ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 337/2012

Asupra recursului de față: Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei, constată următoarele: Prin acțiunea introdusă pe rolul Judecătoriei Sector 1 București reclamanții Z.E.C., P.C. și C.I., în contradictoriu cu pârâții SC W.R.S. SA și SC A.M.I. SRL, au solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea în parte a contractului de vânzare-cumpărare nr. 1720 din 30 aprilie 2004 încheiat între pârâte cu privire la suprafața de 80 mp situată la etajul 3 al imobilului din București, sector 1, adjudecat de reclamantă conform actului de adjudecare nr. 82/2002 din 6 august 2004; stabilirea vecinătăților imobilului – spațiu în suprafață de 80 mp situat la etajul 3 al imobilului mai sus arătat, evacuarea pârâtei SC A.M.I.

SRL și a oricărei alte persoane fizice și juridice din spațiul care va fi individualizat conform capătului 2 de cerere și plata contravalorii lipsei de folosință a spațiului în cauză. Prin sentința civilă nr. 14723 din 12 octombrie 2006 pronunțată de Judecătoria Sector 1 București în dosarul nr. 21520/299/2004 cererea a fost respinsă, instanța de fond constatând-o neîntemeiată. Această hotărâre a fost anulată prin decizia civilă nr. 1236 A din 18 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, cauza fiind trimisă Secției Comerciale a Tribunalului București spre soluționare în primă instanță. Prin sentința comercială nr. 10127 din 24 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților I.C.

și P.C., a fost admisă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei SC W.R.S. SA cu privire la capetele de cerere 2, 3 și 4; a fost respinsă acțiunea astfel cum a fost precizată, ca neîntemeiată, iar capătul 1 al acțiunii formulate de reclamanta Z.E.C. a fost respins ca neîntemeiat, celelalte capete de cerere fiind respinse întrucât au fost introduse de o persoană fără calitate procesuală activă; au fost obligați reclamanții la plata cheltuielilor de judecată. Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut, în esență, următoarele: - prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5427 din 15 octombrie 2004 de BNP Asociați M.P., reclamanta Z.E.C. SA a vândut către reclamanții C.I.

și P.C., în cote indivize egale de 1/2 fiecare, dreptul de proprietate asupra imobilului situat în București, sector 1, compus din 4 camere și dependințe cu o suprafață de aproximativ 80 mp, dar și asupra cotei indivize din terenul aferent locuinței în suprafață de 41,33 mp, în cuprinsul actului de vânzare făcându-se referire la dobândirea dreptului de proprietate de către SC Z.E.C. SA în baza actului de adjudecare nr. 82/2002 emis în cadrul dosarului nr. 82/2002 de BEJ Asociați D., I. și C.; - afirmându-și calitatea de proprietari asupra imobilului în litigiu, raportat la contractul de vânzare-cumpărare anterior menționat, reclamanții, persoane fizice probează legitimarea procesuală activă în condițiile prevăzute de art. 112 C. proc.

civ.; - a fost constatată lipsa calității procesuale active a reclamantei Z.E.C. SA cu privire la capetele 2, 3 și 4 din acțiunea, astfel cum a fost precizată întrucât prin convenția amintită societatea a înstrăinat dreptul său la proprietate asupra imobilului, astfel încât aceasta nu este îndreptățită să solicite stabilirea vecinătăților, evacuarea pârâtei și obligarea la plata contravalorii lipsei de folosință; - pe fond, tribunalul a reținut că în temeiul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5162 din 15 octombrie 2001, societatea pârâtă SC W.R.S. SA a dobândit, de la SC A.P.

SA, dreptul de proprietate asupra imobilului în suprafață de 291,3 mp (244,38 mp suprafață utilă) și a terenului aferent acestei construcții, în cotă indiviză, împreună cu dreptul de folosință asupra părților care prin natura și destinația lor sunt în proprietate comună, forțată și percepută, situate în București, sector 1, că prin actul de adjudecare emis la 6 august 2004 în dosarul de executare nr. 82/2002 înregistrat la BEJ Asociați D., I. și C., se menționează că imobilul compus din 4 camere și dependințe situat în București, sector 1, proprietatea debitoarei SC W.R.S. SA a fost adjudecat la prețul de 1.215.000.000 lei de către SC Z.E.C. care a oferit parte din creanța sa drept preț, potrivit dispozițiilor art. 516 pct. 8 C. proc.

civ. actul de adjudecare reprezentând titlul de proprietate al Z.E.C.

Prin încheierea de completare a actului de adjudecare dată la 14 octombrie 2004, s-a dispus completarea actului de adjudecare nr. 82/2002 din 6 august 2004 în sensul menționării faptului că imobilul adjudecat este compus din 4 camere și dependințe plus terenul în cotă indiviză situat sub construcție în suprafață de 41,33 mp, precum și cota parte din holul de acces; - prin actul de adjudecare nu a fost individualizat spațiul adjudecat prin menționarea vecinătăților și a suprafeței și nici nu au fost indicate criterii de determinare a acestuia, împrejurare față de care tribunalul a apreciat că nu poate fi declarată nulitatea absolută parțială, respingând primul capăt de cerere al acțiunii, astfel cum a fost precizat, ca neîntemeiat; - capătul de cerere referitor la stabilirea vecinătăților a fost, de asemenea, respins ca neîntemeiat întrucât instanța nu poate suplini printr-o hotărâre judecătorească lipsa individualizării imobilului adjudecat.

Emiterea actului de adjudecare este de competența executorului judecătoresc care în conformitate cu prevederile art. 516 pct. 7 C. proc. civ. avea obligația de a menționa toate datele de identificare a imobilului; - capătul de cerere privind evacuarea a fost considerat neîntemeiat, instanța apreciind că nu poate dispune această măsură în lipsa identificării cu exactitate a spațiului. Totodată, s-a apreciat că nu poate fi acordată contravaloarea lipsei de folosință cât timp, imobilul asupra cărora reclamanții P.C. și C.I. pretind un drept de proprietate nu a fost încă individualizat. Apelul formulat de către reclamantul C.I.

împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin decizia nr. 93 din 19 februarie 2010. În argumentarea acestei soluții, instanța de apel a reținut următoarele: - contractul de vânzare-cumpărare a cărui nulitate absolută parțială se solicită a fost încheiat anterior adjudecării imobilului în data de 6 august 2004, că motivele invocate de apelant nu sunt de natură a atrage nulitatea absolută, ci eventual pe cea relativă, ipoteză în care cauzele de nulitate puteau fi invocate fi invocate numai de către cumpărătorul SC A.M.I. SRL; - la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1720 din 30 aprilie 2004 SC W.R.S.

SA era titulara dreptului de proprietate asupra întregii suprafețe a imobilului, neexistând la acea dată nici o cauză de nulitate absolută care să afecteze valabilitatea contractului, situație în care s-a constatat existența valabilă a două titluri de proprietate cu privire la o parte a aceluiași imobil: contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1720 din 30 aprilie 2004 și contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5427 din 15 octombrie 2004 încheiat între adjudecatarul SC Z.E.C. și reclamanții C.I. și P.C.. S-a apreciat că pe calea acestei acțiuni judecătorești, (în afara solicitării privind constatarea nulității absolute parțiale) apelantul reclamant, în calitate de titular al unui drept de proprietate al unei suprafețe de 80 mp, neindividualizată, încearcă să individualizeze, să grănițuiască această suprafață în cadrul suprafeței totale, reale, neindivize, a imobilului.

Împotriva acestei decizii reclamantul C.I. a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În argumentarea motivului de nelegalitate invocat recurentul raportându-se la dispozițiile art. 5 și art. 968 C. civ. coroborate cu dispozițiile art. 497 alin. (4) C. proc. civ. a susținut că în cauză operează prezumția de cauză falsă, ilicită a contractului dintre societățile intimate pârâte. Astfel recurentul susține că declarația falsă făcută de către reprezentantul legal al celor două societăți în persoana domnului A.E.F., cunoscând dispozițiile art. 292 C. pen. privind falsul în declarații, în sensul că imobilul nu face obiectul vreunui litigiu deși cunoștea în calitatea sa de administrator al SC W.R.S.

SA că bunul face obiectul executării silite, precum și solicitarea sa de a scuti onoratul public de cercetarea registrelor de publicitate demonstrează pe deplin intenția acestuia de a frauda legea. Susține recurentul că nevalabilitatea actului juridic, în speță a contractului de vânzare - cumpărare încheiat de pârâte se datorează nevalabilității unei condiții esențiale și anume cauza actului juridic. Pentru aceste motive recurentul a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul respingerii apelului reclamantului și menținerea soluției primei instanțe.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, prin decizia nr. 847 din 24 februarie 2011 a admis recursul declarat de reclamantul C.I., a casat decizia recurată și a trimis cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului, instanța de recurs reținând că instanța de apel trebuia să se raporteze în soluționarea cauzei la decizia nr. 1300 A din 14 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul București, în care se identificaseră spațiile adjudecate și care intrase în putere de lucru judecat. În rejudecare Curtea de Apel București, prin decizia nr. 337 din 16 iunie 2011, a admis apelul reclamantului, a schimbat în parte sentința în sensul că, a admis capătul doi al cererii de chemare în judecată și a constatat că imobilul achiziționat de apelantul C.I.

situat în București, sector 1, este alcătuit din 5 camere în suprafață utilă de 84,53 mp (cam. 79-83), baie în suprafață de 1,82 mp (cam. 84) și balcon în suprafață de 2,04 mp (cam. 94), deținute în exclusivitate și suprafață comună de acces de 40,40 mp alcătuită din hol în suprafață de 9,84 mp (cam. 79) și coridor în suprafață de 30,56 mp (cam. 73), vecinătățile imobilului fiind: la nord și la est - curte; la sud imobilul nr. 5 de pe str. Batiștei; la vest apartamentul pârâtelor, potrivit raportului de expertiză întocmit de expertul tehnic F.L. (filele 345-354 și 370-371 dosar nr. 21520/299/2004 al Judecătoriei Sectorului 1 București), menținând în rest sentința cu obligarea, în solidar, a la plata sumei de 40 lei taxă de timbru și 5 lei timbru judiciar pentru capătul doi de cerere, în toate fazele procesului, 750 lei onorariu expert, 2.000 lei onorariu avocat, reprezentând 1/3 din întregul onorariu încasat de avocatul apelantului.

În fundamentarea acestei soluții instanța de apel a constatat întemeiate prima și a treia critică, reținând că, în ceea ce privește identificarea locului, există deja o hotărâre judecătorească ce a stabilit cu autoritate de lucru judecat, că actul de adjudecare a avut ca obiect un imobil identificat, că în cauză a fost efectuată deja o expertiză de identificare a imobilului, probă valorificată de instanță. Împotriva acestei decizii a declarat recurs C.I., solicitând, admiterea recursului, modificarea sentinței atacate cu consecința admiterii acțiunii cu toate petitele sale și obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată. Deși nu-și încadrează în drept criticile dezvoltarea acestora permite subsumarea lor motivului de modificare reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., acestea vizând încălcarea și aplicarea greșită de către instanța de apel a dispozițiilor art. 5, art. 968 C. civ., a art. 497 alin. (4) C. proc. civ., în ceea ce privește aprecierea dată de instanță cauzei ilicite, false și imorale a contractului, ca motiv de nulitate absolută. Argumentația adusă în sprijinul acestor critici de nelegalitate vizează următoarele aspecte: - pornind de la prevederile art. 497 alin. (4) C. proc. civ. și reținând succesiunea evenimentelor din speță, în speță operează prezumția de cauză falsă a contractului din societățile intimate; - declarația falsă făcută de reprezentantul legal al celor două societăți intimate în persoana d-lui A.E.F., în sensul că imobilul nu face obiectul vreunui litigiu deși avea cunoștință de faptul că bunul face obiectul executării silite, precum și solicitarea sa de a scuti notarul public de cercetarea registrelor de publicitate, demonstrează intenția acestuia de a frauda legea; - dl. A.E.F.

a acționat cu scopul clar al eludării legii urmărind sustragerea bunului de la urmărirea silită. Declarând în fals că bunul nu face obiectul vreunui litigiu, a indus în eroare notarul public care nu a mai procedat la verificarea registrelor de publicitate și a încheiat un contract lovit astfel de nulitate absolută. - frauda legii presupune o operațiune care constă în folosirea anumitor dispoziții legale la încheierea unui act juridic, în scopul de a încălca alte dispoziții legale, imperative. Astfel, domnul A.E.F., s-a folosit de posibilitatea legală de a scuti notarul public de cercetarea registrelor de publicitate, și pentru a-l determina să încheie actul, a făcut o declarație falsa privind inexistenta vreunui litigiu cu privire la bun, atingându-și scopul de a sustrage bunul de la executarea silită.

- deși dispozițiile art. 497 alin. (4) C.proc. civ. fac actul inopozabil, recurentului, cauza falsă, frauda la lege pe care le-am argumentat anterior, atrag nulitatea actului astfel încheiat cu privire la bunul imobil în litigiu și cu privire la care recurentul a făcut declarații false tocmai pentru a putea determina notarul să perfecteze actul pe care dorea sa îi sustragă urmăririi silite.

- ceea ce nu a observat instanța de apel este faptul că într-adevăr, recurentul a invocat inopozabilitatea contractului față de apelant, dar, motivul de nulitate absolută îl consideră a fi, așa cum a susținut și în fața instanței de apel, cauza ilicită, falsă și imorală a acestui contract; - în concepția legiuitorului, cerința cauzei unui contract de a fi morală nu este distinctă, ci, dimpotrivă, este o componentă a cerinței cauzei de a fi licită, aceasta din urmă cuprinzând și o a doua componentă, care vizează concordanța cauzei cu legea; - după cum rezultă din, cauza unei convenții sau a unui contract, pentru a asigura valabilitatea acestuia, trebuie să fie licită, fără a exista posibilitatea de a se deroga de la aceasta dispoziție legală prin convenții ale părților; - în considerarea dispoz.

art. 5 C. civ. și art. 968 C. civ., nu se poate ignora faptul că, din informațiile furnizate de Oficiul Registrului Comerțului, între vânzătoarea SC W.R.S. SA și cumpărătoarea SC A.M.I. SA există puternice legături de acționariat și administrare, deoarece ambele firme au ca acționar pe dl. A.E.F., iar la data încheierii contractului de vânzare cumpărare, această persoană era, totodată și administrator al celor două firme, așa cum dovedesc și înscrisurile aflate la dosar, dl. A.E.F. cunoștea despre existența executării silite ce a făcut obiectul dosarului de executare nr. 82/2002 al BEJADIC.

Conchide recurentul în sensul că atât vânzătoarea, cât și cumpărătoarea au cunoscut că există o executare silită asupra unei părți a imobilului, dar, în disprețul oricărei reguli de drept și morală, prin declarații false în fata notarului public cu privire la situația juridică a acestuia, au efectuat vânzarea, scopul acesteia fiind acela de a crea o falsă legitimitate asupra imobilului în cauză, astfel că, în opinia sa, sancțiunea care intervine în cazul cauzei ilicite este nulitatea absolută a actului juridic respectiv, adică a contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 1720 din 30 aprilie 2004 la BNP «M.G.O. și A.A.J.", in ceea ce privește spațiul ce face obiectul actului de adjudecare nr. 82/2002 din 06 august 2004 și a încheierii de completare a acestuia din data de 14 octombrie 2004. Recurentul punctează și asupra faptului că intimata SC W.R.S.

SA nu a răspuns interogatoriului, ceea ce reprezintă, în conformitate cu dispozițiile art. 225 C. proc. civ. o mărturisire deplina în folosul său, o recunoaștere a cauzei ilicite a contractului de vânzare - cumpărare încheiat între cele doua pârâte. Referitor la celelalte petite ale acțiunii, recurentul – reclamant apreciază că sunt întemeiate și în măsura în care instanța constata că este lovit de nulitate absolută contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1720 din 30 aprilie 2004 la BNP « M.G.O. și A.A.J., că față de faptul că imobilul a fost individualizat, cererea de evacuare din spațiul ce ar fi trebuit identificat în baza capătului al doilea de cerere, era pe deplin admisibilă, la fel în petitul privind contravaloarea lipsei de folosință.

Înalta Curte, examinând decizia recurată, prin prisma criticilor de nelegalitate formulate constată că recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta. Nu se poate reține în sarcina instanței de prim control judiciar încălcarea dispozițiilor art. 5, art. 968 C. civ. și a art. 497 alin. (4) C. proc. civ., întrucât legiuitorul nu instituie proprietarului în cadrul procedurii de vânzare silită a unui bun, nicio interdicție de a-și înstrăina bunul, sub două condiții: bunul să facă parte însă, din patrimoniul său și nu să fi luat vreo măsură de indisponibilizare a bunului. Chiar recurentul recunoaște prin motivele de recurs că ”în accepțiunea art. 497 alin. (4) C. proc. civ., efectul vânzării unui bun a cărui procedură de înstrăinare a fost notificată la cartea funciară este acela al opozabilității actului față de ajudecatar.

Așadar, vânzarea bunului de către proprietar în considerarea îndeplinirii condițiilor mai sus evocate nu poate fi asimilată unei cauze, false, ilicite sau imorale, aspect corect reținut de către instanța de apel în aplicarea și interpretarea corectă a dispozițiilor legale invocate de recurent ca pretins încălcate. Celelalte critici aduse deciziei atacate vizează situații de fapt, administrarea probatoriilor și diverse considerații de ordin teoretic, fapt ce situează analiza acestora în sfera examenului de temeinicie și nu a celui de legalitate astfel cum acesta este configurat de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. împrejurare față de care acestea vor fi analizate în această fază procesuală. În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc.

civ., va respinge recursul, ca nefondat. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge recursul declarat de recurentul C.I. împotriva deciziei nr. 337 din 16 iunie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 ianuarie 2012.