt prevăzute de art. 42 din Codul

audiovizualului, apreciind corect și obiectiv în ceea ce privește nerespectarea

obligațiilor esențiale instituite în sarcina realizatorilor, astfel cum sunt

prevăzute de acest text respectiv, art. 42 lit. a) și b) din Codul

audiovizualului, cu raportare la greutatea faptelor, transmisia în direct a

emisiunii neconstituind o circumstanță atenuantă în aplicarea sancțiunii, legea

nedistingând în acest sens, context în care capătul de cerere subsidiar privind

modificarea sancțiunii în sensul aplicării unei somații publice reglementată de

art. 91 din Legea audiovizualului a fost considerat ca nefondat.

În ceea ce privește suspendarea executării

deciziei atacate, condițiile suspendării unei astfel de decizii fiind cele din

legea audiovizualului, art. 95

2

, reclamanta nu a făcut dovadă că a

formulat cererea în condițiile și termenele prevăzute de textul normativ

menționat.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs

reclamanta SC O.T.V. SRL București solicitând admiterea

recursului, modificarea în tot a sentinței civile atacate, iar pe fond

admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

Primul motiv de nelegalitate invocat a fost

aplicarea greșită a legii, motiv prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Se arată că Decizia nr. 86 din 6 februarie 2007

a C.N.A. a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor art. 95 din Legea nr.

504/2002 pentru că a fost aplicată fără ca în prealabil, să fi fost sancționată

cu cel puțin două somații sau amenzi anterioare pentru aceeași faptă.

Deși în decizie se prevede că între consiliu și

directorul acestui post au fost purtate mai multe discuții, s-a apreciat că

purtarea unor discuții nu ar putea suplini etapele prevăzute de lege în

aplicarea unei sancțiuni.

Se mai prevede, de asemenea, în decizie că

postul de televiziune a mai fost sancționat pentru nerespectarea

reglementărilor în domeniul audiovizualului în materia drepturilor și

libertăților fundamentale ale omului și a celor privind protecția demnității

umane și a dreptului la propria imagine precum și a celor privind informarea

corectă, dar nici aceasta nu poate suplini somarea sau aplicarea de amenzi, iar

C.N.A. era obligat, în situația în care aprecia că au fost încălcate

dispozițiile cuprinse în legea audiovizualului, să emită, mai întâi, cel puțin

2 somații și, abia după aceea, ar fi putut aplica art. 95 alin. (5).

Decizia nr. 86 din 6 februarie 2007 a fost

emisă, se susține în motivele de recurs, chiar cu încălcarea dispozițiilor art.

96 alin. (5) din Legea nr. 504/2002 care prevede că sancțiunea prevăzută la

lit. a) poate fi aplicată numai după ce, în prealabil, radiodifuzorul a mai

fost amendat de cel puțin două ori.

A fost criticată soluția instanței de fond și

pentru că nu a reținut că decizia atacată este și nefondată pentru că

afirmațiile sancționate de C.N.A. nu aparțin și nu pot fi imputabile difuzorului

ci s-ar putea aplica sancțiunea doar pentru culpa acestuia, respectiv pentru

faptul că eforturile moderatorului emisiunii, d-1 D.D., de a impune un limbaj

decent în studio nu a avut întru-totul rezultatul scontat.

Nu s-a ținut seama de faptul că emisiunea era

în direct și a avut ca invitat o persoană cunoscută pentru reacțiile sale

spontane, iar moderatorul a încercat să-1

întrerupă sau că îi ceară să-și dovedească afirmațiile.

C.N.A. a formulat întâmpinare și a

solicitat respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței recurate.

Examinând motivele de recurs invocate,

probele aflate la dosar, dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte

va respinge recursul declarat pentru următoarele considerente:

Recurenta-reclamantă a fost sancționată

prin Decizia nr. 86 din 6 februarie 2007, în conformitate cu art. 95 alin. (2)

din Legea nr. 504/2002, în sensul că a fost obligată să difuzeze pe post, timp

de 10 minute, numai textul deciziei de sancționare.

Sancțiunea a fost aplicată pentru că în

prima parte a emisiunii D.D.D. difuzată la data de 5 februarie 2007, invitatul

acesteia a adus grave acuzații, de natură morală și penală, nedovedite, la

adresa unor persoane, fiind afectată demnitatea acestora.

A fost afectat și dreptul acestor

persoane la imagine pentru că invitatul a folosit un limbaj injurios, suburban

și expresii jignitoare.

Art. 42 din Codul audiovizualului impune

realizatorului emisiunii să intervină, atât pentru a-i pune în vedere

invitatului să probeze cele afirmate sau să indice probele pe care se sprijină

dar și pentru a nu-i permite acestuia să folosească acel limbaj injurios. Insă,

prin atitudinea sa, realizatorul emisiunii a permis invitatului să promoveze un

discurs prin care instiga la violență.

La stabilirea sancțiunii s-a avut în

vedere faptul că anterior recurentul-reclamant a mai fost sancționat de 119

ori, de cele mai multe ori pentru nerespectarea drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului, respectiv demnitatea și dreptul la propria imagine.

In conformitate cu art. 95 alin. (1) din

Legea nr. 504/2002, în cazul săvârșirii repetate a uneia dintre faptele

prevăzute la art. 90 alin. (1) și art. 91 alin. (1), Consiliul poate decide

aplicarea uneia din următoarele sancțiuni, iar la lit. a) este prevăzută

obligarea radiodifuzorului de a difuza timp de 10 minute, între orele 19.00 și

19.10 numai textul deciziei de sancționare.

În alin. (2) al aceluiași articol se

prevede aplicarea graduală, iar sancțiunea prevăzută de lit. a) poate fi

aplicată numai după ce, în prealabil, radiodifuzorul a mai fost amendat de cel

puțin două ori.

Textul instituie două condiții pentru aplicarea

acestei sancțiuni:

-

să existe fapte repetate de încălcare a art. 90 alin. (1) și art. 91

alin. (1) din Legea nr. 504/2002;

-

sancțiunea prevăzută de lit. a) nu poate fi aplicată decât dacă

radiodifuzorul a mai fost amendat de cel puțin două ori.

Verificând actele și lucrările dosarului

rezultă că la aplicarea sancțiunii au fost îndeplinite cele două condiții

pentru că au existat, atât încălcări repetate ale textelor amintite, dar și

sancțiuni pentru aceste încălcări.

Nu pot fi reținute susținerile

reclamantei-recurente care arată că intimatul nu și-a respectat atribuțiile și

că s-a mulțumit să aibă discuții cu realizatorul emisiunii, care ar tine loc de

somație, pentru că recurenta a fost sancționată de nenumărate ori pentru

încălcarea dreptului la imagine și a demnității omului.

Legea nu cere ca pentru aceeași faptă să

sancționeze mai întâi, cu somație publică sau somație scrisă și abia apoi să

aplice altă sancțiune, ci sancțiunea prevăzută de art. 95 alin. (1) lit. a)

poate fi aplicată pentru încălcări repetate ale art. 90 alin. (1) și art. 91

alin. (1) din Legea audiovizualului.

De aceea, se poate aprecia că la

emiterea deciziei de sancționare au fost respectate prevederile legale.

In privința motivelor de recurs care

vizează netemeinicia deciziei de sancționare și acestea vor fi respinse ca

nefondate.

Chiar în motivele de recurs se recunoaște

faptul că ar exista încălcări ale drepturilor omului dar că persoanele au

posibilitatea de a folosi dreptul la replică sau să apeleze la instanța de

judecată.

Acestea însă sunt independente de

atribuțiile ce revin C.N.A., care, potrivit art. 10 alin. (3) din Legea

audiovizualului, are obligația să asigure protejarea demnității umane.

Nu pot fi considerate fondate nici

afirmațiile recurentei că la individualizarea sancțiunii nu s-a avut în vedere

faptul că emisiunea s-a transmis în direct.

Legea nu face nici o distincție între

emisiunile transmise direct sau înregistrate, iar obligațiile radiodifuzorului

sunt aceleași, să pună în vedere celor care fac afirmații acuzatoare că acestea

trebuie probate sau să indice probele în baza cărora le fac, să nu permită

folosirea unui limbaj injurios.

Aceste obligații nu pot fi îndeplinite

numai formal, ci atitudinea realizatorului să se manifeste în sensul

respectării prevederilor legale, ceea ce nu s-a întâmplat în speță.

Apreciind că soluția instanței de fond

este legală și temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ. va fi respins recursul

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta

SC O.T.V. SRL împotriva sentinței civile nr. 1164 din 2 mai 2007 a Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 noiembrie 2007.