ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3918/2011

Asupra recursurilor de față; Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 1/COM din 12 ianuarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal au fost admise apelurile declarate de reclamata F. Constanța și de pârâta D.C.C. – societate cooperativă împotriva sentinței civile nr. 4655/com din 14 septembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr. 2838/118/2009. A fost respins apelul declarat de pârâta SC F.F. SRL împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat. A fost schimbată în parte sentința apelată în sensul că a fost admisă acțiunea în evacuare formulată în contradictoriu cu SC F.F.

SRL și s-a dispus evacuarea pârâtei din imobilul cazare anexă casa în suprafață de 135,63 mp. S-au menținut celelallte dispoziții ale sentinței. A fost obligată apelanta reclamantă la plat către apelanta pârâtă a sumei de 1500 lei cheltuieli de judecată în fond și 2000 lei cheltuieli de judecată în apel. Din actele și lucrările dosarului, Curtea de Apel a constatat următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 12 martie 2009 pe rolul Tribunalului Constanța reclamanta F. Constanța, în contradictoriu cu pârâtele SC F.F. SRL și D.C, a solicitat evacuarea pârâtelor din imobilul C.A. situată în Constanța, Sat Vacanță, pentru lipsa titlului locativ. Pârâta SC F.F. SRL a formulat întâmpinare prin care a invocat pe cale de excepție lipsa calității procesual active a reclamantei, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii, ca nefondată.

Pârâta D.C.C., prin întâmpinarea depusă la dosar, a invocat, pe cale de excepție, autoritatea de lucru judecat, prematuritatea acțiunii și lipsa calității procesuale active a reclamantei. Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii formulând apărări de fond întemeiate pe calitatea sa de proprietar al imobilului respectiv. Prin încheierea motivată pronunțată la data de 15 iunie 2010, Tribunalul a admis excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâta D.C. în ce privește acțiunea în evacuare formulată de reclamantă în contradictoriu cu această pârâtă, reținând că prin sentința civilă nr. 4594/com din 13 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Constanța, irevocabilă prin decizia nr. 614 din 26 februarie 2009 a Î.C.C.J a fost soluționată acțiunea în evacuarea C.C.

Constanța, actuala D.C., din același imobil, la cererea aceleiași reclamante. Constatând că sunt întrunite condițiile art. 1201 C. civ., în temeiul art. 166 C. proc. civ., instanța a admis excepția cu consecința respingerii cererii formulate împotriva acestei pârâte, pentru putere de lucru judecat. Prin Sentința civilă nr. 4655/COM din 14 septembrie 2010, Tribunalul Constanța a respins excepția lipsei calității procesual active a reclamantei F. Constanța invocată de pârâta SC F.F. SRL și, ca nefondată, acțiunea în evacuare formulată de reclamanta F. Constanța în contradictoriu cu pârâta SC F.F. SRL. Prin aceeași hotărâre a respins, pentru putere de lucru judecat, acțiunea formulată de reclamanta F. Constanța în contradictoriu cu pârâta SC D.C.C.

Pentru a dispune astfel, Tribunalul a reținut în esență următoarele: Excepția lipsei calității procesual active a reclamantei a fost respinsă în considerarea faptului că acțiunea în evacuare poate fi exercitată de locator în contra locatarului, în temeiul contractului de locațiune care constituie legea părților, ca acțiune personală, dar în egală măsură poate fi exercitată de proprietar în contra celui care îl împiedică în exercitarea dreptului de folosință, printr-o acțiune reală, iar reclamanta a exercitat acțiunea în evacuare de față în apărarea dreptului de proprietate invocat în ce privește activul C.A.

Dreptul de folosință, ca dezmembrământ al dreptului de proprietate, poate fi apărat pe calea acțiunii în evacuare ori de câte ori acela care se pretinde proprietar înțelege să dobândească exercițiul dreptului de folosință asupra bunului respectiv de la o persoană care, consideră proprietarul, nu îi poate opune un drept de proprietate care să impună compararea celor două titluri în cadrul unei acțiuni în revendicare. Pe fondul cauzei, instanța a reținut că pârâta a opus acțiunii în evacuare formulată de reclamantă dreptul său de folosință izvorât din contractul de închiriere din 24 noiembrie 2003 modificat prin addendumul la contract înregistrat la 17 august 2008 și a actul adițional din aceeași dată.

Contractul are ca obiect transmiterea dreptului de folosință asupra activului C.A. pentru o perioadă de 10 ani începând cu decembrie 2003. Acest contract a fost încheiat de pârâtă cu D.C. Constanța care și-a invocat calitatea de proprietar. Este adevărat că între aceleași părți a fost încheiat un contract de vânzare cumpărare cu privire la care instanța a constat nulitatea și a reținut în considerente că vânzarea are ca obiect un bun aparținând altei persoane decât vânzătoarei și reaua credință a vânzătorului și a cumpărătorului. S-a reținut că actul de închiriere, deși încheiat între aceleași părți și în considerarea calității de proprietar a pârâtei D.C., își produce efecte juridice până la încetare ca urmare a desființării cu titlu de sancțiune sau ca urmare a ajungerii la termen.

S-a constatat că reclamanta s-a limitat la a-și exprima indignarea față de modul în care părțile, ignorând decizia instanței, au procedat la reluarea raporturilor de locațiune prin încheierea actului adițional la contract, fără să își valorifice drepturile pretinse prin formularea unei cereri care să investească instanța în a verifica validitatea contractului de închiriere și a actului adițional. În opinia tribunalului, un act juridic în vigoare se bucură de o aparență de validitate și produce efecte juridice conform clauzelor sale față de părți, în virtutea principiului forței obligatorii a contractului, dar este opozabil și terților. Principiul relativității efectelor contratului se traduce în ideea că un contract nu poate da naștere la obligații și, în principiu, la drepturi, decât în sarcina directă, respectiv în beneficiul direct, al părții contractante.

Aceasta nu înseamnă că un contract, cu toate efectele sale de obligații și drepturi născute, nu ar reprezenta nimic pentru terțele persoane. Încheierea contractului, contractul însuși cu toate efectele sale, dă naștere unor situații juridice care nu pot fi ignorate și încălcate de persoanele care nu au participat la încheierea lui. A mai constatat că pârâta SC F.F. SRL deține un titlu cu care justifică exercitarea dreptului de folosință asupra activului în litigiu și care, până la desființarea lui, produce efecte între părți ca act juridic, iar față de reclamantă este opozabil ca fapt juridic, considerente pentru care a respins cererea de evacuare. Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanta F. Constanța și pârâtele SC F.F.

SRL și D.C.C. Analizând cauza sub aspectul motivelor invocate prin cererile de apel, Curtea a constat următoarele: Apelanta reclamantă a solicitat evacuarea intimatelor pârâte SC din imobilul C.A., situat în Constanța, Sat Vacanță, pentru lipsa unui titlu, arătând că prin decizia nr. 2412 din 16 septembrie 2008 a Î.C.C.J. s-a stabilit irevocabil calitatea sa de proprietar asupra spațiului în litigiu. Tribunalul Constanța a reținut caracterul neîntemeiat al acțiunii în evacuare îndreptate împotriva pârâtei SC F.F. SRL pentru că aceasta, în opinia primei instanțe, deține un titlu care justifică exercitarea dreptului de folosință asupra imobilului C.A., fiindu-i opozabil apelantei reclamante ca fapt juridic.

S-a observat că între D.C., în calitate de proprietar și SC F.F. SRL Constanța, în calitate de chiriaș s-a încheiat contractul de închiriere din 24 noiembrie 2003, obiectul locațiunii fiind imobilul situat în Constanța, denumit C.A., termenul fiind de 10 ani, cu începere de la data de 1 decembrie 2003. Ulterior, la data de 08 iulie 2005, între aceleași părți s-a încheiat contractul de vânzare cumpărare pentru același imobil, anterior închiriat cumpărătorului, prin care SC F.F. SRL Constanța a dobândit toate atributele dreptului de proprietate, inclusiv folosința spațiului, fiind încetat, prin convenția părților, în mod implicit, contractul de închiriere. Prin sentința civilă nr. 8516/com/2006 a Tribunalului Constanța, rămasă definitivă și irevocabilă prin respingerea căilor de atac declarate împotriva sa, instanța a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare autentificat la 08 iulie 2005, încheiat între C.C.

Constanța și SC F.F. SRL, iar prin decizia civilă nr. 2412 din 16 septembrie 2008 a Î.C.C.J. s-a stabilit irevocabil faptul că imobilul se află în proprietatea F. Constanța. Urmare a acestor hotărâri judecătorești au înțeles intimatele pârâte C.C. Constanța și SC F.F. SRL Constanța să încheie la data de 17 septembrie 2008 un act juridic intitulat addendum la contractul de închiriere din 24 noiembrie 2003, prin care se constată că aceste părți sunt repuse în raportul proprietar chiriaș, rămânând valabile clauzele din contractul inițial de închiriere, cu modificări la cuantumul chiriei și la capitolul referitor la drepturile și obligațiile părților. Acesta este înscrisul care-i justifică intimatei pârâte SC F.F.

SRL Constanța, în opinia primei instanțe, folosința spațiului din care apelanta reclamantă F. Constanța a solicitat evacuarea sa. Curtea de Apel a reținut caracterul fondat al apelului declarat de reclamantă în considerarea faptului că aceasta a solicitat evacuarea pârâtelor D.C. Constanța și SC F.F. SRL Constanța pentru lipsa unui titlu, instanța de fond fiind datoare a cerceta dacă înscrisul opus de chiriaș reprezintă un titlu apt de a produce consecințe juridice față de adevăratul proprietar. Curtea de Apel a constat că nu poate primi eficiență juridică orice înscris încheiat între două părți, iar instituția „reintrării în aplicațiune” pentru un contract ce a încetat de drept, prin absorbția calității de locatar în cea de proprietar, nu poate avea ca efect valabilitatea acestui contract ce nu mai există la data convenită de părți pentru intrarea în vigoare a addendumului privind repunerea părților în raportul proprietar chiriaș.

Prin urmare, pârâta intimată SC F.F. SRL Constanța se prevalează în justificarea dreptului de folosință pe care-l exercită asupra imobilului din Constanța, Sat Vacanță, respectiv C.A. pe un înscris lipsit de eficiență juridică sub aspectul constituirii de drepturi legale. Dintr-o altă perspectivă, Curtea a constatat că apelanta reclamantă F. Constanța este îndreptățită a obține evacuarea intimatei pârâte SC F.F. SRL Constanța din spațiul în care se legitimează ca proprietar, în virtutea unor hotărâri judecătorești opozabile părților litigante, nefiind obligată a respecta locațiunea încheiată de o persoană ce nu are asupra lucrului niciun drept opozabil adevăratului proprietar. De altfel, s-a reținut că orice convenție încheiată între D.C.

Constanța și SC F.F. SRL este pentru F. Constanța inopozabilă, efectele convenției neputând a se produce decât față de autorii actului, potrivit principiului relativității consacrat de art. 973 C. civ. Pentru aceste considerente, a fost admis apelul declarat de reclamanta F. Constanța. În ceea ce privește apelul declarat de pârâta D.C. Constanța, Curtea a reținut caracterul său fondat prin prisma motivului invocat, cel al neacordării cheltuielilor de judecată de către instanța de fond, deși acestea au fost solicitate și dovedite. Astfel, s-a reținut că prima instanță a admis excepția autorității de lucru judecat, constatând temeinic și legal că între F. Constanța și D.C. Constanța a existat un litigiu anterior, ce a avut ca obiect tot evacuarea din spațiul C.A.

din Constanța, Sat Vacanță, temeiul juridic în cele două acțiuni fiind cel referitor la invocarea dreptului de proprietate de către F. În aceste condiții, Curtea de Apel a reținut culpa procesuală a reclamantei care a înțeles să cheme în judecată pe pârâta D.C. Constanța pentru același obiect și aceeași cauză cu cea soluționată anterior irevocabil în cuprinsul dosarului nr. 333/118/2006 al Tribunalului Constanța, fapt pentru care, potrivit dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., a fost obligată F. la plata cheltuielilor de judecată din fond și apel pentru apelanta pârâtă D.C. Constanța, în cuantum de 2000 lei (onorariu avocat la dosarul de fond) și 1500 lei (onorariu avocat în apel). Apelul declarat de pârâta SC F.F.

SRL, având ca motiv neacordarea cheltuielilor de judecată de către judecătorul fondului, a fost respins, fiind admis apelul reclamantei și constatată culpa procesuală a SC F.F. SRL. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat recurs reclamanta și pârâta SC F.F. SRL. Recursul declarat de reclamantă este scutit de timbraj întrucât se referă la cheltuielile de judecată. Recursul pârâtei a fost legal timbrat. În motivarea recursului, reclamanta a invocat faptul că instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura si înțelesul lămurit si vădit neîndoielnic al acestuia. S-a arătat că interesul pentru promovarea acestui recurs este determinat de faptul că faptul că a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată în suma de 3500 RON către D.C.C., cheltuieli acordate cu totul nejustificat.

Astfel, deși instanța a reținut că în mod nelegal pârâta D.C.C. s-a erijat din nou în „proprietar", chiar si după ce I.C.C.J. a stabilit irevocabil că F. este proprietarul imobilului, încheind adendumul 141 din 17 august 2008, în mod nejustificat a apreciat că reclamanta este în culpă și a obligat-o la plata cheltuielilor de judecată. Chemarea în judecată a pârâtei D.C.C. a fost apreciată ca justificată întrucât președintele său este si asociat și administrator la SC F.F. SRL și astfel era evitată obligarea reclamantei la cheltuieli de judecată substanțiale și nejustificate. S-a invocat și că h otărârea cuprinde motive contradictorii întrucât, pe de-o parte, D.C.C. este apreciată ca fiind în culpă prin nerespectarea deciziei irevocabile a instanței supreme, iar pe de altă parte se reține culpa procesuală a reclamantei F. care a înțeles să cheme în judecată și această pârâtă.

Pârâta SC F.F. SRL a solicitat modificarea deciziei recurate în parte în sensul respingerii apelului reclamante, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 6-9 C. proc. civ. După prezentarea unui istoric al cauzei, în motivarea recursului s-au arătat următoarele: a) Cu privire la temeiul de modificare prev. de art 304 pct. 6 C. proc. civ, recurenta a invocat faptul că instanța a fost investită numai cu o acțiune în evacuare, nu și cu privire la valabilitatea și opozabilitatea contractului de închiriere, aspecte care nu au făcut obiectul apărării la fond. b) Cu privire la temeiurile de modificare prev. de art. 304 pct 7 și 8 C. proc. civ., s-a arătat că motivele invocate sunt străine de natura pricinii, iar instața de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecății.

Astfel, instanțele au fost investite numai cu cererea de evacuare, singurul motiv invocat de reclamantă în acțiune fiind lipsa titlului, astfel că instanța era limitată la a examina dacă faptul folosirii spațiului este justificat de un titlu. Ca urmare, reluarea în motivarea sentinței de apel a considerentelor din decizia Civilă nr. 2412/2008 a I.C.C.J. este străină de natura pricinii, cât timp instanța de apel nu avea în discuție disputa proprietății bunului. Schimbarea obiectului pricinii deduse judecății de către instanța de apel rezultă și din examinarea de către aceasta a efectelor valabilității contractului de închiriere și a addendumului la acesta, instanța de apel concluzionând greșit că după constatarea nulității contractului de vânzare - cumpărare, efectul repunerii părților în situația anterioară este cel de locator - proprietar și nu locator - locatar.

c) Cu privire la temeiurile de modificare prev. de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. s-a arătat că există neconcordanță între considerente și dispozitiv întrucât, deși evacuarea s-a solicitat în contradictoriu cu două pârâte, iar în considerente se reține autoritatea de lucru judecat a evacuării pârâtei D.C.C., instanța admite în tot apelul reclamantei, fiind încălcat dreptul la un proces echitabil. Referitor la unul dintre pârâți, instanța a reținut că acțiunea în evacuare este ne fondată cu motivarea că ".. cercetarea titlurilor în virtutea cărora este demonstrat probatoriul drept de proprietate - drept real - nu se poate realiza în contextual unei acțiuni în evacuare, în cadrul căreia se verifică numai existența unui act sau fapt juridic ce conferă pârâtului prerogative de a deține bunul..'" Motivarea a fost reluată de I.C.C.J.

în Decizia Civilă nr. 614 din 26 februarie 2009 pronunțată în dosarul nr. 333/118/2006. Recurenta a apreciat că procesul este astfel rezolvat inechitabil, în defavoarea sa, față de considerentele și soluția din cele două hotărâri judecătorești susmenționate. S-a învederat și că s-au încălcat prev. art. 129 pct. 6 C. proc. civ, referitor la limitele investirii instanței și ale art. 294 alin. (1) C. proc. civ. și art. 969 C. civ. întrucât instanța de apel trebuia să se rezume numai la obiectul pricinii. Recurenta a mai susținut că închirierea și addenumul la aceasta dau naștere unor stuații juridie ce nu pot fi ignorate și nici încălcate de către persoanele ce nu au participat la încheierea lor, acestea având deschise căile legale in justiție.

De asemenea, contractul de închiriere este înregistrat la O.R.C. Constanța precum si la Serviciul Public de Impozite, Taxe și alte Venituri la Bugetul Local Constanța. Ca urmare, s-a învederat că că nici argumentul de inopozabilitate a acestuia față de F. Constanața, invocat de către instanța de apel nu subzistă. În cauză, pârâta recurentă SC F.F. SRL a invocat excepția nulității recursului declarat de reclamantă, excepție care a fost respinsă de Înalta Curte, motivat, la termenul de judecată din 30 noiembrie 2011. Analizând actele și lucrările dosarului sub aspectul motivelor de recurs invocate de recurenta-reclamantă, Înalta Curte constată următoarele: Reclamanta a înțeles să formuleze acțiunea în evacuare față de ambele pârâte, D.C.C.

și SC F.F. SRL. În mod corect ambele instanțe au apreciat că față de pârâta D.C.C. operează autoritatea de lucru judecat întrucât între părți a existat un litigiu anterior având ca obiect evacuarea acestei societăți din imobil, reclamanta prevalându-se de calitatea sa de proprietar al spațiului. În ceea ce privește cheltuielile de judecată, procedura civilă, prin dispozițiile art. 274, conscară principiul potrivit căruia acordarea cheltuielilor de judecată are la bază culpa procesuală a părții care a pierdut procesul. Întrucât prin decizia apelată sentința instanței de fond a fost schimbată în parte, în sensul că a fost admisă acțiunea reclamantei numai față de pârâta SC F.F. SRL, este evident că față de pârâta D.C.C.

reclamanta se află în culpă procesuală, astfel că în cauză nu se poate reține greșita aplicare a dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. În aprecierea culpei procesuale nu are nicio relevanță buna-credință a reclamantei, iar împrejurarea că această pârâtă și-a arogat din nou calitatea de proprietar prin încheierea addendum-ului la contractul de închiriere nu poate determina adoptarea unei alte hotărâri prin care să fie din nou evacuată din imobil atât timp cât în cauză există autoritate de lucru judecat. Față de faptul că nici unul dintre motivele de recurs formulate de reclamanta recurentă nu este apreciat ca fiind întemeiat, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de F. Constanța, ca nefondat.

Motivele de recurs formulate de recurenta-pârâtă SC F.F. SRL sunt apreciate, de asemenea, ca neîntemeiate. Înalta Curte, analizând aceste motive, constată că schimbarea obiectului judecății în apel reprezintă o crtitică pe care recurenta o circumscrie tuturor motivelor de recurs invocate, astfel încât acestei critici urmează a i se răspunde prin argumente comune motivelor de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 6-9 C. proc. civ. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 129 alin. (6) C. proc. civ., în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății. Prevederile legale enunțate au un caracter imperativ, obligând judecătorii să se pronunțe în limita principiului disponibilității, doar cu privire la ceea ce s-a cerut prin acțiune.

Examinând cererea de chemare în judecată și decizia recurată, Înalta Curte constată că reclamanta a învestit instanța de judecată cu o acțiune în evacuare, respinsă de către tribunal, iar în apel sentința apelată a fost schimbată în parte, dispunându-se evacuarea pârâtei SC F. SRL din spațiul în litigiu. Rezultă în mod evident că instanța s-a pronunțat numai asupra a ceea ce s-a cerut, iar susținerile recurentei referitoare la depășirea limitelor învestirii apar ca neîntemeiate.

De asemenea, nu se poate reține că schimbarea obiectului judecății de către instanța de apel rezultă din examinarea de către aceasta a efectelor valabilității contractului de închiriere și a addendum-ului la acesta întrucât, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a invocat lipsa titlului locativ al pârâtei privind ocuparea imobilului, iar Curtea de Apel a examinat probatoriile administrate și motivele de apel din această perspectivă, respectiv a înscrisurilor de care se prevalează pârâta în justificarea dreptului de folosință asupra imobilului. Împrejurarea că recurenta SC F.F. SRL exhibă un titlu locativ, respectiv addendum-ul la contractul de închiriere, nu o îndreptățește să ocupe spațiul C.A.

deoarece reclamanta nu poate fi ținută să respecte un înscris emanat de la un neproprietar, încheiat după pronunțarea deciziei civile nr. 2412 din 16 septembrie 2008 de către instanța supremă, decizie prin care s-a stabilit irevocabil că F. este proprietara spațiului în litigiu. În consecință, recurenta invocă cu rea credință încălcarea dispozițiilor art. 969 C. civ., încercând să acrediteze ideeea opozabiltății față de reclamantă a unor acte juridice încheiate cu ignorarea dreptului de proprietate asupra spațiului în litigiu. Nici pretinsele contradicții între considerentele deciziei și dispozitivul acesteia nu pot fi primate de către Înalta Curte întrucât Curtea de Apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 296 C. proc.

civ., schimbând în parte hotărârea apelată, ca urmare a admiterii apelului. Soluția de admitere a apelului este, de semenea, judicioasă pentru că, în situația în care numai anumite motive de apel sunt apreciate ca fiind întemeiate, se impune admiterea apelului și schimarea numai în parte a hotărârii apelate, în limita motivelor justificate, fiind exclusă posibilitatea de a admite în parte calea de atac. Față de împrejurarea că instanța de apel a procedat la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă ale părților, Înalta Curte apreciază că s-au respectat întrutotul garanțiile procesului echitabil prevăzute de art. 6 din C.E.D.O. Având în vedere consuderentele expuse pe larg mai sus, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta SC F.F.

SRL este nefondat, urmând să-l respingă în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. În baza art. 274 C. proc. civ. se va dispune obligarea recurentei F. Constanța la plata sumei de 2000 lei către intimata D.C.C. cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat, reținându-se culpa procesuală a acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de reclamanta F. Constanța și de pârâta SC F.F. SRL Constanța împotriva deciziei civile nr. 1/COM din 12 ianuarie 2011 a Curții de Apel Constanța - secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Obligă recurenta F. Constanța să plătească intimatei pârâte D.C.C., suma de 2000 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 noiembrie 2011.