ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1706/2012

Asupra recursului de față: Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei, constată următoarele: Reclamanta SC C.T.I. SRL a chemat în judecată pe pârâții A & C C.P. SRL, A.J. R.R., G.G. și H.L., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună evacuarea acestora din imobilul teren și construcție – spațiu comercial, situat în București, pentru folosire abuzivă și fără titlu. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. a) C. proc. civ., art. 4 și art. 56 C. com., art. 1075-176 C. civ. și art. 480 C. civ. Pârâții au formulat cerere reconvențională prin care au solicitat să se constate că sunt constructori de bună-credință a imobilului reconstruit, reparat și îmbunătățit din București, sector 1, și să fie obligată reclamanta la plata contravalorii tuturor lucrărilor efectuate la imobil cu constatarea unui drept de retenție până la plata sumelor datorate.

Prin sentința comercială nr. 7307 din 22 iunie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, s-a admis acțiunea principală formulată de reclamanta SC C.T.I. SRL în contradictoriu cu pârâții SC J. SRL, SC A & C C.T. SRL, A.J.R.R. BUCUREȘTI, H.L., G.G. și în consecință, s-a dispus evacuarea pârâților din imobilul teren și construcție – spațiu comercial situat în București, sector 1. În pronunțarea acestei sentințe instanța de fond a reținut, în esență, că reclamanta a probat cu înscrisuri necontestate faptul că este titulara dreptului de proprietate asupra imobilului ocupat de pârâți, dreptul de proprietate fiind dobândit prin act autentic în anul 2009, fiind întabulat în C.F.

sub nr. 66408 în baza încheierii nr. 169795 din 31 martie 2009. Cererea reconvențională a fost disjunsă, acordându-se termen de judecată la data de 06 octombrie 2010. Pârâții SC J. SRL, A.J.R.R., H.L., G.G. și A& C C.P. srl au declarat apel împotriva acestei sentințe și au solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 297 C. proc. civ., anularea hotărârii atacate și trimiterea dosarului la instanța competentă - Judecătoria sectorului 1, iar în subsidiar, schimbarea în tot a sentinței, în sensul admiterii cererii reconvenționale, cu reținerea litispendenței și trimiterea dosarului la Judecătoria Brașov în vederea conexării la dosarul nr. 112/197/2004 al acelei instanțe.

Apelanții au criticat sentința ca fiind nelegală și netemeinică în primul rând pentru faptul că instanța nu putea să dispună evacuarea pârâților din imobil atât timp cât prin cererea reconvențională s-a solicitat constatarea unui drept de retenție până la plata de către reclamantă a contravalorii îmbunătățirilor aduse imobilului în litigiu, între cererea în evacuare și dreptul de retenție ce s-a cerut a fi constatat, existând o legătură directă, aceste două cereri neputând fi judecate separat. În al doilea rând, apelanții au arătat că prezenta cauză nu are caracter comercial și că în mod greșit Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a reținut cauza spre soluționare, în speță fiind vorba de o cerere de evacuare pură și simplă, iar competența materială de soluționare în primă instanță aparține Judecătoriei sectorului 1 București.

O ultimă critică invocată de către apelanți a fost aceea că prima instanță nu a verificat întinderea titlului reclamantei, care nu este proprietara întregului imobil, astfel cum rezultă din actele de întabulare depuse la dosar. La termenul de la data de 17 februarie 2011 C.D. și C.S.R. au solicitat introducerea în cauză în locul apelanților SC J. SRL, A.J.R.R. și G.G., ca urmare a încheierii cesiunii de drepturi litigioase autentificat sub nr. 3142 din 09 iulie 2010 la BNP M.E. și completat cu actul adițional autentificat sub nr. 501 din 31 ianuarie 2011 la BNP D., N. și Asociații. Curtea a dispus introducerea în cauză în calitate de apelanți și a numiților C.D. și C.S.R. Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin decizia nr. 215 din 21 aprilie 2011, a admis apelul pârâților, a desființat sentința atacată și a trimis cauza, spre rejudecare, primei instanțe.

În pronunțarea acestei decizii instanța de control judiciar a reținut, în esență, că excepția de necompetență materială a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, este nefondată, în considerarea calității de comercianți atât a reclamantei cât și a pârâților, dar și a destinației de spațiu comercial în considerarea cărora au fost încheiate contractele de închiriere și de asociere de către pârâți iar cu privire la cel de-al doilea motiv de apel prin care se critică măsura de disjungere a cererii reconvenționale în vederea judecării ei separat de cererea de evacuare, că acesta, este întemeiat, întrucât între cele două cereri există o strânsă legătură care impune judecarea lor numai împreună.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta S.C. C.T.I. S.R.L. BUCUREȘTI solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate, în sensul respingerii apelului formulat de către apelanții SC J. SRL, A.J.R.R., G.G., C.D., C.S.R., SC A&S C.T. SRL și H.L., cu consecința menținerii sentinței pronunțate la fond ca temeinică și legală. Recurenta – reclamantă își subsumează criticile motivului de modificare reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și vizează următoarele aspecte: I. Decizia a fost pronunțată cu încălcarea autorității de lucru judecat a încheierii pronunțate la data de 07 decembrie 2010 în dosarul nr. 27982/3/2010 de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, definitivă și irevocabilă.

În susținerea acestei critici recurenta aduce următoarea argumentație. - prin încheierea data la 07 decembrie 2010, instanța a admis excepția de litispendență ridicată chiar de către reclamanți și a dispus trimiterea cauzei la dosarul nr.112/197/2004 aflat pe rolul Judecătoriei Brașov - instanța mai întâi învestită (din 1999). Încheierea de admitere a litispendenței astfel pronunțată, cu caracter interlocutoriu, a rămas definitivă și irevocabilă prin neapelare și beneficiază astăzi de toate atributele autorității de lucru judecat, astfel că prin efectul rămânerii irevocabile a acestei încheieri de admitere a litispendenței s-a produs o dezînvestire irevocabilă a instanței, cererea reconvențională, devenită ulterior disjungerii, acțiune principală, făcând astăzi parte, în mod irevocabil, din dosarul nr.112/197/2004 aflat pe rolul Judecătoriei Brașov.

Se mai arată că în acest fel parcursul procedural pe care îi urmează cererea reconvențională disjunsă a fost stabilit in mod irevocabil, cu autoritate de lucru judecat. Conchide recurenta – reclamantă în sensul că hotărârea astfel pronunțată este imposibil de adus la îndeplinire de către instanța de fond cu ocazia rejudecarii, astfel cum a impus instanța de apel, cererea reconvențională făcând astăzi parte, în mod irevocabil, dintr-un dosar aflat pe rolul altei instanțe, decizia pronunțata în apel neputând știrbi în niciun fel autoritatea de lucru judecat și soluționarea unei căi de atac având ca obiect exclusiv hotărârea atacată prin acea cale de atac. II. Decizia a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art.135 C. proc.

civ. și cele ale art. 720 1 5 alin. (2) C. proc. civ. În susținere recurenta – reclamantă argumentează astfel: - în pofida tardivității evidente a cererii reconvenționale, instanța de apel a stabilit în mod nelegal că aceasta nu poate fi judecată separat de cererea principală, de evacuare, încălcând astfel dispozițiile art. 135 C. proc. civ.; - potrivit dispozițiilor art. 720 1 5 alin. (2) C. proc. civ., în materie comercială, cererea reconvențională ”...va fi introdusă în cadrul termenului prevăzut pentru depunerea întâmpinării" și potrivit dispozițiilor art. 720 1 4 alin. (2) C. proc. civ., pârâtul va fi citat cu mențiunea "să depună întâmpinare la dosarul cauzei cu cel puțin 5 zile înainte de termenul de judecată”, dispozițiile sus-menționate reglementând o excepție de la regula instituită de dispozițiile art. 119 alin. (3) C. proc.

civ., care prevăd depunerea cererii reconvenționale odată cu întâmpinarea sau, dacă pârâtul nu este obligat la întâmpinare, cel târziu la prima zi de înfățișare; - în cauza de față primul termen de judecată a fost stabilit pentru data de 22 septembrie 2009, pârâții fiind citați pentru acest termen cu mențiunea de a depune întâmpinare.

Prin urmare, aceștia puteau depune în termen întâmpinarea și cererea reconvențională până la data de 17 septembrie 2009 pârâții erau obligați să depună întâmpinare cu 5 zile înainte respectiv până la data de 10 decembrie 2009. La termenul din 22 septembrie 2009 cauza a fost amânată însă datorită protestului magistraților și personalului auxiliar din cadrul Tribunalului București, la 15 decembrie 2009, pârâții fiind obligați să depună întâmpinare cu 5 zile înainte respectiv până la data de 10 decembrie 2009. Cum pârâții - reclamanți au depus însă întâmpinare și cerere reconvențională direct în ședința de judecată de la termenul din 15 decembrie 2009, prin urmare tardiv, cu încălcarea dispozițiilor art. 720 A 5 alin. (3) coroborat cu art. 720 1 4 alin. (2) C. proc.

civ. concluzionează recurenta – reclamantă că, instanța de apel a ignorat problema tardivității depunerii cererii reconvenționale, prin decizia pronunțata stabilind că cele două cereri nu se pot judeca decât împreună, cu încălcarea evidentă a dispozițiilor art. 135 C. proc. civ. care obligă la judecarea separată a cererii reconvenționale depusă tardiv. III. Decizia a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 120 alin. (2) C. proc. civ. și ale art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care consacră garanția soluționării dosarului într-un termen rezonabil; În susținerea acestei critici recurenta – reclamantă precizează următoarele: - Instanța de apel a nesocotit de asemenea dispozițiile art. 120 alin. (2) C. proc.

civ., temei în baza căruia instanța de fond dispusese în mod corect disjungerea celor doua cereri, numai acțiunea principală fiind în stare de judecată; - pârâții - reclamanți au încercat în permanență să tergiverseze soluționarea cererii de evacuare, prin formularea unei cereri reconvenționale abuzive și prin exercitarea cu rea-credință a drepturilor procesuale. Recurenta – reclamantă indică în continuarea cererii sale o serie de demersuri inițiate de intimați pe care le consideră abuzive și exercitate cu rea credință și anume: - formularea de cereri de chemare în judecată identice, la intervale de timp diferit, cu invocarea de pretenții bănești derizorii și nefondate (fără achitarea taxelor de timbru) toate dublate de capete de cerere având ca obiect dreptul de retenție, cu invocarea ulterioară a excepțiilor de litispendență, necompetență, conexitate, cereri de suspendare, etc, pentru a tergiversa cat mai mult ajungerea la judecata pe fondul pretențiilor.

- cererea reconvențională disjunsă din prezentul dosar este a 7-a cerere cu obiect identic formulată de către pârâți împotriva recurentei și anterior împotriva autorului său - prima fiind depusă în martie 1999 - niciuna dintre ele nefiind soluționata astăzi; - formularea constantă de cereri de recuzare a instanței - în cadrul prezentului dosar, la fond, au fost formulate doua cereri de recuzare, ambele respinse - una împotriva judecătorului cauzei (fila 198 dosar fond) și cea de a doua împotriva tuturor membrilor Secției a VI-a Comerciale a Tribunalului București (fila 215 dosar fond); - formularea unor alte cereri de chemare in judecata cu obiect divers (ordonanțe președințiale, anulare certificat de moștenitor, cereri de revizuire si contestații in anulare formulate împotriva titlului autorului nostru, etc) cu scopul unic de crea o rețea de dosare care sa servească ulterior tergiversării acțiunii de evacuare; - formularea de nenumărate plângeri penale împotriva recurentei și a autorului nostru, toate soluționate prin neînceperea urmăririi penale, dar toate contestate apoi de pârâți în față instanțelor penale și soluționate irevocabil în favoarea noastră.

- formularea a cel puțin o cerere de strămutare cu privire la flecare dintre acțiunile aflate pe rolul instanțelor, inclusiv cu privire la dosarul de față; În cazul dosarului nr. 112/197/2004 aflat pe rolul Judecătoriei Brașov numai în anul 2010 au fost formulate 3 cereri de strămutare; - folosirea de înscrisuri false în susținerea pretențiilor. - înscrisul fals din cadrul prezentului dosar - fila 260 dosar fond; Conchide recurenta – reclamantă, cu privire la cea de-a treia critică, că acțiunea în evacuare trebuie soluționată în mod energic, cu urgență, fiind principalul mijloc prin care proprietarul reintra în folosința spațiului ce îi este uzurpat în mod abuziv, că ignorând în totalitate aceste aspecte, instanța de apel a încălcat în mod evident dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, dispoziții ce garantează soluționarea în mod echitabil și într-un termen rezonabil a unui proces.

IV. Decizia recurată a fost pronunțată cu încălcarea principiului disponibilității, recurenta raportându-se la nelegala introducere în cauză, în apel, a unor terți care nu au fost parte la judecata în fond și care nu puteau dobândi calitatea de apelanți - pârâți în acțiunea de evacuare. Sub acest aspect recurenta – reclamantă precizează că instanța de apel a motivat soluția de admitere a cererii de introducere în cauza prin aceea că actul adițional face referire la cesionarea drepturilor litigioase ce fac obiectul dosarului nr. 32175/3/2009 și prin faptul că prin apelul formulat apelanții au înțeles să critice inclusiv încheierea prin care s-a dispus disjungerea cererii reconvenționale având ca obiect acordarea unui drept de retenție și o cerere în pretenții pentru despăgubiri.

Se mai arată că acțiunea în evacuare promovată este îndreptată împotriva persoanelor care ocupa abuziv spațiul, prin acest act adițional pârâții - apelanți încercând înlocuirea lor în proces prin atragerea unor terți, care nu au ocupat niciodată imobilul în litigiu, cererea de introducere în cauză fiind astfel inadmisibilă, reprezentând un abuz de drept, participarea unor terți în cadrul procesului civil este strict reglementată de Codul de procedura civilă, aceasta "cerere de introducere în cauză "neregăsindu-se în niciuna din situațiile expres prevăzute prin art. 49-66 C. proc. civ. Înalta Curte, examinând decizia atacată din perspectiva criticilor formulate, constată că recursul este fondat, pentru motivele ce se vor arăta.

Potrivit art. 120 alin. (2) C. proc. civ., când numai cererea principală este în stare de a fi judecată, instanța o poate judeca deosebit. Singura distincție pe care o face acest text de lege se referă exclusiv la prioritatea în soluționare a acțiunii principale aflată în stare de a fi judecată, în respectarea principiului soluționării cu celeritate a cauzelor. Textul instituie în fapt o excepție de la principiul soluționării simultane a cererii principale și a cererii reconvenționale consacrat de alin. (1) al aceluiași articol și are ca finalitate și eliminarea oricăror încercări de tergiversare a judecății unei cauze. Existența unei strânse legături între cele două cereri este neîndoielnică, astfel cum a reținut și instanța de apel, însă a subsuma cerința realizării unei judecăți unitare exclusiv interdependenței dintre cele două cereri, prezumată, de altfel, de legiuitor în art. 119 alin. (1) C. proc.

civ. apare ca fiind o măsură excesivă. Și aceasta pentru că din punct de vedere procedural, nimic nu se opune ca dreptul de retenție ce formează obiectul cererii reconvenționale în speță, să fie invocat și pe calea contestației la executarea unei hotărâri privind evacuarea, întrucât dreptul de retenție este un drept real de garanție, imperfect în virtutea căruia cel care deține un bun mobil sau imobil al acestuia, pe care trebuie să îl restituie, are dreptul să rețină bunul respectiv – să refuze deci restituirea – până ce creditorul titular al bunului îi va plăti sumele pe care le-a cheltuit cu conservarea, întreținerea sau îmbunătățirea acelui bun. În considerarea acestui raționament – care face inutilă examinarea celorlalte motive de recurs – Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc.

civ., va admite recursul, va modifica decizia recurată, în sensul că va respinge apelul părților împotriva sentinței nr. 7303 din 22 iunie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Admite recursul declarat de recurenta - reclamantă S.C. C.T.I. S.R.L. BUCUREȘTI împotriva deciziei nr. 215 din 21 aprilie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, modifică decizia recurată în sensul că respinge apelul declarat de C.D., C.S.R., SC J. SRL, A.J.R.R., SC A & S C.T. SRL, G.G. și H.L. împotriva sentinței nr. 7307 din 22 iunie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 martie 2012.