ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2821/2005

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 31 ianuarie 2003, reclamanta SC R.L. SRL, a chemat în judecată pârâta SC M. SA Constanța, solicitând, ca în baza sentinței ce se va pronunța, să se dispună obligarea acesteia să-i vândă spațiul comercial situat în Constanța, folosit ca magazin cu profil preponderent de mercerie, la un preț care să aibă în vedere dimensiunile, datoriile acestuia, obiectul de activitate și investițiile făcute, obligarea și la plata daunelor cominatorii de câte 3 milioane lei pe fiecare zi de întârziere. În susținerea cererii, reclamanta a arătat că deține spațiul respectiv în baza contractului de închiriere încheiat cu pârâta în care a efectuat investiții care-i dau un aspect urbanistic.

La solicitarea făcută, C.A. al pârâtei a aprobat vânzarea spațiului în litigiu dar la un preț supraevaluat, față de spațiile din vecinătate. În drept au fost invocate dispozițiile O.G. nr. 88/1997, Legea nr. 550/2002, H.G. nr. 577/2002. Ulterior reclamanta a solicitat introducerea în cauză a A.P.A.P.S., motivând că pârâta este o societate cu capital de stat în proporție de 50 %. Pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii motivând că nu există voința acționarilor exprimată pentru vânzarea spațiului, iar pe de altă parte nici nu mai este posibilă întrucât sunt incidente dispozițiile Legii nr. 10/2001, imobilul fiind revendicat. Pârâta A.P.A.P.S. a depus întâmpinare arătând că nu are calitate procesuală pasivă întrucât nu deține acțiuni la SC M. SA.

Tribunalul Constanța, secția comercială, prin sentința civilă nr. 8391 din 18 noiembrie 2003, a respins acțiunea reclamantei ca nefondată. În motivarea soluției, instanța de fond a reținut că potrivit art. 27 din O.U.G. nr. 88/1995, modificată prin Legea nr. 99/1999, vânzarea de active ca metodă de privatizare se aplică numai societăților comerciale controlate de stat, normele invocate dând posibilitatea proprietarului de a înstrăina imobilele, decizia revenind organelor de conducere. Deși C.A. a stabilit în condițiile legii prețul, reclamanta nu a acceptat oferta care a fost retrasă după trecerea celor 30 de zile prevăzute de lege. Mai mult, precizează instanța de fond, acest spațiu a fost revendicat în temeiul Legii nr. 10/2001, ori potrivit art. 46 orice act de înstrăinare făcut de unitatea deținătoare în legătură cu un bun care face obiectul notificării potrivit Legii nr. 10/2001, este lovit de nulitate absolută.

Împotriva acestei soluții a promovat apel reclamanta, criticile vizând modul eronat în care s-a reținut situația de fapt raportat la probele administrate și temeiul legal invocat. Se susține că în mod greșit instanța de fond a reținut că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile legale în baza cărora și-a fundamentat pretențiile, chiar dacă societatea pârâtă nu are capital integral de stat existând mai multe hotărâri A.G.A., prin care s-a decis vânzarea unor spații comerciale proprietatea acesteia și că hotărârea globală de vânzare, care se încadrează în obiectul său de activitate exprimă un drept de dispoziție și nu a fost revocată decât cu privire la spațiul în litigiu.

De asemenea se critică faptul neluării în seamă de către instanța de fond a faptului că vânzarea se aprobase deja, dar la un preț supradimensionat, inacceptabil, iar pe de altă parte apelanta reclamantă susține că în mod greșit s-a reținut că lucrările de reparații și îmbunătățiri ar fi fost efectuate fără acordul proprietarului din moment ce aceste îmbunătățiri reprezentau una din condițiile impuse pentru vânzare. Se mai consideră că, eronat a fost respinsă acțiunea față de pârâta A.P.A.P.S., pentru lipsa calității procesuale pasive în raport de componența acționariatului societății. Curtea de Apel Constanța, secția comercială, prin decizia civilă nr. 135 din 13 aprilie 2004 a respins apelul ca nefondat.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de control judiciar a reținut că justificat instanța de fond a apreciat că A.P.A.P.S. nu poate avea calitate procesuală pasivă în raport de relațiile obținute de la R.R.A. SA din conținutul cărora rezultă că la data de 25 iunie 2003 printre acționarii SC M. SA Constanța nu figura și această pârâtă. În raport de împrejurarea că intimata pârâtă este o societate cu capital privat instanța de apel a confirmat soluția fondului privind neaplicarea dispozițiilor O.G. nr. 88/1997, Legii nr. 550/2002 acte normative cu referire la societățile cu capital majoritar de stat. Mai mult, instanța de apel, a considerat justificată soluția pronunțată având în vedere notificarea făcută de numitul B.I., care revendică imobilul în litigiu, fiind incidente dispozițiile art. 46 din același act normativ.

A fost înlăturat și motivul de apel referitor la reparațiile și îmbunătățirile aduse, reținându-se că acestea nu pot crea în sarcina proprietarului obligația vânzării spațiului către chiriaș. Cu petiția înregistrată la data de 14 iunie 2004, reclamanta SC R.L. SRL a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, criticile vizând aspectele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8, 10 C. proc. civ. Astfel, se susține că instanța nu s-a pronunțat cu privire la toate apărările făcute în susținerea cererii formulate, respectiv a faptului că există mai multe hotărâri ale adunării generale a acționarilor, prin care s-a decis vânzarea a aproape toate spațiile care au constituit proprietatea societății și a faptului că intenționat i s-a fixat un preț exagerat ca mărime, în raport cu prețurile fixate pentru alte spații.

Se arată că urmare admiterii recursului împotriva evacuării pe cale de ordonanță președințială din același spațiu, există autoritate de lucru judecat de întoarcere a executării, respectiv reintegrării în spațiu. Se critică susținerea instanțelor privind existența cererii de retrocedare a spațiului întrucât nu au fost administrate suficiente probe, cu atât mai mult cu cât în toamna anului 2003 magazinul a fost vândut. Prin simpla ajungere la termen a contractului de închiriere, nu se putea dispune evacuarea, deoarece era în dispută spațiul în vederea cumpărării. Recursul este nefondat. Probele administrate cauzei, relevă, fără putință de tăgadă, că SC M. SA este o societate cu capital privat, activitățile sale fiind guvernat exclusiv de dispozițiile Legii nr. 31/1990.

În această situație corect au reținut instanțele inferioare că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile O.G. nr. 88/1997, H.G. nr. 550 și 577/2002, aceste acte normative având în vedere numai societățile cu capital preponderent de stat. Este adevărat că prin contractul de închiriere încheiat s-a prevăzut posibilitatea cumpărării spațiului, fapt concretizat de altfel prin o hotărâre a C.A. Faptul că negocierile au eșuat datorită prețului propus, considerat ca exagerat de recurentă nu poate justifica acțiunea de obligare la încheierea contractului de vânzare cumpărare instanța de judecată neputând suplini voința proprietarului asupra bunurilor pe care le deține, neputând interveni în raporturile de drept privat.

Pe de altă parte, așa cum a reținut și instanța de fond reclamanta recurentă nu a făcut dovada că îmbunătățirile făcute la spațiul în litigiu s-a făcut cu acordul proprietarului și nici nu a menționat dacă la art. 10 din contractul de închiriere, care prevede că la expirarea acestuia îmbunătățirile rămân proprietatea locatorului, a formulat sau nu obiecțiuni. De altfel toate criticile formulate nu au legătură cu obiectul cauzei dedus judecății respectiv obligarea proprietarului de a vinde un spațiu ce-i aparține pe de o parte nefiind incidente dispozițiile legislative invocate, iar pe de altă parte fiind aplicabile dispozițiile art. 46 din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora în cazul unui bun ce face obiectul notificării orice act de înstrăinare este lovit de nulitate absolută.

Față de cele arătate, Înalta Curte confirmă soluția pronunțată care este legală și temeinică și în considerarea dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. și 274 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC R.L. SRL Constanța, împotriva deciziei 135/ COM din 13 aprilie 2004 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, ca nefondat. Respinge cererea intimatei privind cheltuielile de judecată în recurs. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 13 mai 2005.