ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1618/2012
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1618/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursurilor
de față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Judecătoria
Sectorului 4 București, secția civilă, prin sentința civilă nr. 465 din 25
ianuarie 2008 a admis excepția necompetenței materiale a instanței invocată din
oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantele
P.G.A. și P.I.D. în contradictoriu cu pârâta SC J.I. SRL București în favoarea
Tribunalului București, secția comercială, având în vedere că spațiul asupra
căruia se solicită constatarea inexistenței unui drept locativ al pârâtei și
din care se solicită evacuarea este un spațiu comercial, astfel încât litigiul
are un pronunțat caracter comercial, fiind aplicabile dispozițiile art. 2 pct. 1
lit. a) C. proc. civ.
Tribunalul București,
secția a VI-a comercială, prin sentința comercială nr. 3966 din 25 martie 2010 a admis acțiunea principală formulată de reclamantele P.I.D. și P.G.A. în contradictoriu cu
pârâta SC J.I. SRL, în sensul că a constatat că pârâta ocupă fără titlu valabil
spațiul situat la parterul și subsolul imobilului din București, dispunând
evacuarea pârâtei din acest spațiu.
A fost obligată
pârâta la plata către reclamante a sumei de 50.200 Euro cu titlu de
contravaloare lipsă folosință spațiu, aferentă perioadei 28 aprilie 2006 – 12
februarie 2009, precum și la cheltuieli de judecată.
În final a fost respinsă
cererea reconvențională ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî
astfel, instanța de fond a reținut că reclamantelor li s-a restituit în natură,
prin dispoziția PMGB nr. 5193 din 24 ianuarie 2006, proprietatea asupra
spațiului cu altă destinație și ap. nr. 7, et. 3 cu cota indiviză din teren,
părțile și dependințele aflate în folosință comună, fiind realizată și punerea
în posesie.
Pârâta nu a invocat
în nici un moment un drept de proprietate asupra spațiului, ci a pretins
legitima ocupare a acestuia conform contractului de asociere nr. 123 din 23 mai
1994 semnat cu CLMB, potrivit căruia a preluat spațiul spre exploatare,
restaurare, consolidare, reparare și modernizare în folosul comun, pentru o
perioadă de 5 ani.
Acest contract a
încetat prin ajungerea la termen în anul 1999 în baza dispozițiilor cu caracter
general în materia contractului de societate cuprinse în art. 1523 pct. 1 C.
civ., care completează reglementarea privind asocierea în participațiune din
Codul comercial, dispozițiile privind tacita relocațiune nefiind incidente în
raport de natura contractului.
Încetarea efectelor
contractului este asumată de PMB în cuprinsul adresei nr. 1128 din 17 mai 2006
ca urmare a schimbării regimului juridic al imobilului retrocedat.
Ocuparea fără titlu
valabil a spațiului situat la parterul și subsolul imobilului în litigiu a
condus la evacuarea pârâtei, pentru asigurarea exercitării neîngrădite a
tuturor atributelor dreptului de proprietate de către reclamante.
Având în vedere
dispozițiile art. 998-999 C. civ., constatându-se îndeplinite cumulativ
condițiile pentru antrenarea răspunderii civile delictuale pentru fapta
proprie, pârâta a fost obligată la plata sumei de 50.200 Euro reprezentând
contravaloarea lipsei de folosință a spațiului, pentru perioada 28 aprilie 2006
– 12 februarie 2009.
Cererea
reconvențională a fost respinsă ca neîntemeiată, față de condițiile concrete în
care pârâta a realizat lucrările de amenajare, prin aceea că aceste cheltuieli
nu pot fi considerate ca o micșorare a patrimoniului pârâtei, atâta timp cât în
temeiul contractului de asociere cu CLMB s-a obținut dreptul de folosință și
exploatare a spațiilor.
Curtea de Apel
București, secția a V-a comercială, prin decizia comercială nr. 627 din 14
decembrie 2010 a admis apelul declarat de pârâta-reclamantă SC J.I. SRL
împotriva sentinței comerciale nr. 3986 din 25 martie 2010 pronunțată de
Tribunalul București, secția comercială, și a schimbat în parte sentința
atacată, în sensul că a admis cererea reconvențională, obligând reclamantele P.G.A.
și P.I.D. la plata către pârâtă a contravalorii actualizate a tuturor
cheltuielilor efectuate de natură să sporească valoarea imobilului, în cuantum
de 102.676 lei (Ron).
De asemenea a fost
instituit un drept de retenție asupra imobilului în favoarea SC J.I. SRL până
la achitarea efectivă a sumei, fiind păstrate celelalte dispoziții ale
sentinței.
În fundamentarea
acestei soluții s-a apreciat ca întemeiată cererea pârâtei privind obligarea
reclamantelor la plata contravalorii actualizate a cheltuielilor efectuate, de
natură să sporească valoarea imobilului, astfel cum s-a expus cu ocazia
efectuării expertizei de expertul B.M.
Lucrările efectuate,
în sumă de 102.676 lei (echivalentul a 24.818 Euro) au dus la creșterea valorii
imobilului restituit reclamantelor.
Față de împrejurarea
că cel ce deține un bun mobil sau imobil al altcuiva, pe care trebuie să-l
restituie, are dreptul să rețină lucrul respectiv, să refuze restituirea lui,
până când titularul bunului îi va plăti sumele pe care le-a cheltuit cu
conservarea, întreținerea sau îmbunătățirea acelui bun, în favoarea SC J.I. SRL
s-a instituit un drept de retenție până la achitarea efectivă a sumei.
Împotriva deciziei
comerciale nr. 627 din 14 decembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, a promovat recurs atât reclamantele P.I.D. și P.G.A. cât și
pârâta SC J.I. SRL care au criticat pentru nelegalitate aceiași hotărâre
judecătorească, după cum urmează.
Recurentele
reclamante P.I.D. și P.G.A. au solicitat în temeiul art. 304 pct. 6, 8 și 9 C. proc.
civ. admiterea recursului, casarea deciziei atacate, respingerea apelului
pârâtei ca nefondat, respingerea cererii reconvenționale ca vădit neîntemeiată,
toate cu consecința menținerii sentinței pronunțată de instanța de fond.
În subsidiar s-a
cerut compensarea sumelor, întrucât reclamantele au menționat prin întâmpinarea
la cererea reconvențională aplicarea instituției compensării.
În dezvoltarea
motivelor de recurs s-a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a
reclamantelor pe capătul de cerere formulat prin cererea reconvențională de
pârâtă, excepția prescripției dreptului la acțiunea în îmbogățirea fără justă
cauză, încălcarea gravă a dispozițiilor art. 129 alin. (6) și art. 294 alin. (1)
C. proc. civ., respectiv că instanța era obligată să judece numai capetele de
cerere cu care a fost învestită iar prin apel nu se poate lărgi cadrul
procesual stabilit în fața primei instanțe, precum și faptul că instanța de
apel a decis admiterea apelului în baza unui act nul.
În realitate,
îmbunătățirile rămân câștigate Consiliului Local al Municipiului București,
adică proprietarului imobilului.
Recurenta-pârâtă SC J.I.
SRL, la rândul ei a solicitat în baza art. 304 pct. 5, 7, 8 și 9 C. proc. civ.
admiterea recursului, casarea deciziei criticate și trimiterea cauzei spre
rejudecare aceleiași instanțe pentru administrarea probei cu expertiză tehnică
judiciară specialitatea construcții, iar în subsidiar modificarea în parte a
deciziei recurate în sensul admiterii în tot a apelului formulat de pârâtă și a
respingerii ca neîntemeiată a acțiunii reclamantelor.
A mai fost invocată
și greșita soluționare a excepției lipsei procedurii concilierii directe,
nefiind luată în considerație dispozițiile art. 720
1
C. proc. civ.,
litigiul având un caracter evaluabil în bani.
Instanța de apel nu a
făcut nicio referire la apărările pârâtei, nu a răspuns motivat la argumentele
invocate și a încălcat dreptul la un proces echitabil care presupune motivarea
hotărârilor judecătorești.
În fapt, contractul
de asociere nr. 123 din 23 mai 1994 nu a încetat, mai mult din momentul
emiterii dispoziției nr. 5193 din 24 ianuarie 2006, potrivit art. 14 din Legea
nr. 10/2001, reclamantele în calitatea lor de noi proprietare se subrogau în
drepturile și obligațiile CLMB.
Sub aspectul suplimentării
raportului de expertiză ale cărui obiective au fost arătate în notele de
ședință din data de 30 noiembrie 2010, în mod eronat instanța de apel a respins
acest mijloc de probă.
Fiecare recurentă a
depus întâmpinare, prin care a cerut respingerea ca nefondat a recursului
declarat de partea adversă.
Înalta Curte,
analizând materialul probator administrat în cauză, raportat la toate criticile
aduse de recurente, constată că sunt nejustificate, urmând a respinge ca
nefondate ambele recursuri, pentru următoarele considerente.
Nu poate fi primită
teza acreditată de recurentele reclamante P.I.D. și P.G.A. vizând excepția
lipsei calității procesuale pasive reclamantelor pe capătul de cerere formulat
de pârâtă prin cererea reconvențională și nici excepția prescripției dreptului
la acțiunea în îmbogățirea fără justă cauză.
Calitatea procesuală
presupune, așa cum se regăsește în doctrină, existența unei identități între
persoana reclamantului și persoana care este titular al dreptului în raportul
juridic dedus judecății – calitatea procesuală activă și pe de altă parte,
existența unei identități între persoana pârâtului și cel obligat în același
raport juridic – calitatea procesuală pasivă.
De remarcat că
reclamantele nu au ridicat această excepție cu ocazia soluționării litigiului
nici în faza procesuală a fondului, nici a apelului.
Pârâta SC J.I. SRL au
calitate procesuală activă, care atrage pe cererea reconvențională calitatea
procesuală pasivă a reclamantelor prin interesul îndreptățit care izvorăște
dintr-un raport juridic, cel a restituirii contravalorii îmbunătățirilor ce au
sporit valoarea imobilului proprietarilor.
Așa cum susține
reclamantele în cererea de chemare în judecată și pe deplin confirmat de
întreaga documentație, acestea au devenit proprietarele imobilului în baza Dispoziției
de restituire a Primarului General al Municipiului București nr. 5193 din 24
ianuarie 2006 și puse în posesie prin procesul verbal de predare primire nr. 2780
din 3 aprilie 2006.
Cererea
reconvențională a pârâtei SC J.I. SRL prin care s-a solicitat obligarea
reclamantelor la plata contravalorii actualizate a tuturor cheltuielilor
efectuate de natură să sporească valoarea imobilului, precum și instituirea
unui drept de retenție asupra aceluiași imobil a fost formulată la data de 28
august 2006, astfel încât apare cât se poate de evident că este respectat
termenul general de prescripție de 3 ani pentru dreptul la acțiune, potrivit
dispozițiilor art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958.
Corect a dispus
instanța de apel obligarea reclamantelor la contravaloarea actualizată a
tuturor cheltuielilor efectuate de natură a spori valoarea imobilului, la un
cuantum de 102.676 lei, deoarece s-au luat în considerație nu numai
constatările și calculele din raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit
de expertul B.M. în specialitatea construcții civile și industriale, dar și
înscrisurile depuse de societatea comercială care a suportat efectiv financiar
execuția îmbunătățirilor la spațiul comercial.
Respectând
dispozițiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ., instanța a hotărât numai asupra
obiectului cererii deduse judecății și în apel nu a schimbat calitatea
părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu a permis
părților să facă cereri noi. Din conținutul cererii reconvenționale, rezultă că
SC J.I. SRL a cerut obligarea reclamantelor la contravaloarea actualizată a
tuturor cheltuielilor efectuate de natură să sporească valoarea imobilului și a
estimat cuantumul pretențiilor la suma de 30.000 lei (Ron) precizând că
valoarea efectivă va fi stabilită prin expertiza tehnică judiciară.
Reclamantele, în
calitatea de proprietari ai imobilului descris anterior, cu ocazia preluării au
dobândit și sporul de valoare care a fost adus prin cheltuielile efective ale
pârâtei, fiind beneficiarele nemijlocite ale valorii care se regăsește la
momentul soluționării cauzei.
Nici criticile
recurentei-pârâte SC J.I. SRL nu pot fi primite.
Constant, în toate
fazele procesuale a fost invocată excepția lipsei procedurii concilierii
directe, împrejurare care conduce la încălcarea unor norme de procedură imperative
în materie.
Este de necontestat
că reglementările art. 720
1
C. proc. civ. au un caracter imperativ
și sunt de maximă actualitate, prin aceea că în procesele și cererile în
materie comercială evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de
chemare în judecată, reclamantul va încerca soluționarea litigiului prin
conciliere directă cu cealaltă parte.
În acest scop,
reclamantul va convoca partea adversă, comunicându-i în scris pretențiile sale
și temeiul lor legal, precum și toate actele doveditoare pe care se sprijină
acestea iar convocarea se va face prin scrisoare recomandată cu dovadă de
primire, prin telegramă, telex, fax sau orice alt mijloc de comunicare care
asigură transmiterea textului actului și confirmarea primirii acestuia.
De asemenea data
convocării pentru conciliere nu se va fixa mai devreme de 15 zile de la data
primirii actelor, finalizând cu rezultatul concilierii ce se va consemna
într-un înscris cu arătarea pretențiilor reciproce referitoare la obiectul
litigiului și a punctului de vedere al fiecărei părți.
La rândul său, art. 109
alin. (2) C. proc. civ., prevede expres că în cazurile anume menționate de
lege, sesizarea instanței competente se poate face numai după îndeplinirea unei
proceduri prealabile, iar dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa
la cererea de chemare în judecată.
Ambele instanțe,
respingând excepția lipsei procedurii prealabile a concilierii directe ca
neîntemeiată, au apreciat caracterul preponderent nepatrimonial al
principalului capăt al cererii de chemare în judecată și anume evacuarea
pârâtei din spațiul deținut fără titlu.
Greșit consideră
recurenta pârâtă că raporturile dintre părți continuă în baza contractului de
asociere nr. 123 din 23 mai 1994, iar contrar acestei opinii reclamantele au
făcut dovada indubitabilă că imobilul litigios le-a fost restituit în natură
potrivit Deciziei nr. 5193 din 24 ianuarie 2006 al Primarului General al
Municipiului București. Mai mult, urmare a restituirii imobilului; Consiliul
General al Municipiului București Administrația Fondului Imobiliar a comunicat
pârâtei SC J.I. SRL că la data de 3 aprilie 2006 a fost întocmit procesul verbal de predare primirea spațiului. (fila 35 dosar apel).
Nu se poate reține că
a fost încălcat principiul rolului activ al instanței, deoarece au fost puse în
discuția părților toate excepțiile invocate, a fost respectat principiul
contradictorialității și al dreptului la apărare, au fost depuse la dosar acte,
întâmpinări și acordate termene pentru a se lua cunoștință de fiecare parte de
conținutul lor, interogatorii, cerere reconvențională, efectuată expertiză și
supliment la expertiză, depuse note scrise.
Rolul activ nu
înseamnă, așa cum a evidențiat jurisprudența, încălcarea principiului
disponibilității în procesul civil, deoarece obligația de a-și proba apărările
revine reclamantului, în condițiile dispozițiilor art. 1169 C. civ., instanța
neputând să se substituie voinței părților, judecătorul fiind însă obligat să
descopere adevărul și să dea părților, în egală măsură, îndrumare în apărarea
drepturilor și intereselor legitime.
Mai mult, art. 6 pct.
1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului consacră, într-o largă accepție,
asigurarea și recunoașterea, aplicarea universală și efectivă a obligației de a
fi respectate drepturile omului, prin aceea că orice persoană are dreptul de
judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei
sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege care
va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil.
În soluționarea cauzei, instanța de apel a ținut seama, în special, de
diversitatea capetelor de cerere a acțiunilor, dar și de motivele formulate în
calea de atac.
Întrucât Convenția nu
are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi
concrete și efective (Hotărârea Artico împotriva Italiei, din 13 mai 1980,
seria A, nr. 37, p. 16, paragraful 33) acest drept nu poate fi considerat
efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real, „ascultate”, adică în
mod concret examinate de către instanța sesizată.
Instanța de apel a
examinat cu rigurozitate, efectiv și concret, toate apărările pârâtei,
considerând că sunt suficiente probe administrate pentru stabilirea unei
situații de fapt și de drept completă, fără a se mai impune efectuarea unei noi
expertize tehnice.
Pentru aceste
rațiuni, urmează a respinge ca nefondate recursurile reclamanților P.I.D. și P.G.A.
și pârâtei SC J.I. SRL împotriva deciziei comerciale nr. 627 din 14 decembrie
2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, nefiind
îndeplinită nici o cerință din cele prevăzute de dispozițiile art. 304 C. proc.
civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile
declarate de reclamanții P.I.D. și P.G.A. și de pârâta SC J.I. SRL București
împotriva deciziei comerciale nr. 627/2010 de la 14 decembrie 2010 pronunțată
de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședința publică,
astăzi 22 martie 2012.