ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4763/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC E.F.M. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul C.N.A., anularea deciziilor C.N.A. din 2 decembrie 2009 și din 14 ianuarie 2010, precum și suspendarea executării deciziei din 2 decembrie 2009 până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, prin decizia C.N.A. din 2 decembrie 2009 a fost sancționată cu amendă în cuantum de 12.500 RON pentru încălcarea art. 26 1 din Legea nr. 504/2002 și art. 1 1 din Decizia C.N.A.

nr. 853/2009, decizie comunicată prin poștă reclamantei la data de 7 decembrie 2009, care a formulat contestație împotriva acesteia, în termenul legal, la data de 7 ianuarie 2010. Reclamanta a mai susținut că a respectat dispozițiile art. 26 1 din Legea nr. 504/2002 și art. 1 1 din Decizia C.N.A. nr. 853/2009, oferind tuturor candidaților în competițiile electorale, în mod egal, spații de promovare electorală și posibilitatea de a participa la dezbateri în cadrul emisiunilor electorale. Prin întâmpinarea depusă în cauză, pârâtul C.N.A. a invocat excepția tardivității formulării contestației, față de dispozițiile art. 93 din Legea nr. 504/2002, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

Prin sentința civilă nr. 4955 din data de 7 decembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins contestația formulată de către reclamanta SC E.F.M. SRL ca tardiv introdusă. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că decizia din 2 decembrie 2009 a fost comunicată reclamantei prin fax la data de 3 decembrie 2009 și prin scrisoare recomandată la data de 4 decembrie 2009, iar la data de 6 ianuarie 2010 reclamanta a formulat procedură prealabilă prin care a solicitat pârâtei revocarea acestei decizii. Evocând dispozițiile art. 93 alin. (3) din Legea nr. 504/2002, care prevăd că deciziile de sancționare emise de către C.N.A.

pot fi atacate direct la secția de contencios administrativ a Curții de Apel, fără a fi necesară formularea unei plângeri prealabile, în termen de 15 zile de la comunicare, prima instanță a constatat acțiunea reclamantei, introdusă la data de 20 iulie 2010, ca tardivă. Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta SC E.F.M. SRL, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului formulat, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut în esență că soluția instanței de fond a fost pronunțată cu aplicarea și interpretarea greșită a dispozițiilor art. 93 alin. (3) din Legea nr. 504/2002, potrivit cărora plângerea prealabilă nu este obligatorie, procedura reglementată de aceste dispoziții fiind derogatorii în raport cu aceea reglementată prin Legea nr. 554/2004.

Pe fondul cauzei, recurenta a susținut că Decizia C.N.A. din 2 decembrie 2009 este netemeinică întrucât în difuzarea emisiunilor de promovare electorală au fost respectate principiile de echitate, echilibrare și de informare corectă a publicului, oferind tuturor candidaților, în mod egal spații de promovare electorală și posibilitatea de a participa la dezbateri în cadrul emisiunilor electorale, astfel că au fost respectate atât prevederile art. 26 1 din Legea audiovizualului cât și cele ale art. 3 alin. (1) din Decizia C.N.A. nr. 853/2009, respectiv a făcut toate diligențele pentru reflectarea campaniei electorale în mod echitabil, echilibrat și imparțial pentru toți candidații. Pe de altă parte, recurenta a susținut că în raport de data comunicării Deciziei C.N.A.

nr. 1028 din 2 decembrie 2009, respectiv 7 decembrie 2010, contestația acesteia a fost formulată în termen, aceasta fiind transmisă prin fax, la data de 7 ianuarie 2010, invocând dispozițiile art. 101 alin. (1) C. proc. civ. cât și dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. Intimatul C.N.A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii pronunțate de instanța de fond, susținând în esență că în mod corect s-a reținut prin sentința atacată, nerespectarea termenului prevăzut de dispozițiile art. 93 alin. (3) din Legea nr. 504/2002 a audiovizualului. Analizând sentința atacată în raport de criticile formulate, de dispozițiile legale incidente în cauză cât și în temeiul art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este nefondat urmând a fi respins, având în vedere următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 93 alin. (1) din Legea audiovizualului nr. 504/2002 „Sancțiunile pentru încălcarea dispozițiilor prezentei legi se aplică prin acte emise de consiliu sau Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (…)”. (2) Deciziile de sancționare adoptate de Consiliu, în conformitate cu prevederile art. 90 și 91 își produc efectele de la data comunicării. (3) Actele emise în condițiile prevăzute de alin. (1) pot fi atacate direct la secția de contencios administrativ a curții de apel, fără a fi necesară formularea unei plângeri prealabile, în termen de 15 zile de la comunicare; termenul de 15 zile nu suspendă de drept efectele acestora.

(4) Actele emise în condițiile alin. (1) și neatacate în termenul prevăzut la alin. (3) constituie de drept titlu executoriu. Din perspectiva acestor prevederi legale, în ceea ce privește primul motiv de recurs, Înalta Curte constată că instanța de fond a făcut o corectă interpretare și aplicare a cadrului legal, respectiv a reglementării speciale instituite prin Legea nr. 504/2002, reținând nerespectarea termenului legal de contestare de 15 zile de la comunicare, prevăzut de dispozițiile art. 93 alin. (3) și constatând tardivitatea contestației formulate în cauză. Susținerile recurentei potrivit cărora dispozițiile art. 93 alin. (3) nu ar reprezenta o normă imperativă ci una dispozitivă întrucât legiuitorul a utilizat sintagma „pot fi atacate” și nu a stabilit nici o sancțiune pentru urmarea procedurii generale prevăzute de Legea contenciosului administrativ sunt nefondate.

În fapt, astfel cum rezultă din examinarea textului legal mai sus menționat prin folosirea sintagmei respective legiuitorul a lăsat la alegerea părții interesate exercitarea dreptului său de a ataca sau nu în instanță actul respectiv, fără a modifica caracterul imperativ al dispoziției privind termenul pentru formularea acestei contestații, respectiv termenul de 15 zile ca și modalitatea de a exercita acest drept, „direct la secția de contencios administrativ a curții de apel” excluzând astfel aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ referitoare la procedura prealabilă obligatorie.

În ceea ce privește criticile formulate de recurentă cu privire la neindicarea căii de atac, a termenului de contestare și a instanței competente în cuprinsul actului atacat, ca elemente obligatorii pentru validitatea acesteia, instanța de control judiciar le apreciază ca fiind nefondate întrucât în cauză nu sunt aplicabile aceste condiții de formă impuse de dispozițiile O.G. nr. 2/2001, în cauză fiind aplicabil prevederile Legii nr. 504/2002, regimul sancționator reglementat prin acest act normativ special, fiind derogator de la prevederile legii generale în materia contravențiilor.

Cu privire la celelalte critici formulate de recurentă pe fondul cauzei, Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate, întrucât prin sentința recurată instanța de fond a admis în mod corect, excepția tardivității introducerii acțiunii situației în care verificarea acestor susțineri de către instanța de control judiciar nu poate fi efectuată, având în vedere că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra fondului cauzei. Astfel fiind, reținând că sentința atacată este legală și temeinică, urmând a fi menținută, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, va respinge recursul formulat în cauză, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de către SC E.F.M. SRL împotriva sentinței civile nr. 4955 din data de 7 decembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 18 octombrie 2011.