ÎCCJ, decizie (scj.ro #86656)

Decizie de sancționare emisă de CNA. Caracterul imperativ al normei privind termenul de contestare.

Legea nr. 504/2002, art. 93 alin. (3)

Prin folosirea în cuprinsul art. 93 alin. (3) din Legea nr. 504/2002 a sintagmei „pot fi atacate” legiuitorul a lăsat la alegerea părții interesate doar exercitarea dreptului său de a ataca sau nu în instanță deciziile de sancționare emise de CNA, fără a modifica caracterul imperativ al dispoziției privind termenul pentru formularea acestei contestații sau modalitatea exercitării acestui drept, respectiv „direct la secția de contencios administrativ a curții de apel”, excluzând astfel aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ referitoare la procedura prealabilă obligatorie.

În considerarea caracterului imperativ al dispozițiilor art. 93 alin. (3) din Legea nr. 504/2002, depășirea termenului de 15 zile de la comunicarea deciziei de sancționare emisă de CNA, atrage respingerea ca tardivă a contestației formulate împotriva acestei decizii.

Decizia nr. 4763 din 18 octombrie 2011

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București - Secția a VIII-a Contencios   Administrativ și Fiscal, reclamanta S.C. E Media S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului, anularea Deciziilor C.N.A. nr. 1028/02.12.2009 și nr. 170/14.01.2010, precum și suspendarea executării Deciziei nr.1028/02.12.2009 până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, prin Decizia C.N.A. nr. 1028/02.12.2009 a fost sancționată cu amendă în cuantum de 12.500 lei pentru încălcarea art.26

1

din Legea 504/2002 și art.l

1

din Decizia C.N.A. nr. 853/2009, decizie comunicată prin poștă reclamantei la data de 07.12.2009, care a formulat contestație împotriva acesteia, în termenul legal, la data de 07.01.2010.

Reclamanta a mai susținut că a respectat dispozițiile art.26

1

din Legea 504/2002 și art.1

1

din Decizia CNA 853/2009, oferind tuturor candidaților în competițiile electorale, în mod egal, spații de promovare electorală și posibilitatea de a participa la dezbateri în cadrul emisiunilor electorale.

Prin întâmpinarea depusă în cauză, pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului a invocat excepția tardivității formulării contestației, față de dispozițiile art.93 din Legea 504/2002, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

Prin sentința civilă nr. 4955 din data de 7 decembrie 2010, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal a respins contestația formulată de către reclamanta S.C. E Media S.R.L. ca tardiv introdusă.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că Decizia nr. 1028/2.12.2009 a fost comunicată reclamantei prin fax la data de 3.12.2009 și prin scrisoare recomandată la data de 4.12.2009, iar la data de 6.01.2010 reclamanta a formulat procedură prealabilă prin care a solicitat pârâtei revocarea acestei decizii (fila 12 dosar).

Evocând dispozițiile art.93 alin. (3) din Legea 504/2002, care prevăd că deciziile de sancționare emise de către Consiliul Național al Audiovizualului pot fi atacate direct la secția de contencios administrativ a Curții de Apel, fără a fi necesară formularea unei plângeri prealabile, în termen de 15 zile de la comunicare, prima instanță a constatat acțiunea reclamantei, introdusă la data de 20.07.2010, ca tardivă.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta S.C.

E Media S.R.L., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

În motivarea recursului formulat, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct.9 și art. 304

1

Cod procedură civilă, recurenta-reclamantă a susținut în esență că soluția instanței de fond a fost  pronunțată  cu aplicarea  și interpretarea greșită a dispozițiilor art. 93 alin.(3) din Legea nr. 504/2002, potrivit cărora plângerea prealabilă nu este obligatorie, procedura reglementată de  aceste  dispoziții fiind derogatorii în raport cu aceea reglementată prin Legea nr. 554/2004.

Pe fondul cauzei, recurenta a susținut că Decizia CNA nr. 1048/2 decembrie 2009 este netemeinică întrucât în difuzarea emisiunilor de promovare electorală au fost respectate principiile de echitate, echilibrare și de informare corectă a publicului, oferind tuturor  candidaților, în mod egal spații de  promovare electorală și posibilitatea de a participa la dezbateri în cadrul emisiunilor electorale, astfel că au fost  respectate atât prevederile  art. 26

1

din Legea audiovizualului cât și cele ale art. 3 alin.(1) din Decizia CNA  nr. 853/2009, respectiv a făcut toate  diligențele  pentru reflectarea campaniei electorale în mod echitabil, echilibrat și imparțial pentru toți candidații.

Pe de altă parte, recurenta a susținut că în raport de data  comunicării Deciziei CNA  nr. 1028/2 decembrie 2009, respectiv 7 decembrie  2010, contestația acesteia a fost formulată în termen, aceasta fiind transmisă prin fax, la data de 7 ianuarie 2010, invocând dispozițiile art. 101(1) Cod procedură civilă cât și  dispozițiile  art. 7 alin.(1) din Legea  nr. 554/2004 a contenciosului  administrativ.

Intimatul Consiliul Național al Audiovizualului  a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii  pronunțate de  instanța de fond, susținând în esență că în mod corect s-a reținut prin sentința atacată, nerespectarea termenului prevăzut de dispozițiile  art. 93 alin.(3) din Legea nr. 504/2002 a audiovizualului.

Analizând sentința atacată în raport de criticile formulate, de dispozițiile legale incidente în cauză cât și  în temeiul art. 304

1

Cod procedură civilă, Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este nefondat urmând a fi respins, având în vedere următoarele  considerente:

Potrivit  dispozițiilor  art. 93 alin.(1) din Legea audiovizualului nr. 504/2002 „Sancțiunile pentru  încălcarea  dispozițiilor  prezentei legi se aplică prin acte emise  de consiliu sau  Autoritatea  Națională pentru  Administrare  și Reglementare în Comunicații …”.

(2) Deciziile de sancționare adoptate de Consiliu, în  conformitate cu  prevederile  art. 90 și 91 își produc efectele  de la data comunicării.

(3) Actele emise în condițiile prevăzute de alin.(1) pot fi atacate direct la secția de contencios administrativ  a curții de apel, fără a fi  necesară formularea  unei plângeri  prealabile, în termen de  15 zile de la comunicare; termenul  de 15 zile nu suspendă de drept efectele  acestora.

(4) Actele  emise  în condițiile alin.(1) și neatacate în termenul  prevăzut la alin.(3) constituie de drept titlu executoriu.

Din perspectiva acestor  prevederi legale, în ceea  ce privește  primul  motiv  de recurs, Înalta Curte  constată că  instanța de fond  a făcut o  corectă  interpretare  și aplicare a cadrului legal, respectiv a  reglementării speciale instituite prin Legea nr. 504/2002,  reținând nerespectarea termenului  legal de  contestare de 15 zile  de la comunicare, prevăzut de dispozițiile art. 93 alin.(3) și  constatând  tardivitatea contestației  formulate în cauză.

Susținerile recurentei potrivit cărora dispozițiile art. 93 alin.(3)  nu ar reprezenta o normă imperativă ci una dispozitivă întrucât  legiuitorul a utilizat  sintagma „pot fi atacate” și nu a  stabilit  nici o  sancțiune pentru  urmarea procedurii  generale  prevăzute de Legea contenciosului administrativ  sunt nefondate.

În fapt, astfel cum  rezultă din examinarea  textului legal  mai sus menționat prin folosirea sintagmei  respective legiuitorul  a lăsat la  alegerea  părții  interesate exercitarea  dreptului  său de  a ataca  sau nu în instanță actul respectiv, fără a modifica caracterul  imperativ al dispoziției privind termenul pentru formularea  acestei  contestații, respectiv termenul de 15 zile ca și  modalitatea de a exercita acest drept, „direct la secția de contencios administrativ a curții de apel” excluzând astfel aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 7 alin.(1) din Legea  nr. 554/2004 a contenciosului administrativ referitoare la  procedura prealabilă  obligatorie.

În ceea ce privește  criticile formulate  de recurentă cu privire la  neindicarea căii de atac, a termenului de contestare și a  instanței  competente în cuprinsul actului atacat, ca  elemente obligatorii pentru validitatea acesteia, instanța de control  judiciar le  apreciază  ca fiind nefondate întrucât în cauză nu sunt aplicabile aceste  condiții de  formă impuse de  dispozițiile  O.G. nr. 2/2001, în cauză fiind aplicabil prevederile Legii nr. 504/2002, regimul  sancționator reglementat prin  acest act normativ special, fiind  derogator  de la prevederile  legii  generale în materia  contravențiilor.

Cu privire la  celelalte  critici formulate  de  recurentă pe fondul cauzei, Înalta Curte  le apreciază  ca fiind nefondate, întrucât  prin sentința recurată instanța de fond a admis în mod corect, excepția  tardivității introducerii acțiunii situației în care  verificarea  acestor   susțineri  de către instanța de  control judiciar nu poate fi  efectuată, având în  vedere  că instanța de  fond nu s-a pronunțat asupra fondului cauzei.

Recursul a fost respins ca  nefondat.