ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7041/2012

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 22 aprilie 2010 pe rolul Tribunalului Constanța, reclamanta F. Constanța a chemat în judecată pe pârâta D.C. Constanța și a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună desemnarea unui expert contabil care să realizeze activitățile organelor de control financiar ale reclamantei, în baza bilanțului contabil al C. Constanța de la sfârșitul anului 2002, și evacuarea pârâtei din imobilele care alcătuiesc partea indivizibilă, rămase în urma predării unor active de către conducerea C., după retragere, către F. În drept, capătul 1 al cererii a fost întemeiat pe dispozițiile art. 96, art. 97, art. 177 din Legea nr. 109/1996, iar capătul 2 al cererii pe dispozițiile art. 1410, art. 1418, art. 1431, art. 1437 - 1438 și 1452 C. civ.

Prin Încheierea din data de 7 octombrie 2010, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, excepția inadmisibilității formulării acțiunii sub aspectul capătului 1 al cererii de chemare în judecată și excepția prescripției dreptului la acțiune, excepții invocate de pârâtă prin întâmpinare. Totodată, s-a dispus atașarea Dosarului nr. 686/118/2005 al Tribunalului Constanța, având ca obiect judecarea cererii reconvenționale formulate de pârâta F. Constanța, prin care s-a solicitat instanței să dispună obligarea reclamantei D.C. Constanța să predea partea indivizibilă a C. Constanța către F. Constanța. Prin Sentința civilă nr. 2110 din 9 aprilie 2010 a Tribunalului Constanța, rămasă irevocabilă, s-a constatat perimată cererea reconvențională formulată de pârâta F. Constanța.

Prin Sentința civilă nr. 3687 din 6 mai 2011, Tribunalul Constanta a admis în parte excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâtă, sub aspectul capătului 2 al cererii de chemare în judecată, în ceea ce privește imobilele M.B. și R.B. și a respins capătul de cerere având ca obiect evacuarea pârâtei D.C. Constanța din imobilele M.B. și R.B., urmare a intervenirii autorității de lucru judecat. A respins, ca nefondată, acțiunea având ca obiect desemnarea unui expert contabil și evacuarea pârâtei din restul imobilelor și a obligat reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 2.023 RON, reprezentând cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că, prin Încheierea din data de 27 decembrie 2010, instanța a dispus respingerea probei cu expertiză contabilă solicitată de reclamanta F. Constanța, ca nefondată.

În acest sens, instanța a constatat că, în cadrul etapei procedurale a propunerii de probe, reclamanta a solicitat administrarea probei cu expertiză, care să stabilească aspecte privind partea divizibilă și indivizibilă a patrimoniului C. Constanța la data de 31 decembrie 2002 și ce imobile fac parte din partea indivizibilă a acestei organizații la data retragerii pârâtei, adică tocmai aspecte ce fac obiectul capătului 1 al cererii de chemare în judecată. Or, în condițiile în care obiectul acțiunii constă în desemnarea unui expert contabil care să analizeze tocmai aceste aspecte, este inadmisibil ca, prin administrarea de probe în prezenta cauză, să se tindă la soluționarea capătului 1 al cererii de chemare în judecată.

De altfel, în ceea ce privește imobilele existente în partea indivizibilă, din care se solicită evacuarea pârâtei - aspectul semnificativ în prezenta cauză (restul obiectivelor propuse de reclamantă neavând relevanță în soluționarea cauzei), reclamanta a fost în măsură a le individualiza la data de 25 martie 2011, precizând că acestea sunt: cofetărie B., M.B., restaurant B.H., R.B., anexa C.V., chioșc P.P., bazar H., magazin H., magazin H. (SC L. SRL), magazin T., magazin C.V.A. (SC T.A. SRL), magazin C.V.A. (SC E. SRL), astfel că, în raport de aceste precizări, instanța a apreciat că proba cu expertiza contabilă solicitată de reclamantă nu este concludentă.

Analizând excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâtă prin întâmpinare, instanța a apreciat că este întemeiată în parte, după cum urmează: În ceea ce privește magazinul B., s-a reținut că, în cadrul Dosarului nr. 915/com/2006 al Tribunalului Constanța, reclamanta a solicitat evacuarea pârâtei din respectivul imobil, situat în Satul de Vacanță Constanța. În cauză, a fost pronunțată Sentința civilă nr. 6048 din 29 septembrie 2006 a Tribunalului Constanța, Decizia civilă nr. 14 din 5 martie 2009 a Curții de Apel Constanța, irevocabile prin Decizia nr. 162 din 20 ianuarie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin hotărârea irevocabilă dispunându-se respingerea acțiunii în evacuare formulată de reclamantă.

Pe cale de consecință, existând tripla identitate de părți, obiect și cauză, instanța a apreciat că, în raport de acest imobil, excepția autorității de lucru judecat este întemeiată. Și în ceea ce privește imobilul R.B., instanța a constatat întemeiată excepția autorității de lucru judecat, întrucât, prin Decizia nr. 1631 din 27 mai 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a dispus respingerea recursului declarat de F. Constanța împotriva Deciziei Curții de Apel Constanța nr. 205/com din 26 septembrie 2007 (prin care s-a respins apelul declarat de F. Constanța împotriva Sentinței civile nr. 1249 din 27 ianuarie 2007 pronunțate de Tribunalul Constanța, prin care s-a respins acțiunea formulată de reclamanta F. Constanța în contradictoriu cu pârâta D.C.

Constanța, având ca obiect evacuarea pârâtei din imobilul R.B. situat în B. sat Vacanță Constanța). Pe cale de consecință, urmare a admiterii în parte a excepției, instanța a dispus respingerea capătului de cerere având ca obiect evacuarea pârâtei din imobilele M.B. și R.B. În ceea ce privește restul imobilelor din care se solicită evacuarea pârâtei, instanța a constatat că nu au fost pronunțate hotărâri judecătorești irevocabile care să aibă același obiect, cauză, în cadrul litigiilor purtate între aceleași părți, astfel încât excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâtă nu este întemeiată, acțiunea reclamantei fiind analizată pe fondul cauzei. S-a reținut că sentințele invocate de pârâtă privesc alte imobile - C.D., C.C.A., cofetăria B. - ce nu fac obiectul prezentei cauze, fie acțiunea a fost respinsă în baza unor excepții procesuale (anulare ca netimbrată, lipsă calitate procesuală activă).

Pe fondul cauzei, în ceea ce privește primul capăt de cerere, instanța a reținut că dispozițiile Legii nr. 109/1996, pe care și-a întemeiat reclamanta acțiunea, au fost abrogate la data de 28 februarie 2005, astfel încât, la momentul analizei, acest capăt de cerere este neîntemeiat, lipsind temeiul legal care să justifice pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună desemnarea de către instanță a unui expert contabil.

S-a constatat că realizarea activităților organelor de control financiar, având ca finalitate tocmai modalitatea de preluare a părții active și pasive a C., urmare a reorganizării acesteia, a făcut obiectul mai multor expertize contabile efectuate în cadrul altui dosar aflat și în prezent pe rolul instanțelor judecătorești (în cadrul Dosarului nr. 373/118/2007 al Tribunalului Constanța), neexistând indicii care să confirme susținerile reclamantei în sensul că, și în prezent, organele de conducere ale pârâtei refuză efectuarea acestui control și care să justifice intervenția instanței de judecată prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești în acest sens, controlul financiar putând fi efectuat astfel de către un expert, la solicitarea reclamantei.

Sub aspectul celui de-al doilea capăt de cerere, respectiv evacuarea pârâtei, instanța a constatat că reclamanta a invocat ca temei al acțiunii dispozițiile Codului civil privind contractul de locațiune, învederând și că, între părți, a existat Contractul de locațiune din 4 iulie 2002. În raport de acest contract, instanța a constatat că, prin Sentința civilă nr. 1487 din 9 martie 2007 pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosar nr. 23/118/2005 (irevocabilă prin Decizia civilă nr. 2042 din 10 iunie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție) s-a dispus respingerea acțiunii formulate de reclamanta F. Constanța în contradictoriu cu pârâta D.C. Constanța, având ca obiect constatarea nulității absolute a Contractului de închiriere din 4 iulie 2002, pentru considerentul (reținut cu puterea lucrului judecat) că respectivul contract nu și-a produs niciun moment efectele între cele două părți.

Pe cale de consecință, acest contract de închiriere nu poate fi invocat de către reclamantă ca justificând cererea sa de evacuare a pârâtei din respectivele imobile, motiv pentru care acțiunea este nefondată. S-a mai reținut că ambele părți susțin că au devenit succesoare ale fostei organizații cooperatiste C. Constanța, motiv pentru care imobilele ar fi intrat în patrimoniul lor, invocând astfel un drept de proprietate fiecare. Or, stabilirea dreptului de proprietate implică analizarea și compararea titlurilor de proprietate invocate de ambele părți, ceea ce instanța nu poate realiza decât în cadrul unei acțiuni în revendicare.

Simpla achitare a impozitelor nu face dovada dreptului de proprietate, iar din răspunsul SPITVBL Constanța rezultă că, în prezent, pârâta este cea care achită impozitele și taxele locale pentru o parte din imobilele din care se solicită evacuarea (respectiv chioșc P.P., magazin T., cofetărie B., anexa C.V.), astfel încât reclamanta nu a făcut dovada ocupării acestor imobile de către pârâtă într-un mod abuziv, care să justifice evacuarea acesteia. Împotriva aceste hotărâri, în termen legal, a declarat apel reclamanta F. Constanța, iar prin Decizia nr. 111/com din 21 septembrie 2011, Curtea de Apel Constanța a respins apelul formulat, ca neîntemeiat.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente: Primul capăt de cerere formulat de reclamantă a vizat desemnarea de către instanță a unui expert contabil care să realizeze controlul financiar de gestiune pentru verificarea integrității patrimoniului organizației cooperatiste asociate C. Constanța - retrasă din F. Constanta la data de 17 decembrie 2002 - în baza bilanțului contabil al C. Constanța de la sfârșitul anului 2002. O astfel de cerere este lipsită de temei legal întrucât dispozițiile invocate de reclamantă, respectiv art. 96 din Legea nr. 109/1996, abrogate în prezent de dispozițiile Legii nr. 1/2005, nu prevedeau o astfel de cale procesuală la dispoziția reclamantei.

Textul de lege invocat de reclamantă stabilea dreptul și, totodată, obligația F. de a efectua controlul de gestiune, iar o eventuală opoziție din partea cooperativei retrase ar fi putut fi sancționată în cadrul unei acțiuni în obligația de a face, prin obligarea acesteia la a permite efectuarea controlului, iar nu prin solicitarea ca instanța să desemneze un expert în acest sens. O astfel de interpretare rezultă și din împrejurarea că, atunci când legiuitorul a dorit să recunoască o astfel de cale procesuală, a reglementat în mod expres dreptul de a solicita instanței desemnarea unui expert care să analizeze anumite operațiuni de gestiune (art. 136 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 și art. 259 alin. (2) din Legea nr. 297/2004).

Desemnarea unui expert de către instanță vine să suplinească refuzul de a întocmi anumite rapoarte de analiză de către cei în drept să o facă, ori, în cauză, raportul trebuie să îl întocmească însăși reclamanta, astfel că nu poate solicita concursul instanței decât pentru a i se permite efectuarea operațiunii, nu și pentru a se efectua această operațiune în contul său. În ceea ce privește proba cu expertiza contabilă solicitată de reclamantă în fața primei instanțe, în mod corect tribunalul a apreciat că este lipsită de relevanță în raport cu petitul acțiunii, atâta timp cât o astfel de cerere de probatorii coincide cu primul capăt de cerere al acțiunii, asupra căruia instanța urma să se pronunțe prin hotărâre.

Referitor la capătul de cerere privind evacuarea, instanța de apel a constatat că, pentru magazinul B. și imobilul R.B. situate în Satul de Vacanță Constanța, cereri cu același obiect și cauză și purtând între aceleași părți au fost soluționate în mod irevocabil prin Sentințele civile nr. 6048 din 29 septembrie 2006 și nr. 1249 din 27 ianuarie 2007 pronunțate de Tribunalul Constanta, astfel că, în mod corect, instanța de fond a reținut autoritatea de lucru judecat.

Pentru celelalte imobile indicate, temeiurile juridice invocate de reclamantă sunt art. 1431 C. civ., care reglementează obligația locatarului de predare a bunului către locator la sfârșitul locațiunii, și art. 177 din Legea nr. 109/1996, aplicabile la momentul retragerii C. Constanța din F. Constanța (17 mai 2002). Cu privire la primul temei juridic invocat, instanța de apel a constatat că, într-adevăr, prin Sentința civilă nr. 1487 din 9 martie 2007, rămasă irevocabilă prin respingerea apelurilor declarate de ambele părți și a recursului declarat de F. Constanța, s-a respins cererea formulată de D.C. privind constatarea nulității Contractului de închiriere din 4 ianuarie 2002, motivat de faptul că acest contract nu a produs niciodată efecte între părți pe durata de valabilitate prevăzută.

Această hotărâre nu poate fi ignorată, întrucât se referă la o anumită situație juridică existentă între părți, statuând cu putere de lucru judecat asupra faptului că între părți contractul de închiriere nu și-a produs efectele, adică nu a dat naștere unor drepturi sau obligații reciproce. În atare situație, în mod corect tribunalul a apreciat că art. 1431 C. civ. nu este aplicabil, astfel că nu poate constitui temei pentru cererea de evacuare formulată de reclamantă. Referitor la celălalt temei juridic invocat, respectiv art. 177 din Legea nr. 109/1996, instanța de apel a constatat că, într-adevăr, acesta poate justifica o cerere de obligare a cooperativei de consum care, în caz de retragere din F., la care era asociată, refuză să predea activul și pasivul rămase după plata părții divizibile.

Însă, o astfel de cerere poate fi formulată doar în condițiile în care sunt parcurse etapele prevăzute de lege, respectiv după stabilirea activului și pasivului, a părții divizibile și indivizibile a cooperativei în cadrul controlului de gestiune dispus de F. În lipsa acestor operațiuni, instanța nu este în măsură a dispune cu privire la posesia asupra bunurilor decât în cadrul unei acțiuni în revendicare, în urma analizei și comparării titlurilor, iar nu în cadrul unei acțiuni în evacuare, astfel cum corect a apreciat și prima instanță. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat și motivat recurs reclamanta F. Constanța. Prin motivele de recurs, se formulează următoarele critici: 1. Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină și cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Prin organele sale statutare, pârâta s-a retras din F. la data de 17 decembrie 2002, iar F. a luat act de retragere și a dispus ca bunurile care constituie partea indivizibilă să fie redistribuite unei cooperative limitrofe, conform art. 177 din Legea nr. 109/1996, aplicabilă Ia data retragerii. Conducerea C. Constanța, deși notificată prin executorul judecătoresc, a refuzat să permită efectuarea controlului financiar de gestiune dispus de Consiliul de Administrație al F., în temeiul art. 96 din Legea nr. 109/1996, pentru verificarea integrității patrimoniului acestei cooperative și pentru stabilirea datoriilor pe care le are.

Tot în urma notificării prealabile prin executor judecătoresc, conducerea C. Ovidiu, la care a fost redistribuit patrimoniul indivizibil, și reprezentanți ai F. s-au prezentat la C. în vederea preluării patrimoniului indivizibil, conform art. 177 din Legea nr. 109/1996, dar și de această dată conducerea C. Constanța, prin președinte, a refuzat să respecte art. 177 din Legea nr. 109/1996, consemnându-se și acest refuz printr-un înscris depus la dosar. Hotărârile invocate de pârâtă și luate în considerare de instanță, prin care s-a respins evacuarea din imobilele R.B., M.B., cofetărie B. și anexă C.V., au fost soluționate în anul 2006, anterior Dosarului 373/118/2007, soluționat irevocabil de Înalta Curte de Casație și Justiție, în care s-a efectuat expertiza prin care au fost stabilite irevocabil imobilele care fac parte din fondul indivizibil.

Or, în prezentul dosar, nu mai poate fi reținută autoritatea lucrului judecat, întrucât aceste imobile figurează în lista expertizei în fondul indivizibil care trebuie predat către F., pentru a fi redistribuit altei cooperative de consum asociate. O altă motivare, dată de instanța de fond respingerii cererii de evacuare și care nu a fost analizată de instanța de apel este aceea conform căreia ambele părți susțin că au devenit succesoare ale fostei organizații C. Constanța, motiv pentru care imobilele ar fi intrat în patrimoniul lor, invocând astfel un drept de proprietate fiecare, iar stabilirea dreptului de proprietate implică analizarea și compararea titlurilor de proprietate invocate de ambele părți, ceea ce instanța nu poate realiza decât în cadrul unei acțiuni în revendicare.

Instanța de apel nu a motivat, prin prisma art. 120 al Legii nr. 1/2005, motivele respingerii cererii de evacuare din fondul indivizibil deja stabilit prin hotărâre irevocabilă și nici nu s-a pronunțat asupra motivului de apel formulat sub acest aspect. Curtea de Apel, deși reține că imobilele din care s-a solicitat evacuarea se regăsesc în expertiză la capitolul bunuri din fond indivizibil, vine în contradicție cu propriile constatări și motivează că evacuarea a fost soluționată definitiv prin sentințele pronunțate în anii 2006 și 2007. Or, după pronunțarea acestor sentințe a avut loc efectuarea expertizei și nu se mai poate reține faptul că aceste imobile nu erau identificate ca făcând parte din fondul indivizibil.

Mai mult, Contractul de închiriere din 4 iulie 2002 a statuat faptul că aceste imobile din fondul indivizibil au fost predate cu chirie către C., aceasta având statutul de chiriaș, iar F. de proprietar. Prin urmare, la data solicitării de evacuare din imobilele stabilite irevocabil ca fiind parte integrantă din fondul indivizibil, pârâta le deține fără titlu valabil, iar respingerea cererii de evacuare este nelegală, fiind încălcat art. 177 din Legea nr. 109/1996, aplicabilă la data retragerii. 2. Instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății și a schimbat natura și înțelesul vădit neîndoielnic al acestuia.

Actul juridic dedus judecății a fost clar exprimat prin cererea introductivă, și anume: numirea unui expert contabil pentru a efectua o expertiză pentru a se constata integritatea patrimoniului și stabilirea datoriilor pe care C. Constanța le are la data retragerii din F. (17 decembrie 2002). Totodată, s-a solicitat ca, pe baza constatărilor expertizei, pârâta să fie evacuată din imobilele care fac parte din fondul indivizibil și pe care a refuzat să le predea de bună voie. S-a solicitat numirea unui expert de către instanță, neutru, imparțial, întrucât, în urma numeroaselor procese, nu mai este posibil ca cenzorii F. să efectueze o asemenea operațiune în condiții normale. Instanța a interpretat greșit această cerere, fără a lua în considerare poziția pârâtei exprimată în fața primei instanțe, în sensul de a respinge cererea reclamantei ca nefondată.

Nici în apel pârâta nu a considerat că legea cooperației de consum trebuie respectată. Prin urmare, această poziție procesuală demonstrează că nu și-a schimbat poziția de refuz al controlului integrității patrimoniului. Susținerea instanței de fond conform căreia se cunosc imobilele din fondul indivizibil, în care proprietar este F., nu a fost atacată cu apel de pârâtă, astfel încât acest aspect a devenit irevocabil. Prin urmare, respingând cererea în evacuare, instanța a încălcat art. 98, art. 161 și art. 177 din Legea nr. 109/1996, aplicabilă la data retragerii. 3. Hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii. Contractul din 4 iulie 2002 a fost semnat de ambele părți, pârâta a solicitat în instanță nulitatea absolută a acestui contract, iar instanțele au respins irevocabil acțiunea pârâtei.

Prin urmare, are mai puțină importanță faptul că pârâta a refuzat să plătească chiria datorită unor compensări, câtă vreme locațiunea a fost încheiată valabil. Motivele de recurs nu cuprind o încadrare în drept a criticilor formulate, recurenta enunțând însă în cuprinsul cererii formulate conținutul art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. Analizând decizia recurată în limita criticilor formulate care se pot circumscrie prevederilor art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente: 1. În cadrul motivului de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., recurenta susține că decizia pronunțată cuprinde o motivare contradictorie deoarece nu a fost analizat considerentul instanței de fond conform căruia ambele părți susțin că au devenit succesoare ale fostei organizații C. Constanța, motiv pentru care imobilele ar fi intrat în patrimoniul lor, invocând astfel un drept de proprietate fiecare, iar stabilirea dreptului de proprietate implică analizarea și compararea titlurilor de proprietate invocate de ambele părți, ceea ce instanța nu poate realiza decât în cadrul unei acțiuni în revendicare. Se arată că instanța de apel nu a motivat, prin prisma art. 120 al Legii nr. 1/2005, motivele respingerii cererii de evacuare din fondul indivizibil deja stabilit prin hotărâre irevocabilă și nici nu a răspuns criticilor formulate în acest sens de reclamantă.

Critica nu este fondată. Art. 261 pct. 5 C. proc. civ. reglementează obligația pentru instanță de a arăta în considerentele hotărârii motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și motivele pentru care au fost înlăturate cererile părților. În aplicarea acestor dispoziții legale, instanța este obligată să motiveze soluția pronunțată sub aspectul fiecărui capăt de cerere, iar nu să răspundă tuturor argumentelor invocate de părți în susținerea acestor capete de cerere. Cu atât mai mult, nu există obligația pentru o instanță de control judiciar de a răspunde fiecărui considerent reținut în hotărârea a cărei legalitate și temeinicie o analizează, ci de a cenzura acele dezlegări care sunt criticate în căile de atac formulate.

Nemotivarea deciziei din perspectiva art. 120 din Legea nr. 1/2005 nu poate fi, de asemenea, reținută. Curtea de apel a analizat cererile reclamantei în baza cauzei juridice pe care aceasta a indicat-o în cererea de chemare în judecată, iar împrejurarea că dispozițiile acestui act normativ au fost menționate de reclamantă în motivarea apelului declarat nu impunea obligația instanței de apel de a exercita controlul judiciar din perspectiva acestei legi decât în măsura în care, cu respectarea limitelor învestirii, se formulau susțineri care puteau fi apreciate ca fiind critici de nelegalitate ori netemeinicie.

Hotărârea curții de apel nu este contradictorie nici în sensul că ar fi reținut pe de o parte că imobilele din care s-a solicitat evacuarea se regăsesc în expertiză la capitolul bunuri din fond indivizibil, iar pe de altă parte că evacuarea a fost soluționată definitiv prin sentințele pronunțate în anii 2006 și 2007. Așa cum rezultă din considerentele deciziei, instanța de apel a făcut o distincție între imobilele magazinul B. și R.B. pe de o parte, și restul imobilelor indicate în cererea de chemare în judecată, pe de altă parte. Numai în privința primelor a apreciat că există autoritate de lucru judecat în raport cu Sentințele civile nr. 6048 din 29 septembrie 2006 și nr. 1249 din 27 ianuarie 2007 pronunțate de Tribunalul Constanța.

Acesta este singurul argument pentru respingerea cererii având ca obiect cele două imobile, astfel încât nu se poate reține o motivare contradictorie a instanței, în măsură să atragă admiterea recursului, în temeiul art. 304 pct. 7 C. proc. civ. 2. Recurenta susține că instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății și a schimbat natura și înțelesul vădit neîndoielnic al acestuia, afirmație care reproduce conținutul art. 304 pct. 8 C. proc. civ. În ceea ce privește incidența art. 304 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că hotărârea pronunțată de instanța de apel nu se bazează pe interpretarea greșită a actului juridic dedus judecații, pe schimbarea naturii ori a înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al unui act juridic.

Potrivit art. 304 pct. 8 C. proc. civ., modificarea unei hotărâri se poate dispune atunci când instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia. Cazul de recurs menționat presupune, prin ipoteză, împrejurarea învestirii instanței cu un litigiu în legătură cu un act juridic intervenit între părți și a cărui natură ori înțeles lămurit și vădit neîndoielnic a fost în mod eronat modificat de instanța de apel. Or, în cauză, nu se pune problema interpretării unui anumit act juridic și, de aceea, nici motivul de recurs bazat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu poate fi primit. Susținerea privind nelegalitatea deciziei recurate pentru ignorarea poziției procesuale a pârâtei, exprimată constant de-a lungul litigiului, în sensul respingerii pretențiilor reclamantei, nu poate fi circumscrisă nici art. 304 pct. 8 C. proc.

civ. și nici vreunui alt motiv de recurs din cele prevăzute în mod limitativ de art. 304 C. proc. civ., astfel încât instanța de recurs nu este legal învestită cu exercitarea controlului de legalitate din această perspectivă. 3. Cerea de recurs cuprinde o serie de susțineri vizând situația de fapt, o reluare a pretențiilor formulate de reclamantă și o reproducere a dispozițiilor legale pretinse aplicabile în cauză, susțineri care nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 304 C. proc. civ. pentru a fi analizate. Înalta Curte apreciază că numai acele critici prin care recurenta invocă greșita soluționare a excepției autorității de lucru judecat pot fi circumscrise prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. În susținerea nelegalității deciziei recurate sub aspectul soluționării acestei excepții, recurenta aduce mai multe argumente, și anume: Hotărârile invocate de pârâtă și luate în considerare de instanță, prin care s-a respins evacuarea din imobilele R.B., M.B., cofetărie B. și anexă C.V. au fost soluționate în anul 2006, anterior efectuării unei expertize judiciare prin care au fost stabilite imobilele care fac parte din fondul indivizibil; Contractul de închiriere din 4 iulie 2002 a statuat faptul că aceste imobile din fondul indivizibil au fost predate cu chirie către C., aceasta având statutul de chiriaș, iar F. de proprietar; locațiunea a fost încheiată valabil. Autoritatea de lucru judecat este reglementată ca o prezumție legală absolută irefragabilă în art. 1201 C. civ.

și ca o excepție de fond, peremptorie și absolută de art. 166 C. proc. civ. Potrivit art. 1201 C. civ., este "lucru judecat atunci când a doua cerere are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate". Art. 166 C. proc. civ. prevede că "excepția puterii de lucru judecat se poate ridica de părți sau de judecător, chiar înaintea instanțelor de recurs." Autoritatea de lucru judecat este un efect al hotărârii judecătorești care nu poate fi înlăturat de concluziile unui raport de expertiză ori de clauze contractuale. De aceea, constatând că sunt întrunite condițiile în care operează autoritatea de lucru judecat, în mod corect instanța de apel a confirmat hotărârea primei instanțe de respingere a acțiunii în limitele în care efectele autorității de lucru judecat s-au produs.

În consecință, pentru considerentele expuse și constatând că celelalte susțineri formulate prin motivele de recurs nu pot fi încadrate în prevederile art. 304 C. proc. civ., în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat. În baza art. 274 C. proc. civ., recurenta va fi obligată la 3.000 RON, cheltuieli de judecată către intimată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta F. Constanța împotriva Deciziei nr. 111 com din 21 septembrie 2011 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal. Obligă recurenta-reclamantă la 3.000 RON, cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 noiembrie 2012. Procesat de GGC - AZ