ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 743/2010

Asupra recursului de față :

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul

Constanța, secția civilă, la 29 iunie 2007, reclamanții H.S., V.A., B.T. și S.S.

au chemat în judecată pe pârâtul Primarul Municipiului Constanța, solicitând

obligarea acestuia de a se pronunța prin decizie sau dispoziție motivată asupra

cererii de restituire în natură a imobilului situat în Municipiul Constanța, care

a făcut obiectul notificării nr. 52 din 15 mai 2001, înregistrată la BEJ S.C.A.

În motivarea acțiunii, reclamanții au

arătat că sunt moștenitorii defunctului H.E., care a dobândit terenul pe care

se află imobilul revendicat, împreună cu fratele său, H.A., prin contractul de

vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1703/1913. Au mai arătat că pe teren

s-au edificat de către cei doi frați mai multe construcții, în stare de

indiviziune, iar ca urmare a partajului realizat în anul 1920, autorul

reclamanților a devenit proprietar exclusiv asupra construcției alcătuite din

casă cu etaj și subsol cu patru camere. Pe același teren, tatăl reclamanților a

ridicat ulterior un imobil nou, în baza autorizației de construcție nr. 8809

din 7 aprilie 1937, compus din patru apartamente imobil preluat în proprietatea

statului în baza Decretului nr. 92/1950, în mod abuziv întrucât proprietarul

era zidar, deci făcea parte din categoria persoanelor exceptate de la

naționalizare conform art. II din Decretul nr. 92/1950.

Reclamanții au susținut că s-au adresat

R.A.E.D.P.P. Constanța, pentru aplicarea măsurilor reparatorii prevăzute de

Legea nr. 112/1995, dar cererea nu numai că nu le-a fost soluționată, dar, mai

mult, unul dintre apartamente, format din două camere și beci, a fost

înstrăinat conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 27536 din 11 noiembrie

1996.

La prima zi de înfățișare, 22 octombrie 2007,

reclamanții și-au modificat obiectul acțiunii și cadrul procesual, în sensul că

au chemat în judecată pe pârâții Primarul Municipiului Constanța, Municipiul

Constanța prin primar și Consiliul Local Constanța, solicitând obligarea

acestora de a le restitui în natură și de a le lăsa în deplină proprietate și

posesie imobilul situat în Constanța, care formează obiectul notificării

menționate, precum și obligarea pârâtului Primarul Municipiului Constanța de a

emite oferta de stabilire a măsurilor reparatorii prin echivalent, prin

acordare în compensare de alte bunuri și servicii ori de acordare de

despăgubiri pentru spațiile din imobil care au fost înstrăinate de R.A.E.D.P.P.

Constanța.

Prin sentința civilă nr. 512 din 24

aprilie 2008, Tribunalul Constanța a admis acțiunea reclamanților și a obligat

pârâții să le restituie în natură imobilul situat în Constanța, astfel cum a

fost identificat prin raportul de expertiză efectuat de expert B.E., compus din

două corpuri de clădire, respectiv corpul A, în suprafață construită de 48,15 mp,

format din construcție D+P, alcătuită din două apartamente identice, și corpul

B cu o suprafață construită la sol de 70,40 mp, format din construcție de tip

S+P+1E, alcătuit din două apartamente identice și teren în suprafață de 155,70 mp,

cu excepția spațiului, care face obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr.

27536 din 11 noiembrie 1996, încheiat de R.A.E.D.P.P. cu B.T.

Prin aceeași hotărâre a fost obligat

Primarul Municipiului Constanța să emită ofertă de stabilire a despăgubirilor

echivalente pentru spațiul situat în Constanța, la adresa menționată,

înstrăinat prin contractul menționat.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima

instanță a avut în vedere că reclamanții au făcut dovada calității de persoană îndreptățită

la acordarea măsurilor reparatorii pentru imobilul din litigiu, respectiv

dovada calității de moștenitori ai defunctului E.H., prin certificatul de

calitate de moștenitor nr. 227 din 24 decembrie 2002, emis de B.N.P. C.B., și a

dreptului de proprietate al acestuia, prin contractul de vânzare-cumpărare

autentificat sub nr. 1713 din 13 iulie 1912 la Tribunalul Constanța, prin care

frații A.H. și E.H., de profesie zidari, au dobândit dreptul de proprietate

asupra unui loc de casă în suprafață totală de 155,70 mp, situat în Constanța,

Careul 74, lit. d). Prin actul de partaj voluntar autentificat sub nr. 3137 din

16 noiembrie 1920 la Tribunalul Constanța, autorului reclamanților, E.H. i-a

revenit imobilul în litigiu, pe care a edificat construcția autorizată sub nr. 8809

din 7 aprilie 1937 de către Primăria Municipiului Constanța, formată din parter

și etaj, înscrisă în evidențele fiscale conform certificatului nr. 3261 din 12

ianuarie 1934, emis de Administrația Fiscală Constanța.

Instanța a mai reținut că imobilul a fost

preluat în mod abuziv în proprietatea statului prin Decizia 950, întrucât

fostul proprietar era exceptat de la naționalizare, fiind zidar.

Împotriva sentinței menționate au

declarat apel reclamanții H.S., V.A., B.T. și S.S., invocând greșita aplicare a

prevederilor art. 20 alin. (2) și (3) din Legea nr. 10/2001.

Prin motivele de apel, reclamanții au

susținut că, prin dispozitivul hotărârii atacate, tribunalul nu a dispus și

asupra necesității ca, în măsura în care nu există posibilitatea compensării cu

alte bunuri sau servicii a părții din imobil ce nu poate fi restituită în

natură, pârâtul să le acorde despăgubiri în condițiile legii speciale privind

regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în

mod abuziv.

Apelanții au mai susținut că, pe cale de

consecință, în măsura în care Primarul Municipiului Constanța nu va emite

oferta de compensare, dreptul lor la acordarea măsurilor reparatorii va fi afectat

pentru că instanța de fond nu a constatat și calitatea de persoane îndreptățite

la despăgubiri în condițiile legii speciale.

Curtea de Apel Constanța, secția civilă,

de minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale, prin decizia

civilă nr. 191/C din 17 septembrie 2008 a admis apelul reclamanților și a

schimbat în parte sentința atacată, în sensul că pentru partea de imobil

vândută prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 27536 din 11 noiembrie 1996, a

obligat pe pârâtul Primarul Municipiului Constanța să emită dispoziție motivată

prin care să acorde reclamanților în compensare alte bunuri sau servicii, sau

despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată

a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, în condițiile în care

măsura compensării nu este posibilă sau nu este acceptată de către reclamanți.

S-au menținut celelalte dispoziții ale

hotărârii atacate.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de apel a reținut că eroarea instanței de fond vizează aplicarea

prevederilor alin. (3) al art. 20 din Legea nr. 10/2001, sub aspectul naturii

și ordinii în care se acordă măsurile reparatorii prevăzute de text.

S-a considerat că, din interpretarea

normei legale menționate, rezultă , în mod evident, că prioritară față de

celelalte măsuri reparatorii prin echivalent prevăzute de Legea nr. 10/2001,

este măsura compensării cu alte bunuri sau servicii, dar și că, în cazul în

care această măsură nu este posibilă sau refuzată de persoana îndreptățită, se

face propunere de acordare de despăgubiri.

Împotriva deciziei menționate au declarat

recurs reclamanții, criticând-o ca nelegală pentru motivul prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ., întrucât, deși prin motivarea acesteia s-au reținut ca

întemeiate criticile formulate în apel, a fost obligat Primarul să emită

dispoziție motivată prin care să acorde reclamanților, în subsidiar,

despăgubiri, în loc să se constate, calitatea acestora de persoane îndreptățite

la despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și

plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv pentru

spațiul locativ situat în Constanța, înstrăinat numitului B.T., prin contractul

de vânzare-cumpărare nr. 27536 din 11 noiembrie 1996.

S-a susținut în dezvoltarea motivelor de

recurs că instanța de judecată era îndreptățită ca, intrând în fondul pricini

și, analizând raportul juridic dedus judecății, să se pronunțe cu privire la

obiectul notificării, în speță cu privire la calitatea reclamanților de

persoane îndreptățite la despăgubiri.

Intimații Primarul Municipiului Constanța,

Municipiul Constanța și Consiliul Local Constanța au formulat întâmpinare

solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Examinând criticile formulate de

recurenți raportat la dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea va

constata că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:

Instanța de apel, analizând criticile

formulate de reclamanți împotriva sentinței primei instanțe, a făcut o corectă

aplicare a dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 și ale

Titlului VII din Legea nr. 247/2005, conform cărora unitatea deținătoare are

obligația de a face o propunere de acordare a despăgubirilor, pentru situația

în care reparația nu se poate face prin compensare cu alte bunuri sau servicii.

Despăgubirile nu pot fi acordate de unitatea

administrativ teritorială, ci sunt propuse de primar care înaintează ulterior

documentația Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor acestora, la

rândul său, evaluând despăgubirile și emițând titlu de despăgubiri.

Soluția pronunțată de recurenți, în

sensul de a li se constata calitatea de persoane îndreptățite în sensul Legii nr.

10/2001, prin dispozitivul hotărârii, nu are suport în dispozițiile legii

speciale. De altfel, o asemenea solicitare este lipsită de interes, întrucât,

deși recurenților nu li s-a recunoscut

ad litteram

calitatea de persoane

îndreptățite, inclusiv în ceea ce privește dreptul la despăgubiri în condițiile

legii speciale, li s-a recunoscut implicit această calitate, în egală măsură

stabilită raportat la măsura compensării cu alte bunuri sau servicii.

Odată recunoscută calitatea de persoană

îndreptățită a reclamanților în ceea ce privește dreptul la restituirea în

natură a părții din imobil neînstrăinate, prin hotărârea primei instanțe,

această constatare a intrat în puterea lucrului judecat, sentința primei

instanțe și decizia instanței de apel nefiind atacate de pârâți. Astfel

calitatea reclamanților de persoane îndreptățite în sensul Legii nr. 10/2001, rămâne

definitiv și irevocabil constatată, indiferent de măsura reparatorie în

echivalent ce urmează a se acorda.

Pentru aceste considerente se va constata

că sunt neîntemeiate criticile reclamanților și, în temeiul art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de

reclamanții H.S., V.A., B.T. și S.S. împotriva deciziei nr. 191/C din 17

septembrie 2008 a Curții de Apel Constanța, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 februarie 2010.