ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9727/2009

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9727/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Deliberând

în condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului de fată, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată pe

rolul Tribunalului Constanța la data de 01 februarie 2007, reclamanții B.G.,

B.V. și I.A.M. au investit instanța în contradictoriu cu pârâții Primarul

Municipiului Constanța, Municipiul Constanța prin Primar, Consiliul local

Constanța și Primăria Municipiului Constanța cu soluționarea cererii

având ca obiect obligarea pârâților la

restituirea către reclamanți a imobilului compus din teren în suprafață de 2550

mp, situat în Constanța,

sau acordarea de măsuri reparatorii prin

echivalent; obligarea pârâților la emiterea dispoziției motivate privind

propunerea de acordare de despăgubiri pentru

construcțiile-existente pe teren,

construcții în suprafață de 212,63 mp

alcătuite din locuință și anexe gospodărești. In subsidiar reclamanții au

solicitat obligarea pârâților la emiterea dispoziției motivate privind

propunerea de acordare de despăgubiri pentru terenul litigios în situația în

care restituirea în natură nu este posibilă.

Î

n fapt, au arătat reclamanții,

că prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat între Statul Român - Oficiul

Național al Colonizărilor, în calitate de vânzător și colonistul B.I., bunicul

reclamanților, în calitate de cumpărător, acesta din urmă a dobândit dreptul de

proprietate asupra imobilului compus din teren în suprafață de 1450 mp și

construcție cu 2 camere, 1 sală, 1 bucătărie, 1 grajd, 1 magazie și 1 samalic

situat în vatra satului Anadalchioiu, comuna Anadalchioiu, având nr. cadastral

291.

Prin contractul de

vânzare-cumpărare încheiat la data de 25 iulie 1956 transcris în Registrul de

transcripțiuni al Tribunalului Constanța sub nr. 640 din 15 august 1956, tatăl

reclamanților, numitul B.T., a dobândit dreptul de proprietate asupra

imobilului descris mai sus.

Imobilul în discuție a fost

expropriat pentru sistematizare și trecut în proprietatea statului în anul

1976, acordându-se despăgubiri în cuantum de 3712 lei, doar pentru terenul în

suprafață de 1650 mp și pentru construcțiile aflate pe acest teren, iar

diferența de 900 mp teren, a trecut în proprietatea statului tară vreo

despăgubire.

Au mai susținut reclamanții

că au utilizat procedura prevăzută de dispozițiile Legii nr. 10/2001,

notificând Prefectura Constanța în vederea

acordării

despăgubirilor bănești pentru acest imobil, însă notificarea nu a fost

soluționată

până în prezent, iar după apariția Legii nr. 274/2005, s-au adresat Primăriei

municipiul Constanța cu o cerere similară, însă nici aceasta din urmă nu a fost

soluționată.

De asemenea au mai precizat

reclamanții că, în prezent, terenul în litigiu este ocupat de blocuri de

locuințe, astfel încât solicită acordarea de măsuri reparatorii prin atribuirea

unui teren în compensare.

In drept au fost invocate

dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Pârâții Primarul Municipiului

Constanța, Municipiului Constanța prin Primar, Consiliul local Constanța și

Primăria Municipiului Constanța, și-au exprimat, prin întâmpinare, poziția

procesuală față de prezenta acțiune, arătând că Primăria municipiului Constanța

nu poate avea capacitate juridică de folosință întrucât, din perspectiva

dispozițiilor Legii nr. 215/2001 reprezintă o „structură funcțională cu

activitate permanentă" menită să aducă la îndeplinire hotărârile

consiliului local și dispozițiile primarului, soluționând problemele curente

ale colectivității locale.

Pe de altă parte, pârâții au

arătat că acțiunea dedusă judecății este nefondată și urmează a fi respinsă.

Prin încheierea pronunțată

la data de 02 aprilie 2007, prima instanța a admis excepția lipsei capacității

juridice de folosință a pârâtei Primăria municipiul Constanța în considerarea

dispozițiilor Legii nr. 215/2001.

Prin sentința civilă nr.

1522 din 2decembrie2008, Tribunalul Constanța, secția civilă, a respins

acțiunea reclamanților în contradictoriu cu pârâta Primăria municipiului

Constanța ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate

procesuală de folosință.

A admis în parte acțiunea

reclamanților în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Constanța, prin Primar,

Consiliul Local Constanța și Primarul Municipiului Constanța.

Au fost obligați pârâții

anterior citați să restituie reclamanților terenul în suprafață 466,35 mp reprezentând

parcela 2, identificată prin raportul de expertiză topografică întocmit de ing.

G.V.

A

fost obligat pârâtul Primarul municipiului Constanța să emită dispoziție

motivată privind propunerea de acordare a despăgubirilor pentru terenul în

suprafață de 2083,65 mp și construcția în suprafață de 212,63 mp reprezentând

locuință și anexe gospodărești, situate în Municipiul Constanța, și să o

transmită către Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor.

Pentru a se pronunța astfel,

prima instanță a reținut, în esență, că reclamanții au făcut dovada calității

lor de persoane îndreptățite de a beneficia de măsurile reparatorii

reglementate de Legea nr. 10/2001, calitate în care au declanșat, prin

notificarea adresată pârâților, procedura administrativă cu privire la imobilul

ce a aparținut autorilor lor, - teren în suprafață de 2550 mp și construcție cu

anexe gospodărești - situat în Constanța. Primarul Municipiului Constanța nu a

răspuns notificării reclamanților, situație în care aceștia s-au adresat

instanței judecătorești pentru a cenzura refuzul unității deținătoare de a

emite dispoziție motivată cu privire la imobilul în litigiu și respectiv pentru

a soluționa pe fond, pretențiile reclamanților în referire la imobilul

notificat.

S-a

mai reținut că imobilul notificat a fost preluat abuziv de către stat -

terenul în suprafață de 1650

mp. și construcția au fost expropriate prin Decretul nr. 459/1978, iar

diferența de teren de 900 mp a fost preluată în fapt, fără un temei legal.

Transpunând în practică

principiul prevalenței restituirii în natură a bunurilor preluate abuziv, prima

instanță a restituit în natură reclamanților o suprafață de 466,35 mp, teren

liber în accepțiunea Legii nr. 10/2001, iar pentru diferența de teren de

2083,65 mp și construcția demolată, ce nu mai pot fi restituite în natură,

Tribunalul Constanța a statuat dreptul reclamanților la despăgubiri conform Titlului

VII din Legea nr. 247/2005.

Î

mpotriva acestei hotărâri,

în termen legal au declarat apel pârâții

Consiliul

Local al Municipiului Constanța, Municipiul Constanța și Primarul

Municipiului

Constanța criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub următoarele

aspecte:

la analizarea cererii de restituire în natură a terenului, în condițiile în

care această cerere nu a făcut obiectul notificării formulate conform Legii nr.

10/2001, iar formularea unei cereri diferite la momentul actual, peste

cuprinsul notificării, este tardivă, fiind făcută cu încălcarea termenului

prevăzut de lege sub sancțiunea decăderii.

Deși prin notificare s-au

solicitat numai despăgubiri bănești pentru

imobilul

situat în Constanța, teren 2550 mp și construcție, ce a

făcut obiectul

unui decret de expropriere, instanța a dispus restituirea în natură a unei

suprafețe de teren de 466,35 mp.

466,35 mp restituit reclamanților, ocupat de construcții provizorii ( garaje)

și care deservește accesul locatarilor în zonă este afectat și de alte detalii

de sistematizare (parcare).

restituirea în natură a unei părți din imobil și acordarea de despăgubiri

pentru partea ce nu poate fi restituită în natură, deși a omis să dispună

obligarea reclamanților să restituie despăgubirea încasată cu ocazia aplicării

măsurii de expropriere.

Prin

decizia nr. 118/C din 6 mai 2009, Curtea de Apel Constanța, secția

civilă minori și familie,

litigii de muncă și asigurări sociale, a admis apelul pârâților, a schimbat în

parte sentința apelată în sensul că despăgubirile pentru partea din imobil ce

nu poate fi restituită în natură se vor stabili prin deducerea din valoarea de

circulație a terenului în suprafață de 2083,65 mp. Și a construcției în

suprafață de 212,63mp, a sumei de 24.879 lei reprezentând despăgubire primită,

sumă actualizată cu coeficientul de actualizare prevăzut de art. 1 alin. (1)

din titlul

II

din O.U.G. nr. 184/2002.

Au fost menținute restul

dispozițiilor sentinței apelate.

Pentru a se pronunța în

acest fel instanța de apel a avut în vedere următoarele:

Cu privire la critica ce

vizează depășirea cadrului procesual sub aspectul obiectului cererii de chemare

în judecată, s-a reținut că în termenul legal de 60 de zile de la data

înregistrării notificării unitatea deținătoare nu a răspuns printr-o dispoziție

motivată, prima instanță a procedat corect la soluționarea notificării

reclamanților, soluție în acord cu practica Înaltei Curții de Casație și

Justiție (Decizia nr.

XX

din 19 martie

2007 pronunțată în recurs în interesul legii).

Î

n ceea ce privește critica

ce vizează imposibilitatea restituirii în natură a unei porțiuni din terenul

preluat abuziv de la autorii reclamanților s-a reținut a fi nefondată, fiind

aplicabile în cauză dispozițiile art. 10 alin. (3), teza a II-a din Legea nr.

2001, care dispun că, se restituie în natură terenurile pe care s-au ridicat

construcții autorizate în condițiile legii după data de 1 ianuarie 1990, precum

și construcțiile ușoare sau demontabile.

Deci, posibilitatea

restituirii în natură a terenului în suprafață de 466,35 mp a fost corect

apreciată de instanța de fond, pentru că actuala destinație a terenului nu

intră în aria de cuprindere a sintagmei „amenajări de utilitate publică a

localităților urbane și rurale", astfel cum este determinată de

prevederile art. 10.3 din Normele Metodologice de Aplicare unitară a Legii nr.

10/2001, nefiind afectat unor amenajări destinate a servi nevoilor comunității

de acces, dotări tehnico-edilitare subterane, parcuri, grădini publice, piețe,

pietonale).

Astfel din adresa nr. 97540

din 19 iulie 2008 emisă de Primăria municipiului Constanța - Direcția

Patrimoniu - rezultă că parcela 2 identificată în raportul de expertiză ing.

G.V. și propusă a fi restituită în natură reclamanților este afectată parțial

de garaj( și este identificată conform H.C.M. nr. 420/2001 ca aparținând

bunurile ce alcătuiesc domeniul privat al Municipiului Constanța.

Prin urmare, până la data

soluționării acțiunii în primă instanță terenul în suprafață de 466,35 mp nu

fusese inventariat în domeniul public al municipiului Constanța, destinația lui

actuală - pentru amplasarea construcții provizorii (garaje) - neintrând în aria

de cuprindere a sintagmei „amenajări de utilitate publică a localității

urbane".

Din

expertiza tehnică efectuată de ing. G.V. răspuns la

obiecțiuni - (fila 163-168 - dosar

fond) rezultă că parcela nr. 2 suprafață de

466,35

mp, marcată în conturul j, g, v, h, i, j (contur de culoare galbenă în schița

anexă)

este situată în partea de sud a amplasamentului terenului în cauză și la vest

de aleea din spatele blocului L 11. In zona acestei parcele sunt amplasate

construcții provizorii ale unor garaje pentru autoturisme ce ocupă din terenul

parcelei nr. 2 cca 163,23 mp, marcată în conturul 1, m, n, o, t, k, l.

3.

Referitor la critica pârâților ce vizează omisiunea primei instanțe de a se

pronunța cu privire la obligația reclamanților de a rambursa sumele privind

cu titlu de despăgubiri la

data aplicării măsurilor exproprierii instanța de apel a găsit-o nefondată

raportat la dispozițiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, care prevăd

că persoana îndreptățită care a primit despăgubiri pentru imobilul expropriat,

restituirii în natură este condiționată de rambursarea diferenței dintre

valoarea despăgubirilor primite și valoarea construcțiilor demolate așa cum a

calculată în documentația de stabilire a despăgubirilor, actualizată

coeficientul de actualizare conform legislației în vigoare.

Art. 7 prevede că în

situația reglementată de art. 11 alin. (2) valoarea măsurilor reparatorii în

echivalent se stabilește prin scăderea valorii

actualizate a despăgubirilor primite pentru teren, respectiv pentru

construcții, valoarea corespunzătoare a părții din imobilul expropriat - teren

și construcții

care nu se poate restitui în natură, stabilită potrivit

alin. (5) și (6).

Sintagma „despăgubiri

primite" vizează acele despăgubiri calculate și încasate efectiv de proprietarul

imobilului care a fost expropriat.

Nemulțumiți fiind, pârâții,

au formulat și motivat în termen legal recurs, împotriva deciziei civile 118/C

din 06 mai 2009 prin care s-a admis apelul promovat de către pârâți și s-a

schimbat în parte sentința apelata în sensul că despăgubirea încasată de

autoarea reclamanților, la momentul la care s-a dispus exproprierea bunului, se

va deduce din valoarea despăgubirilor ce vor fi stabilite pentru partea de

imobil care nu poate fi restituit în natura, fiind menținute celelalte

dispoziții.

Critica întemeiată în drept

pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., privește două aspecte și anume:

reținut aplicarea prioritara a principiului restituirii în natura peste

regulile ce guvernează procesul civil, respectiv disponibilitatea părților.

Î

n acest sens se reiterează

că restituirea în natura nu a făcut obiectul notificării formulate în temeiul

Legii nr. 10/2001 și că prin decizia instanței supreme, s-a statuat că

instanțele de judecata pot trece la soluționarea pe fond a notificărilor în

măsura in care unitatea deținătoare nu a emis încă un răspuns. Prin urmare,

obiectul cu care este investita instanța este dat de cererile formulate în

cuprinsul notificării depuse și nimic altceva.

Se susține că prin

notificare s-au solicitat exclusiv despăgubiri bănești pentru imobilul in

litigiu. Or, dacă dreptul de opțiune al pârâților a fost deja exprimat, aceasta

nu mai poate reveni asupra lui, fiind un act de voința unilateral, care în

esența sa este irevocabil.

Sub acest aspect recurenții

apreciază că prin prezenta acțiune nu se poate solicita mai mult decât s-a

solicitat prin notificare, în condițiile în care instanța de judecata nu

soluționează altceva decât notificarea formulata, la care nu s-a răspuns de

către unitatea deținătoare.

dispus cu privire la parcela nr. 2, din litigiu, care nu poate fi restituită în

natura, în condițiile în care aceasta este ocupata de construcții ce

beneficiază de o autorizație provizorie.

Deși aceasta autorizație

este provizorie, construcțiile respective se includ în categoria construcțiilor

autorizate și prin urmare sunt exceptate de la restituirea în natura

terenurilor aferente.

Î

n plus, acest spațiu

deservește accesului locatarilor din zona și este afectat și de alte detalii de

sistematizare (parcare). Indiferent că până în prezent acest teren nu a fost

inventariat în domeniul public cu aceasta destinație, importantă este folosința

exercitata în fapt asupra sa, care implica un caracter de utilitate publica,

deservind trebuințelor unei comunități.

Examinând recursul prin

prisma criticilor formulate, care fac posibilă încadrarea în motivul de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. instanța îl reține ca nefondat pentru

următoarele considerente.

Din analiza întregului

material probator Înalta Curte observă că, în cauză a fost efectuată o

expertiză tehnică imobiliară având ca obiective identificarea imobilului

litigios, evaluarea acestuia, stabilirea gradului de ocupare al terenului și

evaluarea construcțiilor existente pe teren

De asemenea, în cauză a fost

efectuată o expertiză tehnică topografică având ca obiectiv determinarea

existenței unor suprafețe neocupate de construcții și detalii de sistematizare

din cadrul terenului litigios.

Pârâții Primarul

municipiului Constanța, Municipiul Constanța prin Primar, Consiliul local

Constanța au comunicat instanței situația juridică a imobilului în litigiu și

istoricul de rol fiscal al acestuia.

Prin apariția Legii nr.

10/2001, legiuitorul este preocupat să acopere, situațiile de preluare a

imobilelor de către stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, de la

proprietarii deposedați abuziv, întreaga procedură, fiind guvernată de

principiul prevalenței restituirii în natură a bunurilor preluate abuziv.

Deci numai în situația în

care legea interzice restituirea natură prin

dispoziție

expresă și prevede că măsurile reparatorii se pot acorde echivalent,

ori

atunci când imobilele expropriate au fost ocupate funcțional obiectivul de interes

public pentru care s-a dispus măsura [art. 11 alin. (3)], nu poate avea loc o

restituire în natură a imobilului.

Î

n procedura soluționării

notificării ce face obiectul litigiului, în mod

corect s-a aplicat principiul prevalentei restituirii în natură a

bunului notificat,

instanța de fond analizând în mod judicios dacă

întregul teren preluat abuziv de la reclamanți în baza Decretului de

expropriere nr. 459/1978 a fost afectat de detalii sistematizare care au

justificat măsura exproprierii, și a stabilit

suprafața

de teren liberă, ce poate fi restituită în natură reclamanților conform

art.

11 alin. (1) coroborat cu art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 10/2001.

Î

mprejurarea că, prin

notificarea adresată unității deținătoare reclamanții au solicitat acordarea de

despăgubirii bănești pentru imobilul - teren și construcție - expropriat și

ulterior demolată construcția în vederea construii unui ansamblu de locuințe,

fără a solicita în mod expres restituirea în natură a terenului liber nu are

relevanță în cauză, câtă vreme prin notificarea formulată în termenul legal

s-au solicitat măsuri reparatorii în

condițiile

art. 11 din Legea nr. 10/2001, iar notificarea are caracterul unui act

de

declanșare a procedurilor de restituire - administrative și/sau judiciare.

Instanța, sesizată direct de reclamanții cărora nu li s-a răspuns în termen la

notificarea formulată, soluționează practic

această notificare, limitele impuse

atât în procedura administrativă,

cât și în cea judiciară care o succede fiind doar cele referitoare la

identificarea imobilului și nu cele privitoare la modalitatea de aplicarea

măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001.

Mai mult, este cert că

instanța de judecată în cadrul procedurii judiciare, având competența de a

cenzura îndeplinirea obligațiilor prevăzute de lege de către unitatea

deținătoare, are ea însăși competența de a dispune asupra restituirii bunului

care a făcut obiectul notificării.

Conform dispozițiilor art.

10 alin. (3), teza a II-a din Legea nr. 2001, se restituie în natură terenurile

pe care s-au ridicat construcții autorizate în condițiile legii după data de 1

ianuarie 1990, precum și construcțiile ușoare sau demontabile.

Norma cuprinsă la alin. (3)

al art. 10 din lege instituie obligativitatea restituirii în natură a

terenurilor pe care au fost amplasate construcții ușoare sau demontabile

(garaje, chioșcuri sau altele asemenea) chiar i amplasarea acestora a fost

autorizată, știut fiind faptul că asemenea construcții se amplasau potrivit

legii, numai pe perioadă determinată, adică autorizația era

temporară (art. 10.4 din Normele Metodologice de

Aplicare Legii nr. 10/2001

aprobate prin H.G. nr. 250/2007).

Autoarea, reclamanților

B.P., la momentul exproprierii a încasat cu titlu de despăgubiri suma de 3712

lei pentru terenul în suprafață de 1550 mp și 21670 lei pentru construcția de

locuit și anexe gospodărești, aspecte necontestate de către părți, situație în

care potrivit Legii nr. 10/2001 urmează a se face aplicarea dispozițiilor

legale în sensul deducerii acestor despăgubiri, reactualizate cu coeficientul

de actualizare prevăzut de art. 1 alin. (1) din titlul

II

al O.U.G. nr. 184/2002, cum bine a

stabilit instanța de apel.

Față de cele ce preced, în

baza art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca

nefondat recursul formulat de pârâta pârâți, soluția instanței de apel fiind

pronunțată cu corecta încadrare a situației de fapt și aplicarea riguroasă a

dispozițiilor legale incidente din legea specială.

Î

n același timp, constatând

că prin această soluție pârâții sunt, în sensul art. 274 alin. (1) C. proc.

civ., partea "căzută în pretenții", se va

dispune, obligarea acestora la plata sumei de 1428 lei, cu titlu de

cheltuieli de

judecată, către intimații reclamanți B.G., B.V. și I.A.M.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat pârâții Consiliul Local Constanța, Municipiul

Constanța prin Primar și Primarul Municipiului Constanța împotriva deciziei nr.

118/C din 6 mai 2009 a Curții de Apel Constanța, secția civilă minori și

familie, litigii de muncă și asigurări sociale.

Obligă pe recurenții-pârâți

să plătească intimaților reclamanți B.G., B.V. și I.A.M., suma de 1428 lei, cu

titlu de cheltuieli.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 30 noiembrie 2009.