ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3052/2011

Asupra recursului de

față:

Din examinarea actelor

și lucrărilor cauzei, constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, reclamanta SC G.I.X. SRL în

contradictoriu cu pârâta SC I.S.N. SRL a solicitat instanței ca prin hotărârea judecătorească

ce o va pronunța să dispună evacuarea pârâtei din incinta amenajării piscicole M.K.,

cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată aferente procesului.

În motivarea demersului

său judiciar reclamanta arată următoarele:

- la data de 14

decembrie 2009 a primit la punctul de lucru o somație a executorului

judecătoresc prin care era înștiințată că s-a început executarea silită

împotriva sa pentru evacuarea din Spațiul – Incinta – Ferma piscicolă M.K.,

județ Constanța precum și plata sumei de 4.780, 45 lei cheltuieli de executare;

- la data de 16

aprilie 2010, fără o nouă somație, a fost efectuat un abuz din partea executorului

în sensul unei evacuări fără un titlu valabil , cât timp în dosarul de fond

pârâta a renunțat la cererea de evacuare iar titlul invocat este așa cum

rezultă din chiar considerentele lui, o hotărâre vremelnică.

Față de executarea

silită începută, reclamanta apreciază că au fost încălcate dispozițiile legale.

La termenul de

judecată din 14 iulie 2010 pârâta SC I.S.N. SRL a invocat excepția inadmisibilității

acțiunii în evacuare.

În esență pârâta

arată că în lipsa unui titlu locativ între părți, reclamanta avea la îndemână

formularea unui alt gen de acțiune, acțiunea în revendicare întemeiată pe art.

480 C. civ.

După închiderea

dezbaterilor, în condițiile art. 150 C. proc. civ., reclamanta a făcut

precizări cu privire la obiectul, calificarea juridică a acțiunii deduse

judecății, temeiul de drept al acțiunii și admisibilitatea pretențiilor sale, arătând,

în esență, următoarele:

- acțiunea în

evacuare promovată este admisibilă întrucât nu este întemeiată pe dispozițiile

art. 1410 C. civ., nu este o acțiune personală și nu vizează apărarea vreunui

drept personal de folosință rezultat din vreun contract de locațiune pentru a

fi inadmisibilă, așa cum a apreciat pârâta;

- acțiunea dedusă

judecății este una în realizare, reală imobiliară și petitorie, prin care

urmărește valorificarea drepturilor reale imobiliare rezultate din contractul

de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 326 din 14 februarie 2007 la BNPA M.M.

și C.M., respectiv, contractul de concesiune prin atribuire directă nr. 7 din 05

februarie 2007;

- esențial pentru

succesul acțiunii în evacuare este că persoana împotriva căreia se introduce

acțiunea în evacuare să fie o persoană care nu are nici un titlu locativ,

condiție îndeplinită în cauză întrucât, la ora actuală, pârâta nu mai poate

dovedi că ocupă imobilul litigios în baza vreunui titlu legal.

- pârâta a fost

introdusă în amenajarea piscicolă M.K. în baza unei ordonanțe președințiale (sentința

nr. 7415 din 24 noiembrie 2009 a tribunalului Constanța) care, prin esență, are

efecte temporare, provizorii și nu are autoritate de lucru judecat în ceea ce

privește fondul dreptului litigios. La rândul ei, sentința nr. 7415 din 24

noiembrie 2009 a Tribunalului Constanța a fost pronunțată în baza unei hotărâri

judecătorești (sentința civilă nr. 760 din 25 martie 2008 a Tribunalului

Constanța) care a fost desființată în calea extraordinară de atac a recursului,

astfel cum rezultă din decizia nr. 1894 din 21 mai 2010 a I.C.C.J., astfel că pârâta

nu justifică ocuparea amenajării piscicole, fapt pentru care solicită admiterea

acțiunii, evacuarea pârâtei din amenajarea piscicolă a localității M.K. și

obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 9.025 lei,

constând în taxă de timbru, timbru judiciar și onorariu avocat.

Tribunalul Constanța,

secția comercială, prin sentința nr. 6093/COM din 2 noiembrie 2010, a admis excepția inadmisibilității acțiunii, aceasta fiind respinsă ca inadmisibilă.

În pronunțarea

acestei soluții instanța de fond a reținut, în esență, că pentru valorificarea

drepturilor reale pretinse reclamanta are la îndemână promovarea unei acțiuni

în revendicare imobiliară în cadrul căreia se poate realiza compararea

titlurilor pe care le dețin părțile – procedura improprie unei acțiuni în

evacuare.

Apelul declarat de

reclamanta SC G.I. SRL CONSTANȚA împotriva acestei sentințe a fost admis de

Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de

contencios administrativ și fiscal, care, prin decizia nr. 44/COM din 23 martie

2011, a desființat hotărârea atacată și a trimis cauza primei instanțe în

vederea soluționării cererii în evacuare.

În fundamentarea soluției

pronunțate, instanța de control judiciar a reținut în esență, că ambele părți

justifică un titlu valabil, astfel că părțile pot soluționa litigiul numai în

cadrul unei acțiuni care să implice comparația titlurilor, acțiunea în evacuare

fiind admisibilă din perspectiva faptului că valabilitatea titlului uneia

dintre părți înlătură valabilitatea titlului preopinentului său.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs pârâta SC I.N.S. SRL, solicitând admiterea

recursului, modificarea deciziei atacate în sensul respingerii apelului

reclamantei, cu menținerea sentinței instanței de fond.

Recurenta – pârâtă își

subsumează global criticile motivelor de modificare reglementate de art.304

punctele 8 și 9 C. proc. civ. și vizează următoarele aspecte:

- deși instanța de

fond nu s-a pronunțat asupra fondului dreptului afirmat de fiecare parte,

instanța de apel, încălcând prevederile art. 292 alin. (1) teza I și art. 294 alin.

(1) C. proc. civ. a depășit limitele controlului hotărârii primei instanțe,

autoînvestindu-se să soluționeze pe fond cauza prin invocarea deciziei Înaltei

Curți de Casație și Justiție nr. 1894 din 21 mai 2010 procedând la compararea

titlurilor - prin soluționarea pe fond, cu aprecierea că acțiunea în evacuare

este admisibilă, întrucât I.N.S. SRL nu poate invoca un titlu valabil,

respectiv contractul de asociere nr. 556/2002, casarea cu trimitere fiind formală,

întrucât instanța de apel s-a substituit instanței de trimitere, soluționând pe

fond acțiunea formulată de SC G.I. SRL în contradictoriu cu I.N.S. SRL,

hotărârea recurată fiind astfel pronunțată ca urmare a interpretării greșite a

actului juridic dedus judecății și a aplicării greșite a legii.

- deosebit de faptul

că s-a substituit primei instanțe, soluționând fondul prin compararea

titlurilor invocate de părți, făcând referire la decizia nr. 1894 din 21 mai

2010, instanța de apel nu a observat că instanța de recurs, în dosarul nr.

813/118/2007 nu s-a pronunțat asupra titlului invocat de SC I.N.S. în prezenta

cauză, respectiv contractul de asociere în participațiune nr. 556/2002, care nu

a fost desființat.

Recurenta precizează,

sub acest aspect, că prin decizia civilă nr. 1894/2010 Înalta Curte de Casație

și Justiție a respins acțiunea societății SC C.I.N. SRL în ce privește actele

ulterioare încheierii contractului de concesiune, respectiv actul adițional nr.

1 și contractul de vânzare-cumpărare active nr. 180 din 6 decembrie 2006 pentru

considerentul că nu se află în raport de subsecvență cu hotărârea A.G.A. din 13

noiembrie 2003 că

actul

adițional nr. 1 la contractul de asociere în participațiune nr. 556/2002 din

data de 17 noiembrie 2003 și contractul de vânzare-cumpărare active nr. 180 din

6 decembrie 2006 nu au fost analizate pe fond prin decizia nr. 1894 din 21 mai

2010, la care face referire instanța de apel în prezenta cauză, ele putând să fie

opuse societății I.N.S. SRL numai printr-o acțiune în revendicare, astfel cum

în mod temeinic și legal a reținut prima instanță, prin sentința civilă nr.

6093 din 2 noiembrie 2010, pronunțată în prezenta cauză.

Conchide recurenta –

pârâtă că, atâta vreme cât în acțiunea în evacuare, față de titlul exhibat de

reclamantă, I.N.S. SRL a opus propriul titlu respectiv contractul nr. 556/2002,

contract perfect valabil, care nu a fost desființat, rezolvit sau încetat în

vreun mod, în mod inevitabil instanța de fond a apreciat că singura cale procesuală

prin care reclamanta ar putea obține protecția dreptului său este o acțiune în

revendicare,unde instanța competentă ar putea proceda la o revendicare a

titlurilor pe care părțile și le opun.

Înalta Curte,

examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, constată că

recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta.

Criticile aduse de

recurenta – pârâtă hotărârii atacate gravitează – în jurul unui unic aspect,

cel vizând soluționarea de către instanța de control judiciar a fondului

litigiului, cu încălcarea limitelor învestirii atât sub aspectul cadrului

procesual – principiu consacrat de art. 294 alin. (1) C. proc. civ. cât și sub

aspectul probatoriului administrat - principiu consacrat de art. 292 alin. (1)

teza I C. proc. civ.

Susținerile

recurentei nu au suport real dat fiind faptul că prin decizia atacată instanța

de apel s-a pronunțat exclusiv asupra excepției admisibilității acțiunii în

evacuare din perspectiva compatibilității naturii acțiunii cu procedura

comparării titlurilor, dată fiind lipsa unei consacrări legislative exprese a

acestui tip de acțiune.

Aceasta pentru că

instanța de control judiciar a avut în vedere considerente de oportunitate

deduse din existența a două titluri valabile opuse de părți: reclamanta invocă

dreptul său de proprietate, în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 326/2007,

respectiv a contractului de concesiune directă nr. 7/2007, iar pârâta se

legitimează, de asemenea, cu un titlu valabil, respectiv contractul de asociere

în participațiune nr. 556/2002 pe care îl opune reclamantei.

De remarcat este

faptul că ambele instanțe au reținut ca valabile titlurile pe care și le opun

părțile însă au avut opinii diferite în ceea ce privește compatibilitatea

procedurii de comparare a titlurilor cu acțiunea în evacuare.

Așa fiind, întrucât

prin decizia recurată nu a fost antamat fondul dreptului dedus judecății,

instanța pronunțându-se numai cu privire la admisibilitatea acțiunii în raport

de datele speței, Înalta Curte constatând legalitatea deciziei atacate, sub

raportul criticilor formulate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge,

ca nefondat recursul pârâtei.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de recurenta – pârâtă SC I.N.S. SRL MIHAIL KOGÂLNICEANU împotriva

deciziei civile nr. 44/COM din 23 martie 2011 pronunțată de Curtea de Apel

Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 11 octombrie 2011.