ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1316/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SA a chemat în judecată pe pârâtul C.N.A. solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună anularea deciziei pârâtului nr. 1066 din 28 noiembrie 2008. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că decizia contestată a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor legale incidente în materie, întrucât societatea nu se face vinovată de săvârșirea faptei pentru care a fost sancționată. În întâmpinarea formulată în cauză, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii reclamantei ca neîntemeiată.

Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 2291 din 1 iunie 2009, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea reclamantei. Pentru a pronunța o asemenea soluție, prima instanță a reținut următoarele: Prin decizia nr. 1066 din 28 noiembrie 2008, pârâtul a sancționat reclamanta cu amendă în cuantum de 5.000 lei, pentru încălcarea prevederilor art. 42 alin. (1) și (2), art. 71 alin. (1) lit. a) și alin. (3), art. 78 alin. (1) lit. a) și b), art. 58 și art. 59 din Decizia CNA nr. 187/2006. Pentru aplicarea acestei sancțiunii, pârâtul a avut în vedere faptul că acuzațiile aduse la adresa d-nei U.E., în cadrul știrilor electorale din perioada 25 - 26 noiembrie 2008, au fost de natură să prejudicieze dreptul la propria imagine, situație în care devin aplicabile dispozițiile art. 48 din Decizia C.N.A.

nr. 187/2006 privind dreptul la replică. Autoritatea pârâtă a constatat faptul că postul de televiziune nu a acordat candidatei în cauză dreptul la replică, ci a continuat activitatea de defăimare a acesteia. Instanța de fond a apreciat că decizia contestată este legală, în condițiile în care SC A. SA nu și-a respectat obligația de a difuza conținutul dreptului la replică ce i-a fost comunicat, fără a-l însoți de comentarii care reluau practic acuzațiile formulate anterior la adresa candidatei. În plus, instanța a reținut că nu sunt incidente, în speță, dispozițiile art. 56 din Codul audiovizualului care reglementează situațiile în care radiodifuzorul poate refuza dreptul la replică, respectiv când persoana care solicită acest drept nu respectă condițiile prevăzute de art. 52 din aceeași reglementare, sau atunci când radiodifuzorul deține dovezi care probează adevărul faptelor prezentate.

De asemenea, instanța a arătat că pentru îndeplinirea obligației de acordare a dreptului la replică era suficientă difuzarea textului transmis de persoana care se considera lezată, nefiind necesară exprimarea de către aceasta a unui punct de vedere la solicitarea unor jurnaliști. În opinia instanței de fond, în raport de modalitatea în care a fost prezentată știrea „drept la replică”, în mod corect s-a reținut de către pârât faptul că a fost încălcat de către reclamantă principiul asigurării imparțialității, echilibrului și favorizării liberei formări a opiniilor, principiu reglementat de art. 71 alin. (1) lit. a) din Codul audiovizualului. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta SC A. SA, care a solicitat modificarea sa, în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.

În motivarea căii de atac, încadrată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a susținut faptul că sentința contestată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor nominalizate în decizia de sancționare contestată în cauză. În dezvoltarea acestui motiv de recurs au fost formulate de către recurentă următoarele critici: decizia de sancționare a postului de televiziune este nelegală, întrucât cererea de solicitare a dreptului la replică adresată de persoana interesată nu a îndeplinit condițiile cerute de lege, respectiv nu au fost indicate datele de contact ale persoanei în cauză, precum și textul replicii; hotărârea C.N.A.

din 27 noiembrie 2008, prin care membrii Consiliului au dispus ca postul A. să acorde d-nei U.E. dreptul la replică, nu a fost comunicată decât la data de 28 noiembrie 2008; hotărârea anterior individualizată nu conținea dispoziții obligatorii pentru postul A., în sensul acordării dreptului la replică, ci lăsa la aprecierea radiodifuzorului legalitatea și legitimitatea solicitării, cu respectarea dispozițiilor art. 52 coroborate cu cele ale art. 56 și art. 57 din Codul Audiovizualului. Intimatul a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Analizând sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

Instanța de control judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 sau art. 304 1 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză, și a realizat o încadrare juridică adecvată. Astfel, prin decizia contestată în speță, recurenta a fost sancționată cu amendă contravențională pentru încălcarea dispozițiilor art. 42 alin. (1) și (2), art. 71 alin. (1) lit. a) și alin. (3), art. 78 alin. (1) lit. a) și b), art. 58 și art. 59 din Decizia C.N.A. nr. 187/2006. În concret, autoritatea intimată a avut în vedere faptul că, în zilele de 25 - 26 noiembrie 2008, postul de televiziune A. a difuzat, în cadrul grupajelor de știri electorale, o știre cu privire la activitatea electorală a d-nei U.E.

În urma difuzării acestei știri, candidata U.E. a adresat intimatului plângerea înregistrată sub nr. 17597 din 26 noiembrie 2008, în care relata despre acuzațiile ce i-au fost aduse fără a fi dovedite și în care solicita sancționarea posturilor A.T. și A. pentru lezarea drepturilor și intereselor sale legitime. În ziua de 27 noiembrie 2008, candidata U.E. a adresat intimatului o altă petiție, înregistrată cu nr. 17639, prin care îl înștiința despre faptul că a solicitat Trustului de presă Intact acordarea dreptului la replică. La data de 27 noiembrie 2008, după ce a analizat plângerea anterior arătată, precum și rapoartele de monitorizare ale emisiunilor incriminate, C.N.A. a decis, în prezența reprezentantului postului A., acordarea dreptului la replică petentei, în condițiile prevăzute de art. 58 din Codul Audiovizualului.

În aceste condiții, este lipsită de relevanță juridică susținerea recurentei în sensul că decizia C.N.A. privind acordarea dreptului la replică nu i-a fost comunicată decât la data de 28 noiembrie 2008, în condițiile în care reprezentantul său a fost prezent la dezbateri și a luat cunoștință de această decizie. Pe de altă parte, Înalta Curte reține faptul că petenta U.E. a transmis Trustului de presă Intact dreptul la replică, în care erau identificate elementele prevăzute de art. 52 alin. (1) din Decizia C.N.A. nr. 187/2006, respectiv nume, adresă, emisiunile în care s-a produs pretinsa lezare a imaginii publice, precum și textul replicii. Ca atare, este nefondată critica recurentei, în sensul că solicitarea petentei nu îndeplinit condițiile impuse de normele în vigoare.

În legătură cu transmiterea dreptului la replică, instanța de control judiciar constată că postul A. a difuzat o știre, intitulată „drept la replică”, în care a reluat acuzațiile formulate anterior, fără a reda cele precizate de candidată în solicitarea sa. Așadar, în mod corect autoritatea intimată a apreciat că modalitatea în care a fost prezentată această știre a condus la încălcarea principiului asigurării imparțialității, echilibrului și favorizării liberei formări a opiniilor. În altă ordine de idei, Înalta Curte apreciază că este nefondată și critica recurentei referitoare la faptul că decizia C.N.A. din 27 noiembrie 2008 nu conține dispoziții obligatorii privind acordarea dreptului la replică, lăsând la aprecierea radiodifuzorului dacă îl acordă sau nu.

În sprijinul acestei concluzii, trebuie amintite dispozițiile art. 48 din Decizia C.N.A. nr. 187/2006, conform cărora orice persoană fizică sau juridică ale cărei drepturi sau interese legitime au fost lezate prin prezentarea în cadrul unui program audiovizual a unor fapte neadevărate beneficiază de dreptul la replică. De asemenea, Înalta Curte constată că este corectă concluzia primei instanțe în sensul că nu sunt incidente în prezenta cauză prevederile art. 56 din Codul Audiovizualului [(lit. d) și e)], în condițiile în care dreptul la replică a fost solicitat de persoana lezată, iar radiodifuzorul nu a adus dovezi în sprijinul celor prezentate. În raport de cele anterior reținute, instanța de control judiciar apreciază că decizia de sancționare a recurentei este legală și temeinică.

Pe cale de consecință, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va respinge ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC A. SA București împotriva sentinței civile nr. 2291 din 1 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 martie 2010.