ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1316/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal,

reclamanta SC A. SA a chemat în judecată pe pârâtul C.N.A. solicitând instanței

ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună anularea deciziei

pârâtului nr. 1066 din 28 noiembrie 2008.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat că decizia contestată a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor legale

incidente în materie, întrucât societatea nu se face vinovată de săvârșirea

faptei pentru care a fost sancționată.

În întâmpinarea formulată în cauză,

pârâtul a solicitat respingerea acțiunii reclamantei ca neîntemeiată.

Curtea de Apel București, secția de contencios

administrativ și fiscal, prin sentința nr. 2291 din 1 iunie 2009, a respins, ca

neîntemeiată, acțiunea reclamantei.

Pentru a pronunța o asemenea

soluție, prima instanță a reținut următoarele:

Prin decizia nr. 1066 din 28

noiembrie 2008, pârâtul a sancționat reclamanta cu amendă în cuantum de 5.000

lei, pentru încălcarea prevederilor art. 42 alin. (1) și (2), art. 71 alin. (1)

lit. a) și alin. (3), art. 78 alin. (1) lit. a) și b), art. 58 și art. 59 din

Decizia CNA nr. 187/2006.

Pentru aplicarea acestei sancțiunii,

pârâtul a avut în vedere faptul că acuzațiile aduse la adresa d-nei U.E., în

cadrul știrilor electorale din perioada 25 - 26 noiembrie 2008, au fost de

natură să prejudicieze dreptul la propria imagine, situație în care devin

aplicabile dispozițiile art. 48 din Decizia C.N.A. nr. 187/2006 privind dreptul

la replică.

Autoritatea pârâtă a constatat

faptul că postul de televiziune nu a acordat candidatei în cauză dreptul la

replică, ci a continuat activitatea de defăimare a acesteia.

Instanța de fond a apreciat că

decizia contestată este legală, în condițiile în care SC A. SA nu și-a

respectat obligația de a difuza conținutul dreptului la replică ce i-a fost

comunicat, fără a-l însoți de comentarii care reluau practic acuzațiile

formulate anterior la adresa candidatei.

În plus, instanța a reținut că nu

sunt incidente, în speță, dispozițiile art. 56 din Codul audiovizualului care

reglementează situațiile în care radiodifuzorul poate refuza dreptul la

replică, respectiv când persoana care solicită acest drept nu respectă

condițiile prevăzute de art. 52 din aceeași reglementare, sau atunci când

radiodifuzorul deține dovezi care probează adevărul faptelor prezentate.

De asemenea, instanța a arătat că

pentru îndeplinirea obligației de acordare a dreptului la replică era

suficientă difuzarea textului transmis de persoana care se considera lezată,

nefiind necesară exprimarea de către aceasta a unui punct de vedere la

solicitarea unor jurnaliști.

În opinia instanței de fond, în

raport de modalitatea în care a fost prezentată știrea „drept la replică”, în

mod corect s-a reținut de către pârât faptul că a fost încălcat de către

reclamantă principiul asigurării imparțialității, echilibrului și favorizării

liberei formări a opiniilor, principiu reglementat de art. 71 alin. (1) lit. a)

din Codul audiovizualului.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs reclamanta SC A. SA, care a solicitat modificarea sa, în sensul

admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.

În motivarea căii de atac, încadrată

în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a susținut

faptul că sentința contestată este lipsită de temei legal, fiind dată cu

încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor nominalizate în decizia de

sancționare contestată în cauză.

În dezvoltarea acestui motiv de

recurs au fost formulate de către recurentă următoarele critici:

decizia de sancționare a postului de

televiziune este nelegală, întrucât cererea de solicitare a dreptului la

replică adresată de persoana interesată nu a îndeplinit condițiile cerute de

lege, respectiv nu au fost indicate datele de contact ale persoanei în cauză,

precum și textul replicii;

hotărârea C.N.A. din 27 noiembrie 2008,

prin care membrii Consiliului au dispus ca postul A. să acorde d-nei U.E. dreptul

la replică, nu a fost comunicată decât la data de 28 noiembrie 2008;

hotărârea anterior individualizată

nu conținea dispoziții obligatorii pentru postul A., în sensul acordării

dreptului la replică, ci lăsa la aprecierea radiodifuzorului legalitatea și

legitimitatea solicitării, cu respectarea dispozițiilor art. 52 coroborate cu

cele ale art. 56 și art. 57 din Codul Audiovizualului.

Intimatul a formulat întâmpinare în

care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând sentința atacată, în

raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304

1

C.

proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru

considerentele care vor fi expuse în continuare.

Instanța de control judiciar

constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 sau art. 304

1

C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a

reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat

în cauză, și a realizat o încadrare juridică adecvată.

Astfel, prin decizia contestată în

speță, recurenta a fost sancționată cu amendă contravențională pentru

încălcarea dispozițiilor art. 42 alin. (1) și (2), art. 71 alin. (1) lit. a) și

alin. (3), art. 78 alin. (1) lit. a) și b), art. 58 și art. 59 din Decizia C.N.A.

nr. 187/2006.

În concret, autoritatea intimată a

avut în vedere faptul că, în zilele de 25 - 26 noiembrie 2008, postul de

televiziune A. a difuzat, în cadrul grupajelor de știri electorale, o știre cu

privire la activitatea electorală a d-nei U.E.

În urma difuzării acestei știri,

candidata U.E. a adresat intimatului plângerea înregistrată sub nr. 17597 din

26 noiembrie 2008, în care relata despre acuzațiile ce i-au fost aduse fără a

fi dovedite și în care solicita sancționarea posturilor A.T. și A. pentru

lezarea drepturilor și intereselor sale legitime.

În ziua de 27 noiembrie 2008,

candidata U.E. a adresat intimatului o altă petiție, înregistrată cu nr. 17639,

prin care îl înștiința despre faptul că a solicitat Trustului de presă Intact

acordarea dreptului la replică.

La data de 27 noiembrie 2008, după

ce a analizat plângerea anterior arătată, precum și rapoartele de monitorizare

ale emisiunilor incriminate, C.N.A. a decis, în prezența reprezentantului

postului A., acordarea dreptului la replică petentei, în condițiile prevăzute

de art. 58 din Codul Audiovizualului.

În aceste condiții, este lipsită de

relevanță juridică susținerea recurentei în sensul că decizia C.N.A. privind

acordarea dreptului la replică nu i-a fost comunicată decât la data de 28

noiembrie 2008, în condițiile în care reprezentantul său a fost prezent la

dezbateri și a luat cunoștință de această decizie.

Pe de altă parte, Înalta Curte

reține faptul că petenta U.E. a transmis Trustului de presă Intact dreptul la

replică, în care erau identificate elementele prevăzute de art. 52 alin. (1)

din Decizia C.N.A. nr. 187/2006, respectiv nume, adresă, emisiunile în care s-a

produs pretinsa lezare a imaginii publice, precum și textul replicii.

Ca atare, este nefondată critica

recurentei, în sensul că solicitarea petentei nu îndeplinit condițiile impuse

de normele în vigoare.

În legătură cu transmiterea

dreptului la replică, instanța de control judiciar constată că postul A. a

difuzat o știre, intitulată „drept la replică”, în care a reluat acuzațiile

formulate anterior, fără a reda cele precizate de candidată în solicitarea sa.

Așadar, în mod corect autoritatea

intimată a apreciat că modalitatea în care a fost prezentată această știre a

condus la încălcarea principiului asigurării imparțialității, echilibrului și

favorizării liberei formări a opiniilor.

În altă ordine de idei, Înalta Curte

apreciază că este nefondată și critica recurentei referitoare la faptul că

decizia C.N.A. din 27 noiembrie 2008 nu conține dispoziții obligatorii privind

acordarea dreptului la replică, lăsând la aprecierea radiodifuzorului dacă îl

acordă sau nu.

În sprijinul acestei concluzii,

trebuie amintite dispozițiile art. 48 din Decizia C.N.A. nr. 187/2006, conform

cărora orice persoană fizică sau juridică ale cărei drepturi sau interese

legitime au fost lezate prin prezentarea în cadrul unui program audiovizual a

unor fapte neadevărate beneficiază de dreptul la replică.

De asemenea, Înalta Curte constată

că este corectă concluzia primei instanțe în sensul că nu sunt incidente în

prezenta cauză prevederile art. 56 din Codul Audiovizualului [(lit. d) și e)],

în condițiile în care dreptul la replică a fost solicitat de persoana lezată,

iar radiodifuzorul nu a adus dovezi în sprijinul celor prezentate.

În raport de cele anterior reținute,

instanța de control judiciar apreciază că decizia de sancționare a recurentei

este legală și temeinică.

Pe cale de consecință, Înalta Curte,

în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20

și 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va respinge ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC A.

SA București împotriva sentinței civile nr. 2291 din 1 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 9 martie 2010.