ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3504/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamanta SC R.T.M.

TV SRL București a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul C.N.A., ca prin hotărârea

ce se va pronunța să se dispună anularea deciziei nr. 1024 din 02 decembrie 2009,

comunicată la 07 decembrie 2009, prin care postul T. TV a fost sancționat cu amendă

în cuantum de 12.500 RON, întrucât a constatat că în perioada 26-30 noiembrie 2009

reclamanta a afectat, în mod semnificativ, reflectarea echitabilă a campaniei electorale

a candidaților care participau la competiția pentru alegerea în funcția supremă

în stat și a prejudiciat dreptul publicului de a-și exercita dreptul la vot în deplină

cunoștință de cauză, cât și a deciziei C.N.A. nr. 166 din 14 ianuarie 2010, prin

care acesta a respins plângerea prealabilă formulată de reclamantă împotriva deciziei

C.N.A. nr. 1024 din 02 decembrie 2009, ca fiind în principal tardiv formulată, iar,

în subsidiar, neîntemeiată.

Astfel, reclamanta a solicitat

anularea deciziei de sancțiune a C.N.A. nr. 1024 din 02 decembrie 2009 și a

deciziei C.N.A. nr. 166 din 14 ianuarie 2010 și suspendarea aplicării deciziei

de sancțiune a C.N.A nr. 1024 din 02 decembrie 2009, până la soluționarea definitivă

și irevocabilă a cauzei.

În subsidiar, reclamanta

a solicitat, având în vedere atât condițiile de fapt, cât și dispozițiile art. 21

alin. (3) și cele ale art. 5 alin. (5) din O.G. nr. 2/2001, care prevăd că sancțiunea

trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținând

seama de împrejurările în care a fost „săvârșită” fapta, subscrisa nedorind eludarea

dispozițiilor legale, de modul și de circumstanțele de săvârșire a acesteia, de

scopul urmărit, de urmarea produsă și de circumstanțele personale, precum și de

dispozițiile art. 7 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001, care prevăd că, sancțiunea aplicabilă

în cazul în care fapta este de gravitate redusă este avertismentul, în temeiul

art. 34 din O.G. nr. 2/2001 să se dispună înlocuirea sancțiunii amenzii cu somație.

Referitor la suspendarea

aplicării deciziei de sancțiune a C.N.A. nr. 1024 din 02 decembrie 2009 până la

soluționarea definitivă și irevocabilă a prezentei cauze, reclamanta a arătat că

o eventuală executare silită a acesteia prin poprirea contului curent pentru colectarea

amenzii dispuse prin decizia C.N.A. nr. 1024 din 02 decembrie 2009 este de natură

să inducă asupra activității SC R.T.M. TV SRL efecte negative ireversibile.

Cu privire la tardivitatea

formulării contestației împotriva deciziei C.N.A. nr. 1024 din 02 decembrie 2009,

invocată de C.N.A., reclamanta a precizat că decizia contestată a fost comunicată

prin poștă la data de 07 decembrie 2009, dată confirmată prin semnarea confirmării

de primire de către salariatul societății împuternicit în acest scop, astfel că,

față de data comunicării deciziei contestate, în opinia sa, termenul de contestație

începe să curgă după data de 07 decembrie 2009.

La data de 08

septembrie 2010 pârâtul a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția tardivității

introducerii acțiunii reclamantei, iar, pe fond, a solicitat respingerea acțiunii

ca neîntemeiată și menținerea deciziilor atacate ca legale și temeinice.

Pe suspendare a arătat

că nu sunt întrunite condițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Prin sentința civilă

nr. 4335 din 3 noiembrie 2010 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a admis excepția tardivității acțiunii și, în

consecință, a respins contestația formulată de reclamanta SC R.T.M. TV SRL,

împotriva pârâtului C.N.A., ca tardiv formulată.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

Potrivit art. 93

alin. (3) din Legea nr. 504/2002 „actele emise în condițiile prevăzute la alin.

(1) (deciziile de sancționare emise de C.N.A. – n.n.) pot fi atacate direct la secția

de contencios administrativ a Curții de apel, fără a fi necesară formularea unei

plângeri prealabile, în termen de 15 zile de la comunicare; termenul de 15 zile

nu suspendă de drept efectele acestora”.

Instanța a apreciat că

pârâta a comunicat reclamantei decizia de sancționare la data de 03 decembrie 2009

și, prin urmare, la data de 21 decembrie 2009 a expirat termenul legal mai sus indicat

în care putea fi introdusă în instanță contestația reclamantei împotriva deciziei

de sancționare cu amenda în cuantum de 12.500 RON, respectiv decizia nr. 1024

din 02 decembrie 2009 a pârâtului.

S-a reținut că reclamanta

a depus contestația la instanță abia la 20 iulie 2010, cu mai bine de 7 luni după

expirarea termenului legal de contestare și, chiar dacă s-ar aprecia că reclamanta

a luat la cunoștință de decizie, așa cum invoca prin acțiune, la data de 07

decembrie 2009, se observă că termenul legal de contestare tot a fost depășit cu

mai mult de 7 luni.

Față de dispozițiile

art. 93 alin. (3) din Legea nr. 504/2002 și de data luării la cunoștință de decizie,

03 decembrie 2009, precum și de data introducerii acțiunii, 20 iulie 2010, instanța

a admis excepția tardivității invocată de pârât și a respins acțiunea reclamantei,

ca tardiv formulată.

Împotriva sentinței civile

nr. 4335 din data de 03 noiembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs în termen legal reclamanta

SC R.T.M. TV SRL, prin care a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, cu

consecința, în principal, a schimbării hotărârii atacate în sensul înlăturării tardivității

depunerii acțiunii și, pe fond, a anulării deciziei nr. 1024 din 2 decembrie 2009

și a deciziei nr. 166 din 14 ianuarie 2010, emise de C.N.A., și, în subsidiar, a

dispunerii înlocuirii sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertismentului.

În motivarea recursului,

întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C.

proc. civ., se arată că dispoziția legală conținută de art. 93 alin. (3) din Legea

nr. 504/2002 nu este imperativă, ci dispozitivă, astfel că în speță nu poate fi

incident principiul „specialia generalibus derogant” reținut de instanța de fond

pentru fundamentarea soluției contestate. Împotriva deciziilor de sancționare emise

de C.N.A. petenții pot depune contestație direct la instanță fără a formula plângere

prealabilă, fără a fi exclus ca petenții să formuleze anterior promovării acțiunii

plângere prealabilă conform dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului

administrativ. De aceea, se solicită a se observa că reclamanta a promovat corect

atât contestația împotriva deciziei C.N.A. nr. 1024 din 02 decembrie 2009, cât și

acțiunea prin care a solicitat anularea acesteia și a deciziei C.N.A. nr. 166 din

14 ianuarie 2010 prin care a fost respinsă contestația administrativă, astfel încât

instanța de fond a pronunțat sentința atacată cu aplicarea greșită a prevederilor

art. 93 din Legea nr. 504/2002 și a dispozițiilor O.G. nr. 2/2001 privind regimul

juridic al contravențiilor.

Pe fondul cauzei, recurenta-reclamantă

precizează că a făcut toate diligențele pentru a se conforma atât prevederilor

art. 26

1

din Legea audiovizualului, cât și a celor din decizia nr. 853/2009,

respectiv a făcut toate diligențele pentru a reflecta campania electorală în mod

echitabil, echilibrat și imparțial, facilitând exprimarea pluralistă a curentelor

de opinie și tratând în mod echitabil și echilibrat toți candidații.

În cauză a depus întâmpinare

intimatul C.N.A., prin care s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu

motivarea, în esență, că sentința recurată este legală și temeinică.

Examinând cauza și sentința

atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale

incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta

Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta

în continuare.

Instanța de control judiciar

constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 sau art. 304

1

C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a reținut

corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză și

a realizat o încadrare juridică adecvată.

Astfel, Înalta Curte constată

că prin decizia nr. 1024 din 2 decembrie 2009 postul T. TV a fost sancționat cu

amendă în cuantum de 12.500 RON, întrucât a constatat că în perioada 26-30

noiembrie 2009 reclamanta a afectat, în mod semnificativ, reflectarea echitabilă

a campaniei electorale a candidaților care participau la competiția pentru alegerea

în funcția supremă în stat și a prejudiciat dreptul publicului de a-și exercita

dreptul la vot în deplină cunoștință de cauză.

Decizia sus menționată

a fost comunicată recurentei reclamante la data de 03 decembrie 2009, iar acțiunea

în contencios administrativ a fost formulată la data de 20 iulie 2010.

Potrivit prevederilor

art. 93 din Legea nr. 504/2002 a audiovizualului, cu modificările și completările

ulterioare, „(1) Sancțiunile pentru încălcarea dispozițiilor prezentei legi se aplică

prin acte emise de Consiliu sau de Autoritatea Națională pentru Administrare și

Reglementare în Comunicații, care acționează prin personalul de specialitate împuternicit

în acest scop. (2) Deciziile de sancționare adoptate de Consiliu în conformitate

cu prevederile art. 90 și 91 își produc efectele de la data comunicării. (3) Actele

emise în condițiile prevăzute la alin. (1) pot fi atacate direct la secția de contencios

administrativ a Curții de apel, fără a fi necesară formularea unei plângeri prealabile,

în termen de 15 zile de la comunicare; termenul de 15 zile nu suspendă de drept

efectele acestora. (4) Actele emise în condițiile alin. (1) și neatacate în termenul

prevăzut la alin. (3) constituie de drept titlu executoriu”.

În mod evident, în condițiile

în care procedura de atacare la instanță a actelor administrative emise în condițiile

art. 93 alin. (1) din Legea nr. 504/2002 a audiovizualului este reglementată de

legea specială, aplicabilitatea acesteia are prioritate față de legea generală a

contenciosului administrativ, astfel că nu era necesară îndeplinirea procedurii

prealabile, ci acțiunea în contencios administrativ trebuia formulată de reclamantă

în termen de 15 zile de la comunicarea deciziei nr. 1024 din data de 02 decembrie

2009 a C.N.A.. Sensul textului art. 93 alin. (3) din Legea nr. 504/2002 nu poate

fi acela pretins de recurentă, anume dispozitiv, fiind evident că acesta are o natură

imperativă, atâta vreme cât se prevede expres că atacarea actelor emise în condițiile

alin. (1) - cum este cazul în speță - poate avea loc „în termen de 15 zile de la

comunicare”.

În aceste condiții, se

reține că în mod corect instanța de fond a respins acțiunea reclamantei SC

R.T.M. TV SRL ca tardiv introdusă, în condițiile în care s-a probat în litigiu că

acțiunea în contencios administrativ a fost formulată de această parte mult peste

termenul de 15 zile de la comunicare, prevăzut de art. 93 alin. (3) din Legea

nr. 504/2002 a audiovizualului.

Astfel fiind, Înalta Curte

constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite,

iar hotărârea instanței de fond este temeinică și legală.

Prin urmare, cum nu se

mai impune analizarea motivelor de recurs privitoare la fondul procesului, se va

dispune, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea

ca nefondat a recursului declarat de reclamanta SC R.T.M. TV SRL împotriva sentinței

civile nr. 4335 din 03 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de SC R.T.M. TV SRL București împotriva sentinței civile nr. 4335 din 3 noiembrie

2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 16 iunie 2011.