ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1603/2014

Decizia nr. 1603/2014

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. 2929/2/2012, reclamanta SC "A." SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului (CNA), pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună anularea Deciziei nr. 157 din 27 martie 2012, prin care a fost sancționată cu reducerea cu 6 luni a termenului de valabilitate a licenței audiovizuale din 05 februarie 2004, cumulată cu activitatea de a difuza în ziua de 29 martie 2012 timp de 10 minute, între orele 19.00 - 19.10, numai textul deciziei de sancționare emisă de CNA pentru încălcarea prevederilor nr. 139 din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de Reglementare a conținutului audiovizual, cu cheltuieli de judecată.

Prin Sentința civilă nr. 4237 din 25 iunie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a dispus: respingerea excepției autorității de lucru judecat invocată de pârât, ca neîntemeiată, admiterea în parte a cererii reclamantei SC "A." SRL, anularea Deciziei nr. 157 din 27 martie 2012 emisă de pârât, respingerea cererii de suspendare a executării Deciziei nr. 157 din 27 martie 2012, ca fiind rămasă fără obiect, și obligarea pârâtului la plata către reclamantă a sumei de 3724,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî în acest sens, prima instanță a reținut, în esență, următoarele.

Prin Decizia nr. 157 din 27 martie 2012 emisă de CNA, reclamanta a fost sancționată în temeiul dispozițiilor art. 95 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 504/2002 cu reducerea cu până la jumătate a termenului de valabilitate a licenței audiovizuale, cumulată cu sancțiunea prevăzută la lit. a).

În contextul în care pentru aceeași faptă reclamantei i-a fost aplicată sancțiunea prevăzută de art. 95 alin. (1) lit. b) (obligarea radiodifuzorului de a difuza timp de 3 ore, între orele 18,00 și 21,00 numai textul deciziei de sancționare) la datele de 04 aprilie 2006, 9 octombrie 2007, 15 aprilie 2008, 22 iulie 2008, 09 septembrie 2008, iar în perioada septembrie 2008 - martie 2012 (când i-a fost aplicată din nou sancțiunea prevăzută de art. 95 alin. (1) lit. b) numai sancțiunea cu amenda, se constată că pârâtul nu a procedat la sancționarea reclamantei în mod gradual, așa cum cere expres art. 95 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 504/2002.

Mai mult, din sancțiunile prevăzute de art. 95 alin. (1) lit. b) aplicate anterior reclamantei, doar cea dispusă prin Decizia nr. 130 din 15 martie 2012 este pentru fapta ce a atras sancțiunea din prezenta speță (Decizia nr. 157 din 27 martie 2012), respectiv pentru publicitate politică - art. 139 din Decizia nr. 220/2011.

Or, pentru aplicarea sancțiunii prevăzute de art. 95 (mai grele) și pentru neaplicarea prin urmare a sancțiunii prevăzute de art. 90 sau 91 (mai ușoare) trebuie ca respectiva contravenție să fie săvârșită în mod repetat.

Nu se putea afirma că sancțiunile au fost aplicate gradual reclamantei; ulterior Deciziei nr. 130/2012 mai trebuia aplicată o sancțiune cu întreruperea emisiei 3 ore (dacă era cazul) și abia ulterior sancțiunea cu reducerea termenului de valabilitate a licenței (așa cum s-a dispus decizia contestată în prezenta cauză), neputând fi avută în vedere sancțiunea cu întreruperea emisiei 3 ore dispusă pentru ultima dată în 2008 (față de exigențele textului de lege incident).

Un motiv în plus pentru a nu fi avută în vedere sancțiunea aplicată în 2008 cu întreruperea emisiei 3 ore (ori alte sancțiuni de aceeași natură) este reprezentat de faptul că aceasta nu a fost aplicată pentru o faptă de natura celei din prezenta speță. Or, fapta din prezenta speță poate fi sancționată în condițiile art. 95 doar în caz de săvârșire în mod repetat.

În privința cererii de suspendare a executării Deciziei nr. 157 din 27 martie 2012, formulată în prezenta cauză de reclamantă, se constată că executarea acestei decizii a fost dispusă de instanță în Dosarul nr. x/2/2012, în temeiul art. 95

2

alin. (2) din Legea nr. 504/2002, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

În consecință, cererea de suspendare a executării Deciziei nr. 157 din 27 martie 2012 a fost respinsă, ca fiind rămasă fără obiect.

Împotriva Sentinței civile nr. 4237 din 25 iunie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs, în termen legal, pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului, susținând că este nelegală și netemeinică, pentru următoarele motive:

3.1. În mod eronat prima instanță a respins excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a reclamantei care, la data formulării cererii de chemare în judecată 09 aprilie 2012, se afla în insolvență, fiindu-i ridicat dreptul de administrare și desemnat administratorul judiciar B. IPURL, prin Sentința nr. 74879/3/2011.

Prima instanță nu a observat că, prin adresa emisă de administratorul judiciar la o lună după formularea cererii, acesta și-a însușit numai cererea de suspendare provizorie a executării deciziei contestate, iar nu și cererea introductivă prin care a fost solicitată anularea aceluiași act administrativ.

3.2. În mod nelegal prima instanță a respins excepția autorității de lucru judecat, însușindu-și concluziile nereale formulate de intimata-reclamantă potrivit cărora cererea de suspendare formulată pe cale separată ar fi fost întemeiată și soluționată în baza dispozițiilor art. 95

2

alin. (2) din Legea audiovizualului.

În realitate, intimata-reclamantă a solicitat suspendarea executării deciziei contestate pe calea ordonanței președințiale reglementată de dreptul comun, cu raportare la dispozițiile din Legea contenciosului administrativ, și numai după invocarea de către autoritatea pârâtă a inadmisibilității unei astfel de cereri, aceasta a înțeles să-și recalifice cererea, invocând și dispozițiile art. 95

2

alin. (2) din Legea audiovizualului.

Prin urmare instanța investită cu cererea de suspendare în Dosarul nr. x/2/2012 a soluționat cauza în baza prevederilor art. 15 din Legea contenciosului administrativ și nu a celor din Legea audiovizualului.

3.3. În ceea ce privește soluția pe fondul cauzei, prima instanță s-a pronunțat numai cu privire la legalitatea deciziei contestate, nu și în ceea ce privește temeinicia acesteia, admițând acțiunea și anulând actul administrativ atacat, pentru singurul motiv că sancțiunile anterioare emise în temeiul art. 95 și 95

1

din Legea audiovizualului nu ar fi fost aplicate intimatei-reclamante pentru fapte similare celor constatate prin decizia ce face obiectul prezentei cauze, în speță, difuzarea de publicitate politică în alte condiții decât cele legale.

Hotărârea primei instanțe este nelegală, întrucât decizia de sancționare a intimatei-reclamante a fost emisă cu respectarea dispozițiilor legale, art. 95 din lege stipulând în mod expres că sancțiunile aplicate în baza acestui temei pot fi aplicate în cazul săvârșirii repetate a uneia dintre faptele prevăzute la art. 90 alin. (1) și la art. 91 alin. (1), deci nu a aceleiași fapte, cum în mod greșit a interpretat prima instanță.

3.4. Referitor la cheltuielile de judecată acordate în prezenta cauză, în realitate, cuantumul acestora este excesiv și nepotrivit de mare raportat la volumul de muncă depus pentru soluționarea acestei cauze, motiv pentru care, în condițiile în care se va respinge prezentul recurs, în temeiul art. 274 alin. (3) C. proc. civ., se impune diminuarea acestor cheltuieli la un cuantum rezonabil, care să reflecte corect activitatea depusă.

În concluzie, pentru motivele prezentate, recurentul-pârât a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate, în sensul admiterii excepției lipsei calității de reprezentant și a excepției autorității de lucru judecat, iar pe fond, respingerea acțiunii ca neîntemeiată și menținerea deciziei contestate, ca fiind legală și temeinică.

În ședința publică din data de 27 martie 2014, intimata-reclamantă a invocat excepția lipsei de interes în promovarea recursului, față de împrejurarea că licența audiovizuală acordată SC A. SRL a expirat la data de 01 aprilie 2013.

Examinând cu prioritate, conform art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepția lipsei de interes invocată de intimata-reclamantă, Înalta Curte reține următoarele:

Pentru exercitarea recursului trebuie îndeplinite condițiile necesare pentru exercitarea acțiunii civile, deoarece activitatea juridică nu poate fi inițiată și întreținută fără justificarea unui interes.

În speța de față, sancțiunea aplicată prin Decizia CNA nr. 157 din 27 martie 2012 a constat în reducerea cu șase luni a termenului de valabilitate a licenței audiovizuale deținute de SC A. SRL pentru postul C., cumulată cu obligația de a difuza în ziua de 29 martie 2012, timp de 10 minute, în intervalul orar 19.00 - 19.10, numai textul deciziei emise de CNA.

Executarea acestei sancțiunii a fost suspendată până la soluționarea definitivă și irevocabilă a prezentei cauze, prin Sentința civilă nr. 3102 din 11 mai 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pronunțată în Dosarul nr. x/2/2012.

Prin urmare, în eventualitatea admiterii prezentului recurs și menținerii Deciziei CNA nr. 157 din 27 martie 2012, sancțiunea aplicată reclamantei ar deveni operantă începând cu data pronunțării deciziei instanței de recurs.

Or, la acest moment procesual, reclamanta SC A. SRL nu mai deține licență audiovizuală valabilă, întrucât Decizia de autorizare individuală emisă de CNA sub nr. 6201 din 01 iunie 2010 acordată SC A. SRL a avut valabilitate până la data de 01 aprilie 2013.

În aceste condiții, executarea sancțiunii reprezentând reducerea cu șase luni a termenului de valabilitate a licenței și difuzarea timp de 10 minute a textului deciziei emise de CNA, începând cu data soluționării irevocabile a cauzei, în ipoteza admiterii recursului, ar fi lipsită de orice finalitate practică și imposibil de adus la îndeplinire.

Toate aceste circumstanțe evidențiază lipsa de interes a recurentului-pârât în susținerea recursului, astfel că Înalta Curte va admite excepția invocată de intimata-reclamantă SC A. SRL și va respinge recursul declarat de Consiliul Național al Audiovizualului, ca fiind lipsit de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția invocată de intimata-reclamantă SC A. SRL.

Respinge recursul declarat de Consiliul Național al Audiovizualului împotriva Sentinței nr. 4237 din 25 iunie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,ca fiind lipsit de interes.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 27 martie 2014.

Procesat de GGC - NN