ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 896/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I - Obiectul cauzei și hotărârea pronunțată de Tribunalul Constanța ca primă instanță. 1. - Reclamanta RA E.D.P. a solicitat, prin acțiunea introductivă de instanța din data de 21 octombrie 2008, evacuarea pârâtei SC I.P. SRL din spațiul cu altă destinație decât aceea de locuință, situat în Constanța, cu motivarea că pârâta nu deține un titlu legal asupra acestui spațiu. Reclamanta s-a legitimat procesual activ în promovarea cererii sale, arătând că este administratorul bunului imobil, aflat în proprietatea privată a Municipiului Constanța. 2. - Pârâta SC I.P. SRL a formulat în cauză cerere reconvențională prin care a solicitat obligarea reclamantei la plata contravalorii îmbunătățirilor aduse imobilului, evaluate provizoriu la sume de 20.000 euro și instituirea unui drept de retenție asupra imobilului până la plata sumei pretinse.

La data de 12 martie 2009 pârâta și-a modificat și întregit cererea prin chemarea în judecată în calitate de pârât a Municipiului Constanța prin Primar și obligarea acestuia în solidar cu reclamanta la plata contravalorii îmbunătățirilor aduse imobilului. 3. - Tribunalul Constanța, secția comercială, astfel investit, prin sentința comercială nr. 3411 din 01 iunie 2010 a hotărât următoarele: A admis acțiunea principală și a dispus evacuarea pârâtei din spațiul deținut – situat în Constanța; a admis în parte cererea reconvențională în sensul obligării numai a pârâtei Municipiul Constanța prin Primar la plata sumei de 14.570 Euro în echivalent în lei la cursul BNR din ziua plății, reprezentând contravaloarea îmbunătățirilor aduse spațiului de către societate și a instituit în favoarea societății un drept de retenție asupra spațiului până la plata integrală a contravalorii îmbunătățirilor.

4. - Tribunalul a reținut din analiza probatoriului administrat în cauză că pârâta, societate comercială, a deținut spațiul în litigiu în baza unui contract de comodat încheiat cu domnul V.C., asociat la această societate, care, la rândul său deținea cu titlu legal spațiu în baza unui contract de închiriere cu reclamanta RA E.D.P.P. la 27 octombrie 1999, contract care și-a încetat existența prin ajungerea la termen, cererea de prelungire a locațiunii fiind respinsă potrivit Hotărârii Consiliului Local Constanța din 29 ianuarie 2005. În aceste circumstanțe legale Tribunalul Constanța reține că societatea nu mai deține un titlu valabil pentru spațiul ocupat și în consecință se impune evacuarea sa din imobil.

În ceea ce privește cererea reconvențională prima instanță reține că societatea a efectuat o serie de lucrări de reparații și îmbunătățiri la imobil, cu acordul administratorului bunului reclamat RA E.D.P.P, lucrări a căror existență a fost recunoscute de reclamanta prin semnarea procesului-verbal de recepție din 15 septembrie 2002 și a căror valoare a fost stabilită potrivit expertizei judiciare administrate în cauză la suma de 14.570 Euro reprezentând sporul de valoare adus spațiului. În raport de situația de fapt statuată, tribunalul făcând aplicarea principiului îmbogățirii fără justă cauză a dispus obligarea Municipiului Constanța – în calitate de proprietar al bunului căruia îi profita mărirea valorii imobilului la plata contravalorii îmbunătățirilor și a încuviințat instituirea unui drept de retenție în favoarea societății până la achitarea sumei stabilite cu titlu de îmbunătățiri.

II - 5. Apelul. Decizia pronunțată de Curtea de Apel Constanța. Împotriva sentinței fondului a declarat apel pârâtul Municipiul Constanța prin Primar pentru motive de nelegalitate și netemeinicie cu referire la ocuparea abuzivă a spațiului de închiriere și la aplicarea greșită a îmbogățirii fără justă cauză. Prin decizia civilă nr. 141/COM din 20 octombrie 2010 Curtea de Apel Constanța, secția comercială, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul Municipiul Constanța prin Primar. Răspunzând motivelor de apel, instanța de control judiciar constată că pârâta societate comercială a deținut spațiul legal, până la încetarea contractului de închiriere încheiat de reclamantă cu persoană fizică, astfel că la momentul efectuării îmbunătățirilor – anul 2002 -, conform procesului-verbal de recepție, locațiunea sa era cu titlu, fiind recunoscută de administratorul bunului în calitate de mandatar al proprietarului Municipiul Constanța prin Primar.

Cu privire la temeiul de drept al admiterii cererii reconvenționale, instanța apreciază că sunt îndeplinite condițiile răspunderii pentru îmbunătățirea fără justă cauză, respectiv mărirea patrimoniului pârâtei proprietar pe seama micșorării patrimoniului societății. III - 6. Recursul. Motivele de recurs. Pârâta Municipiul Constanța prin Primar, a declarat la data de 13 decembrie 2010, în termen legal, recurs împotriva deciziei instanței de apel, invocând ca temei al criticilor formulate aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.). Potrivit recurentei, reclamanta a deținut spațiul comercial, fără titlu, deoarece contractul de comodat încheiat cu persoană fizică al contractului de închiriere nu îi este opozabil.

Sub un al doilea aspect, recurenta a arătat că aprobările au fost date de administratorul bunului numai pentru reparațiile necesare, în timp ce lucrările evaluate în expertiza dispusă în cauză, depășesc acest obiectiv. Sub un ultim aspect, recurenta susține că circumstanțele de fapt susmenționate nu justifică aplicarea îmbogățirii fără just temei, faptul juridic pe care pârâta-reclamantă își întemeiază acțiunea fiind ilicit. Concluzionând, recurenta solicită admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul admiterii apelului promovat împotriva sentinței fondului cu consecința respingerii cererii reconvenționale formulată de societatea comercială SC I.P. SRL. 7. Prin întâmpinarea formulată la data de 21 februarie 2011 intimata SC I.P.

SRL a solicitat respingerea ca nefondat a recursului arătând, în esență că lucrările efectuate au avut un caracter util și nu voluptoriu, aspect confirmat de expertiza tehnică judiciară administrată în cauză și au fost efectuate în baza autorizației de construire emisă de instituția abilitată, fiind îndeplinite, în opinia sa condițiile îmbogățirii fără justă cauză. 8. Intimata reclamantă RA E.D.P.P. Constanța a depus întâmpinare la data de 23 februarie 2011 prin care solicita admiterea recursului declarat de Municipiul Constanța prin Primar achiesând la susținerile recurentei și precizând că acordul dat societății prin adresa nr. 2815/2002 se referea la executarea de lucrări de reparații pe cheltuială proprie, lucrări necesare funcționării unui spațiu cu destinație de alimentația publică și care au fost amortizate de la data efectuării lor și până în prezent.

IV - Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate, decizia atacată în raport de criticile formulate constată că recursul este nefondat. Chestiunea de drept supusă controlului în această cale extraordinară de atac, de reformare, vizează îndeplinirea condițiilor acțiunii „in rem verso” promovată de pârâta intimată și admisă de instanțele devolutive, care s-au pronunțat în cauză. Principiul îmbogățirii fără justă cauză este consacrat de doctrina și practica judecătorească ca un izvor de obligațiuni, în cazurile în care fără să existe o plată, a survenit din orice împrejurare o îmbogățire a patrimoniului unei persoane, în detrimentul altui patrimoniu, adică un transfer de folos, fără ca această îmbogățire să aibă o cauză juridică, cu alte cuvinte, îmbogățitul să nu aibă un temei legitim care să justifice mărirea patrimoniului.

Transpus acest principiu la circumstanțele cauzei rezultă incontestabil din situația de fapt statuată de instanța fondului și confirmată în apel că, reparațiile și îmbunătățirile au fost efectuate de societatea comercială cu acordul administratorului bunului, fără nicio rezervă, în sensul că sporul de valoare adus bunului va rămâne proprietarului cu titlu gratuit. Condițiile acțiunii în restituire, respectiv mărirea patrimoniului recurentei cu sporul de valoare adus imobilului, micșorarea patrimoniului societății comerciale cu sumele investite în efectuarea lucrărilor și raportul de cauzalitate între cele două elemente esențiale, sunt îndeplinite în cauză.

Prin semnarea procesului verbal de recepție a lucrărilor efectuate asupra spațiului comercial de către administratorul bunului, existența lucrărilor este în mod evident confirmată, iar sporul de valoare adus spațiului urmare acestor lucrări suportate de societatea comercială, a fost stabilit prin expertiza tehnică efectuată în cauză. Cum reclamanta intimată, nu a formulat obiecțiuni la concluziile acestui raport apărările sale în sensul contestării existenței sporului de valoare, nu au fundament în probele administrate. Aplicarea dispozițiilor art. 992 C. civ., de către instanțe, referitoare la plata nedatorată, nu este greșită, deoarece efectele pe care le produc cele două ipoteze sunt până la un punct asemănătoare, respectiv obligația de restituire, strâns legată de noțiunea de culpă, fie că este vorba de plată nedatorată, fie că fără să existe o plată a intervenit o îmbogățire în paguba altuia.

Pentru rațiunile înfățișate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge prezentul recurs , ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul MUNICIPIUL CONSTANȚA PRIN PRIMAR împotriva deciziei civile nr. 141/COM din 20 octombrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 martie 2011.