ÎCCJ, decizie (scj.ro #81900)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #81900) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Oferirea de bunuri în
compensare. Ordinea prevăzută de lege a acordării măsurilor reparatorii.
Cuprins pe materii
. Drept civil.
Despăgubiri
.
Ordinea prevăzută de lege a acordării măsurilor reparatorii.
Index alfabetic
. Drept civil
-
bunuri în
compensare;
Stabilind ordinea priorității masurilor reparatorii ce pot fi
acordate persoanelor îndreptățite vizate de textul legii speciale legiuitorul a
urmărit respectarea exigențelor impuse de norma
art
.
1 din Primul protocol adițional la Convenția europeană a drepturilor omului, ce
constituie de altfel principiul ce guvernează întreaga procedură reglementată
de legea specială, al cărei scop este, în acord cu aceste exigențe, o justă și
echitabilă despăgubire a persoanelor îndreptățite.
În asigurarea îndeplinirii acestei cerințe, legea a impus prin
textul alin. (5) al
art
. 1 din Legea
nr
. 10/2001, obligația afișării lunar a tabelului bunurilor
sau serviciilor ce pot fi oferite în compensare, norma imperativă după termenii
textului, a cărei aplicare a fost nesocotită de autoritatea locală care,
suplimentar, nu a contestat niciodată imposibilitatea acordării unei
asemenea măsuri reparatorii, ci a invocat doar existența unor proceduri în
derulare de identificare, măsurare, lotizare și evaluare a unor
atari
bunuri, ceea ce semnifică, alăturat inexistenței unei
documentații relevante in acest scop, că opțiunea persoanelor îndreptățite își
găsește corespondent și în situația
patrimoniului localității existentă în
momentul de față
.
Î.C.C.J, Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia
nr
. 2253 din 14 aprilie 2010.
Prin cererea înregistrată la data de 4 aprilie 2007, reclamanții
T.M. si T.A. au solicitat în contradictoriu cu pârâții Primarul Municipiului
Constanța și Municipiul Constanța prin Primar, restituirea unui teren
echivalent ca valoare celui preluat de stat si individualizat concret în zonele
în care exista loturi ce aparțin Primăriei Municipiului Constanța, teren ce era
situat în localitatea Constanța.
În
subsidiar, în măsura în care acordarea unui teren în compensare nu este
posibilă, au solicitat obligarea pârâților la emiterea dispoziției privind
propunerea acordării de despăgubiri în condițiile legii speciale privind
regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate
abuziv, pentru imobilul ce constituie obiectul litigiului.
În
motivarea cererii, reclamanții au susținut că antecesoarea lor, M.Z.Z. a dobândit
prin
vânzare-cumparăre
imobilul solicitat în prezenta
procedură (compus din 160,95
mp
teren si 92,13
mp
construcție), bun ce a fost preluat de stat în temeiul
Decretului
nr
. 111/1951.
Construcția
a fost demolată iar terenul este ocupat în totalitate de elemente de
sistematizare și de blocuri de locuințe.
Deși
au respectat procedura prescrisă de normele legii speciale de reparație, nici
până la data promovării prezentei acțiuni, cererea lor nu a fost soluționată,
cu încălcarea dispozițiilor
art
. 23 alin. (1) si
art
. 24 alin. (1) din Legea
nr
.
10/2001.
Prin
sentința
nr
. 216 din 19 februarie 2009 Tribunalul
Constanța, secția civilă a admis în parte acțiunea
reclmanților
și a obligat pârâtul Primarul Municipiului Constanța să înainteze notificarea
formulată de reclamanți către Secretariatul Comisiei Centrale pentru stabilirea
despăgubirilor, în conformitate cu prevederile Titlului
VII
din Legea
nr
. 247/2005, pentru imobilul construcție și teren în
suprafață de 160,95
mp
situate în Constanța.
A
fost respinsă ca
nefondată
cererea reclamanților de
obligare a pârâților la restituirea aceluiași teren în modalitatea compensării
cu un alt teren din domeniul privat al localității.
Prima
instanță a reținut, în esență, că în aplicarea dispozițiilor art. 11 alin. (4) din Legea
nr
.
10/2001 constatând că reclamanții fac dovada calității de persoane îndreptățite
la restituire în accepțiunea
art
. 3
lit
. a și
art
. 4 alin. (2) din
acest act normativ, acțiunea dedusă judecății este întemeiată.
Întrucât autoritatea locală nu dispune de terenuri ce ar putea
fi atribuite în compensare, în considerarea dispozițiilor
art
.
1 alin. (2) din Legea
nr
. 10/2001, a fost respinsă
pretenția reclamanților de acordare a acestei măsuri reparatorii, dispunându-se
înaintarea notificării autorității investite cu soluționarea și stabilirea
despăgubirilor cuvenite pentru imobilul preluat de stat, în conformitate cu
prevederile Titlului
VII
al Legii
nr
. 247/2005.
Prin
decizia
nr
. 210/C din 21 septembrie 2009 Curtea de
Apel Constanța, Secția civilă, minori si familie, litigii de muncă și asigurări
sociale a admis apelul declarat de reclamanți împotriva susmenționatei hotărâri
care a fost schimbată în sensul că au fost obligați pârâții să le acorde teren
în compensare de aceeași natură și valoare cu cel imposibil de restituit,
restul dispozițiilor sentinței fiind menținute.
În
esență, s-a reținut, că în raport de dispozițiile
art
.
1 alin. (2) din Legea
nr
. 10/2001 dat în vederea
respectării exigentelor
art
. 1 din Primul protocol
adițional la Convenția europeană a drepturilor omului, legiuitorul național a
impus determinarea unui portofoliu de bunuri sau servicii identificate de
unitatea deținătoare, care pot face obiectul unor măsuri reparatorii prin
echivalent.
În acest
scop, autoritățile locale urmează a îndeplini în mod transparent cerința
dispusă prin alin. (5) al
art
. 1
din Legea
nr
.
10/2001 republicată, anume afișarea lunară, obligatorie, în termen de cel mult
10 zile calendaristice calculate de la sfârșitul lunii precedente la loc
vizibil, a tabelului care să cuprindă bunurile disponibile și/sau, după caz,
serviciile ce pot fi acordate în compensare.
Norma
menționată nu are un caracter de recomandare pentru unitatea deținătoare, ci
dimpotrivă unul imperativ, ea urmând să fie analizată în ansamblul programului
mai larg de politici publice ale statului, întrucât urmărește protejarea
dreptului persoanei îndreptățite la măsuri reparatorii, prin asigurarea
transparenței decizionale și respectarea principiilor ce decurg din prevederile
Legii
nr
. 544/2001.
În acest context, simpla afirmare de către autoritatea locală a
inexistenței unor asemenea bunuri și servicii nu transferă sarcina exorbitantă
a probei contrare către persoana îndreptățită, o astfel de interpretare
însemnând desistarea autorității de obligațiile legale conducând la denaturarea
modalității de abordare a cazurilor în care statul trebuie sa respecte și
aplice jurisprudența CEDO în material respectării dreptului de proprietate.
S-a
reținut astfel că demersul reclamanților de a solicita datele referitoare
la posibilitatea acordării unui bun ca echivalent valoric celui preluat de
stat, nu a primit niciodată un răspuns defavorabil din partea autorităților
locale, ci dimpotrivă toate adresele înaintate instanței reflectă situația de
moment a rezervelor afectate compensării, fără a se susține neechivoc
posibilitatea acordării unui teren în compensare de către autoritatea locală
care nu a probat, printr-o documentație referitoare la analiza si evaluarea
lunară a situației bunurilor/serviciilor supuse măsurilor compensatorii, că
opțiunea persoanelor îndreptățite nu are acoperire faptică.
Ca
urmare s-a reținut că în mod greșit tribunalul a statuat în sensul că în cauză
s-ar impune ultima măsura reparatorie, câtă vreme, în absența unor probe
contrare, exista posibilitatea atribuirii unui bun (teren) cu o valoare egală
celui preluat abuziv de stat.
Împotriva
acestei hotărâri a declarat recurs Primarul Municipiului Constanța, Municipiul
Constanța prin primar și Consiliul local Constanța, criticând-o pentru
nelegalitate
, sens în care au susținut că instanța era
ținută a pronunța hotărârea în considerarea realităților prezente, iar nu a
unor situații juridice incerte, motiv pentru care, din această perspectivă,
obligarea sa la atribuirea unui bun în compensare apare a fi nelegală.
Referitor
la calea de atac dedusă judecății, care nu a fost întemeiată în drept, dar
care, în raport de dispozițiile
art
. 306 alin. (3)
C.pr.civ
., poate fi încadrată în motivul de recurs prevăzut
de dispozițiile
art
. 304
pct
.
9
C.pr.civ
, se constată următoarele:
Stabilind
ordinea priorității masurilor reparatorii ce pot fi acordate persoanelor
îndreptățite vizate de textul legii speciale legiuitorul a urmărit respectarea
exigențelor impuse de norma
art
. 1 din Primul
protocol adițional la Convenția europeană a drepturilor omului, ce constituie
de altfel principiul ce guvernează întreaga procedură reglementată de legea
specială, al cărei scop este, în acord cu aceste exigențe, o justă și
echitabilă despăgubire a persoanelor îndreptățite.
În
asigurarea îndeplinirii acestei cerințe, legea a impus prin textul alin. (5) al
art
. 1 din Legea
nr
.
10/2001, obligația afișării lunar a tabelului bunurilor sau serviciilor ce pot
fi oferite în compensare, norma imperativă după termenii textului, a cărei
aplicare a fost nesocotită de autoritatea locală care, suplimentar,
astfel cum cu temei reține curtea de apel, nu a contestat niciodată
imposibilitatea acordării unei asemenea măsuri reparatorii, ci a invocat doar
existența unor proceduri în derulare de identificare, măsurare, lotizare și
evaluare a unor
atari
bunuri, ceea ce semnifică,
alăturat inexistenței unei documentații relevante in acest scop, că opțiunea
persoanelor îndreptățite își găsește corespondent și
în situația patrimoniului localității
existentă în momentul de față.
Împrejurarea
nefinalizării
unor proceduri de identificare,
măsurare, lotizare nu semnifică, cum eronat susțin recurenții, imposibilitatea
realizării scopului legii speciale, atâta timp cât din probațiunea deja
administrată rezultă că măsura compensatorie solicitată și în prezenta cauza a
fost dispusă în favoarea unor alte persoane îndreptățite, ceea ce denotă
suplimentar temeinicia pretențiilor reclamanților, corect primite de instanța
de apel.
Legea
specială nu a lăsat la latitudinea entității administrative alegerea
modalității de reparație, ci a impus, așa cum s-a arătat mai sus o ordine de
prioritate, care în lipsa unui impediment legal, inexistent în speță, determină
respectarea sa, astfel cum corect a procedat curtea de apel, motiv pentru care
critica de
nelegalitate
invocată nu poate fi primită.
Ca
urmare, față de cele ce preced, în temeiul
art
. 312
alin. 1 c.
pr
.
civ
.
recursul dedus judecății a fost respins ca
nefondat
.
În
temeiul
art
. 274
C.pr.civ
s-a dispus obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecata efectuate
de intimați în recurs.