ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 337/2012

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 337/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față:

Din examinarea actelor și lucrărilor

cauzei, constată următoarele:

Prin acțiunea

introdusă pe rolul Judecătoriei Sector 1 București reclamanții Z.E.C., P.C. și C.I.,

în contradictoriu cu pârâții SC W.R.S. SA și SC A.M.I. SRL, au solicitat

instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea în parte a

contractului de vânzare-cumpărare nr. 1720 din 30 aprilie 2004 încheiat între

pârâte cu privire la suprafața de 80 mp situată la etajul 3 al imobilului din

București, sector 1, adjudecat de reclamantă conform actului de adjudecare nr. 82/2002

din 6 august 2004; stabilirea vecinătăților imobilului – spațiu în suprafață de

80 mp situat la etajul 3 al imobilului mai sus arătat, evacuarea pârâtei SC A.M.I.

SRL și a oricărei alte persoane fizice și juridice din spațiul care va fi

individualizat conform capătului 2 de cerere și plata contravalorii lipsei de

folosință a spațiului în cauză.

Prin sentința civilă

nr. 14723 din 12 octombrie 2006 pronunțată de Judecătoria Sector 1 București în

dosarul nr. 21520/299/2004 cererea a fost respinsă, instanța de fond

constatând-o neîntemeiată.

Această hotărâre a

fost anulată prin decizia civilă nr. 1236 A din 18 octombrie 2007 pronunțată de

Tribunalul București, secția a III-a civilă, cauza fiind trimisă Secției

Comerciale a Tribunalului București spre soluționare în primă instanță.

Prin sentința

comercială nr. 10127 din 24 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția

a VI-a comercială, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active

a reclamanților I.C. și P.C., a fost admisă excepția lipsei calității

procesuale active a reclamantei SC W.R.S. SA cu privire la capetele de cerere

2, 3 și 4; a fost respinsă acțiunea astfel cum a fost precizată, ca

neîntemeiată, iar capătul 1 al acțiunii formulate de reclamanta Z.E.C. a fost

respins ca neîntemeiat, celelalte capete de cerere fiind respinse întrucât au

fost introduse de o persoană fără calitate procesuală activă; au fost obligați

reclamanții la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța

această sentință, tribunalul a reținut, în esență, următoarele:

- prin contractul de

vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5427 din 15 octombrie 2004 de BNP

Asociați M.P., reclamanta Z.E.C. SA a vândut către reclamanții C.I. și P.C., în

cote indivize egale de 1/2 fiecare, dreptul de proprietate asupra imobilului

situat în București, sector 1, compus din 4 camere și dependințe cu o suprafață

de aproximativ 80 mp, dar și asupra cotei indivize din terenul aferent

locuinței în suprafață de 41,33 mp, în cuprinsul actului de vânzare făcându-se

referire la dobândirea dreptului de proprietate de către SC Z.E.C. SA în baza

actului de adjudecare nr. 82/2002 emis în cadrul dosarului nr. 82/2002 de BEJ

Asociați D., I. și C.;

- afirmându-și

calitatea de proprietari asupra imobilului în litigiu, raportat la contractul

de vânzare-cumpărare anterior menționat, reclamanții, persoane fizice probează

legitimarea procesuală activă în condițiile prevăzute de art. 112 C. proc. civ.;

- a fost constatată

lipsa calității procesuale active a reclamantei Z.E.C. SA cu privire la

capetele 2, 3 și 4 din acțiunea, astfel cum a fost precizată întrucât prin

convenția amintită societatea a înstrăinat dreptul său la proprietate asupra

imobilului, astfel încât aceasta nu este îndreptățită să solicite stabilirea

vecinătăților, evacuarea pârâtei și obligarea la plata contravalorii lipsei de

folosință;

- pe fond, tribunalul

a reținut că în temeiul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5162

din 15 octombrie 2001, societatea pârâtă SC W.R.S. SA a dobândit, de la SC A.P.

SA, dreptul de proprietate asupra imobilului în suprafață de 291,3 mp (244,38

mp suprafață utilă) și a terenului aferent acestei construcții, în cotă

indiviză, împreună cu dreptul de folosință asupra părților care prin natura și

destinația lor sunt în proprietate comună, forțată și percepută, situate în

București, sector 1, că prin actul de adjudecare emis la 6 august 2004 în

dosarul de executare nr. 82/2002 înregistrat la BEJ Asociați D., I. și C., se menționează că imobilul compus din 4 camere și dependințe

situat în București, sector 1, proprietatea debitoarei

SC W.R.S. SA a fost adjudecat la

prețul de 1.215.000.000 lei de către SC Z.E.C. care a oferit parte din creanța

sa drept preț, potrivit dispozițiilor art. 516 pct. 8 C. proc. civ. actul de

adjudecare reprezentând titlul de proprietate al Z.E.C. Prin încheierea de

completare a actului de adjudecare dată la 14 octombrie 2004, s-a dispus

completarea actului de adjudecare nr. 82/2002 din 6 august 2004 în sensul

menționării faptului că imobilul adjudecat este compus din 4 camere și

dependințe plus terenul în cotă indiviză situat sub construcție în suprafață de

41,33 mp, precum și cota parte din holul de acces;

- prin actul de

adjudecare nu a fost individualizat spațiul adjudecat prin menționarea

vecinătăților și a suprafeței și nici nu au fost indicate criterii de

determinare a acestuia, împrejurare față de care

tribunalul a apreciat că nu poate fi

declarată nulitatea absolută parțială, respingând primul capăt de cerere al

acțiunii, astfel cum a fost precizat, ca neîntemeiat;

-

capătul de cerere referitor la stabilirea vecinătăților a fost, de asemenea,

respins ca neîntemeiat întrucât instanța nu poate suplini printr-o hotărâre

judecătorească lipsa individualizării imobilului adjudecat. Emiterea actului de

adjudecare este de competența executorului judecătoresc care în conformitate cu

prevederile art. 516 pct. 7 C. proc. civ. avea obligația de a menționa toate

datele de identificare a imobilului;

- capătul de cerere

privind evacuarea a fost considerat neîntemeiat, instanța apreciind că nu poate

dispune această măsură în lipsa identificării cu exactitate a spațiului.

Totodată, s-a apreciat că nu poate fi acordată contravaloarea lipsei de

folosință cât timp, imobilul asupra cărora reclamanții P.C. și C.I. pretind un

drept de proprietate nu a fost încă individualizat.

Apelul formulat de

către reclamantul C.I. împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat de

Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin decizia nr. 93 din 19

februarie 2010.

În argumentarea

acestei soluții, instanța de apel a reținut următoarele:

- contractul de

vânzare-cumpărare a cărui nulitate absolută parțială se solicită a fost

încheiat anterior adjudecării imobilului în data de 6 august 2004, că motivele

invocate de apelant nu sunt de natură a atrage nulitatea absolută, ci eventual

pe cea relativă, ipoteză în care cauzele de nulitate puteau fi invocate fi

invocate numai de către cumpărătorul SC A.M.I. SRL;

- la data încheierii

contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1720 din 30 aprilie 2004

SC W.R.S. SA era titulara dreptului de proprietate asupra întregii suprafețe a

imobilului, neexistând la acea dată nici o cauză de nulitate absolută care să

afecteze valabilitatea contractului, situație în care s-a constatat existența

valabilă a două titluri de proprietate cu privire la o parte a aceluiași

imobil: contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1720 din 30

aprilie 2004 și contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5427 din

15 octombrie 2004 încheiat între adjudecatarul SC Z.E.C. și reclamanții C.I. și

P.C.. S-a apreciat că pe calea acestei acțiuni judecătorești, (în afara

solicitării privind constatarea nulității absolute parțiale) apelantul

reclamant, în calitate de titular al unui drept de proprietate al unei

suprafețe de 80 mp, neindividualizată, încearcă să individualizeze, să

grănițuiască această suprafață în cadrul suprafeței totale, reale, neindivize,

a imobilului.

Împotriva acestei

decizii reclamantul C.I. a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

În argumentarea

motivului de nelegalitate invocat recurentul raportându-se la dispozițiile art.

5 și art. 968 C. civ. coroborate cu dispozițiile art. 497 alin. (4) C. proc.

civ. a susținut că în cauză operează prezumția de cauză falsă, ilicită a

contractului dintre societățile intimate pârâte.

Astfel recurentul

susține că declarația falsă făcută de către reprezentantul legal al celor două

societăți în persoana domnului A.E.F., cunoscând dispozițiile art. 292 C. pen.

privind falsul în declarații, în sensul că imobilul nu face obiectul vreunui

litigiu deși cunoștea în calitatea sa de administrator al SC W.R.S. SA că bunul

face obiectul executării silite, precum și solicitarea sa de a scuti onoratul

public de cercetarea registrelor de publicitate demonstrează pe deplin intenția

acestuia de a frauda legea.

Susține recurentul că

nevalabilitatea actului juridic, în speță a contractului de vânzare - cumpărare

încheiat de pârâte se datorează nevalabilității unei condiții esențiale și

anume cauza actului juridic.

Pentru aceste motive

recurentul a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în

sensul respingerii apelului reclamantului și menținerea soluției primei

instanțe.

Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția comercială, prin decizia nr. 847 din 24 februarie 2011 a admis recursul declarat de reclamantul C.I., a casat decizia recurată și a trimis cauza aceleiași

instanțe pentru rejudecarea apelului, instanța de recurs reținând că instanța

de apel trebuia să se raporteze în soluționarea cauzei la decizia nr. 1300 A

din 14 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul București, în care se

identificaseră spațiile adjudecate și care intrase în putere de lucru judecat.

În rejudecare Curtea

de Apel București, prin decizia nr. 337 din 16 iunie 2011, a admis apelul reclamantului, a schimbat în parte sentința în sensul că, a admis capătul doi al

cererii de chemare în judecată și a constatat că imobilul achiziționat de

apelantul C.I. situat în București, sector 1, este alcătuit din 5 camere în

suprafață utilă de 84,53 mp (cam. 79-83), baie în suprafață de 1,82 mp (cam. 84)

și balcon în suprafață de 2,04 mp (cam. 94), deținute în exclusivitate și

suprafață comună de acces de 40,40 mp alcătuită din hol în suprafață de 9,84 mp

(cam. 79) și coridor în suprafață de 30,56 mp (cam. 73), vecinătățile

imobilului fiind: la nord și la est - curte; la sud imobilul nr. 5 de pe str.

Batiștei; la vest apartamentul pârâtelor, potrivit raportului de expertiză

întocmit de expertul tehnic F.L. (filele 345-354 și 370-371 dosar nr. 21520/299/2004

al Judecătoriei Sectorului 1 București), menținând în rest sentința cu

obligarea, în solidar, a la plata sumei de 40 lei taxă de timbru și 5 lei

timbru judiciar pentru capătul doi de cerere, în toate fazele procesului, 750

lei onorariu expert, 2.000 lei onorariu avocat, reprezentând 1/3 din întregul

onorariu încasat de avocatul apelantului.

În fundamentarea

acestei soluții instanța de apel a constatat întemeiate prima și a treia

critică, reținând că, în ceea ce privește identificarea locului, există deja o

hotărâre judecătorească ce a stabilit cu autoritate de lucru judecat, că actul

de adjudecare a avut ca obiect un imobil identificat, că în cauză a fost

efectuată deja o expertiză de identificare a imobilului, probă valorificată de

instanță.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs C.I., solicitând, admiterea recursului, modificarea

sentinței atacate cu consecința admiterii acțiunii cu toate petitele sale și

obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.

Deși nu-și încadrează

în drept criticile dezvoltarea acestora permite subsumarea lor motivului de

modificare reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., acestea vizând

încălcarea și aplicarea greșită de către instanța de apel a dispozițiilor art. 5,

art. 968 C. civ., a art. 497 alin. (4) C. proc. civ., în ceea ce privește

aprecierea dată de instanță cauzei ilicite, false și imorale a contractului, ca

motiv de nulitate absolută.

Argumentația adusă în

sprijinul acestor critici de nelegalitate vizează următoarele aspecte:

- pornind de la

prevederile art. 497 alin. (4) C. proc. civ. și reținând succesiunea

evenimentelor din speță, în speță operează prezumția de cauză falsă a

contractului din societățile intimate;

- declarația falsă

făcută de reprezentantul legal al celor două societăți intimate în persoana

d-lui A.E.F., în sensul că imobilul nu face obiectul vreunui litigiu deși avea

cunoștință de faptul că bunul face obiectul executării silite, precum și

solicitarea sa de a scuti notarul public de cercetarea registrelor de

publicitate, demonstrează intenția acestuia de a frauda legea;

- dl. A.E.F. a

acționat cu scopul clar al eludării legii urmărind sustragerea bunului de la

urmărirea silită. Declarând în fals că bunul nu face obiectul vreunui litigiu,

a indus în eroare notarul public care nu a mai procedat la verificarea

registrelor de publicitate și a încheiat un contract lovit astfel de nulitate

absolută.

- frauda legii presupune

o operațiune care constă în folosirea anumitor dispoziții legale la încheierea

unui act juridic, în scopul de a încălca alte dispoziții legale, imperative.

Astfel, domnul A.E.F., s-a folosit de posibilitatea legală de a scuti notarul

public de cercetarea registrelor de publicitate, și pentru a-l determina să încheie

actul, a făcut o declarație falsa privind inexistenta vreunui litigiu cu

privire la bun, atingându-și scopul de a sustrage bunul de la executarea silită.

- deși dispozițiile art.

497 alin. (4) C.proc. civ. fac actul inopozabil, recurentului, cauza falsă,

frauda la lege pe care le-am argumentat anterior, atrag nulitatea actului

astfel încheiat cu privire la bunul imobil în litigiu și cu privire la care

recurentul a făcut declarații false tocmai pentru a putea determina notarul să

perfecteze actul pe care dorea sa îi sustragă urmăririi silite.

- ceea ce nu a

observat instanța de apel este faptul că într-adevăr, recurentul a invocat inopozabilitatea

contractului față de apelant, dar, motivul de nulitate absolută îl consideră a

fi, așa cum a susținut și în fața instanței de apel, cauza ilicită, falsă și imorală

a acestui contract;

- în concepția

legiuitorului, cerința cauzei unui contract de a fi morală nu este distinctă,

ci, dimpotrivă, este o componentă a cerinței cauzei de a fi licită, aceasta din

urmă cuprinzând și o a doua componentă, care vizează concordanța cauzei cu

legea;

- după cum rezultă

din, cauza unei convenții sau a unui contract, pentru a asigura valabilitatea

acestuia, trebuie să fie licită, fără a exista posibilitatea de a se deroga de

la aceasta dispoziție legală prin convenții ale părților;

- în considerarea

dispoz. art. 5 C. civ. și art. 968 C. civ., nu se poate ignora faptul că, din

informațiile furnizate de Oficiul Registrului Comerțului,

între vânzătoarea SC W.R.S. SA și cumpărătoarea

SC A.M.I. SA există puternice legături de acționariat

și

administrare, deoarece ambele firme au ca acționar pe dl. A.E.F., iar

la data încheierii contractului de vânzare cumpărare, această persoană era,

totodată și administrator al celor două firme, așa cum dovedesc și înscrisurile

aflate la dosar, dl. A.E.F. cunoștea despre existența executării silite ce a

făcut obiectul dosarului de executare nr. 82/2002 al BEJADIC.

Conchide recurentul

în sensul că atât vânzătoarea, cât și cumpărătoarea au cunoscut că există o

executare

silită

asupra unei părți a

imobilului, dar, în disprețul oricărei reguli de drept și morală, prin

declarații false în fata notarului public cu privire la situația juridică a

acestuia, au efectuat vânzarea, scopul acesteia fiind acela de a crea o falsă

legitimitate asupra imobilului în cauză, astfel că, în opinia sa, sancțiunea

care intervine în cazul cauzei

ilicite

este nulitatea absolută a actului juridic respectiv, adică a contractului de

vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 1720 din 30 aprilie 2004 la BNP «M.G.O. și A.A.J.", in ceea ce privește spațiul ce face obiectul actului de

adjudecare nr. 82/2002 din 06 august 2004 și a încheierii de completare a

acestuia din data de 14 octombrie 2004.

Recurentul punctează și

asupra faptului că intimata SC W.R.S. SA nu a răspuns interogatoriului, ceea ce

reprezintă, în conformitate cu dispozițiile art. 225 C. proc. civ. o mărturisire deplina în folosul său, o recunoaștere a cauzei

ilicite

a contractului de vânzare - cumpărare

încheiat între cele doua pârâte.

Referitor la

celelalte petite ale acțiunii, recurentul – reclamant apreciază că sunt

întemeiate și în măsura în care instanța constata că este lovit de nulitate

absolută contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1720 din 30

aprilie 2004 la BNP « M.G.O. și A.A.J., că față de faptul că imobilul a fost

individualizat, cererea de evacuare din spațiul ce ar fi trebuit identificat în

baza capătului al doilea de cerere, era pe deplin admisibilă, la fel în petitul

privind contravaloarea lipsei de folosință.

Înalta Curte, examinând

decizia recurată, prin prisma criticilor de nelegalitate formulate constată că

recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta.

Nu se poate reține în

sarcina instanței de prim control judiciar încălcarea dispozițiilor art. 5, art.

968 C. civ. și a art. 497 alin. (4) C. proc. civ., întrucât legiuitorul nu

instituie proprietarului în cadrul procedurii de vânzare silită a unui bun,

nicio interdicție de a-și înstrăina bunul, sub două condiții: bunul să facă parte

însă, din patrimoniul său și nu să fi luat vreo măsură de indisponibilizare a

bunului.

Chiar recurentul recunoaște

prin motivele de recurs că ”în accepțiunea art. 497 alin. (4) C. proc. civ.,

efectul vânzării unui bun a cărui procedură de înstrăinare a fost notificată la

cartea funciară este acela al opozabilității actului față de ajudecatar.

Așadar, vânzarea

bunului de către proprietar în considerarea îndeplinirii condițiilor mai sus

evocate nu poate fi asimilată unei cauze, false, ilicite sau imorale, aspect

corect reținut de către instanța de apel în aplicarea și interpretarea corectă

a dispozițiilor legale invocate de recurent ca pretins încălcate.

Celelalte critici

aduse deciziei atacate vizează situații de fapt, administrarea probatoriilor și

diverse considerații de ordin teoretic, fapt ce situează analiza acestora în

sfera examenului de temeinicie și nu a celui de legalitate astfel cum acesta

este configurat de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. împrejurare față de care

acestea vor fi analizate în această fază procesuală.

În considerarea celor

ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge

recursul, ca nefondat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

recurentul C.I. împotriva deciziei nr. 337 din 16 iunie 2011 pronunțată de

Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 31 ianuarie 2012.