ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7388/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7388/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Deliberând, în

condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut

următoarele:

Prin Decizia civilă nr. 15/C din 23 ianuarie

2012, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, a respins excepția autorității

lucrului judecat, invocată de intimata pârâtă S.C. M.C. S.A.

A admis apelul

declarat de apelanții reclamanți C.C., C.I.A., C.N.S., T.C.M. și T.R.C.

împotriva Sentinței civile nr. 704 din 1 noiembrie 2001 pronunțată de

Tribunalul Constanța. A schimbat în parte sentința civilă apelată, în sensul că

a admis acțiunea fată de S.C. M.C. S.A. și a obligat pârâta să lase

reclamanților, în deplină proprietate și liniștită posesie, spațiul comercial

(subsol și parter) deținut de societatea pârâtă din imobilul situat în

Constanța, astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză S.T.

A menținut restul

dispozițiilor hotărârii apelate și a obligat-o pe pârâtă la 2.800 RON

cheltuieli de judecată.

Pentru a decide

astfel, instanța de apel a reținut, cât privește autoritatea de lucru judecat,

faptul că, pentru a opera, această excepție dirimantă trebuie să se fundamenteze

pe existența unui litigiu anterior, soluționat irevocabil în legătură cu

pretenții identice dintre aceleași părți, însă în cauză această cerință nu este

îndeplinită.

În speță, prin

acțiunea promovată la 9 august 2002 și înregistrată inițial sub nr. X/2002 la

Judecătoria Constanța, reclamanții au solicitat în contradictoriu cu F.P.S. și

S.C. M.C. S.A., în temeiul art. 46 din Legea nr. 10/2001, să se constate

nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni din 12

aprilie 1996, pe motiv că fusese depusă o cerere de restituire în natură a

imobilului conform Legii nr. 112/1995.

La termenul din 28

octombrie 2002, în fața Judecătoriei Constanța (și mai înainte de declinarea

competenței de către această instanță la Tribunalul Constanța, urmare

calificării litigiului ca fiind comercial), reclamanții depun o precizare a

obiectului acțiunii, cerând în același cadru de reglementare al art. 46 din

Legea nr. 10/2001 obligarea pârâților nou introduși în cauză - Consiliul Local

și Municipiul Constanța - la restituirea în natură a imobilului. Argumentul

adus prin această completare a cererii de chemare în judecată a fost acela că,

în măsura în care s-ar admite acțiunea în nulitatea privatizării, părțile ar fi

repuse în situația anterioară, iar bunul s-ar reîntoarce în patrimoniul

municipiului Constanța, fiind deci susceptibil a fi restituit în natură către

reclamanți.

Soluționată ca

litigiu comercial, cauza a fost trimisă spre rejudecare la Tribunalul

Constanța, conform Deciziei nr. 9370/2006 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, care a admis recursul

reclamanților și a constatat că în fapt acțiunea a avut un obiect complex,

urmărindu-se atât lipsirea de efecte juridice a actelor de privatizare care au avut

impact asupra acestui imobil, cât și, prin cerere subsecventă, obligarea

pârâților autorități locale la restituirea în natură a bunului.

Înalta Curte a arătat

că, în aceste circumstanțe, prevederile art. 46 din Legea nr. 10/2001 indică

faptul că nulitatea actelor de înstrăinare a imobilelor, ce cade sub incidența

acestei legi speciale, constituie o chestiune a cărei soluție poate avea o

înrâurire covârșitoare asupra procedurii de restituire, precum și că ambele

pretenții - fondate fiind pe norma legii speciale de reparație - sunt de

competența secției civile a tribunalului.

În aceste condiții

s-a pronunțat în rejudecare Sentința civilă nr. 1575/2008 a Tribunalului

Constanța, care a respins acțiunea, soluție menținută prin Decizia 304/C/2009 a

Curții de Apel Constanța, devenită irevocabilă prin Decizia nr. 5873/2011 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate

intelectuală, care a respins recursul reclamanților.

S.C. M.C. S.A. nu se

poate apăra prin excepția autorității de lucru judecat în cadrul acțiunii în

revendicare reluate după soluționarea irevocabilă a acțiunii vizând nulitatea

actelor de privatizare, câtă vreme cererea subsecventă din Dosarul 205/118/2008

nu s-a referit și la obligarea societății la restituirea în natură a imobilului,

ci doar a autorităților locale. Pe de altă parte, astfel cum s-a arătat și prin

decizia de recurs, în apel nu s-a criticat efectiv nesoluționarea cererilor

referitoare la repunerea în situația anterioară și restituirea în natură a

bunului, din moment ce s-a recunoscut caracterul subsidiar al acestei dezlegări

față de petitul principal, iar acesta din urmă a fost respins.

Cât privește fondul

litigiului, prima instanță a reținut greșit că în situația autoarei M.F.

(căsătorită Ț.) operează prezumția neîncadrării sale în sfera de aplicare a

art. I din Decretul nr. 92/1950, câtă vreme înscrisurile depuse la fond atestă

fără echivoc că a lucrat ca profesor de matematică și în perioada de aplicare a

actului normativ. În acest fel, s-a ignorat că revenea pârâților sarcina probei

contrare, a întrunirii condițiilor de aplicare a art. I din Decretul nr.

92/1950, pentru a se prezuma preluarea cu titlu valabil a bunului de către

stat.

În egală măsură,

instanța de fond a ignorat declarația martorului N.I., care a arătat că numitul

C. N. a fost inițial angajat la un patron, iar după 1946 a lucrat la o

întreprindere de stat în construcții, după care a fost ridicat de la domiciliu

și trimis doi ani la Canal, ca deținut politic; prin urmare, la data aplicării

Decretului nr. 92/1950, pârâților le revenea obligația de a proba că autorul

reclamanților C. se încadra în sfera marilor industriași, exploatatori de

imobile, bancheri, moșieri etc, pe care la acel moment statul a înțeles să-i

deposedeze de bunuri.

O asemenea probă nu a

fost făcută, iar prin declarația martorei S.M. se atestă că, până la arestarea

pe motive politice, autorul apelanților C. ținea contabilitatea la diverși

negustori, iar după eliberarea de la Canal acesta a muncit în Moldova, ca

simplu lucrător.

În aceste condiții,

este greșită aserțiunea reținută de tribunal, în sensul că nu s-au conturat

aspecte lămuritoare privind activitatea numitului C.N. în perioada de aplicare

a Decretului nr. 92/1950, iar profesia numitei M.T. a fost derulată cu

intermitente.

Această soluție intră

în contradicție cu dispozițiile art. 6 alin. (1) și (2) din Legea nr. 213/1998

și care recunoaște foștilor proprietari sau succesorilor acestora să le

revendice pe cele preluate de stat fără un titlu valabil.

Statul nu se poate

legitima ca titular al dreptului de proprietate asupra acestui bun în temeiul

unui titlu valabil, în sensul unei corecte aplicări a dispozițiilor art. I din

Decretul nr. 92/1950. Cum o asemenea statuare în fapt și în drept, privitoare

la valabilitatea titlului statului, nu a fost dispusă prin hotărâre

judecătorească irevocabilă până la data intrării în vigoare a Legii nr.

10/2001, care include în sfera preluărilor abuzive pe cele efectuate în temeiul

actului de naționalizare, se va stabili că apelanții reclamanți și-au dovedit

în speță calitatea de titulari ai dreptului de proprietate asupra bunului în

litigiu, opunând un titlu deținătorului bunului la data promovării acțiunii.

Sentința civilă nr.

2022/2007 a Tribunalului Constanța, definitivă conform Deciziei nr. 90/C/2008 a

Curții de Apel Constanța și irevocabilă prin Decizia civilă nr. 8222/2009 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a prilejuit restituirea parțială a

imobilului conform procesului-verbal din 27 mai 2011, a stabilit că bunul intră

în sfera de aplicare a art. 2 lit. a) din Legea nr. 10/2001, fiind preluat

abuziv prin efectul Decretului nr. 92/1950.

Societatea comercială

nu poate invoca dobândirea valabilă a proprietății asupra bunului, prin

transmiterea atributelor dreptului real de la stat într-una dintre modalitățile

legale, câtă vreme s-a constatat în cauză că titlul starului a fost creat prin

preluare abuzivă, contrară însăși normei în temeiul căreia a acționat.

Societatea intimată

nu se poate prevala de un drept de proprietate dobândit printr-un act juridic

valabil și apărat conform art. 1 din Protocolul I al Convenției pentru apărarea

drepturilor omului și libertăților fundamentale, care să se opună adevăratului

proprietar ca produs al bunei credințe a subdobânditorului cu titlu oneros și

al erorii comune și invincibile asupra titlului statului.

Această concluzie se

fundamentează pe aspectele care relevă - conform înscrisurilor din dosarul

atașat, pe baza cărora s-a pronunțat Decizia civilă nr. 5873 din 8 iulie 2011 a

I.C.C.J. - modul cum a ajuns acest imobil să fie evidențiat în patrimoniul

societar și deopotrivă în capitalul social al S.C. M.C. S.A. Astfel, după

preluarea imobilului de stat pe temeiul Decretului nr. 92/1950, dreptul de

administrare asupra acestuia a fost transmis către fosta Organizație Comercială

Locală (O.C.L.) A. Constanța și ulterior transferat la întreprinderea de

Locuințe și Localuri (I.L.L.) Constanța, Sfatul Popular al Orașului dispunând

prin decizia din 29 iulie 1964 asupra transferului dreptului de administrare și

a obligațiilor legate de evidența operativă.

Prin Decizia nr.

X/1991 a Consiliului Județean Constanța s-a dispus transmiterea dreptului de

administrare a unor imobile (între care și cel din Bd.T., respectiv a

parterului ocupat ca spațiu comercial - lista anexă a deciziei) de la Regia

Autonomă "C.U." Constanța la S.C. R.O. S.A., începând cu 1 februarie

1991.

S.C. R.O. și-a

schimbat denumirea în S.C. M.C. S.A. în luna martie 1992, conform mențiunilor

din Registrul Comerțului și a figurat ulterior cu aceste imobile în

proprietate, deopotrivă ca active patrimoniale, dar și cu reflectare valorică

regăsită în capitalul social).

Preluarea fără titlu

valabil în patrimoniul statului, darea lui ulterioară în administrarea unor

unități economice tutelate de stat, iar după 22 decembrie 1989, în

administrarea unei regii autonome create prin reorganizarea fostei unități de

stat conform Legii nr. 15/1990, nu poate justifica intrarea legală a bunului în

patrimoniul societății create, la rândul său, cu aport la capitalul social adus

de statul acționar.

Din acest punct de

vedere, nu are relevanță împrejurarea că imobilul se află în prezent în

patrimoniul unei societăți comerciale privatizate, câtă vreme modalitatea de

apropriere a imobilului în litigiu de către persoana juridică a implicat

intervenția statului (direct sau prin F.P.S.).

În compararea

titlurilor părților nu se poate susține că imobilul în litigiu nu poate fi

retrocedat apelanților reclamanți, pentru că ar fi intrat într-o modalitate

reglementată prin lege în patrimoniul unei persoane juridice private, S.C. M.C.

S.A. neavând în cauză un titlu preferabil.

Nu este reală

apărarea intimatei potrivit cu care prin dezlegarea în drept dată în Dosarul

civil nr. 208/118/2008 s-ar fi validat definitiv și retroactiv calitatea sa de

proprietar asupra imobilului, pentru că procesul având ca obiect nulitatea

actelor de privatizare nu a analizat niciodată legalitatea modului în care a

intrat acest bun în patrimoniul societății, ci, în acord cu principiul

disponibilității, doar respectarea cerințelor legale în contextul dat de Legea

nr. 58/1991 și Legea nr. 55/1995.

2.1. Motive

Pârâta S.C. M.C. S.A.

a declarat recurs prin care, după o prezentare a evoluției procesului în

etapele procesuale anterioare, a formulat următoarele critici:

Instanța de apel,

neputând ignora nici dreptul de apărare al părților, care se circumscrie unei

noi interpretări a valabilității titlului statului prin prisma dispozițiilor

Legii nr. 112/1995, a H.G. nr. 11/1997, a H.G. nr. 20/1996 și a Legii nr.

10/2001 nu mai are altă posibilitate, pentru a nu încălca dispozițiile art. 292

C. proc. civ., decât să procedeze la anularea hotărârii și trimiterea cauzei

spre rejudecare la instanța de fond, astfel încât părțile să poată să-și facă

apărări în legătură cu actele normative nou apărute după pronunțarea sentinței.

Nu mai era nevoie ca

instanța de fond să analizeze titlul cu care S.C. M.C. S.A. deține imobilul,

câtă vreme prin hotărâre a fost validată preluarea făcută de către stat.

Instanța de apel trebuia să anuleze sentința și să trimită cauza spre

rejudecare, pentru ca instanța de fond să se pronunțe și asupra apărărilor

făcute de către pârâtă în legătură cu dobândirea în proprietate, cu

bună-credință, a bunului revendicat.

Această chestiune a

fost ridicată în fața instanței de apel însă prin hotărâre nu a fost abordată.

Greșit a fost

respinsă excepția autorității de lucru judecat prin raportare la Sentința

civilă nr. 1575/2008 pronunțată de Tribunalul Constanța, prin care cererea de

restituire în natură a imobilului a fost respinsă ca nefondată.

Instanța de apel nu

s-a pronunțat cu privire la apărările formulate de S.C. M.C. S.A. în legătură

cu legalitatea titlului său de proprietate asupra imobilului, opozabil

reclamanților, reținând că societatea ar fi doar administratorul bunului. În

operațiunea de comparare a titlurilor, instanța avea obligația să analizeze și

titlul de proprietate al pârâtei.

Societatea este

privatizată integral, iar imobilul în litigiu face parte din patrimoniul

societății, fiind proprietatea acesteia.

Litigiul anterior

finalizat prin respingerea acțiunii având ca obiect anularea actelor de

preluare a imobilului în patrimoniul societății reprezintă un element de

identificare a efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, în privința

legalității deținerii imobilului.

2.2. Analiza

recursului

Recursul este

întemeiat în sensul următoarelor considerente:

Cererea de chemare în

judecată are ca obiect revendicarea imobilului situat în Constanța, compus din

teren în suprafață de 530 mp și construcție.

Între părți a mai

avut loc un proces, vizând constatarea nulității absolute a Contractului de

vânzare-cumpărare de acțiuni nr. X/1996, finalizat irevocabil prin Decizia nr.

5873 din 8 iulie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

civilă și de proprietate intelectuală. Acțiunea formulată de către reclamanții

C.C., C.I.A., C.N.S., T.C.M. și T.R.C. în contradictoriu cu Fondul Proprietății

de Stat și S.C. M.C. S.A. a fost respinsă reținându-se, în esență, că art. 45 din

Legea nr. 10/2001 nu sancționează cu nulitatea orice operațiune juridică a

detentorului bunului, ci numai actele juridice de înstrăinare făcute de acesta,

inclusiv cele din cadrul procesului de privatizare, având ca obiect material

imobile ce cad sub incidența acestei legi. Or, contractul de vânzare-cumpărare

de acțiuni atacat în cauză nu face parte din actele de înstrăinare la care se

referă art. 45 din Legea nr. 10/2001, neputând fi lovit de nulitate decât prin

prisma nerespectării cerințelor impuse de legile privatizării, Legea nr.

58/1991 și Legea nr. 55/1995, întrucât privatizarea societății prin

înstrăinarea pachetului de acțiuni are ca efect modificarea componenței

acționariatului, iar nu și modificarea activului patrimonial al societății.

Pe cale de

consecință, titlul pârâtei asupra imobilului în litigiu nu a fost desființat.

În aceste condiții,

reținând că atât reclamanții, cât și pârâta au un titlu, instanța de apel a

considerat în mod corect - într-o devoluțiune impusă de cererile formulate de

către apelanți pe tot parcursul judecării apelului -, că se impune compararea

acestor titluri.

În urma acestei

comparări se va determina că este mai caracterizat și, deci, preferabil, titlul

care conferă celui care îl invocă un "bun".

Pentru aprecierea

existenței unui "bun" în patrimoniul reclamanților sau al pârâtei

trebuie avută în vedere jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului,

inclusiv cea dezvoltată în cauzele împotriva României, în care s-a explicitat

conținutul noțiunii, ca vizând atât un "bun actual", cât și o

"speranță legitimă" de valorificare a dreptului de proprietate.

În jurisprudența

Curții s-a produs o schimbare în raționamentul construit pe tiparul cauzei

Păduraru contra României, continuând cu cauzele Străin și Porțeanu, pe care Curtea

l-a aplicat constant, fără nicio abatere, în practica ulterioară, în ceea ce

privește conținutul noțiunii de "bun".

Astfel, în hotărârea

pilot pronunțată în 12 octombrie 2010 în cauza Măria Athanasiu și alții

împotriva României, se arată că un "bun actual" există în patrimoniul

proprietarilor deposedați abuziv de către stat doar dacă s-a pronunțat în

prealabil o hotărâre judecătorească definitivă și executorie prin care nu numai

că s-a recunoscut calitatea de proprietar al persoanei în discuție, ci s-a și

dispus expres restituirea bunului (parag. 140 și 143).

În caz contrar,

simpla constatare pe cale judecătorească a nelegalității titlului statului

constituit asupra imobilului în litigiu, poate valora doar o recunoaștere a

unui drept la despăgubire, respectiv dreptul de a încasa măsurile reparatorii

prevăzute de legea specială, sub condiția inițierii procedurii administrative

și a îndeplinirii cerințelor legale pentru obținerea acestor reparații (parag.

141,142 și 143).

Reclamanții, de la a

căror autoare imobilul a fost preluat în mod abuziv, de vreme ce nu-i erau

aplicabile dispozițiile art. I din Decretul nr. 92/1950, nu au o hotărâre

judecătorească prin care să li se fi recunoscut calitatea de proprietari ai

imobilului în litigiu și să se fi dispus restituirea bunului. Astfel, prin

Sentința civilă nr. 2022 din 15 noiembrie 2007, rămasă irevocabilă prin

respingerea apelurilor și recursurilor promovate de către pârâți, Tribunalul

Constanța, secția civilă, a admis acțiunea formulată de către reclamanții C.C.,

C.I.A., C.N.S., Ț.C.M. și Ț.R.C. și i-a obligat pe pârâții municipiul

Constanța, prin primar, Consiliul local Constanța și Primarul municipiului

Constanța să restituie reclamanților imobilul situat în Constanța, compus din

teren în suprafață de 530 mp și construcție - parter situată în partea din

spate a imobilului alipit corpului principal, cu intrare din str. T.V. și corp

de construcție parter, situat în partea din spate a imobilului cu ieșire de pe

B-dul T. Acțiunea promovată de către reclamanți nu a vizat și imobilul din

prezentul litigiu.

Pe de altă parte,

acțiunea prin care s-a urmărit anularea titlului pârâtei a fost respinsă,

astfel încât, în aceste condiții, titlul său s-a consolidat, iar dreptul pe

care acesta îl constată poate să fie opus oricărei persoane, inclusiv fostului

proprietar.

Față de cele ce

preced, Înalta Curte stabilește că reclamanții nu au un drept la restituire

care să-i îndreptățească la redobândirea posesiei imobilului în litigiu, astfel

încât criticile formulate prin motivele de recurs întrunesc cerințele art. 304

pct. 9 C. proc. civ., hotărârea pilot menționată existând la data judecării

apelului.

Decizia recurată va

fi însă modificată numai în parte, soluția de respingere a excepției

autorității de lucru judecat fiind legală, câtă vreme nici obiectul, și nici

cauza din prezentul litigiu, respectiv cele din procesul finalizat prin Decizia

civilă nr. 5873/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și

de proprietate intelectuală, nu sunt aceleași. În procesul anterior,

pretențiile reclamanților au constat în anularea contractului de

vânzare-cumpărare de acțiuni nr. X/1996, iar temeiul juridic al cererii l-a

reprezentat contractul, precum și art. 45 din Legea nr. 10/2001; în prezentul

litigiu pretențiile reclamanților vizează recunoașterea calității lor de

proprietari și obligarea pârâtei să le predea posesia imobilului, iar temeiul

juridic al cererii îl constituie titlul de proprietate al reclamanților

întemeiat pe art. 480 C. civ.

În temeiul art. 312

alin. (1) C. proc. civ. recursul pârâtei va fi admis și hotărârea atacată va fi

modificată în parte, în sensul reținut prin dispozitiv.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta S.C. M.C. S.A.

împotriva Deciziei nr. 15C din 23 ianuarie 2012 a Curții de Apel Constanța,

secția I civilă și în consecință:

Modifică în parte

decizia în sensul că respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanții C.C.,

C.I.A., C.N.S., Ț.C.M. și Ț.R.C. împotriva Sentinței civile nr. 704 din 1

noiembrie 2001 pronunțată de Tribunalul Constanța.

Păstrează celelalte

dispoziții ale deciziei privitoare la respingerea excepției autorității

lucrului judecat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 29 noiembrie 2012.

Procesat de GGC - CL