ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1094/2011

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele : Reclamanta SC R. SRL în contradictoriu cu pârâta SC M.T.C. SA a solicitat ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța, să de dispună obligarea pârâtei de a lăsa în deplină proprietate și pașnică folosință spațiul comercial situat în Constanța, magazin G., cu cheltuieli de judecată. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat următoarele: Reclamanta a fuzionat prin absorbție cu SC R. SA, care la rându-i luase ființă prin divizarea parțială a SC M. SA, iar aceasta din urmă luase ființă prin divizarea SC M.T.C. SA. La divizarea SC M. SA în societatea comercială R. și M. s-a transmis un patrimoniu din care făceau parte și clădirile cu o valoare de 65.857 mii lei.

Suprafața de teren cu titlu de folosință, ce a revenit SC R. SA a fost de 197 mp Pârâta ocupa spațiul comercial – în prezent – magazin G. fără să dețină un titlu de proprietate asupra acestuia. În drept au fost invocate dispozițiile art. 480 C. civ. Pârâta a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului Constanța, necompetență derivată tocmai din natura civilă a cauzei. În opinia pârâtei, în raport de petitul cererii, acțiune în revendicare imobiliară, cererea are caracter civil, chiar dacă părțile desfășoară activitate de natură comercială. De asemenea, în opinia pârâtei, prețuirea imobilului are caracter derizoriu și se impune prețuirea reală a imobilului litigios tocmai pentru a se asigura timbrajul corespunzător.

Aceeași pârâtă a invocat excepția lipsei calității procesual pasive a sa, întrucât are calitatea de proprietar asupra spațiului comercial – unitatea 380, situat în Constanța, drept de proprietate probat cu încheierea nr. 2881/2000 emisă de Cartea Funciară, fișa bunului imobil și planul de situație. Faptul că ambele spații comerciale au același număr stradal nu atestă identitatea dintre cele două imobile întrucât există la nr. 15 al străzii mai multe imobile distincte, cu proprietari diferiți. În opinia pârâtei, aceasta nu ocupă imobilul descris de către reclamantă, ci un alt spațiu comercial, magazinul nr. 380 – aflat în proprietatea pârâtei. Așadar, nu există identitate între imobilul solicitat și cel ocupat în mod legal de societatea pârâtă, pârâta nefiind posesorul neproprietar al imobilului identificat cu număr cadastral 5029/1.

Tribunalul a respins excepția necompeteței materiale, în opinia instanței natura fiind eminamente comercială, tocmai derivată din calitatea de comercianți a subiecților litiganți, neprezentând relevanță petitul cererii, sens în care competența de soluționare a cauzei a fost reținută în favoarea tribunalului în primă instanță. Fiind necesare probatorii pentru soluționarea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, această excepție a fost unită cu fondul cauzei în temeiul dispozițiilor art. 137 alin. (2) C. proc. civ. Procedând la analizarea acțiunii în revendicare imobiliară din perspectiva apărărilor și probatoriilor administrate în cauză, tribunalul a apreciat că acțiunea are caracter fondat, pentru următoarele argumente: Acțiunea în revendicare este acțiunea prin care proprietarul, care a pierdut posesia lucrului, cere restituirea acestuia de la cel care se găsește.

Astfel spus, prin această acțiune, proprietarul neposesor cere posesorului neproprietar recunoașterea dreptului său de proprietate și restituirea lucrului. În cauză, reclamanta este cea care justifică un titlu și izvorăște din procesul verbal încheiat la data de 30 noiembrie 1994, pârâta SC M.T.C. SA având calitatea doar de detentor precar. Potrivit procesului verbal, pârâta din prezenta cauză în calitatea sa de predător și SC M. SA (antecesoarea reclamantei ca urmare a operațiunii de divizare) în calitatea de primitor a procedat prima la predarea și secunda la primirea documentelor tehnice a cotei construcțiilor și a actelor ce dovedesc proprietatea mijloacelor fixe (clădiri – fiind identificat la pct. 11 – spațiul litigios – magazin C.R.

nr. 393 – jud. Constanța ). Ca scurt istoric, spațiul comercial revendicat a făcut parte din magazinul C.R. nr. 363 care a fost preluat de la IPL Constanța prin procesul verbal nr. 5493/1986 și alcătuia la acea dată o construcție unitară. Urmare a divizării societății comerciale M. în SC M. SA și SC R. prin protocolul de predare-primire din 29 septembrie 1995, SC R.I. SA a preluat elemente de patrimoniu în valoare totală de 67.401 mii lei valoare din care 65.857 mii lei reprezintă clădirea de la nr. 15. Reclamanta SC R. SRL este deținătoarea unui patrimoniu dobândit în urma privatizării promovate de fostul Fondul Proprietății de Stat și Fondul Proprietății Private, în cadrul SC M. SA. Astfel, privatizarea a avut ca obiect elementele de patrimoniu identificate în cadrul spațiului comercial situat în Constanța spațiu comercial aflat în proprietatea SC M. SA Constanța, dobândit în urma operațiunii de divizare a pârâtei SC M.T.C.

SA. Și expertiza tehnică imobiliară cât și cea contabilă efectuată de către domnul expert B.A.V., concluzii însușite și de către autoritatea judiciară, concură spre aceeași concluzie și relevă faptul că nu s-a efectuat nici o divizare scriptică sau faptică a spațiului litigios, acesta fiind deținut anterior procesului verbal din 30 noiembrie 1994 de către pârâtă fiind ulterior preluat ca urmare a divizării entităților societare, de către SC M. SA. Se relevă de către expertiza contabilă (domnul expert B.A.V.) că pârâta de față, în luna septembrie 1994 fără a avea documente justificative a efectuat o împărțire a valorii de 11.499.455 lei în următoarele valori: - 3.419.170 lei valoare aferentă 380 clădire; - 8.080.285 lei valoare aferentă mijlocului fix magazin desfacere.

Chiar și în condițiile în care s-ar aprecia că divizarea valorii spațiului litigios a avut loc înaintea datei divizării societății pârâte, în opinia expertizei instrumentată de cei trei experți, acest fapt chiar nu prezintă relevanță, atât timp cât a intervenit procesul verbal din 30 noiembrie 1994, înscris care consfințește faptul că a fost predat întregul activ, fără a se face nici o distincție. De altfel, însăși hotărârea nr. 8 din 10 decembrie 1993 emanată de la pârâtă stabilește fără echivoc „că activul și pasivul se preia de către societatea nou înființată în urma inventarierii pe bază de protocol conform bilanțului la 31 decembrie 1993. Tribunalul a concluzionat că, conduita pârâtei din punct de vedere juridic se circumscrie într-adevăr unui detentor precar, fiind în fața unui conflict între titlu și posesie.

Faptul că pârâta a efectuat formalitățile de publicitate imobiliară, acest fapt nu echivalează titlul, ci conferă doar caracter de opozabilitate însă nu trebuie omis că divizarea valorii activului în propria sa contabilitate nu a avut caracter legal, operațiunea având caracter fictiv și artificial. Indiscutabil, pârâta din prezenta cauză a deținut imobilul în integralitatea sa până la încheierea procesului încheiat la data de 30 noiembrie 1994, dată la care antecesoarea reclamantei (SC M. SA) a preluat activul și pasivul ca urmare a divizării entităților societare. Nu trebuie neglijat că, în cauză suntem în prezența unei operațiuni de divizare, astfel încât reclamanta a preluat întregul imobil, atât timp cât respectivul proces verbal descrie și repartizează exact activul și pasivul care urmează a fi transferat fiecăreia dintre societățile beneficiare fără a face vreo distincție în ceea ce privește individualizarea imobilului.

Nu trebuie omis faptul că, potrivit Legii nr. 31/1990 (art. 241 1 și următoarele) dacă într-adevăr imobilul litigios (magazinul G. – unitatea 380 în suprafață de 81,02 mp) nu ar fi făcut obiectul divizării, acesta nu putea intra în patrimoniul societății pârâte, întrucât elementul de activ trebuie repartizat între toate societățile beneficiare, proporțional cu cota din activul net alocat societăților în cauză. Nici minuta încheiată la data de 30 octombrie 1994 nu justifică conduita juridică a pârâtei, întrucât pe de o parte este anterioară procesului verbal din 30 noiembrie 1994, iar pe de altă parte elocventă este mențiunea din prezentul înscris.

Tribunalul a respins și cererea de majorare a onorariilor experților, în raport de lucrarea efectuată și de complexitatea acesteia . În consecință, Tribunalul Constanța, secția comercială, prin sentința civilă nr. 4715 din 10 decembrie 2008, a respins, ca nefondată, excepția lipsei calității procesuale pasive ; a admis acțiunea formulată de reclamanta SC R. SRL, în contradictoriu cu pârâta SC M.T.C. SA și a obligat pe pârâtă către reclamantă să-i lase în deplină proprietate și pașnică folosință imobilul spațiu comercial situat în Constanța – cu destinația actuală – magazin G. – respectiv unitatea nr. 380 în suprafață de 81,02 mp; a respins, ca nefondată, cererea de majorare onorariu experți.

Împotriva acestei sentințe, a declarat apel pârâta SC M.T.C. SA, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sub următoarele aspecte: În motivare, se arată că, în fapt, SC M.T.C. SA are calitatea de proprietar asupra imobilului situat în Constanța, - magazin 380, compus din spațiu comercial în suprafața utila de 66,93 mp și asupra terenului aferent în cota indiviza de 12,55 mp, conform Procesului verbal nr. 5943/1986 și Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria CT, nr. 0027 din 06 februarie 1996. Mai arată apelanta că a dobândit dreptul de proprietate asupra magazinului nr. 380 prin efectul legii, potrivit art. 645 C. civ., coroborat cu dispozițiile art. 20.2 din Legea nr. 15/1990, care arată că „ Bunurile din patrimoniul societății comerciale sunt în proprietatea acesteia”.

Astfel, la momentul reorganizării fostei întreprinderi socialiste I.C.S.M.C., toate bunurile care aparțineau acesteia au trecut în proprietatea SC M.T.C. SA, societate nou înființată, patrimoniu din care face parte și magazinul situat în Constanța. Ulterior, la data de 10 martie 2000, pârâta și-a făcut opozabil dreptul său de proprietate asupra imobilului menționat, îndeplinind cerințele de publicitate imobiliară prevăzute de Legea 7/1996.

În acest sens, s-a pronunțat încheierea nr. 2881 prin care Judecătoria Constanța, Biroul de Carte Funciară, a intabulat dreptul de proprietate asupra spațiului comercial și terenului aferent, sens în care s-a deschis Cartea Funciara 7471. A considerat hotărârea pronunțată nelegală și netemeinică, întrucât instanța de fond nu a analizat în mod corect situația de fapt prezentă în cauză, iar modalitatea de interpretare a materialului probator este una subiectivă, neluându-se în considerare criticile arătate de apelantă și fiind înlăturate concluziile contraexpertizei care demonstrează existența a două imobile în cauză, precum și lipsa de identitate dintre proprietarii acestora. Activul - unitatea nr. 363, din Constanța, a intrat în patrimoniul SC M.T.C.

SA potrivit Procesului-verbal de predare-primire nr. 5493 din 04 aprilie 1986, încheiat între I.P.L. Constanța și fosta I.C.S.M.C. Constanța (clădire magazin desfacere). Începând cu anul 1991, parte din Unitatea nr. 363 a fost preluată în locație de gestiune de către C.M., potrivit Contractului nr. 721 din 11 februarie 1991. Conform procesului-verbal încheiat la data de 21 martie 1991, obiectul locației îl constituie unitatea nr. 363, cu profil «cadouri-aviz parfumerie». Ulterior, la data de 23 iulie 1992, părțile au încheiat Contractul de locație nr. 4538, având ca obiect predarea/preluarea gestiunii din structura locatorului SC M.T.C.

SA, amplasată în Unitatea nr. 363, având profilul «cadouri, cosmetice, menaj», în suprafața de 193 mp Potrivit art. 3 din Contract, termenul acestuia era de 1 an, până la data de 30 iunie 1993. Cu privire la restul suprafeței aferente Unității nr. 363, care nu făcea obiectul contractului de locație de gestiune mai sus menționat, SC M.T.C. SA a încheiat, pe o durata de 5 ani, contractul de asociere nr. 1201din 23 martie 1993 cu SC D. SRL, având ca obiect «comercializarea cu amănuntul a unor articole de cosmetice și parfumerie și accesorii, importate de SC D. SRL, de la producători de marfa... ». In anul 1994 a avut loc divizarea SC M.T.C. SA, sens în care a luat ființă SC M. SA. La data de 03 octombrie 1994, pentru soluționarea problemelor divergente, constatate cu ocazia efectuării împărțirii elementelor de patrimoniu, urmare divizării SC M.T.C.

SA, pârâta și SC M. SA, de comun acord, au propus ca Unitatea nr. 363 sa treacă în patrimoniul celei din urmă. În Minuta încheiată la aceeași dată, s-a precizat în mod clar că este vorba de spațiul în care funcționează locatara C.M. , și nu întreaga unitate nr. 363, în care funcționa și magazinul D. Ulterior, la data de 30 noiembrie 1994, s-a încheiat procesul-verbal dintre cele două societăți menționate mai sus, prin care s-a procedat la predarea, respectiv primirea documentațiilor tehnice, a cărții construcțiilor ș i a actelor ce dovedesc proprietatea mijloacelor fixe (clădiri) ce s-au transferat de la SC M.T.C. SA Constanța la noua societate comercială M. SA Constanța. La pct. 11 din procesul-verbal menționat mai sus figura magazin C.R.

- nr. 93. Magazinul D. a rămas în proprietatea SC M.T.C. SA, fiind în desfășurare inclusiv Contractul de asociere nr. 1201 din 23 martie 1993, încheiat cu D. SRL și valabil până în martie 1998. Ulterior, prin Protocolul de predare-primire încheiat la data de 29 septembrie 1995, SC M. SA a predat reclamantei și clădirea în valoare de 65.857 mii lei. Urmare a divizării, astfel cum reiese din acte, numai spațiul ocupat de locatara C.M. a fost preluat de către SC M. SA, magazinul D. rămânând în continuare în proprietatea apelantei M.T.C. SA. Valoarea contabilă de intrare în contabilitate după divizare a fost de 3.634.435 lei rezultată din diferența între 11.723.985 (valoarea spațiului înainte de divizare) și 8.089.550 (valoarea părții care a plecat la SC M. SA).

La data de 04 decembrie 1996, după divizare, Curtea de Conturi a dispus recalcularea valorii de inventar a activului nr. 363 rămas la pârâtă (actual 380, fost 363 - D. ) și a stabilit valoarea acestuia la suma de 24.507.235 ROL, care, împreună cu suma de 9.265 ROL (N.C. 123/31.05.1994) reprezintă suma de 24.516.501 ROL. Aceasta sumă a fost declarată la Serviciul Public de Impozite și Taxe Locale Constanța, în anul 1997. La aceasta valoare s-a adăugat ulterior valoarea de 9.396.076 ROL (amenajări efectuate de către D. ), rezultând suma de 33.912.517 ROL, valoare compusă din suma de 24.516.501 ROL - valoare recalculată conform punctului anterior, la care s-a adăugat investiția efectuată de SC D. SRL, transmisă cu titlu de donație, în valoare de 9.396.376 ROL.

La valoarea de 33.912.517 ROL a fost adăugată suma de 2.683.363 ROL reprezentând amenajări la instalația electrică, majorându-se astfel suma la 36.912.577 ROL, valoare de inventar existentă în prezent și comunicată la Serviciul Public de Impozite și Taxe Locale Constanța. Deși din înscrisurile indicate reiese cu claritate existența a două imobile, instanța de fond a trecut peste aceste aspect, reținând doar, într-o modalitate din care reiese că nu a analizat înscrisurile decât strict ,,scriptic”, că nu se face nicio distincție cu privire la activul predat. Susține apelanta pârâtă că are calitatea de unic proprietar asupra spațiului comercial - unitatea 380, situat în Constanța, număr cadastral 3006/P;1, C.F.

7471 - conform încheierii nr. 2881 din 10 martie 2000, iar din fișa bunului imobil și planul de situație rezultă că magazinul 380 se află la parterul blocului M14, în suprafață utilă de 66.93 mp, iar la nord de acesta se află magazinul aparținând intimatei-reclamante. Susține apelanta pârâtă M.T.C. SA că probează dreptul de proprietate asupra terenului aferent prin certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria CT nr. 0027/1996, spre deosebire de intimata-reclamantă care arată că pentru terenul în suprafață de 197 mp nu are emis titlu de proprietate. Faptul că ambele spatii comerciale au același număr stradal nu atestă identitatea dintre cele două imobile, întrucât există la nr. 15 mai multe imobile distincte, cu proprietari diferiți.

De asemenea, experții au concluzionat ca nu există identitate între cele două imobile, că fiecare dintre cele două se găsește în evidentele contabile ale celor două societăți, fiecare are valoare contabilă proprie pentru care s-a calculat amortizare și că societatea M.T.C. SA a demonstrat prin evidentele contabile puse la dispoziția acestora existenta imobilului în patrimoniul său.

Referindu-se la concluziile contraexpertizei, opinează apelanta pârâtă că instanța de fond le-a interpretat intr-o modalitate cel puțin simplistă, reținând că "expertiza contrarie, deși susține ipoteza unei divizări faptice a valorii spațiului comercial, nu-si fundamentează ad probationem punctul de vedere, aspect ce califică lucrarea ca având un caracter subiectiv ce nu poate fi însușit de către instanță". Consideră apelanta că, în speța de față, intimata-reclamantă nu și-a dovedit dreptul său, nu a făcut dovada prin niciun act al preluării acestui imobil, nu a făcut dovada înregistrării în patrimoniu și nu a explicat de ce la data divizării, respectiv în anul 1994, autorul său nu a solicitat niciodată, cel puțin din punct de vedere fizic, imobilul deținut de către SC M.T.C.

SA. La data de 29 aprilie 2009 apelanta pârâtă a depus cerere de completare a motivelor de apel prin care a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului Constanța, secția comercială, în ceea ce privește judecarea fondului și necompetenta funcțională a Curții de Apel Constanța, secția comerciala, în soluționarea prezentei cereri. În motivare, s-a arătat că, d eși excepția necompetentei materiale a Tribunalului Constanța, secția comerciala, a fost invocată și în cadrul judecării fondului cauzei, în mod neîntemeiat a fost respinsă de instanța de fond, reținându-se aspecte ce nu au legătură cu obiectul prezentului litigiu. Întrucât consideră pertinente apărările sale, reiterează excepția necompetentei materiale invocate față de Secția comercială a Tribunalului Constanța și invocă excepția necompetentei materiale și față de Secția comerciala a Curții de Apel Constanța în judecarea cererii de apel.

Totodată, a invocat excepția lipsei calității procesuale active a intimatei-reclamante R. SRL, arătând că o condiție pentru ca o persoană să fie parte în proces este calitatea procesuală care contribuie la desemnarea titularului dreptului de a acționa și în același timp, a persoanei împotriva căreia se poate îndrepta acțiunea. Condiția calității procesuale prezintă o importanță considerabilă deoarece raportul de procesual nu se poate stabili decât intre persoanele care își dispută dreptul în litigiu. Examinând apelul prin prisma criticilor aduse hotărârii, Curtea a constatat că este fondat pentru următoarele considerente: Activul – Unitatea nr. 363 din Constanța, s-a aflat inițial în patrimoniul IPL Constanța, fiind predat ulterior către fosta I.C.S.M.C.

Constanța prin protocolul de predare primire nr. 5493 din 04 aprilie 1986. Ceea ce se relevă din înscrisurile depuse la dosar este faptul că, începând cu anul 1991, s-a încheiat între SC M.T.C. SA și C.M. contractul de locație de gestiune nr. 721, obiectul locației fiind unitatea nr. 363 cu profil „cadouri-aviz parfumerie”, în suprafață de 193 mp, contract ce a fost ulterior prelungit până la data de 30 iunie 1993. Contemporan acestei locații de gestiune, pentru parte din unitatea nr. 363 din Constanța, SC M.T.C. SA a încheiat contractul de asociere nr. 1201 din 23 martie 1993 cu SC D. SRL, cele două contracte urmând a fi derulate în spații comerciale distincte, fără a exista elemente de suprapunere între aceste imobile.

La momentul divizării SC M.T.C. SA, în anul 1994, pentru nou înființata SC M. SA, a avut loc împărțirea elementelor de patrimoniu între aceste societăți, fiind menționat fără echivoc, în cuprinsul minutei din 03 octombrie 1994, faptul că s-a transferat la societatea nou constituită spațiul în care funcționa locatara C.M., precizare ce își are logică tocmai în evidențierea celor două spații comerciale distincte, fiind păstrat în patrimoniul SC M.T.C. SA imobilul în care a continuat să-și desfășoare activitatea

SC D. SRL.

În sprijinul acestei idei, a existenței celor două spații comerciale separate sunt și concluziile expertului contabil B.A., ce a efectuat o nouă expertiză în apel, concluzii convergente celor exprimate în contraexpertiza contabilă depusă la prima instanță. Punctul de vedere al expertului contabil B.A., exprimat atât în raportul de expertiză, cât și în suplimentul depus la filele 79 – 84 din dosarul de față, în sensul divizării mijlocului fix – clădire 363 la momentul înființării noii societăți comerciale M. SA, a fost însușit de instanță, analiza actelor contabile acreditând veridicitatea acestei interpretări, respectiv cea a reliefării în contabilitatea SC M.T.C. SA a divizării faptice a spațiului comercial identificat ca ,,Unitatea nr. 363” din Constanța, operațiune materializată în cuprinsul protocolului de predare primire nr. 4159 din 07 noiembrie 1994 și al minutei nr. 3846 din 03 octombrie 1994. În concordanță cu datele scriptice din contabilitatea SC M.T.C.

SA la data divizării(anul 1994), ce relevă existența în fapt a două spații comerciale distincte, chiar dacă anterior acestei divizări în patrimoniul apelantei era înregistrat ca mijloc fix un singur activ, respectiv Unitatea nr. 363, sunt răspunsurile reprezentantului legal al intimatei SC R. SRL, C.M., ce recunoaște că a deținut în locație de gestiune și ulterior a preluat de la SC M. SA suprafața de 197 mp, iar restul spațiului era închiriat de SC M.T.C. SA către o altă societate. Față de obiectul acțiunii de fond, cel de revendicare a unui bun imobil, Curtea a reținut că reclamanta intimată SC R. SRL este ținută a proba, conform regulilor generale prevăzute de art. 1169 C. civ., că deține un titlu de proprietate asupra spațiului revendicat, sub acest aspect fiind pusă în discuție de către apelanta SC M.T.C.

SA calitatea procesuală activă a reclamantei în cererea de chemare în judecată, ceea ce se confundă chiar cu analiza fondului dreptului de proprietate ce se discută în prezentul litigiu. Din această perspectivă, Curtea constată că intimata reclamantă s-a înființat în urma fuziunii prin absorbție a fostei SC R.I. SA, societate care, la rândul său, s-a constituit prin divizarea SC M. SA. Imobilul a fost transferat ca imobilizare corporală în valoare de 65.857 mii lei, prin protocolul de predare primire încheiat la data de 29 septembrie 1995 între SC M. SA și SC R.I. SA, iar în cuprinsul aceluiași protocol, după menționarea transferului dreptului de proprietate asupra clădirii, se arată că suprafața de teren arondată pentru acest imobil este de 197 mp, ceea ce atestă încă o dată că intenția reală a părților, respectiv SC M.T.C.

SA și SC M. SA a fost cea de transmitere a dreptului de proprietate a părții din spațiul comercial înregistrat în evidențele contabile ale apelantei ca unitatea nr. 363 în suprafață de 197 mp, adică acea parte ocupată în baza contractului de locație de gestiune de către locatara C.M., fiind păstrat dreptul de proprietate asupra celeilalte părți, în suprafață de 81 mp, pentru care s-au derulat contractele de asociere cu SC D. SRL și de închiriere cu SC G. SRL. În raport de probele administrate în cauză, Curtea a constatat că în patrimoniul intimatei reclamante SC R. SRL s-a transferat dreptul de proprietate doar asupra imobilului în suprafață de 197 mp din întreg spațiul comercial înregistrat în evidențele SC M.T.C.

SA sub denumirea de „unitatea nr. 363” din Constanța, că apelanta și-a păstrat în continuare dreptul de proprietate asupra spațiului revendicat în prezentul litigiu, în suprafață de 81 mp, spațiu înregistrat în prezent în contabilitatea sa ca „unitate 380”. Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, prin decizia civilă nr. 171/com din data de 16 decembrie 2009 a admis apelul formulat de pârâta SC M.T.C. SA, a schimbat în tot sentința civilă nr. 4715/COM/2008 a Tribunalului Constanța în sensul că a respins acțiunea ca nefondată. Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen, reclamanta SC R. SRL CONSTANȚA, prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurată în sensul respingerii apelului pârâtei.

În susținerea cererii de recurs, reclamanta a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea motivului de nelegalitate arătat, recurenta a susținut următoarele: În prealabil, arată că reclamanta a fuzionat prin absorbție cu SC R. S.A., care la rândul ei a luat ființă prin divizarea parțială a SC M. SA, iar aceasta prin divizarea SC M.T.C. SA. O dată cu divizarea SC M. SA, s-a transmis un patrimoniu din care făceau parte și clădirile situate în Constanța, cu o valoare de 65.857 mii lei. În ceea ce privește divizarea SC M.T.C. SA, arată că aceasta a fost una parțială, fiind transmisă o parte din patrimoniul SC M.T.C. SA în patrimoniul SC M. SA, în proporția părții desprinse și transmise.

Recurenta arată că transmiterea drepturilor și obligațiilor în acest caz, are loc prin înregistrarea operațiunii și pe data acesteia, conform art. 49 din Decretul nr. 31/1954. În continuare arată că divizarea, precum și desprinderea sau transmiterea nu se vor putea înregistra, decât ulterior aprobării bilanțului contabil întocmit în vederea predării și în baza contractelor în curs de executare, care trebuia să cuprindă repartizarea tuturor contractelor. Astfel, divizarea SC M.T.C. a fost aprobată prin decizia nr. 106/1993 a Consiliului Județean Constanța, prin care societatea nou înființată a preluat elemente de patrimoniu de 525.496 mii lei, conform inventarului din 30 iunie1993. Ulterior Adunarea Generală extraordinară a aprobat divizarea parțială, elementele patrimoniale fiind predate prin protocol conform bilanțului la 31 decembrie 1993. Înregistrarea operațiunii de divizare a avut loc la 28 august 1994, capitalul social fiind de 525.496 mii lei.

În continuarea arată că din Protocolul de predare primire, nedatat, încheiat între SC M. SA și SC M.T.C. SA au fost preluate imobilizări corporale în valoare de 471.169 mii lei. De asemenea, prin procesul verbal din 30 noiembrie 1994, au fost predate către SC M. SA, documentații tehnice și cărțile construcțiilor, fiind enumerate activele imobilizate, la punctul 11 fiind menționat magazin C.R. nr. 393. Cu referire la argumentele care au determinat soluția respingerii acțiunii de către instanța de apel, recurenta critică decizia întrucât și-a bazat considerentele pe o nouă expertiză efectuată în apel, care a evidențiat existența a două spații comerciale în cadrul aceleiași clădiri, fără a prezenta motivele pentru care celelalte două sunt înlăturate.

De asemenea, arată că greșit instanța de apel a avut în vedere minuta din 3 octombrie 1994, din care rezultă că a fost transferată numai o parte a magazinului R. Susține că expertiza imobiliară a relevat faptul că spațiul revendicat a făcut parte din magazinul de cadouri R., alcătuind o construcție unitară, iar în urma divizării din 1995, reclamanta a preluat elemente de patrimoniu, inclusă fiind și clădirea de la nr. 15. Chiar și prin expertiza contestată se arată că mijlocul fix poartă denumirea de Unitatea 363. Deci dacă clădirea a aparținut SC M.T.C., ea prin divizare a fost transmisă reclamantei. În ceea ce privește titlul de care se prevalează, arată că acesta este actul de divizare al SC M.T.C.

SA, act ulterior pârâtei. În continuarea arată că în anul 1986 a fost transferată o singură clădire și nu două. Documentația pentru obținerea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor este anterioară divizării și nu prezintă relevanță, iar procesul verbal încheiat la data de 4 decembrie 2006 de către Curtea de Conturi a pus în lumină grave abateri săvârșite de SC M.T.C. SA de la normele contabile și în ceea ce privește supraevaluarea patrimoniului și a capitalului social. Recurenta susține că pârâta nu deține nici un înscris care să ateste că în acord cu proiectul de divizare și protocolul de predare primire a păstrat în patrimoniul său clădirea sau parte din ea.

Minuta din octombrie 1994 este în dezacord total cu hotărârea de divizare și cu protocolul de predare primire din noiembrie 1994. În finalul recursului, recurenta susține argumentele sentinței de fond și netemeinicia concluziilor raportului de expertiză efectuat în apel. Recursul este nefondat . Prealabil examinării motivelor de recurs, se impun unele aprecieri privind modul în care recurenta și-a îndeplinit obligațiile legale impuse de exercitarea acestei căi extraordinare de atac. Astfel, art. 302 1 C. proc. civ. a instituit elementele cererii de recurs, cu precizarea că acestea sunt prevăzute sub sancțiunea nulității exprese. Din aceste punct de vedere, se constată că recurenta deși a făcut trimitere, prin criticile sale la dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., în dezvoltarea acestui motiv de nelegalitate, a invocat aspecte care vizează netemeinicia pe fond a deciziei atacată, cum ar fi greșita interpretare de către instanța de apel a probelor administrate, respectiv expertizele administrate în cauză și înscrisurile depuse la dosarul cauzei. În ceea ce privește proba cu expertiză, încuviințată în cauza de față, se observă că în cauză au fost instrumentate următoarele expertize: o expertiză tehnică imobiliară pentru a stabili valoarea de circulație a spațiului litigios, o expertiză tehnică imobiliară instrumentată de domnul expert V.C.E., o expertiza contabilă instrumentată de domnul expert B.A.V. și o nouă expertiză contabilă, expertiză efectuată de 3 experți, cu aceleași obiective.

De asemenea, în fața instanței de apel a fost administrată proba cu expertiză contabilă efectuată de expertului contabil B.A. În ceea ce privește această probă, se constată că expertiza este un mijloc de probă lăsat la libera apreciere a judecătorului fondului. Întrucât constatările tehnico-științifice ale specialistului poartă numai asupra elementelor de fapt deduse judecății, Înalta Curte, în cadrul controlului de legalitate, nu se poate pronunța asupra aprecierilor făcute de judecător asupra acestor concluziilor raportului de expertiză, ci poate numai analiza implicațiile asupra problemei de drept dedusă judecății. Cu aceste considerente, Înalta Curte urmează a proceda la verificarea controlului de legalitate a deciziei atacată, în limitele permise de art. 304 C. proc.

civ. Tribunalul a fost investit cu o acțiune reală, petitorie, care își are temeiul juridic în dispozițiile art. 480 C. civ., prin care reclamanta solicită în justiție, să i se recunoască un drept de proprietate asupra unui bun de care a fost deposedat, instanța de judecată având sarcina de a analiza și compara titlurile invocate de părți și de a da eficientă unuia dintre ele. Față de obiectul acțiunii de fond, cel de revendicare a unui bun imobil, reclamanta SC R. SRL a fost ținută a proba, conform regulilor generale prevăzute de art. 1169 C. civ., că deține un titlu de proprietate asupra spațiului revendicat, ceea ce se confundă chiar cu analiza fondului dreptului de proprietate ce se discută în prezentul litigiu.

Din această perspectivă, Curtea constată că intimata reclamantă s-a înființat în urma fuziunii prin absorbție a fostei SC R.I. SA, societate care, la rândul său, s-a constituit prin divizarea SC M. SA. În ceea ce privește pretinsa aplicare greșită a dispozițiilor art. 49 și art. 50 din Decretul nr. 31/1954, Înalta Curte constată că aprobarea divizării a avut la bază Decizia Consiliului Județean nr. 106/1993, adresa FPS nr. 120/1213/1994, Protocolul de predare primire, Procesul verbal de predare primire din 7 noiembrie 1994, Minuta din 3 octombrie 1994 și Procesul verbal din 30 noiembrie 1994. Din cuprinsul acestor înscrisuri, se observă că au fost respectate dispozițiile legale cu privire la această divizare, iar contractele încheiate au fost repartizate pe fiecare societate în parte, astfel cum dispun dispozițiile art. 50 din Decretul nr. 31/1954.

Relevanță asupra cauzei poartă faptul că în patrimoniul reclamantei SC R. SRL, s-a transferat dreptul de proprietate doar asupra imobilului în suprafață de 197 mp din întreg spațiul comercial înregistrat în evidențele SC M.T.C. SA sub denumirea de „unitatea nr. 363” din Constanța, și că reclamanta și-a păstrat în continuare dreptul de proprietate asupra spațiului revendicat în prezentul litigiu, în suprafață de 81 mp, spațiu înregistrat în prezent în contabilitatea sa ca „unitate 380”. Acest lucru este atestat de faptul că Unitatea nr. 363, proprietatea SC M.T.C. SA, a făcut obiectul pe de o parte a contractului de locație de gestiune, pentru suprafața de 197 mp locatara fiind C.M. și pe de altă parte, a contractului de asociere, încheiat cu SC D., pentru restul suprafeței de 81 mp, deci intenția reală a părților, respectiv SC M.T.C.

SA și SC M. SA a fost aceea de transmitere a dreptului de proprietate a părții din spațiul comercial înregistrat în evidențele contabile ale apelantei ca unitatea nr. 363 în suprafață de 197 mp, adică acea parte ocupată în baza contractului de locație de gestiune de către locatara C.M., fiind păstrat dreptul de proprietate asupra celeilalte părți, în suprafață de 81 mp, pentru care s-au derulat contractele de asociere cu SC D. SRL și de închiriere cu SC G. SRL. În aceste condiții, rezultă că SC M. SA nu a fost niciodată în posesia imobilului în litigiu, și nici succesorul ei în drepturi, respectiv reclamanta, în lipsa dovezilor care să ateste existența în patrimoniul său a imobilului a cărui revendicare o solicită, condiție în care Înalta Curte constată că reclamanta nu a dovedit dreptul său de proprietate.

În ceea ce privește critica recurentei prin care arată că titlul său de proprietate este reprezentat de actul de divizare al SC M.T.C. SA, Înalta Curte constată că titlurile reprezintă mijloace relative de probă, iar în lipsa dovezilor privind existența în proprietate a unui teren de 290 mp, a lipsei unui titlu de proprietate asupra terenului, a actelor de proprietate ale SC M. SA, în mod corect instanța de apel a reținut că reclamanta nu justifică nici un drept asupra imobilului în discuție. În raport de aceste considerente, Înalta Curte constată că decizia instanței de apel nu este susceptibilă de nici o critică de nelegalitate, motiv pentru care în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC R. SRL CONSTANȚA împotriva deciziei civile nr. 171/Com din 16 decembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția comercială maritimă și fluvială contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 martie 2011.