ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2253/2010

Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ.

asupra recursului de față, reține următoarele:

Prin

cererea înregistrată la data de 4 aprilie 2007, reclamanții T.M. si T.A. au

solicitat în contradictoriu cu pârâții Primarul Municipiului Constanța și

Municipiul Constanța prin Primar, restituirea unui teren echivalent ca valoare

celui preluat de stat si individualizat concret în zonele în care exista loturi

ce aparțin Primăriei Municipiului Constanța, teren ce era situat în localitatea

Constanța.

În

subsidiar, în măsura în care acordarea unui teren în compensare nu este posibilă,

au solicitat obligarea pârâților la emiterea dispoziției privind propunerea

acordării de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de

stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, pentru

imobilul ce constituie obiectul litigiului.

În motivarea

cererii, reclamanții au susținut că antecesoarea lor, M.Z.Z. a dobândit prin

vânzare-cumpărare imobilul solicitat în prezenta procedură (compus din 160,95

mp teren si 92,13 mp construcție), bun ce a fost preluat de stat în temeiul

Decretului nr. 111/1951.

Construcția

a fost demolată iar terenul este ocupat în totalitate de elemente de

sistematizare și de blocuri de locuințe.

Deși au

respectat procedura prescrisă de normele legii speciale de reparație, nici până

la data promovării prezentei acțiuni, cererea lor nu a fost soluționată, cu

încălcarea dispozițiilor art. 23 alin. (1) si art. 24 alin. (1) din Legea nr.

10/2001.

Prin

sentința nr. 216 din 19 februarie 2009 Tribunalul Constanța, secția civilă, a

admis în parte acțiunea reclamanților și a obligat pârâtul Primarul

Municipiului Constanța să înainteze notificarea formulată de reclamanți și

înregistrată sub nr. 234 din 28 mai 2001 la BEJ S.C.A. către Secretariatul

Comisiei Centrale pentru stabilirea despăgubirilor, în conformitate cu

prevederile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru imobilul construcție și

teren în suprafață de 160,95 mp situate în Constanța, imobil consemnat in

registrul de proprietăți vol. I, pag. 60, nr. crt. 595.

A

fost respinsă ca nefondată cererea reclamanților de obligare a pârâților la

restituirea aceluiași teren în modalitatea compensării cu un alt teren din

domeniul privat al localității.

Prima

instanță a reținut, în esență, că în aplicarea dispozițiilor art.

11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 constatând că reclamanții fac

dovada calității de persoane îndreptățite la restituire în accepțiunea art. 3

lit. a) și art. 4 alin. (2) din acest act normativ, acțiunea dedusă judecății

este întemeiată.

Întrucât

autoritatea locală nu dispune de terenuri ce ar putea fi atribuite în

compensare, în considerarea dispozițiilor art. 1 alin. (2) din Legea nr.

10/2001, a fost respinsă pretenția reclamanților de acordare a acestei măsuri

reparatorii, dispunându-se înaintarea notificării autorității investite cu

soluționarea și stabilirea despăgubirilor cuvenite pentru imobilul preluat de

stat, în conformitate cu prevederile titlului VII al Legii nr. 247/2005.

Prin decizia

nr. 210/C din 21 septembrie 2009 Curtea de Apel Constanța, secția civilă,

minori si familie, litigii de muncă și asigurări sociale, a admis apelul

declarat de reclamanți împotriva susmenționatei hotărâri care a fost schimbată

în sensul că au fost obligați pârâții să le acorde teren în compensare de

aceeași natură și valoare cu cel imposibil de restituit, restul dispozițiilor

sentinței fiind menținute.

În esență,

s-a reținut, că în raport de dispozițiile art. 1 alin. (2) din Legea nr.

10/2001 dat în vederea respectării exigentelor art. 1 din Primul protocol

adițional la Convenția europeană a drepturilor omului, legiuitorul național a

impus determinarea unui portofoliu de bunuri sau servicii identificate de

unitatea deținătoare, care pot face obiectul unor măsuri reparatorii prin

echivalent.

În acest

scop, autoritățile locale urmează a îndeplini în mod transparent cerința

dispusa prin alin. (5) al

art. 1

din Legea

nr. 10/2001 republicată, anume afișarea lunară, obligatorie, în termen de cel

mult 10 zile calendaristice calculate de la sfârșitul lunii precedente la loc

vizibil, a tabelului care să cuprindă bunurile disponibile și/sau, după caz,

serviciile ce pot fi acordate în compensare.

Norma

menționată nu are un caracter de recomandare pentru unitatea deținătoare, ci

dimpotrivă unul imperativ, ea urmând să fie analizată în ansamblul programului

mai larg de politici publice ale statului, întrucât urmărește protejarea

dreptului persoanei îndreptățite la măsuri reparatorii, prin asigurarea

transparenței decizionale și respectarea principiilor ce decurg din prevederile

Legii nr. 544/2001.

În acest

context, simpla afirmare de către autoritatea locală a inexistenței unor

asemenea bunuri și servicii nu transferă sarcina exorbitantă a probei contrare

către persoana îndreptățită, o astfel de interpretare însemnând desistarea

autorității de obligațiile legale conducând la denaturarea modalității de

abordare a cazurilor în care statul trebuie sa respecte și aplice jurisprudența

CEDO în material respectării dreptului de proprietate.

S-a reținut

astfel că demersul reclamanților de a solicita datele referitoare la

posibilitatea acordării unui bun ca echivalent valoric celui preluat de stat,

nu a primit niciodată un răspuns defavorabil din partea autorităților locale,

ci dimpotrivă toate adresele înaintate instanței reflectă situația de moment a

rezervelor afectate compensării, fără a se susține neechivoc posibilitatea

acordării unui teren în compensare de către autoritatea locală care nu a

probat, printr-o documentație referitoare la analiza si evaluarea lunară a situației

bunurilor/serviciilor supuse măsurilor compensatorii, că opțiunea persoanelor

îndreptățite nu are acoperire faptică.

Ca urmare

s-a reținut că în mod greșit tribunalul a statuat în sensul că în cauză s-ar

impune ultima măsura reparatorie, câtă vreme, în absența unor probe contrare,

exista posibilitatea atribuirii unui bun (teren) cu o valoare egală celui

preluat abuziv de stat.

Împotriva

acestei hotărâri a declarat recurs paratul Primarul Municipiului Constanța,

Municipiul Constanța prin primar și Consiliul local Constanța, criticând-o

pentru nelegalitate, sens în care au susținut că instanța era ținută a pronunța

hotărârea în considerarea realităților prezente, iar nu a unor situații

juridice incerte, motiv pentru care, din această perspectivă, obligarea sa la

atribuirea unui bun în compensare apare a fi nelegală.

Referitor la

calea de atac dedusă judecății, care nu a fost întemeiata în drept, dar care,

în raport de dispozițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., poate fi încadrată

în motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se

constată următoarele:

Stabilind

ordinea priorității masurilor reparatorii ce pot fi acordate persoanelor

îndreptățite vizate de textul legii speciale legiuitorul a urmărit respectarea

exigențelor impuse de norma art. 1 din Primul protocol adițional la Convenția europeană a drepturilor omului, ce constituie de altfel principiul ce guvernează

întreaga procedură reglementată de legea specială, al cărei scop este, în acord

cu aceste exigențe, o justă și echitabilă despăgubire a persoanelor

îndreptățite.

În

asigurarea îndeplinirii acestei cerințe, legea a impus prin textul alin. (5) al

art. 1 din Legea nr. 10/2001, obligația afișării lunar a tabelului bunurilor

sau serviciilor ce pot fi oferite în compensare, norma imperativă după termenii

textului, a cărei aplicare a fost nesocotită de autoritatea locală care,

suplimentar, astfel cum cu temei reține curtea de apel, nu a contestat

niciodată imposibilitatea acordării unei asemenea măsuri reparatorii, ci a invocat

doar existența unor proceduri în derulare de identificare, măsurare, lotizare

și evaluare a unor atari bunuri, ceea ce semnifică, alăturat inexistenței unei

documentații relevante in acest scop, că opțiunea persoanelor îndreptățite își

găsește corespondent și în situația patrimoniului localității existentă în

momentul de față.

Împrejurarea

nefinalizării unor proceduri de identificare, măsurare, lotizare nu semnifică,

cum eronat susțin recurenții, imposibilitatea realizării scopului legii

speciale, atâta timp cât din probațiunea deja administrată rezultă că măsura

compensatorie solicitată și în prezenta cauza a fost dispusă în favoarea unor

alte persoane îndreptățite, ceea ce denotă suplimentar temeinicia pretențiilor

reclamanților, corect primite de instanța de apel.

Legea

specială nu a lăsat la latitudinea entității administrative alegerea

modalității de reparație, ci a impus, așa cum s-a arătat mai sus o ordine de

prioritate, care în lipsa unui impediment legal, inexistent în speță, determină

respectarea sa, astfel cum corect a procedat curtea de apel, motiv pentru care

critica de nelegalitate invocată nu poate fi primită.

Ca urmare,

față de cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul

dedus judecății va fi respins ca nefondat.

În temeiul

art. 274 C. proc. civ se va dispune obligarea recurenților la plata

cheltuielilor de judecata efectuate de intimați în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâții

Primarul Municipiului Constanța, Municipiul Constanța prin Primar și Consiliul

Local Constanța prin Primar, împotriva deciziei nr. 210/C din 21 septembrie 2009 a Curții de Apel Constanța secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări

sociale.

Cu cheltuieli de judecată în cuantum

de 119 lei către intimații-reclamanți.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 aprilie 2010.