ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 896/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

I - Obiectul cauzei și hotărârea

pronunțată de Tribunalul Constanța ca primă instanță.

RA E.D.P. a solicitat, prin acțiunea

introductivă de instanța din data de 21 octombrie 2008, evacuarea pârâtei SC I.P.

SRL din spațiul cu altă destinație decât aceea de locuință, situat în Constanța,

cu motivarea că pârâta nu deține un titlu legal asupra acestui spațiu.

Reclamanta s-a legitimat procesual

activ în promovarea cererii sale, arătând că este administratorul bunului

imobil, aflat în proprietatea privată a Municipiului Constanța.

în cauză cerere reconvențională prin care a solicitat obligarea reclamantei la

plata contravalorii îmbunătățirilor aduse imobilului, evaluate provizoriu la

sume de 20.000 euro și instituirea unui drept de retenție asupra imobilului

până la plata sumei pretinse.

La data de 12 martie 2009 pârâta

și-a modificat și întregit cererea prin chemarea în judecată în calitate de

pârât a Municipiului Constanța prin Primar și obligarea acestuia în solidar cu

reclamanta la plata contravalorii îmbunătățirilor aduse imobilului.

comercială, astfel investit, prin sentința comercială nr. 3411 din 01 iunie

2010 a hotărât următoarele:

A admis acțiunea principală și a

dispus evacuarea pârâtei din spațiul deținut – situat în Constanța; a admis în

parte cererea reconvențională în sensul obligării numai a pârâtei Municipiul

Constanța prin Primar la plata sumei de 14.570 Euro în echivalent în lei la

cursul BNR din ziua plății, reprezentând contravaloarea îmbunătățirilor aduse

spațiului de către societate și a instituit în favoarea societății un drept de

retenție asupra spațiului până la plata integrală a contravalorii îmbunătățirilor.

analiza probatoriului administrat în cauză că pârâta, societate comercială, a

deținut spațiul în litigiu în baza unui contract de comodat încheiat cu domnul V.C.,

asociat la această societate, care, la rândul său deținea cu titlu legal spațiu

în baza unui contract de închiriere cu reclamanta RA E.D.P.P. la 27 octombrie

1999, contract care și-a încetat existența prin ajungerea la termen, cererea de

prelungire a locațiunii fiind respinsă potrivit Hotărârii Consiliului Local

Constanța din 29 ianuarie 2005.

În aceste circumstanțe legale Tribunalul

Constanța reține că societatea nu mai deține un titlu valabil pentru spațiul

ocupat și în consecință se impune evacuarea sa din imobil.

În ceea ce privește cererea

reconvențională prima instanță reține că societatea a efectuat o serie de lucrări

de reparații și îmbunătățiri la imobil, cu acordul administratorului bunului

reclamat RA E.D.P.P, lucrări a căror existență a fost recunoscute de reclamanta

prin semnarea procesului-verbal de recepție din 15 septembrie 2002 și a căror

valoare a fost stabilită potrivit expertizei judiciare administrate în cauză la

suma de 14.570 Euro reprezentând sporul de valoare adus spațiului.

În raport de situația de fapt

statuată, tribunalul făcând aplicarea principiului îmbogățirii fără justă cauză

a dispus obligarea Municipiului Constanța – în calitate de proprietar al

bunului căruia îi profita mărirea valorii imobilului la plata contravalorii

îmbunătățirilor și a încuviințat instituirea unui drept de retenție în favoarea

societății până la achitarea sumei stabilite cu titlu de îmbunătățiri.

II - 5. Apelul. Decizia pronunțată

de Curtea de Apel Constanța.

Împotriva sentinței fondului a

declarat apel pârâtul Municipiul Constanța prin Primar pentru motive de

nelegalitate și netemeinicie cu referire la ocuparea abuzivă a spațiului de

închiriere și la aplicarea greșită a îmbogățirii fără justă cauză.

Prin decizia civilă nr. 141/COM din

20 octombrie 2010 Curtea de Apel Constanța, secția comercială, a respins ca

nefondat apelul declarat de pârâtul Municipiul Constanța prin Primar.

Răspunzând motivelor de apel,

instanța de control judiciar constată că pârâta societate comercială a deținut

spațiul legal, până la încetarea contractului de închiriere încheiat de

reclamantă cu persoană fizică, astfel că la momentul efectuării îmbunătățirilor

– anul 2002 -, conform procesului-verbal de recepție, locațiunea sa era cu

titlu, fiind recunoscută de administratorul bunului în calitate de mandatar al

proprietarului Municipiul Constanța prin Primar.

Cu privire la temeiul de drept al

admiterii cererii reconvenționale, instanța apreciază că sunt îndeplinite

condițiile răspunderii pentru îmbunătățirea fără justă cauză, respectiv mărirea

patrimoniului pârâtei proprietar pe seama micșorării patrimoniului societății.

III - 6. Recursul. Motivele de recurs.

Pârâta Municipiul Constanța prin

Primar, a declarat la data de 13 decembrie 2010, în termen legal, recurs

împotriva deciziei instanței de apel, invocând ca temei al criticilor formulate

aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).

Potrivit recurentei, reclamanta a deținut

spațiul comercial, fără titlu, deoarece contractul de comodat încheiat cu

persoană fizică al contractului de închiriere nu îi este opozabil.

Sub un al doilea aspect, recurenta a

arătat că aprobările au fost date de administratorul bunului numai pentru

reparațiile necesare, în timp ce lucrările evaluate în expertiza dispusă în cauză,

depășesc acest obiectiv.

Sub un ultim aspect, recurenta

susține că circumstanțele de fapt susmenționate nu justifică aplicarea

îmbogățirii fără just temei, faptul juridic pe care pârâta-reclamantă își

întemeiază acțiunea fiind ilicit.

Concluzionând, recurenta solicită

admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul admiterii apelului

promovat împotriva sentinței fondului cu consecința respingerii cererii

reconvenționale formulată de societatea comercială SC I.P. SRL.

data de 21 februarie 2011 intimata SC I.P. SRL a solicitat respingerea ca

nefondat a recursului arătând, în esență că lucrările efectuate au avut un

caracter util și nu voluptoriu, aspect confirmat de expertiza tehnică judiciară

administrată în cauză și au fost efectuate în baza autorizației de construire

emisă de instituția abilitată, fiind îndeplinite, în opinia sa condițiile

îmbogățirii fără justă cauză.

a depus întâmpinare la data de 23 februarie 2011 prin care solicita admiterea

recursului declarat de Municipiul Constanța prin Primar achiesând la

susținerile recurentei și precizând că acordul dat societății prin adresa nr. 2815/2002

se referea la executarea de lucrări de reparații pe cheltuială proprie, lucrări

necesare funcționării unui spațiu cu destinație de alimentația publică și care au

fost amortizate de la data efectuării lor și până în prezent.

IV - Înalta Curte, verificând în

cadrul controlului de legalitate, decizia atacată în raport de criticile

formulate constată că recursul este nefondat.

Chestiunea de drept supusă controlului

în această cale extraordinară de atac, de reformare, vizează îndeplinirea

condițiilor acțiunii „in rem verso” promovată de pârâta intimată și admisă de

instanțele devolutive, care s-au pronunțat în cauză.

Principiul îmbogățirii fără justă

cauză este consacrat de doctrina și practica judecătorească ca un izvor de obligațiuni,

în cazurile în care fără să existe o plată, a survenit din orice împrejurare o

îmbogățire a patrimoniului unei persoane, în detrimentul altui patrimoniu,

adică un transfer de folos, fără ca această îmbogățire să aibă o cauză

juridică, cu alte cuvinte, îmbogățitul să nu aibă un temei legitim care să

justifice mărirea patrimoniului.

Transpus acest principiu la circumstanțele

cauzei rezultă incontestabil din situația de fapt statuată de instanța fondului

și confirmată în apel că, reparațiile și îmbunătățirile au fost efectuate de

societatea comercială cu acordul administratorului bunului, fără nicio rezervă,

în sensul că sporul de valoare adus bunului va rămâne proprietarului cu titlu

gratuit.

Condițiile acțiunii în restituire,

respectiv mărirea patrimoniului recurentei cu sporul de valoare adus imobilului,

micșorarea patrimoniului societății comerciale cu sumele investite în

efectuarea lucrărilor și raportul de cauzalitate între cele două elemente

esențiale, sunt îndeplinite în cauză.

Prin semnarea procesului verbal de

recepție a lucrărilor efectuate asupra spațiului comercial de către

administratorul bunului, existența lucrărilor este în mod evident confirmată,

iar sporul de valoare adus spațiului urmare acestor lucrări suportate de

societatea comercială, a fost stabilit prin expertiza tehnică efectuată în

cauză. Cum reclamanta intimată, nu a formulat obiecțiuni la concluziile acestui

raport apărările sale în sensul contestării existenței sporului de valoare, nu

au fundament în probele administrate.

Aplicarea dispozițiilor art. 992 C.

civ., de către instanțe, referitoare la plata nedatorată, nu este greșită,

deoarece efectele pe care le produc cele două ipoteze sunt până la un punct asemănătoare,

respectiv obligația de restituire, strâns legată de noțiunea de culpă, fie că

este vorba de plată nedatorată, fie că fără să existe o plată a intervenit o

îmbogățire în paguba altuia.

Pentru rațiunile înfățișate, Înalta

Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge prezentul

recurs , ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de pârâtul MUNICIPIUL CONSTANȚA PRIN PRIMAR împotriva

deciziei civile nr. 141/COM din 20 octombrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel

Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și

fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 1 martie 2011.