ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 386/2012

Ședința publică de la 1 februarie 2012 Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța, sub nr. 19761/212/2007, reclamanta SC I.G.I. SRL prin lichidator judiciar SC B.F.S. SPRL a chemat în judecată pe pârâții M.C. prin P. și C.L.M. Constanța, solicitând instanței să constate în favoarea reclamantei dreptul de superficie constând în dreptul de proprietate asupra imobilului, construcție (spațiu comercial), desfășurată pe o suprafață de 712,65 m.p., edificată pe terenul proprietatea pârâtei, situat în Constanța, str. Vârful cu Dor, județul Constanța și dreptul de folosință asupra terenului în suprafață de 1.500 m.p.

aferent și necesar utilizării în bune condiții, pe toată durata existenței construcției. Prin sentința civilă nr. 22649 din 12 decembrie 2008, pronunțată de Judecătoria Constanța a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta SC B.F.S. SRL în calitate de lichidator judiciar al SC I.G.I. SRL în contradictoriu cu pârâții M.C. și C.L.M. Constanța. Prin decizia nr. 895 din 18 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Constanța, a fost admis recursul declarat de M.C. și C.L. Constanța împotriva sentinței civile nr. 22649/2008, pronunțată de Judecătoria Constanța, hotărârea a fost casată, cu reținerea cauzei pentru soluționarea în primă instanță a cauzei având în vedere dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. c) C. proc.

civ. Tribunalul Constanța, prin sentința civilă nr. 2320 din 21 martie 2011, pronunțată în dosarul nr. 3212/118/2010, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC B.F.S. SRL (în calitate de lichidator al SC I.G.I. SRL) în contradictoriu cu pârâții M.C. prin P. și C.L.M. Constanța, constatând că reclamanta a dobândit un drept de superficie asupra imobilului, spațiu comercial, situat în Constanța str. Vârful cu Dor, județul Constanța în suprafață de 712,15 m.p. și dreptul de folosință asupra terenului în suprafață de 1.500 m.p. Împotriva sentinței civile nr. 2320/2011, pronunțată de Tribunalul Constanța au declarat apel pârâții C.L.M. Constanța și M.C. prin P., apel ce a fost admis prin decizia civilă nr. 89 din 22 iunie 2011. A fost schimbată în tot sentința apelată, iar acțiunea formulată de SC B.F.S.

SRL, lichidator juridic al SC I.G.I. SRL, a fost respinsă ca nefondată. În motivarea deciziei, instanța de apel a reținut, în esență, că reclamanta nu a făcut dovada dobândirii dreptului de superficie prin lege sau convenția părților. Acordul dat de către R.F.E. Constanța prin contractul de închiriere nr. 1246/1991, pentru edificarea construcțiilor, nu poate fi considerat valabil întrucât nu a fost dat de proprietarul terenului ci doar de un posesor neproprietar. Singurul act emis de autoritatea locală îl constituie adresa nr. 20818 din 17 mai 1991 prin care s-a dat acordul pentru amplasarea cu caracter provizoriu, a unei unități prestări-servicii pe terenul în suprafață de 1.500 m.p. închiriat de R.F.

Constanța. Același caracter provizoriu al construcțiilor este menționat și în Autorizația de construire nr. 150/1996 emisă de C.L.M. Constanța, prin care s-a autorizat efectuarea de reparații, modificări, extinderi la construcțiile existente. Prin urmare, în lipsa unui acord expres sau tacit al pârâților, în calitate de proprietari ai terenului, pentru ridicarea construcțiilor în discuție, construcții cu caracter definitiv, nu se poate invoca un drept de folosință asupra terenului, acțiunea reclamantei fiind apreciată ca nefondată. Împotriva deciziei civile nr. 89 din 22 iunie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, a declarat recurs reclamanta SC B.F.S. SPRL – lichidator judiciar al SC I.G.I.

SRL, prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul respingerii apelului și menținerii sentinței pronunțate de prima instanță prin care s-a admis acțiunea formulată. În dezvoltarea motivului de recurs, întemeiat formal pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta arată că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile legale incidente. Recurenta a prezentat pe larg situația de fapt reținută de instanță, enumerând toate actele ce au fost administrate ca probe, arătând în esență, că dispozițiile art. 492 C. civ., stabilește prezumția relativă că orice construcție, plantație sau lucrare făcută în pământ sau asupra pământului sunt edificate de către proprietarii acelui pământ până se dovedește contrariu, or această dovadă contrară înseamnă tocmai dreptul de superficie.

Din probatoriul administrat în cauză, rezultă că terenul pe care a fost edificată construcția este proprietatea P.C., iar acordul proprietarului, cel puțin tacit, pentru edificarea construcției rezultă din avizele de întocmire a documentelor. Fiind constructor de bună credință, reclamanta are un drept de superficie constând în dreptul de proprietate asupra construcției și un drept de folosință asupra terenului iar interpretarea dată de instanța de apel este eronată în raport de probatoriul administrat și anume: - Acordul nr. 206 din 28 februarie 1991 al R.A.R.F.E. Constanța, proprietarul terenului; - Contractul de închiriere nr. 1246 din 4 martie 1991; - Acordul de principiu pentru amplasare, al I.P.J.

nr. 2167 din 14 martie 1991; - Avizul nr. 2711 din 25 aprilie 1991 al C.M.P. – județul Constanța; - Adresa nr. 20818 din 7 mai 1991 a P.M. Constanța. În urma obținerii tuturor avizelor s-a edificat, în perioada 1991/1992, un corp central de construcție în suprafață de 368,90 m.p. și alte trei laterale acesteia, în suprafață de 67,60 m.p., 117,30 m.p. respectiv 117,30 m.p. În cursul anului 1996 în baza autorizației de construcție nr. 150/1996 eliberată de C.L. Constanța a mai fost edificată o construcție în suprafață de 41,65 m.p. Drept urmare, fiind un constructor de bună credință are un drept de superficie asupra imobilelor, instanța de apel interpretând greșit dispozițiile legale incidente.

Intimații pârâți C.L. Constanța și M.C. au formulat întâmpinare, prin care solicită, în esență, respingerea recursului, ca nefondat, cu motivarea că nu se poate reține buna credință a unei persoane care construiește pe terenul unui terț în baza unui contract de închiriere încheiat cu un neproprietar, cunoscând acest lucru. Analizând decizia recurată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiul de drept invocat, se constată că recursul este nefondat. Dreptul de superficie este un dezmembrământ al dreptului de proprietate în care se juxtapun două drepturi legate și dependente între ele, în mod perpetu și constă în dreptul de proprietate pe care-l are o persoană, denumită superficiar, asupra construcțiilor care se afla pe o suprafață de teren ce aparține unei alte persoane, teren asupra căruia superficiarul va avea un drept de folosință.

Dreptul de superficie poate fi constituit prin convenția părților, prin legat, prin uzucapiune sau prin lege iar recurenta urmărește dobândirea dreptului de superficie prin hotărâre judecătorească invocând o convenție tacită. Dreptul de superficie se constituie prin acordul părților, dar acordul (de a construi) trebuie să fie dat de proprietarul terenului iar în cauza de față acordul nr. 1246/1991 pentru edificarea construcției nu este dat de proprietar ci de R.F.E. Constanța, posesor neproprietar, aspect reținut corect de instanța de fond. De altfel, recurenta a invocat formal dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., fără a arăta în ce constă nelegalitatea deciziei recurate din perspectiva textului de lege evocat, urmărind de fapt reaprecierea probelor și schimbarea situației de fapt.

Recurenta-reclamantă și-a întemeiat acțiunea formulată pe dispozițiile art. 492 C. civ., dar dreptul de superficie constituie tocmai o derogare de la regula înscrisă în textul invocat, dreptul de superficie putând fi constituit doar prin convenția părților, lege sau uzucapiune iar în lipsa unei convenții exprese a părților, nu se poate constitui dreptul de superficie pe baza unei acțiuni în constatare. Chiar dacă reclamanta nu a indicat ca temei de drept dispozițiile art. 111 C. civ., urmărește ca instanța să constate că este proprietara construcțiilor și are un drept de folosință asupra terenului în lipsa unui acord dat de proprietar. Recurenta-reclamantă urmărește de fapt obținerea unui titlu pe cale judecătorească cu privire la dreptul de superficie pretins dar posibilitatea dobândirii dreptului de superficie prin hotărâre judecătorească nu este reglementată de legislația națională, fiind cenzurată și de C.E.D.O.

(Hotărârea din 15 februarie 2007, B. și P. c. România). În condițiile în care intimații pârâți sunt proprietarii terenului iar construcțiile au fost edificate fără acordul lor, acordul invocat de recurentă fiind dat de un posesor neproprietar, nu se poate reține că între părți există o convenție, sau că acordul părților este tacit. Numai proprietarul terenului poate exprima valabil acordul cu privire la constituirea dreptului de servitute, iar buna credință invocată de recurentă nu poate fi reținută în condițiile în care prin adresa nr. 3463 din 16 septembrie 1999 SC E. București SA, Sucursala Electrocentrale Constanța, a comunicat SC I.G.I. SRL Constanța că se fac demersurile în vederea obținerii titlului de proprietate pentru terenul ce a făcut obiectul contractului de închiriere.

În consecință, verificând decizia recurată în limitele controlului de legalitate, Înalta Curte constată că dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu-și găsesc incidența în cauză, motiv pentru care în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., va respinge, ca nefundat, recursul declarat de reclamanta SC B.F.S. SPRL - lichidator al SC I.G.I SRL Constanța împotriva deciziei civile nr. 89/ COM din 22 iunie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC B.F.S. SPRL - lichidator al SC I.G.I. SRL CONSTANȚA împotriva deciziei civile nr. 89/ COM din 22 iunie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 februarie 2012.