ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1706/2012

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1706/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față:

Din examinarea actelor

și lucrărilor cauzei, constată următoarele:

Reclamanta SC C.T.I. SRL

a chemat în judecată pe pârâții A & C C.P. SRL, A.J. R.R., G.G. și H.L.,

solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună evacuarea acestora

din imobilul teren și construcție – spațiu comercial, situat în București, pentru

folosire abuzivă și fără titlu.

În drept, au fost

invocate dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. a) C. proc. civ., art. 4 și art. 56

C. com., art. 1075-176 C. civ. și art. 480 C. civ.

Pârâții au formulat

cerere reconvențională prin care au solicitat să se constate că sunt

constructori de bună-credință a imobilului reconstruit, reparat și îmbunătățit

din București, sector 1, și să fie obligată reclamanta la plata contravalorii

tuturor lucrărilor efectuate la imobil cu constatarea unui drept de retenție

până la plata sumelor datorate.

Prin sentința

comercială nr. 7307 din 22 iunie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția

a VI-a comercială, s-a admis acțiunea principală formulată de reclamanta SC C.T.I.

SRL în contradictoriu cu pârâții SC J. SRL, SC A & C C.T. SRL, A.J.R.R. BUCUREȘTI,

H.L., G.G. și în consecință, s-a dispus evacuarea pârâților din imobilul teren și

construcție – spațiu comercial situat în București, sector 1.

În pronunțarea

acestei sentințe instanța de fond a reținut, în esență, că reclamanta a probat

cu înscrisuri necontestate faptul că este titulara dreptului de proprietate asupra

imobilului ocupat de pârâți, dreptul de proprietate fiind dobândit prin act

autentic în anul 2009, fiind întabulat în C.F. sub nr. 66408 în baza încheierii

nr. 169795 din 31 martie 2009.

Cererea reconvențională

a fost disjunsă, acordându-se termen de judecată la data de 06 octombrie 2010.

Pârâții SC J. SRL, A.J.R.R.,

H.L., G.G. și A& C C.P.

srl

au

declarat apel împotriva acestei sentințe și au solicitat, în temeiul dispozițiilor

art. 297 C. proc. civ., anularea hotărârii atacate și trimiterea dosarului la

instanța competentă - Judecătoria sectorului 1, iar în subsidiar, schimbarea în

tot a sentinței, în sensul admiterii cererii reconvenționale, cu reținerea litispendenței

și trimiterea dosarului la Judecătoria Brașov în vederea conexării la dosarul nr. 112/197/2004 al acelei instanțe.

Apelanții au criticat

sentința ca fiind nelegală și netemeinică în primul rând pentru faptul că

instanța nu putea să dispună evacuarea pârâților din imobil atât timp cât prin

cererea reconvențională s-a solicitat constatarea unui drept de retenție până

la plata de către reclamantă a contravalorii îmbunătățirilor aduse imobilului

în litigiu, între cererea în evacuare și dreptul de retenție ce s-a cerut a fi

constatat, existând o legătură directă, aceste două cereri neputând fi judecate

separat.

În al doilea rând,

apelanții au arătat că prezenta cauză nu are caracter comercial și că în mod

greșit Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a reținut cauza spre

soluționare, în speță fiind vorba de o cerere de evacuare pură și simplă, iar

competența materială de soluționare în primă instanță aparține Judecătoriei

sectorului 1 București.

O ultimă critică

invocată de către apelanți a fost aceea că prima instanță nu a verificat

întinderea titlului reclamantei, care nu este proprietara întregului imobil,

astfel cum rezultă din actele de întabulare depuse la dosar.

La termenul de la

data de 17 februarie 2011 C.D. și C.S.R. au solicitat introducerea în cauză în

locul apelanților SC J. SRL, A.J.R.R. și G.G., ca urmare a încheierii cesiunii

de drepturi litigioase autentificat sub nr. 3142 din 09 iulie 2010 la BNP M.E. și completat cu actul adițional autentificat sub nr. 501 din 31 ianuarie 2011 la BNP D., N. și Asociații.

Curtea a dispus

introducerea în cauză în calitate de apelanți și a numiților C.D. și C.S.R.

Curtea de Apel București,

secția a VI-a comercială, prin decizia nr. 215 din 21 aprilie 2011, a admis apelul pârâților, a desființat sentința atacată și a trimis cauza, spre rejudecare,

primei instanțe.

În pronunțarea

acestei decizii instanța de control judiciar a reținut, în esență, că excepția de

necompetență materială a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, este

nefondată, în considerarea calității de comercianți atât a reclamantei cât și a

pârâților, dar și a destinației de spațiu comercial în considerarea cărora au

fost încheiate contractele de închiriere și de asociere de către pârâți iar cu privire

la cel de-al doilea motiv de apel prin care se critică măsura de disjungere a

cererii reconvenționale în vederea judecării ei separat de cererea de evacuare,

că acesta, este întemeiat, întrucât între cele două cereri există o strânsă

legătură care impune judecarea lor numai împreună.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs reclamanta S.C. C.T.I. S.R.L. BUCUREȘTI solicitând admiterea

recursului, modificarea în tot a deciziei recurate, în sensul respingerii

apelului formulat de către apelanții SC J. SRL, A.J.R.R., G.G., C.D., C.S.R.,

SC A&S C.T. SRL și H.L., cu consecința menținerii sentinței pronunțate la

fond ca temeinică și legală.

Recurenta –

reclamantă își subsumează criticile motivului de modificare reglementat de art.

304 pct. 9 C. proc. civ. și vizează următoarele aspecte:

I.

Decizia a fost pronunțată

cu încălcarea autorității de lucru judecat a încheierii pronunțate la data de

07 decembrie 2010 în dosarul nr. 27982/3/2010 de Tribunalul București, secția a

VI-a comercială, definitivă și irevocabilă.

În susținerea acestei

critici recurenta aduce următoarea argumentație.

- prin încheierea

data la 07 decembrie 2010, instanța a admis excepția de litispendență ridicată

chiar de către reclamanți și a dispus trimiterea cauzei la dosarul

nr.112/197/2004 aflat pe rolul Judecătoriei Brașov - instanța mai întâi învestită

(din 1999).

Încheierea de admitere a litispendenței astfel pronunțată, cu caracter interlocutoriu,

a rămas definitivă și irevocabilă prin neapelare și beneficiază astăzi de toate

atributele autorității de lucru judecat, astfel că prin efectul rămânerii

irevocabile a acestei încheieri de admitere a litispendenței s-a produs o dezînvestire

irevocabilă a instanței, cererea reconvențională, devenită ulterior disjungerii,

acțiune principală, făcând astăzi parte, în mod irevocabil, din dosarul nr.112/197/2004

aflat pe rolul Judecătoriei Brașov. Se mai arată că în acest fel parcursul

procedural pe care îi urmează cererea reconvențională disjunsă a fost stabilit

in mod irevocabil, cu autoritate de lucru judecat.

Conchide recurenta –

reclamantă în sensul că

hotărârea

astfel pronunțată este imposibil de adus la îndeplinire de către instanța de

fond cu ocazia rejudecarii, astfel cum a impus instanța de apel, cererea reconvențională

făcând astăzi parte, în mod irevocabil, dintr-un dosar aflat pe rolul altei

instanțe, decizia pronunțata în apel neputând știrbi în niciun fel autoritatea

de lucru judecat și soluționarea unei căi de atac având ca obiect exclusiv

hotărârea atacată prin acea cale de atac.

II. Decizia a fost

pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art.135 C. proc. civ. și cele ale art. 720

1

5 alin. (2) C. proc. civ.

În susținere recurenta

– reclamantă argumentează astfel:

- în pofida tardivității

evidente a cererii reconvenționale, instanța de apel a stabilit în mod nelegal

că aceasta nu poate fi judecată separat de cererea principală, de evacuare, încălcând

astfel dispozițiile art. 135 C. proc. civ.;

- potrivit dispozițiilor

art. 720

1

5 alin. (2) C. proc. civ., în materie comercială, cererea

reconvențională ”...va fi introdusă în cadrul termenului prevăzut pentru

depunerea întâmpinării" și potrivit dispozițiilor art. 720

1

4 alin.

(2) C. proc. civ., pârâtul va fi citat cu mențiunea "să depună întâmpinare

la dosarul cauzei cu cel puțin 5 zile înainte de termenul de judecată”, dispozițiile

sus-menționate reglementând o excepție de la regula instituită de dispozițiile

art. 119 alin. (3) C. proc. civ., care prevăd depunerea cererii reconvenționale

odată cu întâmpinarea sau, dacă pârâtul nu este obligat la întâmpinare, cel târziu

la prima zi de înfățișare;

- în cauza de față

primul termen de judecată a fost stabilit pentru data de 22 septembrie 2009, pârâții

fiind citați pentru acest termen cu mențiunea de a depune întâmpinare. Prin

urmare, aceștia puteau depune în termen întâmpinarea și cererea reconvențională

până la data de 17 septembrie 2009 pârâții erau obligați să depună întâmpinare

cu 5 zile înainte respectiv până la data de 10 decembrie 2009. La termenul din

22 septembrie 2009 cauza a fost amânată însă datorită protestului magistraților

și personalului auxiliar din cadrul Tribunalului București, la 15 decembrie

2009, pârâții fiind obligați să depună întâmpinare cu 5 zile înainte respectiv

până la data de 10 decembrie 2009.

Cum pârâții - reclamanți

au depus însă întâmpinare și cerere reconvențională direct în ședința de

judecată de la termenul din 15 decembrie 2009, prin urmare tardiv, cu încălcarea

dispozițiilor art. 720

A

5 alin. (3) coroborat cu art. 720

1

4

alin. (2) C. proc. civ. concluzionează recurenta – reclamantă că, instanța de

apel a ignorat problema tardivității depunerii cererii reconvenționale, prin

decizia pronunțata stabilind că cele două cereri nu se pot judeca decât

împreună, cu încălcarea evidentă a dispozițiilor art. 135 C. proc. civ. care

obligă la judecarea separată a cererii reconvenționale depusă tardiv.

III. Decizia a fost

pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 120 alin. (2) C. proc. civ. și ale

art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care consacră

garanția soluționării

dosarului într-un termen rezonabil;

În susținerea acestei

critici recurenta – reclamantă precizează următoarele:

- Instanța de apel a

nesocotit de asemenea dispozițiile art. 120 alin. (2) C. proc. civ., temei în

baza căruia instanța de fond dispusese în mod corect disjungerea celor doua

cereri, numai acțiunea principală fiind în stare de judecată;

- pârâții - reclamanți

au încercat în permanență să tergiverseze soluționarea cererii de evacuare,

prin formularea unei cereri reconvenționale abuzive și prin exercitarea cu

rea-credință a drepturilor procesuale.

Recurenta –

reclamantă indică în continuarea cererii sale o serie de demersuri inițiate de

intimați pe care le consideră abuzive și exercitate cu rea credință și anume:

- formularea de

cereri de chemare în judecată identice, la intervale de timp diferit, cu

invocarea de pretenții bănești derizorii și nefondate (fără achitarea taxelor

de timbru) toate dublate de capete de cerere având ca obiect dreptul de retenție,

cu invocarea ulterioară a excepțiilor de litispendență, necompetență,

conexitate, cereri de suspendare, etc, pentru a tergiversa cat mai mult

ajungerea la judecata pe fondul pretențiilor.

- cererea reconvențională

disjunsă din prezentul dosar este a 7-a cerere cu obiect identic formulată de

către pârâți împotriva recurentei și anterior împotriva autorului său - prima

fiind depusă în martie 1999 - niciuna dintre ele nefiind soluționata astăzi;

- formularea

constantă de cereri de recuzare a instanței - în cadrul prezentului dosar, la

fond, au fost formulate doua cereri de recuzare, ambele respinse - una

împotriva judecătorului cauzei (fila 198 dosar fond) și cea de a doua împotriva

tuturor membrilor Secției a VI-a Comerciale a Tribunalului București (fila 215

dosar fond);

- formularea unor

alte cereri de chemare in judecata cu obiect divers (ordonanțe președințiale,

anulare certificat de moștenitor, cereri de revizuire si contestații in anulare

formulate împotriva titlului autorului nostru, etc) cu scopul unic de crea o rețea

de dosare care sa servească ulterior tergiversării acțiunii de evacuare;

- formularea de

nenumărate plângeri penale împotriva recurentei și a autorului nostru, toate

soluționate prin neînceperea urmăririi penale, dar toate contestate apoi de pârâți

în față instanțelor penale și soluționate irevocabil în favoarea noastră.

- formularea a cel puțin

o cerere de strămutare cu privire la flecare dintre acțiunile aflate pe rolul

instanțelor, inclusiv cu privire la dosarul de față; În cazul dosarului nr. 112/197/2004

aflat pe rolul Judecătoriei Brașov numai în anul 2010 au fost formulate 3

cereri de strămutare;

- folosirea de

înscrisuri false în susținerea pretențiilor.

- înscrisul fals din

cadrul prezentului dosar

-

fila 260 dosar fond;

Conchide recurenta –

reclamantă, cu privire la cea de-a treia critică, că acțiunea în evacuare

trebuie soluționată în mod energic, cu urgență, fiind principalul mijloc prin

care proprietarul reintra în folosința spațiului ce îi este uzurpat în mod

abuziv, că ignorând în totalitate aceste aspecte, instanța de apel a încălcat

în mod evident dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului, dispoziții ce garantează soluționarea în mod echitabil și într-un

termen rezonabil a unui proces.

IV.

Decizia recurată a fost pronunțată cu

încălcarea principiului disponibilității,

recurenta raportându-se la

nelegala introducere în cauză, în apel, a unor terți care

nu au fost parte la judecata în fond și care nu puteau dobândi calitatea de

apelanți - pârâți în acțiunea de evacuare.

Sub acest aspect

recurenta – reclamantă precizează că

instanța de apel a motivat soluția de admitere

a cererii de introducere în cauza prin aceea că actul adițional face referire

la cesionarea drepturilor litigioase ce fac obiectul dosarului nr. 32175/3/2009

și prin faptul că prin apelul formulat apelanții au înțeles să critice inclusiv

încheierea prin care s-a dispus disjungerea

cererii reconvenționale având ca obiect

acordarea unui drept de retenție și o cerere în pretenții pentru despăgubiri.

Se mai arată că acțiunea

în evacuare promovată este îndreptată împotriva persoanelor care ocupa abuziv

spațiul, prin acest act adițional pârâții - apelanți încercând înlocuirea lor în

proces prin atragerea unor terți, care nu au ocupat niciodată imobilul în litigiu,

cererea de introducere în cauză fiind astfel inadmisibilă, reprezentând un abuz

de drept, participarea unor terți în cadrul procesului civil este strict

reglementată de Codul de procedura civilă, aceasta "cerere de introducere

în cauză "neregăsindu-se în niciuna din situațiile expres prevăzute prin

art. 49-66 C. proc. civ.

Înalta Curte,

examinând decizia atacată din perspectiva criticilor formulate, constată că

recursul este fondat, pentru motivele ce se vor arăta.

Potrivit art. 120 alin.

(2) C. proc. civ., când numai cererea principală este în stare de a fi

judecată, instanța o poate judeca deosebit.

Singura distincție pe

care o face acest text de lege se referă exclusiv la prioritatea în soluționare

a acțiunii principale aflată în stare de a fi judecată, în respectarea

principiului soluționării cu celeritate a cauzelor.

Textul instituie în

fapt o excepție de la principiul soluționării simultane a cererii principale și

a cererii reconvenționale consacrat de alin. (1) al aceluiași articol și are ca

finalitate și eliminarea oricăror încercări de tergiversare a judecății unei

cauze.

Existența unei

strânse legături între cele două cereri este neîndoielnică, astfel cum a reținut

și instanța de apel, însă a subsuma cerința realizării unei judecăți unitare

exclusiv interdependenței dintre cele două cereri, prezumată, de altfel, de

legiuitor în art. 119 alin. (1) C. proc. civ. apare ca fiind o măsură excesivă.

Și aceasta pentru că

din punct de vedere procedural, nimic nu se opune ca dreptul de retenție ce

formează obiectul cererii reconvenționale în speță, să fie invocat și pe calea contestației

la executarea unei hotărâri privind evacuarea, întrucât dreptul de retenție

este un drept real de garanție, imperfect în virtutea căruia cel care deține un

bun mobil sau imobil al acestuia, pe care trebuie să îl restituie, are dreptul

să rețină bunul respectiv – să refuze deci restituirea – până ce creditorul

titular al bunului îi va plăti sumele pe care le-a cheltuit cu conservarea,

întreținerea sau îmbunătățirea acelui bun.

În considerarea

acestui raționament – care face inutilă examinarea celorlalte motive de recurs

– Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va admite recursul, va

modifica decizia recurată, în sensul că va respinge apelul părților împotriva

sentinței nr. 7303 din 22 iunie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția

a VI-a comercială.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de recurenta - reclamantă S.C. C.T.I. S.R.L. BUCUREȘTI

împotriva deciziei nr. 215 din 21 aprilie 2011 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a VI-a comercială, modifică decizia recurată în sensul că

respinge apelul declarat de C.D., C.S.R., SC J. SRL, A.J.R.R., SC A & S C.T.

SRL, G.G. și H.L. împotriva sentinței nr. 7307 din 22 iunie 2010 pronunțată de

Tribunalul București, secția a VI-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 martie 2012.