ÎCCJ, decizie (scj.ro #81900)

Oferirea de bunuri în compensare. Ordinea prevăzută de lege a acordării măsurilor reparatorii. Cuprins pe materii . Drept civil. Despăgubiri . Ordinea prevăzută de lege a acordării măsurilor reparatorii. Index alfabetic . Drept civil - bunuri în compensare; Stabilind ordinea priorității masurilor reparatorii ce pot fi acordate persoanelor îndreptățite vizate de textul legii speciale legiuitorul a urmărit respectarea exigențelor impuse de norma art . 1 din Primul protocol adițional la Convenția europeană a drepturilor omului, ce constituie de altfel principiul ce guvernează întreaga procedură reglementată de legea specială, al cărei scop este, în acord cu aceste exigențe, o justă și echitabilă despăgubire a persoanelor îndreptățite.

În asigurarea îndeplinirii acestei cerințe, legea a impus prin textul alin. (5) al art . 1 din Legea nr . 10/2001, obligația afișării lunar a tabelului bunurilor sau serviciilor ce pot fi oferite în compensare, norma imperativă după termenii textului, a cărei aplicare a fost nesocotită de autoritatea locală care, suplimentar, nu a contestat niciodată imposibilitatea acordării unei asemenea măsuri reparatorii, ci a invocat doar existența unor proceduri în derulare de identificare, măsurare, lotizare și evaluare a unor atari bunuri, ceea ce semnifică, alăturat inexistenței unei documentații relevante in acest scop, că opțiunea persoanelor îndreptățite își găsește corespondent și în situația patrimoniului localității existentă în momentul de față . Î.C.C.J, Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr . 2253 din 14 aprilie 2010. Prin cererea înregistrată la data de 4 aprilie 2007, reclamanții T.M.

si T.A. au solicitat în contradictoriu cu pârâții Primarul Municipiului Constanța și Municipiul Constanța prin Primar, restituirea unui teren echivalent ca valoare celui preluat de stat si individualizat concret în zonele în care exista loturi ce aparțin Primăriei Municipiului Constanța, teren ce era situat în localitatea Constanța. În subsidiar, în măsura în care acordarea unui teren în compensare nu este posibilă, au solicitat obligarea pârâților la emiterea dispoziției privind propunerea acordării de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, pentru imobilul ce constituie obiectul litigiului. În motivarea cererii, reclamanții au susținut că antecesoarea lor, M.Z.Z.

a dobândit prin vânzare-cumparăre imobilul solicitat în prezenta procedură (compus din 160,95 mp teren si 92,13 mp construcție), bun ce a fost preluat de stat în temeiul Decretului nr . 111/1951. Construcția a fost demolată iar terenul este ocupat în totalitate de elemente de sistematizare și de blocuri de locuințe. Deși au respectat procedura prescrisă de normele legii speciale de reparație, nici până la data promovării prezentei acțiuni, cererea lor nu a fost soluționată, cu încălcarea dispozițiilor art . 23 alin. (1) si art . 24 alin. (1) din Legea nr . 10/2001.

Prin sentința nr . 216 din 19 februarie 2009 Tribunalul Constanța, secția civilă a admis în parte acțiunea reclmanților și a obligat pârâtul Primarul Municipiului Constanța să înainteze notificarea formulată de reclamanți către Secretariatul Comisiei Centrale pentru stabilirea despăgubirilor, în conformitate cu prevederile Titlului VII din Legea nr . 247/2005, pentru imobilul construcție și teren în suprafață de 160,95 mp situate în Constanța. A fost respinsă ca nefondată cererea reclamanților de obligare a pârâților la restituirea aceluiași teren în modalitatea compensării cu un alt teren din domeniul privat al localității. Prima instanță a reținut, în esență, că în aplicarea dispozițiilor art. 11 alin. (4) din Legea nr . 10/2001 constatând că reclamanții fac dovada calității de persoane îndreptățite la restituire în accepțiunea art . 3 lit . a și art . 4 alin. (2) din acest act normativ, acțiunea dedusă judecății este întemeiată.

Întrucât autoritatea locală nu dispune de terenuri ce ar putea fi atribuite în compensare, în considerarea dispozițiilor art . 1 alin. (2) din Legea nr . 10/2001, a fost respinsă pretenția reclamanților de acordare a acestei măsuri reparatorii, dispunându-se înaintarea notificării autorității investite cu soluționarea și stabilirea despăgubirilor cuvenite pentru imobilul preluat de stat, în conformitate cu prevederile Titlului VII al Legii nr . 247/2005. Prin decizia nr . 210/C din 21 septembrie 2009 Curtea de Apel Constanța, Secția civilă, minori si familie, litigii de muncă și asigurări sociale a admis apelul declarat de reclamanți împotriva susmenționatei hotărâri care a fost schimbată în sensul că au fost obligați pârâții să le acorde teren în compensare de aceeași natură și valoare cu cel imposibil de restituit, restul dispozițiilor sentinței fiind menținute.

În esență, s-a reținut, că în raport de dispozițiile art . 1 alin. (2) din Legea nr . 10/2001 dat în vederea respectării exigentelor art . 1 din Primul protocol adițional la Convenția europeană a drepturilor omului, legiuitorul național a impus determinarea unui portofoliu de bunuri sau servicii identificate de unitatea deținătoare, care pot face obiectul unor măsuri reparatorii prin echivalent. În acest scop, autoritățile locale urmează a îndeplini în mod transparent cerința dispusă prin alin. (5) al art . 1 din Legea nr . 10/2001 republicată, anume afișarea lunară, obligatorie, în termen de cel mult 10 zile calendaristice calculate de la sfârșitul lunii precedente la loc vizibil, a tabelului care să cuprindă bunurile disponibile și/sau, după caz, serviciile ce pot fi acordate în compensare.

Norma menționată nu are un caracter de recomandare pentru unitatea deținătoare, ci dimpotrivă unul imperativ, ea urmând să fie analizată în ansamblul programului mai larg de politici publice ale statului, întrucât urmărește protejarea dreptului persoanei îndreptățite la măsuri reparatorii, prin asigurarea transparenței decizionale și respectarea principiilor ce decurg din prevederile Legii nr . 544/2001. În acest context, simpla afirmare de către autoritatea locală a inexistenței unor asemenea bunuri și servicii nu transferă sarcina exorbitantă a probei contrare către persoana îndreptățită, o astfel de interpretare însemnând desistarea autorității de obligațiile legale conducând la denaturarea modalității de abordare a cazurilor în care statul trebuie sa respecte și aplice jurisprudența CEDO în material respectării dreptului de proprietate.

S-a reținut astfel că demersul reclamanților de a solicita datele referitoare la posibilitatea acordării unui bun ca echivalent valoric celui preluat de stat, nu a primit niciodată un răspuns defavorabil din partea autorităților locale, ci dimpotrivă toate adresele înaintate instanței reflectă situația de moment a rezervelor afectate compensării, fără a se susține neechivoc posibilitatea acordării unui teren în compensare de către autoritatea locală care nu a probat, printr-o documentație referitoare la analiza si evaluarea lunară a situației bunurilor/serviciilor supuse măsurilor compensatorii, că opțiunea persoanelor îndreptățite nu are acoperire faptică. Ca urmare s-a reținut că în mod greșit tribunalul a statuat în sensul că în cauză s-ar impune ultima măsura reparatorie, câtă vreme, în absența unor probe contrare, exista posibilitatea atribuirii unui bun (teren) cu o valoare egală celui preluat abuziv de stat.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Primarul Municipiului Constanța, Municipiul Constanța prin primar și Consiliul local Constanța, criticând-o pentru nelegalitate , sens în care au susținut că instanța era ținută a pronunța hotărârea în considerarea realităților prezente, iar nu a unor situații juridice incerte, motiv pentru care, din această perspectivă, obligarea sa la atribuirea unui bun în compensare apare a fi nelegală.

Referitor la calea de atac dedusă judecății, care nu a fost întemeiată în drept, dar care, în raport de dispozițiile art . 306 alin. (3) C.pr.civ ., poate fi încadrată în motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art . 304 pct . 9 C.pr.civ , se constată următoarele: Stabilind ordinea priorității masurilor reparatorii ce pot fi acordate persoanelor îndreptățite vizate de textul legii speciale legiuitorul a urmărit respectarea exigențelor impuse de norma art . 1 din Primul protocol adițional la Convenția europeană a drepturilor omului, ce constituie de altfel principiul ce guvernează întreaga procedură reglementată de legea specială, al cărei scop este, în acord cu aceste exigențe, o justă și echitabilă despăgubire a persoanelor îndreptățite.

În asigurarea îndeplinirii acestei cerințe, legea a impus prin textul alin. (5) al art . 1 din Legea nr . 10/2001, obligația afișării lunar a tabelului bunurilor sau serviciilor ce pot fi oferite în compensare, norma imperativă după termenii textului, a cărei aplicare a fost nesocotită de autoritatea locală care, suplimentar, astfel cum cu temei reține curtea de apel, nu a contestat niciodată imposibilitatea acordării unei asemenea măsuri reparatorii, ci a invocat doar existența unor proceduri în derulare de identificare, măsurare, lotizare și evaluare a unor atari bunuri, ceea ce semnifică, alăturat inexistenței unei documentații relevante in acest scop, că opțiunea persoanelor îndreptățite își găsește corespondent și în situația patrimoniului localității existentă în momentul de față.

Împrejurarea nefinalizării unor proceduri de identificare, măsurare, lotizare nu semnifică, cum eronat susțin recurenții, imposibilitatea realizării scopului legii speciale, atâta timp cât din probațiunea deja administrată rezultă că măsura compensatorie solicitată și în prezenta cauza a fost dispusă în favoarea unor alte persoane îndreptățite, ceea ce denotă suplimentar temeinicia pretențiilor reclamanților, corect primite de instanța de apel. Legea specială nu a lăsat la latitudinea entității administrative alegerea modalității de reparație, ci a impus, așa cum s-a arătat mai sus o ordine de prioritate, care în lipsa unui impediment legal, inexistent în speță, determină respectarea sa, astfel cum corect a procedat curtea de apel, motiv pentru care critica de nelegalitate invocată nu poate fi primită.

Ca urmare, față de cele ce preced, în temeiul art . 312 alin. 1 c. pr . civ . recursul dedus judecății a fost respins ca nefondat . În temeiul art . 274 C.pr.civ s-a dispus obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecata efectuate de intimați în recurs.