ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3918/2011
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3918/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursurilor de față;
Din examinarea actelor și lucrărilor
din dosar constată următoarele:
Prin decizia civilă nr. 1/COM din 12
ianuarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția comercială,
maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal au fost admise
apelurile declarate de reclamata F. Constanța și de pârâta D.C.C. – societate
cooperativă împotriva sentinței civile nr. 4655/com din 14 septembrie 2010
pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr. 2838/118/2009.
A fost respins apelul declarat de
pârâta SC F.F. SRL împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat.
A fost schimbată în parte sentința
apelată în sensul că a fost admisă acțiunea în evacuare formulată în
contradictoriu cu SC F.F. SRL și s-a dispus evacuarea pârâtei din imobilul
cazare anexă casa în suprafață de 135,63 mp.
S-au menținut celelallte dispoziții
ale sentinței.
A fost obligată apelanta reclamantă la
plat către apelanta pârâtă a sumei de 1500 lei cheltuieli de judecată în fond
și 2000 lei cheltuieli de judecată în apel.
Din actele și lucrările dosarului,
Curtea de Apel a constatat următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de
12 martie 2009 pe rolul Tribunalului Constanța reclamanta F. Constanța, în
contradictoriu cu pârâtele SC F.F. SRL și D.C, a solicitat evacuarea pârâtelor
din imobilul C.A. situată în Constanța, Sat Vacanță, pentru lipsa titlului locativ.
Pârâta SC F.F. SRL a formulat
întâmpinare prin care a invocat pe cale de excepție lipsa calității procesual
active a reclamantei, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii, ca
nefondată.
Pârâta D.C.C., prin întâmpinarea
depusă la dosar, a invocat, pe cale de excepție, autoritatea de lucru judecat,
prematuritatea acțiunii și lipsa calității procesuale active a reclamantei. Pe
fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii formulând apărări de fond
întemeiate pe calitatea sa de proprietar al imobilului respectiv.
Prin încheierea motivată pronunțată la
data de 15 iunie 2010, Tribunalul a admis excepția autorității de lucru judecat
invocată de pârâta D.C. în ce privește acțiunea în evacuare formulată de
reclamantă în contradictoriu cu această pârâtă, reținând că prin sentința
civilă nr. 4594/com din 13 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Constanța,
irevocabilă prin decizia nr. 614 din 26 februarie 2009 a Î.C.C.J a fost
soluționată acțiunea în evacuarea C.C. Constanța, actuala D.C., din același
imobil, la cererea aceleiași reclamante. Constatând că sunt întrunite
condițiile art. 1201 C. civ., în temeiul art. 166 C. proc. civ., instanța a
admis excepția cu consecința respingerii cererii formulate împotriva acestei
pârâte, pentru putere de lucru judecat.
Prin Sentința civilă nr. 4655/COM din 14
septembrie 2010, Tribunalul Constanța a respins excepția lipsei calității
procesual active a reclamantei F. Constanța invocată de pârâta SC F.F. SRL și,
ca nefondată, acțiunea în evacuare formulată de reclamanta F. Constanța în
contradictoriu cu pârâta SC F.F. SRL.
Prin aceeași hotărâre a respins,
pentru putere de lucru judecat, acțiunea formulată de reclamanta F. Constanța
în contradictoriu cu pârâta SC D.C.C.
Pentru a dispune astfel, Tribunalul a
reținut în esență următoarele:
Excepția lipsei calității procesual
active a reclamantei a fost respinsă în considerarea faptului că acțiunea în
evacuare poate fi exercitată de locator în contra locatarului, în temeiul
contractului de locațiune care constituie legea părților, ca acțiune personală,
dar în egală măsură poate fi exercitată de proprietar în contra celui care îl
împiedică în exercitarea dreptului de folosință, printr-o acțiune reală, iar
reclamanta a exercitat acțiunea în evacuare de față în apărarea dreptului de
proprietate invocat în ce privește activul C.A.
Dreptul de folosință, ca dezmembrământ
al dreptului de proprietate, poate fi apărat pe calea acțiunii în evacuare ori
de câte ori acela care se pretinde proprietar înțelege să dobândească exercițiul
dreptului de folosință asupra bunului respectiv de la o persoană care,
consideră proprietarul, nu îi poate opune un drept de proprietate care să
impună compararea celor două titluri în cadrul unei acțiuni în revendicare.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut
că pârâta a opus acțiunii în evacuare formulată de reclamantă dreptul său de
folosință izvorât din contractul de închiriere din 24 noiembrie 2003 modificat
prin addendumul la contract înregistrat la 17 august 2008 și a actul adițional
din aceeași dată. Contractul are ca obiect transmiterea dreptului de folosință
asupra activului C.A. pentru o perioadă de 10 ani începând cu decembrie 2003.
Acest contract a fost încheiat de pârâtă cu D.C. Constanța care și-a invocat
calitatea de proprietar. Este adevărat că între aceleași părți a fost încheiat
un contract de vânzare cumpărare cu privire la care instanța a constat
nulitatea și a reținut în considerente că vânzarea are ca obiect un bun
aparținând altei persoane decât vânzătoarei și reaua credință a vânzătorului și
a cumpărătorului.
S-a reținut că actul de închiriere,
deși încheiat între aceleași părți și în considerarea calității de proprietar a
pârâtei D.C., își produce efecte juridice până la încetare ca urmare a
desființării cu titlu de sancțiune sau ca urmare a ajungerii la termen. S-a
constatat că reclamanta s-a limitat la a-și exprima indignarea față de modul în
care părțile, ignorând decizia instanței, au procedat la reluarea raporturilor
de locațiune prin încheierea actului adițional la contract, fără să își
valorifice drepturile pretinse prin formularea unei cereri care să investească
instanța în a verifica validitatea contractului de închiriere și a actului
adițional.
În opinia tribunalului, un act juridic
în vigoare se bucură de o aparență de validitate și produce efecte juridice
conform clauzelor sale față de părți, în virtutea principiului forței
obligatorii a contractului, dar este opozabil și terților. Principiul
relativității efectelor contratului se traduce în ideea că un contract nu poate
da naștere la obligații și, în principiu, la drepturi, decât în sarcina
directă, respectiv în beneficiul direct, al părții contractante. Aceasta nu
înseamnă că un contract, cu toate efectele sale de obligații și drepturi
născute, nu ar reprezenta nimic pentru terțele persoane. Încheierea
contractului, contractul însuși cu toate efectele sale, dă naștere unor
situații juridice care nu pot fi ignorate și încălcate de persoanele care nu au
participat la încheierea lui.
A mai constatat că pârâta SC F.F. SRL
deține un titlu cu care justifică exercitarea dreptului de folosință asupra
activului în litigiu și care, până la desființarea lui, produce efecte între
părți ca act juridic, iar față de reclamantă este opozabil ca fapt juridic,
considerente pentru care a respins cererea de evacuare.
Împotriva acestei sentințe au declarat
apel reclamanta F. Constanța și pârâtele SC F.F. SRL și D.C.C.
Analizând cauza sub aspectul motivelor
invocate prin cererile de apel, Curtea a constat următoarele:
Apelanta reclamantă a solicitat
evacuarea intimatelor pârâte SC din imobilul C.A., situat în Constanța, Sat
Vacanță, pentru lipsa unui titlu, arătând că prin decizia nr. 2412 din 16
septembrie 2008 a Î.C.C.J. s-a stabilit irevocabil calitatea sa de proprietar
asupra spațiului în litigiu.
Tribunalul Constanța a reținut
caracterul neîntemeiat al acțiunii în evacuare îndreptate împotriva pârâtei SC F.F.
SRL pentru că aceasta, în opinia primei instanțe, deține un titlu care
justifică exercitarea dreptului de folosință asupra imobilului C.A., fiindu-i
opozabil apelantei reclamante ca fapt juridic.
S-a observat că între D.C., în
calitate de proprietar și SC F.F. SRL Constanța, în calitate de chiriaș s-a
încheiat contractul de închiriere din 24 noiembrie 2003, obiectul locațiunii
fiind imobilul situat în Constanța, denumit C.A., termenul fiind de 10 ani, cu
începere de la data de 1 decembrie 2003.
Ulterior, la data de 08 iulie 2005,
între aceleași părți s-a încheiat contractul de vânzare cumpărare pentru
același imobil, anterior închiriat cumpărătorului, prin care SC F.F. SRL
Constanța a dobândit toate atributele dreptului de proprietate, inclusiv
folosința spațiului, fiind încetat, prin convenția părților, în mod implicit,
contractul de închiriere.
Prin sentința civilă nr. 8516/com/2006
a Tribunalului Constanța, rămasă definitivă și irevocabilă prin respingerea
căilor de atac declarate împotriva sa, instanța a constatat nulitatea absolută
a contractului de vânzare cumpărare autentificat la 08 iulie 2005, încheiat
între C.C. Constanța și SC F.F. SRL, iar prin decizia civilă nr. 2412 din 16
septembrie 2008 a Î.C.C.J. s-a stabilit irevocabil faptul că imobilul se află
în proprietatea F. Constanța.
Urmare a acestor hotărâri
judecătorești au înțeles intimatele pârâte C.C. Constanța și SC F.F. SRL Constanța
să încheie la data de 17 septembrie 2008 un act juridic intitulat addendum la
contractul de închiriere din 24 noiembrie 2003, prin care se constată că aceste
părți sunt repuse în raportul proprietar chiriaș, rămânând valabile clauzele
din contractul inițial de închiriere, cu modificări la cuantumul chiriei și la
capitolul referitor la drepturile și obligațiile părților.
Acesta este înscrisul care-i justifică
intimatei pârâte SC F.F. SRL Constanța, în opinia primei instanțe, folosința
spațiului din care apelanta reclamantă F. Constanța a solicitat evacuarea sa.
Curtea de Apel a reținut caracterul
fondat al apelului declarat de reclamantă în considerarea faptului că aceasta a
solicitat evacuarea pârâtelor D.C. Constanța și SC F.F. SRL Constanța pentru lipsa
unui titlu, instanța de fond fiind datoare a cerceta dacă înscrisul opus de
chiriaș reprezintă un titlu apt de a produce consecințe juridice față de
adevăratul proprietar.
Curtea de Apel a constat că nu poate
primi eficiență juridică orice înscris încheiat între două părți, iar
instituția „reintrării în aplicațiune” pentru un contract ce a încetat de
drept, prin absorbția calității de locatar în cea de proprietar, nu poate avea
ca efect valabilitatea acestui contract ce nu mai există la data convenită de
părți pentru intrarea în vigoare a addendumului privind repunerea părților în
raportul proprietar chiriaș.
Prin urmare, pârâta intimată SC F.F.
SRL Constanța se prevalează în justificarea dreptului de folosință pe care-l
exercită asupra imobilului din Constanța, Sat Vacanță, respectiv C.A. pe un
înscris lipsit de eficiență juridică sub aspectul constituirii de drepturi
legale.
Dintr-o altă perspectivă, Curtea a
constatat că apelanta reclamantă F. Constanța este îndreptățită a obține
evacuarea intimatei pârâte SC F.F. SRL Constanța din spațiul în care se
legitimează ca proprietar, în virtutea unor hotărâri judecătorești opozabile
părților litigante, nefiind obligată a respecta locațiunea încheiată de o
persoană ce nu are asupra lucrului niciun drept opozabil adevăratului
proprietar.
De altfel, s-a reținut că orice
convenție încheiată între D.C. Constanța și SC F.F. SRL este pentru F.
Constanța inopozabilă, efectele convenției neputând a se produce decât față de
autorii actului, potrivit principiului relativității consacrat de art. 973 C.
civ.
Pentru aceste considerente, a fost
admis apelul declarat de reclamanta F. Constanța.
În ceea ce privește apelul declarat de
pârâta D.C. Constanța, Curtea a reținut caracterul său fondat prin prisma
motivului invocat, cel al neacordării cheltuielilor de judecată de către
instanța de fond, deși acestea au fost solicitate și dovedite.
Astfel, s-a reținut că prima instanță
a admis excepția autorității de lucru judecat, constatând temeinic și legal că
între F. Constanța și D.C. Constanța a existat un litigiu anterior, ce a avut
ca obiect tot evacuarea din spațiul C.A. din Constanța, Sat Vacanță, temeiul
juridic în cele două acțiuni fiind cel referitor la invocarea dreptului de
proprietate de către F.
În aceste condiții, Curtea de Apel a
reținut culpa procesuală a reclamantei care a înțeles să cheme în judecată pe
pârâta D.C. Constanța pentru același obiect și aceeași cauză cu cea soluționată
anterior irevocabil în cuprinsul dosarului nr. 333/118/2006 al Tribunalului
Constanța, fapt pentru care, potrivit dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., a
fost obligată F. la plata cheltuielilor de judecată din fond și apel pentru
apelanta pârâtă D.C. Constanța, în cuantum de 2000 lei (onorariu avocat la
dosarul de fond) și 1500 lei (onorariu avocat în apel).
Apelul declarat de pârâta SC F.F. SRL,
având ca motiv neacordarea cheltuielilor de judecată de către judecătorul
fondului, a fost respins, fiind admis apelul reclamantei și constatată culpa
procesuală a SC F.F. SRL.
Împotriva acestei hotărâri, în termen
legal, au declarat recurs reclamanta și pârâta SC F.F. SRL.
Recursul declarat de reclamantă este
scutit de timbraj întrucât se referă la cheltuielile de judecată.
Recursul pârâtei a fost legal timbrat.
În motivarea recursului, reclamanta a
invocat faptul că instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății,
a schimbat natura si înțelesul lămurit si vădit neîndoielnic al acestuia.
S-a
arătat că interesul pentru promovarea acestui recurs este determinat de faptul
că faptul că a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată în suma de 3500
RON către D.C.C., cheltuieli acordate cu totul nejustificat.
Astfel,
deși instanța a reținut că în mod nelegal pârâta D.C.C. s-a erijat din nou în
„proprietar", chiar si după ce I.C.C.J. a stabilit irevocabil că F. este
proprietarul imobilului, încheind adendumul 141 din 17 august 2008, în mod
nejustificat a apreciat că reclamanta este în culpă și a obligat-o la plata
cheltuielilor de judecată.
Chemarea
în judecată a pârâtei D.C.C. a fost apreciată ca justificată întrucât
președintele său este si asociat și administrator la SC F.F. SRL și astfel era
evitată obligarea reclamantei la cheltuieli de judecată substanțiale și
nejustificate.
S-a invocat și
că h
otărârea cuprinde
motive contradictorii întrucât, pe de-o parte, D.C.C. este apreciată ca fiind
în culpă prin nerespectarea deciziei irevocabile a instanței supreme, iar pe de
altă parte se reține culpa procesuală a reclamantei F. care a înțeles să cheme
în judecată și această pârâtă.
Pârâta SC F.F. SRL a solicitat
modificarea deciziei recurate în parte în sensul respingerii apelului
reclamante, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 6-9 C. proc. civ.
După
prezentarea unui istoric al cauzei, în motivarea recursului s-au arătat
următoarele:
a) Cu
privire la temeiul de modificare prev. de art 304 pct. 6 C. proc. civ,
recurenta a invocat faptul că instanța a fost investită numai cu o acțiune în
evacuare, nu și cu privire la valabilitatea și opozabilitatea contractului de
închiriere, aspecte care nu au făcut obiectul apărării la fond.
b)
Cu privire la temeiurile de modificare prev. de art. 304
pct
7
și 8
C. proc. civ., s-a
arătat că
motivele
invocate sunt străine de natura pricinii, iar instața de apel a interpretat
greșit actul juridic dedus judecății.
Astfel, instanțele au fost investite
numai cu cererea de evacuare,
singurul motiv invocat de reclamantă
în acțiune fiind lipsa titlului, astfel că instanța era limitată la a examina
dacă faptul folosirii spațiului este justificat de un titlu.
Ca
urmare, reluarea în motivarea sentinței de apel a considerentelor din decizia
Civilă nr. 2412/2008 a I.C.C.J. este străină de natura pricinii, cât timp
instanța de apel nu avea în discuție disputa proprietății bunului.
Schimbarea
obiectului pricinii deduse judecății de către instanța de apel rezultă și din
examinarea de către aceasta a
efectelor valabilității contractului de închiriere și a addendumului la
acesta,
instanța de apel concluzionând
greșit că
după constatarea nulității
contractului de vânzare - cumpărare, efectul repunerii
părților în situația
anterioară
este cel de locator - proprietar și nu locator
- locatar.
c)
Cu
privire la temeiurile de modificare prev. de art. 304 pct. 9
C. proc. civ.
s-a arătat că există neconcordanță între considerente și dispozitiv întrucât,
deși evacuarea s-a solicitat în contradictoriu cu două pârâte, iar în
considerente se reține autoritatea de lucru judecat a evacuării pârâtei D.C.C.,
instanța admite în tot
apelul reclamantei, fiind încălcat dreptul la un proces echitabil.
Referitor
la unul dintre pârâți, instanța a reținut că acțiunea în evacuare este ne
fondată cu motivarea că ".. cercetarea titlurilor în virtutea cărora este
demonstrat probatoriul drept de proprietate - drept real - nu se poate realiza
în contextual unei acțiuni în evacuare, în cadrul căreia se verifică numai
existența unui act sau fapt juridic ce conferă pârâtului prerogative de a
deține bunul..'"
Motivarea
a fost reluată de I.C.C.J. în Decizia Civilă nr. 614 din 26 februarie 2009
pronunțată în dosarul nr. 333/118/2006.
Recurenta
a apreciat că procesul este astfel rezolvat inechitabil, în defavoarea sa, față
de considerentele și soluția din cele două hotărâri judecătorești
susmenționate.
S-a învederat
și că s-au încălcat prev. art. 129 pct. 6 C. proc. civ, referitor la limitele
investirii instanței și ale art. 294 alin. (1) C. proc. civ. și art. 969 C.
civ. întrucât instanța de apel trebuia să se rezume numai la obiectul pricinii.
Recurenta a
mai susținut că închirierea și addenumul la aceasta dau naștere unor stuații
juridie ce nu pot fi ignorate și nici încălcate de către persoanele ce nu au
participat la încheierea lor, acestea având deschise căile legale in justiție.
De asemenea,
contractul
de închiriere este înregistrat la O.R.C. Constanța precum si la Serviciul
Public de Impozite, Taxe și alte Venituri la Bugetul Local Constanța. Ca
urmare, s-a învederat că că nici argumentul de inopozabilitate a acestuia față
de F. Constanața, invocat de către instanța de apel nu subzistă.
În cauză,
pârâta recurentă SC F.F. SRL a invocat excepția nulității recursului declarat
de reclamantă, excepție care a fost respinsă de Înalta Curte, motivat, la
termenul de judecată din 30 noiembrie 2011.
Analizând
actele și lucrările dosarului sub aspectul motivelor de recurs invocate de
recurenta-reclamantă, Înalta Curte constată următoarele:
Reclamanta a
înțeles să formuleze acțiunea în evacuare față de ambele pârâte, D.C.C. și SC F.F.
SRL.
În mod corect
ambele instanțe au apreciat că față de pârâta D.C.C. operează autoritatea de
lucru judecat întrucât între părți a existat un litigiu anterior având ca
obiect evacuarea acestei societăți din imobil, reclamanta prevalându-se de
calitatea sa de proprietar al spațiului.
În ceea ce
privește cheltuielile de judecată, procedura civilă, prin dispozițiile art. 274,
conscară principiul potrivit căruia acordarea cheltuielilor de judecată are la
bază culpa procesuală a părții care a pierdut procesul.
Întrucât prin
decizia apelată sentința instanței de fond a fost schimbată în parte, în sensul
că a fost admisă acțiunea reclamantei numai față de pârâta SC F.F. SRL, este
evident că față de pârâta D.C.C. reclamanta se află în culpă procesuală, astfel
că în cauză nu se poate reține greșita aplicare a dispozițiilor art. 274 C.
proc. civ.
În aprecierea
culpei procesuale nu are nicio relevanță buna-credință a reclamantei, iar
împrejurarea că această pârâtă și-a arogat din nou calitatea de proprietar prin
încheierea addendum-ului la contractul de închiriere nu poate determina
adoptarea unei alte hotărâri prin care să fie din nou evacuată din imobil atât
timp cât în cauză există autoritate de lucru judecat.
Față de faptul
că nici unul dintre motivele de recurs formulate de reclamanta recurentă nu
este apreciat ca fiind întemeiat, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) C.
proc. civ., va respinge recursul declarat de F. Constanța, ca nefondat.
Motivele de
recurs formulate de recurenta-pârâtă SC F.F. SRL sunt apreciate, de asemenea,
ca neîntemeiate.
Înalta Curte,
analizând aceste motive, constată că schimbarea obiectului judecății în apel
reprezintă o crtitică pe care recurenta o circumscrie tuturor motivelor de
recurs invocate, astfel încât acestei critici urmează a i se răspunde prin
argumente comune motivelor de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 6-9
C. proc. civ.
Astfel,
potrivit dispozițiilor art. 129 alin. (6) C. proc. civ., în toate cazurile,
judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății.
Prevederile
legale enunțate au un caracter imperativ, obligând judecătorii să se pronunțe
în limita principiului disponibilității, doar cu privire la ceea ce s-a cerut
prin acțiune.
Examinând
cererea de chemare în judecată și decizia recurată, Înalta Curte constată că
reclamanta a învestit instanța de judecată cu o acțiune în evacuare, respinsă
de către tribunal, iar în apel sentința apelată a fost schimbată în parte,
dispunându-se evacuarea pârâtei SC F. SRL din spațiul în litigiu.
Rezultă în mod
evident că instanța s-a pronunțat numai asupra a ceea ce s-a cerut, iar
susținerile recurentei referitoare la depășirea limitelor învestirii apar ca
neîntemeiate.
De asemenea,
nu se poate reține că schimbarea obiectului judecății de către instanța de apel
rezultă din examinarea de către aceasta a efectelor valabilității contractului
de închiriere și a addendum-ului la acesta întrucât, prin cererea de chemare în
judecată, reclamanta a invocat lipsa titlului locativ al pârâtei privind
ocuparea imobilului, iar Curtea de Apel a examinat probatoriile administrate și
motivele de apel din această perspectivă, respectiv a înscrisurilor de care se
prevalează pârâta în justificarea dreptului de folosință asupra imobilului.
Împrejurarea că
recurenta SC F.F. SRL exhibă un titlu locativ, respectiv addendum-ul la
contractul de închiriere, nu o îndreptățește să ocupe spațiul C.A. deoarece
reclamanta nu poate fi ținută să respecte un înscris emanat de la un
neproprietar, încheiat după pronunțarea deciziei civile nr. 2412 din 16
septembrie 2008 de către instanța supremă, decizie prin care s-a stabilit
irevocabil că F. este proprietara spațiului în litigiu.
În consecință,
recurenta invocă cu rea credință încălcarea dispozițiilor art. 969 C. civ.,
încercând să acrediteze ideeea opozabiltății față de reclamantă a unor acte
juridice încheiate cu ignorarea dreptului de proprietate asupra spațiului în
litigiu.
Nici
pretinsele contradicții între considerentele deciziei și dispozitivul acesteia
nu pot fi primate de către Înalta Curte întrucât Curtea de Apel a făcut o
corectă aplicare a dispozițiilor art. 296 C. proc. civ., schimbând în parte
hotărârea apelată, ca urmare a admiterii apelului.
Soluția de
admitere a apelului este, de semenea, judicioasă pentru că, în situația în care
numai anumite motive de apel sunt apreciate ca fiind întemeiate, se impune
admiterea apelului și schimarea numai în parte a hotărârii apelate, în limita
motivelor justificate, fiind exclusă posibilitatea de a admite în parte calea
de atac.
Față de
împrejurarea că instanța de apel a procedat la un examen efectiv al
mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă ale părților, Înalta Curte
apreciază că s-au respectat întrutotul garanțiile procesului echitabil
prevăzute de art. 6 din C.E.D.O.
Având în
vedere consuderentele expuse pe larg mai sus, Înalta Curte constată că recursul
declarat de pârâta SC F.F. SRL este nefondat, urmând să-l respingă în baza art.
312 alin. (1) C. proc. civ.
În baza art. 274
C. proc. civ. se va dispune obligarea recurentei F. Constanța la plata sumei de
2000 lei către intimata D.C.C. cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând
onorariu de avocat, reținându-se culpa procesuală a acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de
reclamanta F. Constanța și de pârâta SC F.F. SRL Constanța împotriva deciziei
civile nr. 1/COM din 12 ianuarie 2011 a Curții de Apel Constanța - secția
comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, ca
nefondate.
Obligă recurenta F. Constanța să
plătească intimatei pârâte D.C.C., suma de 2000 lei cheltuieli de judecată,
reprezentând onorariu de avocat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi
30 noiembrie 2011.