ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4763/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC

E.F.M. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul C.N.A., anularea deciziilor

C.N.A. din 2 decembrie 2009 și din 14 ianuarie 2010, precum și suspendarea executării

deciziei din 2 decembrie 2009 până la soluționarea definitivă și irevocabilă a

cauzei.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că, prin decizia C.N.A. din 2 decembrie 2009 a fost

sancționată cu amendă în cuantum de 12.500 RON pentru încălcarea art. 26

1

din Legea nr. 504/2002 și art. 1

1

din Decizia C.N.A. nr. 853/2009,

decizie comunicată prin poștă reclamantei la data de 7 decembrie 2009, care a

formulat contestație împotriva acesteia, în termenul legal, la data de 7

ianuarie 2010.

Reclamanta a mai susținut

că a respectat dispozițiile art. 26

1

din Legea nr. 504/2002 și art. 1

1

din Decizia C.N.A. nr. 853/2009, oferind tuturor candidaților în competițiile electorale,

în mod egal, spații de promovare electorală și posibilitatea de a participa la dezbateri

în cadrul emisiunilor electorale.

Prin întâmpinarea depusă

în cauză, pârâtul C.N.A. a invocat excepția tardivității formulării contestației,

față de dispozițiile art. 93 din Legea nr. 504/2002, iar pe fondul cauzei a solicitat

respingerea cererii ca neîntemeiată.

Prin sentința civilă

nr. 4955 din data de 7 decembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a respins contestația formulată de către reclamanta

SC E.F.M. SRL ca tardiv introdusă.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de fond a reținut că decizia din 2 decembrie 2009 a fost comunicată

reclamantei prin fax la data de 3 decembrie 2009 și prin scrisoare recomandată la

data de 4 decembrie 2009, iar la data de 6 ianuarie 2010 reclamanta a formulat procedură

prealabilă prin care a solicitat pârâtei revocarea acestei decizii.

Evocând dispozițiile

art. 93 alin. (3) din Legea nr. 504/2002, care prevăd că deciziile de sancționare

emise de către C.N.A. pot fi atacate direct la secția de contencios administrativ

a Curții de Apel, fără a fi necesară formularea unei plângeri prealabile, în termen

de 15 zile de la comunicare, prima instanță a constatat acțiunea reclamantei, introdusă

la data de 20 iulie 2010, ca tardivă.

Împotriva acestei sentințe

a formulat recurs reclamanta SC E.F.M. SRL, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului

formulat, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc.

civ., recurenta-reclamantă a susținut în esență că soluția instanței de fond a fost

pronunțată cu aplicarea și interpretarea greșită a dispozițiilor art. 93 alin. (3)

din Legea nr. 504/2002, potrivit cărora plângerea prealabilă nu este obligatorie,

procedura reglementată de aceste dispoziții fiind derogatorii în raport cu aceea

reglementată prin Legea nr. 554/2004.

Pe fondul cauzei, recurenta

a susținut că Decizia C.N.A. din 2 decembrie 2009 este netemeinică întrucât în difuzarea

emisiunilor de promovare electorală au fost respectate principiile de echitate,

echilibrare și de informare corectă a publicului, oferind tuturor candidaților,

în mod egal spații de promovare electorală și posibilitatea de a participa la dezbateri

în cadrul emisiunilor electorale, astfel că au fost respectate atât prevederile

art. 26

1

din Legea audiovizualului cât și cele ale art. 3 alin. (1) din

Decizia C.N.A. nr. 853/2009, respectiv a făcut toate diligențele pentru reflectarea

campaniei electorale în mod echitabil, echilibrat și imparțial pentru toți candidații.

Pe de altă parte, recurenta

a susținut că în raport de data comunicării Deciziei C.N.A. nr. 1028 din 2 decembrie

2009, respectiv 7 decembrie 2010, contestația acesteia a fost formulată în termen,

aceasta fiind transmisă prin fax, la data de 7 ianuarie 2010, invocând dispozițiile

art. 101 alin. (1) C. proc. civ. cât și dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Intimatul C.N.A. a formulat

întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat și menținerea

ca legală și temeinică a hotărârii pronunțate de instanța de fond, susținând în

esență că în mod corect s-a reținut prin sentința atacată, nerespectarea termenului

prevăzut de dispozițiile art. 93 alin. (3) din Legea nr. 504/2002 a audiovizualului.

Analizând sentința atacată

în raport de criticile formulate, de dispozițiile legale incidente în cauză cât

și în temeiul art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul

formulat în cauză este nefondat urmând a fi respins, având în vedere următoarele

considerente:

Potrivit dispozițiilor

art. 93 alin. (1) din Legea audiovizualului nr. 504/2002 „Sancțiunile pentru încălcarea

dispozițiilor prezentei legi se aplică prin acte emise de consiliu sau Autoritatea

Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (…)”.

(2) Deciziile de sancționare

adoptate de Consiliu, în conformitate cu prevederile art. 90 și 91 își produc efectele

de la data comunicării.

(3) Actele emise în condițiile

prevăzute de alin. (1) pot fi atacate direct la secția de contencios administrativ

a curții de apel, fără a fi necesară formularea unei plângeri prealabile, în termen

de 15 zile de la comunicare; termenul de 15 zile nu suspendă de drept efectele acestora.

(4) Actele emise în condițiile

alin. (1) și neatacate în termenul prevăzut la alin. (3) constituie de drept titlu

executoriu.

Din perspectiva acestor

prevederi legale, în ceea ce privește primul motiv de recurs, Înalta Curte constată

că instanța de fond a făcut o corectă interpretare și aplicare a cadrului legal,

respectiv a reglementării speciale instituite prin Legea nr. 504/2002, reținând

nerespectarea termenului legal de contestare de 15 zile de la comunicare, prevăzut

de dispozițiile art. 93 alin. (3) și constatând tardivitatea contestației formulate

în cauză.

Susținerile recurentei

potrivit cărora dispozițiile art. 93 alin. (3) nu ar reprezenta o normă imperativă

ci una dispozitivă întrucât legiuitorul a utilizat sintagma „pot fi atacate” și

nu a stabilit nici o sancțiune pentru urmarea procedurii generale prevăzute de Legea

contenciosului administrativ sunt nefondate.

În fapt, astfel cum rezultă

din examinarea textului legal mai sus menționat prin folosirea sintagmei respective

legiuitorul a lăsat la alegerea părții interesate exercitarea dreptului său de a

ataca sau nu în instanță actul respectiv, fără a modifica caracterul imperativ al

dispoziției privind termenul pentru formularea acestei contestații, respectiv termenul

de 15 zile ca și modalitatea de a exercita acest drept, „direct la secția de contencios

administrativ a curții de apel” excluzând astfel aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor

art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ referitoare

la procedura prealabilă obligatorie.

În ceea ce privește criticile

formulate de recurentă cu privire la neindicarea căii de atac, a termenului de contestare

și a instanței competente în cuprinsul actului atacat, ca elemente obligatorii pentru

validitatea acesteia, instanța de control judiciar le apreciază ca fiind nefondate

întrucât în cauză nu sunt aplicabile aceste condiții de formă impuse de dispozițiile

O.G. nr. 2/2001, în cauză fiind aplicabil prevederile Legii nr. 504/2002, regimul

sancționator reglementat prin acest act normativ special, fiind derogator de la

prevederile legii generale în materia contravențiilor.

Cu privire la celelalte

critici formulate de recurentă pe fondul cauzei, Înalta Curte le apreciază ca fiind

nefondate, întrucât prin sentința recurată instanța de fond a admis în mod corect,

excepția tardivității introducerii acțiunii situației în care verificarea acestor

susțineri de către instanța de control judiciar nu poate fi efectuată, având în

vedere că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra fondului cauzei.

Astfel fiind, reținând

că sentința atacată este legală și temeinică, urmând a fi menținută, Înalta Curte,

în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu dispozițiile art. 20 din

Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, va respinge recursul formulat

în cauză, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat

de către SC E.F.M. SRL împotriva sentinței civile nr. 4955 din data de 7 decembrie

2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 18 octombrie 2011.